Sari la continut

Revoluția online

România digitală este cea care ne face să mergem înainte. Un proiect Republica, susținut de eMAG.

Răzvan Ionescu: „De când am devenit tată, viața mea s-a echilibrat"

Razvan Ionescu

Răzvan Ionescu este jurnalist, a lucrat ca Redactor șef sau Publisher pentru Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Național. E unul dintre fondatorii proiectului media de mare succes, Recorder.ro.

L-am invitat să vorbim despre realitate, despre prezent, despre jurnalismul de rea credință și despre nevoia de adevăr, dar când am ajuns la cea mai recentă experiență din viața sa, nașterea băiatul lui, Iancu, ochii i s-au schimbat și privirea lui s-a încălzit. Mi-am dat seama că la asta se va referi titlul, că aceasta va fi fotografia cu care voi deschide interviul cu Răzvan Ionescu, jurnalist cu principii și, de un an, și cu copil.

Răzvan Ionescu, ce anume din realitatea de azi nu-ți place, te pune pe gânduri?

Realitatea de azi este realitatea de după pandemie, iar după pandemia asta eu cred că ne-am scrântit un pic cu toții…  Indiferent dacă vorbim de muncă, de viața de familie, de viață personală.

Dar nu asta mă îngrijorează neapărat, ci ceea ce văd în jur și cred că nu numai în România, deși aici e cel mai rău, și anume capacitatea atât de multor oameni de a nu avea reguli, principii, de a fi flexibili până la maximum atunci când e vorba de compromisuri. Nu văd, după atâta timp, progrese mari făcute la nivel de societate din acest punct de vedere și asta se întâmplă poate pentru că cei care încalcă regulile, oricare ar fi ele, nu pățesc absolut nimic. Asta se întâmplă și în gazetărie, dacă vrei să dăm și un exemplu, unde oamenii au avut o mare disponibilitate de a se face pur și simplu de râs, sau să pară că se fac de râs.

Nu a contat absolut deloc pentru nimeni, sunt bine merci și azi și unii dintre ei au făcut chiar o carieră din compromis și din încălcarea regulilor. Asta mă sperie cel mai mult…

Cred că cea mai bună definiție a jurnalismului pe care am citit-o acum vreo 10 ani este că noi, jurnaliștii, facem prima schiță a istoriei.

Care este legătura dintre matematică și jurnalism? Știu că Facultatea de Matematică a fost prima ta alegere…

Matematica are legătură cu orice. Dirigintele, care mi-a fost și mentor, îmi spunea că cei care știu bine matematică pot reuși și la medicină, deși la medicină nu se dădea nici atunci, nici acum, examen la matematică. Și asta este valabil pentru orice domeniu, deci și pentru jurnalism. Matematica te ajută să ai o minte structurată, să gândești logic. Să știi că lipsa logicii este o mare problemă în jurnalismul românesc și asta vezi de la textele de știri, până la felul în care, după cum spuneam, oamenii își aleg carierele. Se vede o mare lipsă de logică, dar și de structură. Și cred că matematica ajută din acest punct de vedere, cel puțin pe mine m-a ajutat.

Ai lucrat în mai toate grupurile de presă din România. De ce nu ai rămas într-unul mai mult, de ce nu ai vrut o carieră lungă legată de un singur brand de presă?

Să știi că mi-am pus de multe ori problema asta, pentru că eu am stat în fiecare job cam între 3 și 5 ani. Și, la un moment dat, când ajunsesem să mă consider mai matur și eram redactor șef la Evenimentul Zilei chiar le spuneam colegilor că ăsta este jobul perfect pentru mine, jobul pe care mi l-am dorit de când venisem cu 12 ani în urmă la EvZ și aveam 19 ani. Deci mi-am spus că acesta era un job perfect, iar performanță ar fi fost pentru mine să rămân acolo 10, 15 ani.

Ziarul se schimbase, redacția, linia lui, grafica… publicația aparținea unui grup de presă respectat, Ringier, cu toate astea… nu am reușit. Și poate că pe undeva a fost și vina mea, ca și în alte locuri unde am mai fost, la Adevărul, de exemplu, unde am venit, am plecat, iar m-am întors, etc, dar, pe de altă parte, oricâtă autocritică mi-aș face, uitându-mă în spate nu pot să nu mă întreb cum aș fi putut sta 15 ani la Ev Zilei care a ajuns cum a ajuns după 2010, când a fost vândut către frații Păunescu și apoi către oamenii Elenei Udrea?! Deci poate că au fost erorile mele, dar și contextul general din presa românească ne-a împiedicat pe mai mulți să avem o carieră longevivă legată de un singur titlu. Sunt și excepții, firește, dar regula nu a fost asta…

Nu mi-aș reproșa inflexibilitatea, ci lipsa de răbdare care m-a făcut uneori să opresc comunicarea cu ceilalți.

Între toate joburile tale de Redactor șef sau de Publisher, care a fost firul roșu? Care a fost viziunea ta, ca șef de publicații?

Mi-am dorit să fac lucrurile bine nu numai pentru prezent, ci și pentru felul în care avea el să fie văzut peste 15, 20 de ani. Sigur că asta înseamnă performanțe ușor cuantificabile în presă, cum ar fi tiraje, audiență, credibilitate, venituri, dar înseamnă și impactul pe care îl ai, felul în care construiești o echipă, felul în care cresc tinerii jurnaliști în jurul acelei echipe.

Dar ideea principală este că, atunci când se va vorbi despre istoria presei, să se poată spună că ceea ce am făcut a reprezentat un reper. Cred că cea mai bună definiție a jurnalismului pe care am citit-o acum vreo 10 ani este că noi, jurnaliștii, facem prima schiță a istoriei. Eu, când vreau să mă relaxez, mă uit pe presa interbelică din arhivele digitale. Și, când mă uit acolo, sigur, cu toate accentele, cu toate parti-prisurile, văd cu adevărat o schiță a istoriei.

Ai fondat alături de colegii tăi, Cristian Delcea, Mihai Voinea, Andrei Crăciun, Recorder, un nume care azi îi sperie pe cei care fac subiectul investigațiilor sale. Nu de puține ori am auzit „au venit ăia de la Recorder, atenție!” Un fel de „șase, vine Recorder”… Asta înseamnă succes?

Da, așa cred, dar această formă de teamă are în spate și o parte importantă de respect pentru jurnalismul pe care îl fac colegii mei, că eu nu am niciun merit aici. Nu e greu ca un jurnalist să sperie pe cineva, știm din experiență asta, dar e foarte greu să facă un jurnalism serios, relevant, interesant, care să aibă și impact și care să fie urmărit cu respect chiar și de cei despre care scrie „de rău”.

Vedem asta inclusiv la declarațiile oamenilor politici, uite ce s-a întâmplat după investigația cu pădurile, sau ale altor investigații din ultimii ani. Se organizează uneori conferințe de presă imediat după publicarea investigațiilor, oamenii politici spun că vor analiza faptele prezentate, nu neagă ce apare, unii își dau demisiile, cum a fost de curând cazul în Ministerul Mediului.

Cam ăsta este jurnalismul adevărat. Cel care îndreaptă erorile, legile, oamenii, care are impact. Oamenii trebuie să știe că povestea are impact, are audiență, și că jurnaliștii de acolo își fac treaba…

Proiectul se auto-susține din publicitate, dar și din donații. Oamenii donează, susțin jurnalismul de calitate.

Da, dacă extindem puțin aria, vom vedea, pe cifre, câți oameni donează în general! Ce țesut de ONG-uri a crescut în România în ultimii ani, am citit că ar fi cam 100 000 de oameni care lucrează direct sau indirect pentru Ong-uri, acest lucru ajută la schimbarea României! Și ei se bazează, în principiu, pe acel 2, sau 3 % pe care mulți îl oferă din veniturile lor. S-au făcut lucruri minunate cu donațiile oamenilor, uită-te în sănătate că singurul spital care se construiește în România e făcut din donații, sau în educație la ce s-a făcut în unele școli, tot datorită donațiilor.

În ceea ce privește jurnalismul, dacă e făcut de profesioniști onești, buni, așa cum e cazul Recorder, de exemplu, oamenii donează pentru că li se câștigă încrederea, respectul și asta înseamnă un mare credit oferit de ei jurnaliștilor, pentru că este, în fond, un sprijin necondiționat. Sigur, noi facem rapoarte anuale prin care oferim date transparente în legătură cu toți banii pe care îi primim. Le-am făcut încă din primul an, la început cât ne-am priceput noi de bine și am răspuns mereu la întrebări oricât de detaliat au fost puse. Acum ne-am propus să facem rapoarte și mai riguros decât până acum.

De când ai devenit tată, vezi altfel meseria de jurnalist? Ți s-au deschis și alți ochi?

Sigur e că mi s-au schimbat perspectivele, că e o experiență care te poate transforma și la 20 de ani, dar mai ales la 46 cât aveam eu când am devenit tată. M-a făcut mai atent la nuanțe, am devenit un pic mai tolerant ca om, dar și în meserie. Nu mai pot aloca un timp „lăbărțat” meseriei așa cum făceam înainte, când stăteam la birou de la 7 dimineața la 11 noaptea și în timpul săptămânii, și în weekenduri, acum am ziua organizată mai concentrat, agenda are repere de timp din sfert în sfert de oră.

Nu e greu ca un jurnalist să sperie pe cineva, dar e foarte greu să facă un jurnalism serios care să fie urmărit cu respect chiar și de cei despre care scrie „de rău”. 

Pentru prima oară am două vieți care se echilibrează una pe alta. Până acum aveam o singură viață, eram holtei, munceam de dimineață până seara, și asta mă dezechilibra până la burnout.

Ai avut burnout?

Nu știu dacă chiar burnout, dar am fost în riscul ca, muncind în ritmul în care am muncit, să mă împotmolesc în proiect, să merg înainte fără să-mi mai dau seama ce e greșit, și asta din cauza oboselii psihice și fizice.

Datorită copilului am mintea mult mai limpede chiar și în jobul pe care îl fac. Savurez momentele când îmi plimb băiatul cu căruciorul, sunt mai atent la ele și le savurez pentru că prietenii mei m-au avertizat că trec repede:). Mintea mea s-a echilibrat, asta pot să spun și am început să văd mai multe din jurul meu, să văd natura, ceea ce înainte nu observam, eram mereu pe fugă. Mă uit mai atent la clădiri, văd partea frumoasă a orașului, și asta tot copilului i-o datorez.

Ai fost un tip inadaptat în joburile de dinainte de la Evenimentul Zilei, Adevărul, Jurnalul Național? Ai fost un om incomod?

Nu, nu cred că am reputația unui inadaptat… Mi s-a întâmplat deseori să par inflexibil și asta pentru că nu voiam să renunț la principii, dar ce-mi reproșez cu adevărat este incapacitatea de a explica, de a negocia, deși am destul de multă răbdare și empatie, dar au fost totuși și momente în care o puteam face mai bine cu unul ca Dan Voiculescu, sau cu publisher de la Ringier, sau cu un director de vânzări cu care poate nu m-am înțeles bine ca Redactor șef, sau cu un Redactor șef cu care nu m-am înțeles ca Publisher. Nu mi-aș reproșa deci inflexibilitatea, ci lipsa de răbdare care m-a făcut uneori să opresc comunicarea.

Și la Recorder?

Aici lucrurile sunt foarte clare, am împărțit responsabilitățile cu Andrei Voinea și Cristi Delcea, (Andrei Crăciun nu mai e foarte implicat acum în partea editorială) succesul Recorder lor li se datorează, eu îi ajut cu experiența mea în publishing. Împreună, editorialul și publishing-ul, am pus la punct acest proces de fundraising, făcând greșeli la început, dar învățând din mers. Învățăm și acum despre asta. Toată echipa comunică acest lucru, Alina Păduraru care este Director Executiv la Asociația Recorder Community este un om fundamental în toată această dezvoltare a Recorder.

Care au fost cea mai faină reacție de la public pe care ai avut-o de când s-a lansat Recorder?

Am câteva amintiri interesante, îmi amintesc un caz al unui student care mi-a scris că mai are un euro și că ni-l donează nouă, asta după ce văzuse o investigație care l-a impresionat.

Alt moment de care îmi amintesc este legat de o manifestare din asta mare, pro PSD, sau anti PSD, nu mai știu, care, după ce a fost filmată de colegii mei, a intrat în montaj și în prelucrare video și materialul a fost publicat abia a doua zi, spre seară. Ei bine, am primit un mesaj de la un cititor care ne-a scris că se așezase în pat cu soția lui și se uita pe Recorder dând refresh foarte des paginii și ne reproșa că nu mai apare o dată reportajul!:)

Și o altă reacție a fost, culmea!, din partea unui procuror, nu e bine să primești complimente de la un procuror, nu-i așa?:) care, referindu-se la o investigație făcută de Alex Nedea, i-a spus acestuia că nu i-a trebuit decât să vadă primele 4 sau 5 minute din cele 15 cât avea investigația, ca să se autosesizeze.

A cui a fost viziunea asta de a oferi publicului doar produse video de înaltă calitate?

A lui Cristi și a lui Mihai, ei au toată contribuția. Noi, când ne-am așezat la masă să vorbim despre Recorder, i-am rugat pe toți să scrie pe o foaie de hârtie ce ar vrea să devină acesta peste 5 ani de la lansare. Și, într-una din aceste descrieri, ei au spus că trebuie să devină cea mai importantă platformă de video jurnalism din România. Exact asta s-a întâmplat la 4 ani de la lansare, canalul Youtube Recorder este cel mai mare canal cu conținut exclusiv jurnalistic, după Știrile PRO TV. Deci cumva această viziune e, în parte, îndeplinită.

Ce extensii de business urmează?

Ne preocupă foarte mult ce facem cu acest capital pe care l-a câștigat Recorder, mai ales cu cel de încredere. Este o preocupare majoră care ține și de maturizarea echipei care a ajuns de la 3 oameni la începutul ei, la 12 full time acum. Pentru unele lucruri am găsit soluții, am atras jurnaliști tineri, am găsit alte forme de exprimare cum este podcastul Ancăi Simina care merge foarte bine, la altele ne gândim în continuare.

În lumea asta plină de fakenews cum veți rezista?

Fiind la adăpost datorită donațiilor publicului, pentru că, dacă am fi depins doar de advertising, ar fi fost destul de greu. Breasla publisherilor nu a găsit formule de separare a jurnalismului corect făcut, față de cel îndoielnic. Din păcate, granița asta nu mai există pentru mare parte de public și trebuie să găsim aceste formule de a separa anti jurnalismul, jurnalismul de rea credință, jurnalismul făcut prost fie din incompetență, fie din nepotrivire cu breasla asta, și abia apoi să putem vorbi de mici succese în legătură cu fake news și cu ce ajunge la public…

Aflati mai mult pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult