Foto: Profimedia
Recentele evoluții ale dialecticii electorale din România au stârnit o mare efervescență, atât în lumea politică, cât și la nivelul opiniei publice. S-au conturat două tabere politice, aparent ireconciliabile: polul autointitulat suveranist și polul proeuropean al partidelor, să le spunem, democratice (deși comportamentul politic al unor membri ai acestui pol nu poate fi considerat un model exemplar de aplicare a democrației).
Cum în România mentalitatea dominantă este de a lega procesul politic de persoane și nu de instituții, adică se face preponderent politică personalizată, în dauna politicii instituționalizate, alegerile prezidențiale sunt considerate mai importante decât cele parlamentare, deși rolul președintelui este mai redus decât în regimurile prezidențiale sau semi-prezidențiale.
Scorul electoral obținut la primul tur al alegerilor prezidențiale de către un candidat cu concepții stranii asupra politicii, economiei, dar și a teoriilor științifice unanim acceptate a inflamat întreaga societate. Exceptând propria masă de susținători având un număr variabil și practic necunoscut, întreaga societate a ajuns la concluzia că un asemenea președinte al României este de neacceptat. Cu (aproape) orice preț.
Cea mai importantă reacție la această realitate a fost coagularea polului proeuropean, atât în zona colaborării parlamentare, cât și asupra ideii de a avea un candidat comun la alegerile prezidențiale.
Pentru ca această inițiativă să aibă șanse de reușită este nevoie de alegerea unor candidați la funcția de președinte și prim-ministru cu șanse reale de succes. Rezultatele primului tur de scrutin la alegerile prezidențiale, precum și configurația noului parlament arată că liderii politici ai partidelor mainstream (partidele cu cel mai mare număr de membri și susținători) nu vor reuși acest lucru.
De aceea vin cu propunerea ca numele candidatului la alegerile prezidențiale, din partea partidelor proeuropene să fie Bogdan Aurescu. Are o imagine foarte bună și nu este considerat atașat de mediul politicianist. A condus echipa română care, în procesul de la Haga, a reușit, în favoarea României, delimitarea zonei economice exclusive a platoului continental a Mării Negre, a „adus” României o suprafață de circa 10 000 kmp.
Din punct de vedere electoral deține un mare atu, pe care niciun candidat proeuropean nu îl are, și anume că a obținut această suprafață în dauna Ucrainei. Acest fapt ar putea smulge două, cinci sau zece procente din votanții antioccidentali, simpatizanți ai putinismului.
Cât despre guvern și propunerea de prim-ministru, cred că cel mai adecvat ar fi un guvern tehnocrat. Acest lucru ar fi și în avantajul partidelor care ar sprijini un astfel de guvern. Urmează o perioadă dificilă de ajustări bugetare și politici de austeritate. Acest lucru va duce la o scădere suplimentară a popularității partidelor.
Cred că, în condițiile actuale, cea mai potrivită persoană ar fi Lucian Croitoru. Deși la instituțiile de învățământ superior și în institutele de cercetare avem câțiva economiști foarte capabili, Lucian Croitoru este un intelectual nu numai familiarizat cu teoriile economice actuale, dar și cu geopolitica și geoeconomia. Spre deosebire de candidatul „antisistem” care proliferează fragmente vulgarizate din mercantiliștii și fiziocrații secolului XVIII.
Și, ca să citez o defunctă publicație: „Avem o țară, cum procedăm?”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Crede autorul ca personalitatea, carisma, activitatea profesionala, ideile despre drumul Romaniei prin lume ale lui Bogdan Aurescu,ar inspira atatea milioane de oameni sa mearga si sa-l voteze?!
Daca guvernele de tehnocrati ar fi o varianta mai buna decat cele politice, lumea ar fi plina de ele.
Bizare idei....!
Sper ca Sărbătorile, sa mai domolească furtuna din creierul dvs.
2) Din punct de vedere constituțional rolul președintelui este unul redus, într-adevăr. Dar în practică rolul său este unul extrem de important. De ce? Fiindcă în România funcționarea statului nu este una ideală, ca la carte (de fapt în nicio țară nu e așa). Și atunci faptul că președintele numește cam cum vrea el primul ministru (deși n-ar trebui așa), mai numește și șefii serviciilor (deși sunt - sanchi -votați în Parlament) și unii șefi de prin justiție, asta înseamnă că tot ce înseamnă guvernare și sistem de forță cam stă în stiloul președintelui. Asta e ce se vede la suprafață și ce e legal. Dar în plus față de acest vârf al icebergului, președintele are o influență prin spatele scenei, peste care văd că nu prea trece nimeni. Poate de frica unor dosare de la sertar, poate din slugărnicie, poate din amândouă și altele asemenea... dar e clar că nu-l ia nimeni în răspăr. S-a văzut recent că până și judecătorii CCR (toți!!!) sunt supuși total președintelui și sunt în stare să se umple de ridicol dar tot nu crâcnesc în fața lui. Și atunci despte ce vorbim? Cum nu are puteri? Hai să nu fim naivi sau să facem pe naivii. În plus unii ar spune încă și mai multe. De exemplu România e o țară influențată puternic din afară din punct de vedere al politicilor și al administrației. Adică pe românește e un fel de colonie modernă. Iar șefii coloniei agrează și cam ne impun cum-necum un fel de guvernator. Acesta este președintele. E logic că partenerii externi vor să aibă un singur pol de putere în colonie, cu care să vorbească, căruia să-i impună una-alta. Ar fi nepractic pentru ei ca puterea națională să fie disipată între mai multe entități. Așa, ei dau mesajul / ordinul către președinte iar el se impune la intern pe căile lui pe care își exercită puterea. Și cică președintele n-are puteri, n-are atribuții :-) :-) Păi față de cei din afară nu prea crâcnește, dar la intern puterea lui e covârșitoare. Hai să lăsăm vrăjeala că n-ar avea puteri.
3) Fără a face niciun fel de aprecieri despre Călin Georgescu, nici pro nici contra, m-a amuzat teribil cum puneți problema electoratului său. Cică în afară de propria sa masă de votanți (mai mică sau mai mare) ÎNTREAGA SOCIETATE a ajuns la concluzia... bla bla bla. Păi la alegeri s-a văzut că urma să câștige turul 2 fluierând, cu o majoritate zdrobitoare. Sondajele înainte de turul 2 îl dădeau cu peste 60%, chiar 65% iar sondajele la urne din diaspora în prima zi de vot (care a fost întreruptă abuziv) i-au speriat pur și simplu pe oponenții săi. Deci dom' profesor, lăsați-o mai ușor cu propaganda și cu subiectivismul. Cum vine asta? În afară de MAJORITATEA societății, în rest, ÎNTREAGA SOCIETATE a ajuns la concluzia... :-) :-)
4) Referitor la persoana președintelui și a primului ministru.
Bogdan Aurescu mi se părea și mie inițial că e o variantă super, fiindcă omul e un profesionist care a și câștigat acel proces cu Ucraina despre platoul continental al Mării Negre. Dar m-am dezumflat rapid din 2 motive:
a) Prestația sa ca ministru de externe a fost submediocră ori fiindcă nu a fost capabil, ori fiindcă nu a avut libertate de acțiune din cauza politicilor impuse de mai sus, dar în ambele cazuri nu se poate vorbi favorabil despre rezultatele lui
b) Mi-am dat seama că, în cazul faimosului proces, miza fiind exploatarea gazelor din Marea Negră, rezultatul nu era în primul rând favorabil României, ci interesul maxim era al celor care vor exploata efectiv acele resurse. Și unde ați văzut în ultimii ani că România beneficiază ea în primul rând de propriile resurse? Deci puterea și influența în urma cărora s-a câștigat procesul, cu siguranță n-au fost ale statului român (reprezentat de Aurescu) ci ale altor ”actori statali și nestatali”, ca să folosesc o vorbă la modă acum. Nici Aurescu nu a avut o prestație rea, dimpotrivă, a dovedit că e un profesionist, dar, repet, câștigarea procesului mai are și alte cauze, independente de el.
Deci, deși e OK, totuși nu mi se pare că Aurescu e lumina lumii. În plus, președintele trebuie să fie un om puternic, echilibrat, patriot, cu carismă și influență bună asupra oamenior. Nu trebuie să fie un funcționar perfect dar ursuz și fără lipici la public. El trebuie chiar să fie un conducător, măcar la nivel de imagine. Deci nu un tip rezervat, sec, insipid, ci o figură proeminentă și care să inspire încredere. După mine, eu l-aș propune pe Gheorghe Piperea de la AUR sau pe Daniel Zamfir de la PSD, sau pe Theodor Paleologu din partea PNL / PMP, sau pe Emanuel Ungureanu de la USR.
Pentru prim ministru l-aș propune pe Florin Georgescu de la Banca Națională. Iar guvernul în ansmablul său nu ar trebui să fie unul de tehnocrați apolitici. Nu cred în variantele apolitice. Întotdeauna deciziile guvernului trebuie să fie conform unor politici proprii. Sigur, toți trebuie să fie cât mai profesioniști, dar deciziile sunt după niște direcții politice. Nu există un singur fel de măsuri corecte, pur tehnice. Măsurile bune sunt de mai multe feluri, deci pot fi într-o direcție sau în alta și sunt asumate ca decizii politice.