Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Prostirea în față e singura strategie electorală care a avut succes în România. Pentru că are și clienți gârlă

Doldurea voievod

Foto: Figura primarului PSD Ion Doldurea apare, alături de cea a fiului său, Ionuț Doldurea – patronul stației ilegale de GPL unde au avut loc explozii puternice sâmbătă în Crevedia - într-un tablou cu dinastia domnitorilor feudali ai familiei Basarabilor, care îi include pe Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. Pictura se află într-un restaurant deținut de familia politicianului în Caracal. (Sursa: Digi24)

  • Petre Florin, primarul PSD din Crevedia spune NU ȘTIA că în comuna lui funcționează de 3 ani ilegal stația GPL a fiului primarului PSD din Caracal. Chiar dacă trecea de 2 ori pe săptămână pe acolo, nu i-a mirosit niciodată a gaz, probabil primarul respiră în mod curent parfum de trandafiri.
  • Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal, scrie negru pe alb că „nu are și nu a avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment”, deși el a creat și le-a dat imperiul cu GPL fiilor lui. După ce Ion Doldurea a ajuns șef al filialei locale PSD și primar în Caracal, afacerea familiei a explodat, obținând contracte pe bandă rulantă cu primării conduse în special de primari PSD și PNL. Profitul consolidat al firmelor familiei Doldurea în 2022 a fost de 55 de milioane de lei. Toată lumea din Caracal vedea cu ochiul liber cum crește averea clanului, doar Ion Doldurea NU ȘTIA nimic.
  • Ionuț Doldurea, fiul baronului GPL, spune că NU ȘTIA că la stația de la Crevedia se făceau ilegal operațiuni de încărcare-descărcare. Știa doar că acolo opreau șoferii să se odihnească. Și, ca un român adevărat, identifică cauza exploziei: „Așa a vrut Dumnezeu!”
  • Nici Marcel Ciolacu NU ȘTIA. Premierul României și președinte al PSD, dl. Ciolacu nu a dorit să răspundă la întrebarea dacă ȘTIA cine este Ion Doldurea și dacă ȘTIA dacă acesta a donat bani către partid. Ion Doldurea este, potrivit listelor din Monitorul Oficial, semnate de Marcel Ciolacu, în top 7 donatori la PSD în 2020.

De ce continuă să nege realitatea acești oameni? Pentru că sunt convinși, după o bogată experiență politică și electorală, că oamenii sunt ușor de prostit.

Petre Florin i-a convins pe alegătorii din Crevedia să-l voteze primar la doar 3 luni după ce a primit o condamnare la închisoare de 1 an cu amânarea executării pedepsei. Și nu i-a convins o dată, i-a convins de 2 ori și probabil că îi va convinge și a 3-a oară, acum că l-au văzut oamenii din comună că a ajuns la București la televizor.

Prostirea în față e singura strategie electorală care a avut succes în România. Pentru că are și clienți gârlă.

PS. În timpul ăsta, văd la televizor un cetățean înalt care numără tragediile și se întreabă: „Cum am ajuns aici?!” Este președintele țării. Ce i-ați răspunde la această întrebare?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cetateanul despre care facem vorbire , iubitor de stabilitate si concedii, este tot un fel de acar Paun, caci sa fim seriosi nu se poate lupta cu sistemul , nici aca ar vrea. Si este evident ca nu vrea. Problema de fond este justitia si tot corpul asta de judecatori corupti sau/si inepti . I-am lasat sa-si creeze imunitate si salarii nesimtite in numele independentei justitiei , Ce am obtinut, este o clica de pungasi care nu pot fi trasi la raspundere si care se infrupta cu nesimtire din banii nostri. Din cauza asta exista specimene gen Doldurea , pentru ca stiu ca nu o sa fie trasi la raspundere pe masura faptelor pe care le savarsesc. Diagnostic simplu , tratament inexistent.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Era ceva cu "să nu-ți faci chip cioplit", nu? Era pe undeva...
    • Like 0
  • I-aș răspunde eu ceva domnului înalt citat mai sus, un răspuns într-un limbaj mai vulgar, așa cum merită , dar sunt sigur că nu citește Republica- probabil e pasionat numai de golf, de schi și uneori de a înjura PSD-ul , dacă vă mai vine să credeți.
    Sigur că suntem fraieri, ăsta e cuvântul- altfel nu am fi lăsat atâția ani să iasă păduchii ăștia în față. Au fost și pricepuți în manipulare, nimic de zis, începând cu Iliescu, probabil mentorul multor escroci care sunt în funcții mari și azi. Până la urmă însă, tot votanții sunt principalii vinovați. Unii că au votat- dar cei mai mulți că nu - priviți procentul de participare la alegeri.
    Dar, privind la domnul înalt de mai sus- neamț la origine, ehei, Germania!- mă întreb cu deznădejde, oare mai avem cu cine?
    • Like 0
  • Buna ziua!Ce l-as intreba pe Presedintele tarii? Va place Romania actuala?Pentru ca in ziua cand ati fost ales Presedinte ati promis o Romanie normala si educata! Aceasta Romanie "normala si educata"pe care ati promis-o se simte ,se vede in fiecare zi,clipa,moment.Coborati in strada,in scoli,in spitale ,in miljoace de transport -saune-,in parcuri parjolite s.a..m.d ,Coborati din bula dvoastra si vedeti Romania normala si educata!
    • Like 0
  • Bună ziua! Recunosc, eu sunt vinovat! Iertare! În 2014 am pus botu' ca guțanu' și am crezut că nenea ăsta înalt e om. S-a dovedit că nu e așa și că de fapt este cel mai mare trădător din istorie, în sensul că a mințit milioane de alți guțani care l-au votat împreună cu mine. Fantastic ce manipulare au putut face băieții din spatele cortinei, au reușit să scoată la vot milioane de oameni, diaspora mobilizată, etc. GENIAL!
    • Like 0
  • Teodora check icon
    Cum am ajuns aici? Pe principiile "merge și așa", și "a furat dar a și făcut ceva". Nu sunt principiile tuturor cetățenilor României, dar sunt ale majorității.
    Doar locuitorii Caracalului au responsabilitatea alegerii acelui primar. Au drept de vot, se cheamă că sunt responsabili. Pe el l-au vrut primar, pe el îl au.
    Iarăși, majoritatea românilor consideră că, dacă un lucru nu merge cum trebuie, nu e un capăt de lume, "merge și așa".
    Nu ne putem declara surprinși și oripilați de o stare a lucrurilor pe care o cunoaștem și o întreținem, sau cel puțin o tolerăm.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Ai, măi, ce să vezi! De vină e tot primarul, pentru că îi convinge. Adică pe mine mă convinge cineva să spăl caldarâmul cu limba cinci kilometri, și eu sunt doar o victimă nevinovată.
    • Like 1


Îți recomandăm

David Popovici 2024 / sursa foto: Profimedia

David Popovici face parte din categoria celor care fac performanțe care ne tulbură și ne bucură în aceeași mișcare. Nu doar pentru că înoată foarte repede, uneori mai repede decât toți oamenii care au înotat vreodată, dar și pentru că succesul lui ne pune într-o situație ușor incomodă, de a încerca să deslușim cum a fost posibil. Când apare un astfel de sportiv, avem tendința să-l numim „fenomen”. Cuvântul este măgulitor, dar are și calitatea de a ne scuti de o anchetă pentru a dobândi înțelegere și explicații. Pentru că un fenomen este ceva ce survine, prin urmare nu trebuie să știm cine l-a produs și în ce condiții. Îl consemnăm, eventual ne minunăm, dar nu-i cerem socoteală.

Citește mai mult

Vacante romani litoral / sursa foto: Profimedia

Șapte zile de vacanță pe an au ajuns inaccesibile pentru 61,4% dintre români, potrivit datelor Eurostat citate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism. Iar problema începe să se vadă tot mai clar și în felul în care ne facem concediile: mai puține nopți, mai mult extrasezon, Early Booking, Last Minute și o vânătoare permanentă de „value for money”.

Citește mai mult

Protest impotriva vaccinarii / sursa foto: Inquam Photos

M-a entuziasmat și pe mine foarte tare vestea că cercetătorii de la Moderna-Merck au testat cu succes primul vaccin experimental personalizat, bazat pe ARN mesager, împotriva cancerului de piele. Nu e prima reușită de acest fel, am mai citit despre câteva asemănătoare în ultimii ani, cert este însă că omenirea este foarte aproape de a găsi leacul împotriva unei boli vechi de când lumea și pământul.

Citește mai mult

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult