foto Inquam Photos / George Călin
Suntem într-un moment al istoriei noastre când lupta pentru putere ne face rău. Înțeleg că lupta pentru putere e constitutivă ființei umane, că scopul partidelor e accesul la ea, că doar fiind la putere poți iniția schimbări etc… Totuși vedem cu ochiul liber că așa-zisa coaliție încasează eșec după eșec în a reforma țara, chiar dacă reformele sunt menite doar pentru a reduce deficitul, nu sunt chiar reforme adevărate. Sunt ajustări, cum susțin toți membrii guvernului. După părerea mea reformele adevărate urmează a fi gândite într-un orizont de timp ce nu ar trebui să depășească 2028, când ar veni următorul rând de alegeri. De aceea lupta pentru putere trebuie pusă pe pauză din moment ce ajustările din prezent nu sunt măsura reformei din viitor, reformă care e esențial să fie făcută. De ce nu se explică populației, cetățeanului aceste lucruri? De ce nu avem acord pentru prezentul dificil al țării.
Pentru a fi inițiate și făcute reforme serioase trebuie rescrisă arhitectura instituțională a României. Există instituții redundante, unele peste altele care trebuie să gândească legalitatea, constituționalitatea, oportunitatea, reglementarea etc… prea multe care dau naștere unui hățiș al birocrației din care nu vom ieși niciodată. După mine un stat e eficient când are o arhitectură suplă. Asta presupune că vom folosi și tehnologia accesibilă zilelor noastre. Vreau să ofer și o poveste care să demonstreze paradigma în care suntem. La un moment dat, la școala la care lucram, s-a pus problema de ce nu se folosește programul pentru orar care tocmai fusese achiziționat pentru a face orarul și trebuie niște oameni să-l facă, pe o planșă uriașă, cu niște cartonașe pentru ore, colorate diferit și cartonașe pentru profesori. Cea mai bună explicație a fost dată de un profesor de matematică: Nu putem folosi programul pentru orar deoarece nu are setare pentru pile, adică nu există setare care să spună pune-i toate orele directoarei în primele 3 zile și joi și vineri să aibă doar administrație. Tot așa nu se poate reducere personalului din administrația locală și centrală, pentru că programul care ar judeca cine să fie dat afară nu are setări de genul pilă, amantă, familie, influență etc… Dacă politicienii actuali, conștietizând că țara și chiar partidele lor se află la fundul sacului - deficit spre 10%, legitimitate a PSD undeva la 9%, PNL 7%, USR 6%, (la prezență undeva la 50 % la vot) - ar încerca să mai salveze câte ceva din ce se poate.
Am înțeles lupta de putere din interior, din interiorul unui partid al cărui membru am fost și pe care l-am părăsit, considerând că maniera lui de a gândi și acționa nu mi se potrivește. Nu-l critic, nu-l blamez, dar așa au stat lucrurile. Am fost membru USR pentru câteva luni în orașul mic din care provin, Petrila, Valea Jiului. Nu cred că e necesar să explic că a fi usr-ist într-o zonă preponderant roșie e ca și cum ai fi boxer profesionist într-un ansamblu de balet. Dar mi-am asumat asta cu speranța să aduc un lucru bun în comunitatea mea. La un moment dat, după anularea turului II, când USR a propus-o din nou pe Elena Lasconi candidat la președenție, chiar se făcea campanie în favoarea ei, am participat la o ședință on-line cu mai mulți membri USR din țară printre ei fiind și actualul ministru al apărării, Ionuț Moșteanu. Moșteanu se dădea de ceasul morții că trebuie făcut orice pentru a o susține pe Elena. A fost adus și un specialist în Tik-Tok, care să ne învețe cum s-o promovăm. Mi s-a părut OK din moment ce eram în partid, din moment ce aderasem la doctrina useristă. Ba chiar m-am oferit să scriu mici texte pentru Elena. Nu am fost luat în seamă, pentru că toți mergeau pe cartea Tik-Tok. Trebuie să apară pe platforma asta cu orice preț. E o chestie de strategie, m-am gândit. Noi medii de promovare presupun strategii diferite. Moșteanu era foarte înflăcărat, pe lângă faptul că era dotat cu aplomb de invidiat părea foarte energic în convingeri și strategii. Pe moment m-am simțit și eu energizat în convingerea de a o susține pe Elena Lasconi. Numai că lucrurile nu au stat așa. La câteva ore distanță, să fi fost 24 ore, mai mult sau mai puțin, Moșteanu și Fritz au apărut la televizor spunând că USR-ul îl susține pe Nicușor Dan și vor găsi soluții legale ca subvenția pentru Elena să fie livrată candidatului independent. Nu mi-a plăcut și mi-am dat demisia în câteva ore. Am sesizat discrepanța gravă în care se afla USR-ul în acel moment, discrepanță în care m-aș fi aflat și eu dacă aș fi continuat cu partidul. Nu sunt vreun mare deontolog, etician sau moralist, dar mi s-a părut cumva exagerat să întorci macazul aproape instantaneu. Poate ăsta e și motivul pentru care oamenii zilei sunt Moșteanu, Fritz, Grindeanu, Bolojan etc… și nu eu. Eu doar comentez de pe margine.
Cred că a venit momentul să încetăm cu politica — nu în sensul de a abandona interesul pentru cetate, ci de a renunța, măcar temporar, la goana după putere. Dacă vrem ca în țara noastră să mai existe o putere legitimă, trebuie mai întâi să o repunem pe baze morale și instituționale solide. Altfel, toate reformele, oricât de bine intenționate ar fi, vor continua să cadă una câte una — la CCR, la ÎCCJ, la CSM sau în culisele negocierilor dintre partide. De aceea, sfatul meu pentru actualii conducători ar fi să renunțe pentru o vreme la exercițiul puterii și să gândească mai degrabă ca niște strategi ai viitorului — pentru generația care va veni după ei și care, poate, va reuși ceea ce ei nu pot încă realiza.
La un moment dat am văzut un documentar despre Japonia, în care se povestea cum a fost construit un pod în întregime prin muncă voluntară. Sute de oameni — medici, profesori, bancheri — își terminau ziua de lucru, își puneau salopeta și mergeau, zi de zi, să muncească fizic la acel pod.
Mă întreb: oare noi am fi în stare să construim un asemenea pod?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.