În urmă cu un an, președintele Iohannis mergea într-o vizită oficială la Berlin; de curând, Premierul Cioloș a fost într-o vizită oficială la Paris. Nu-i deloc rău să ai relații bune cu motorul franco-german al Uniunii Europene (dacă mai există un astfel de motor, desigur).
Unul dintre subiectele abordate a fost, în ambele rânduri, modul în care ne relaționăm noi, europenii, față de problemele migrației. Iar de-aici putem dezvolta subiectul, despicând firu’-n două: migrația internă vs imigrația din afara UE; migranți economici vs refugiați din fața unor catastrofe; solicitanți de azil politic vs teroriști ascunși printre amărâți și naivi.
Toate aceste variante au fost sucite pe toate fețele, mai ales în presă.
Dar eu am rămas cu un mare semn de întrebare: De ce nu poate sau nu vrea România să preia mai mult de 1.785 de refugiați? Sau 6.351? De ce atât de puțini?!? De ce nu 1 milion?!? M-au frământat tot felul de abordări legate de acest subiect, în ultimele luni, rămânând atent la feluritele unghiuri în care a fost tratat—perspectiva de securitate și apărare, cea de relații internaționale, cea rasistă, cea religioasă etc. Am avut permanent senzația că lipsește ceva; mă gândeam că e nevoie de o perspectivă economică sau managerială, una care să ia în calcul ideea de resursă umană sau de forță de muncă. Iar cheia de citire mi-a venit, în cele din urmă, de la Valeriu Nicolae: noi chiar nu reușim să gândim politici de integrare pentru refugiați, pentru că nici măcar noi nu suntem integrați și nu ne putem integra în societatea pe care am construit-o până acum.
În urmă cu un an (min. 37:55), comentam că, în loc de a se concentra pe readucerea acasă a celor plecați în Occident, unde oamenii și-au făcut deja un rost, România ar avea nevoie de un plan de atragere a forței de muncă din alte părți, mai slab dezvoltate economic. Din perspectiva unei distribuții uniforme a efortului economic, institutul de cercetare economică DIW din Berlin arată că România ar trebui să accepte o creștere cu peste 450% a numărului de azilanți (pag. 514). De la recensământ încoace, ne plângem că România se depopulează, că am pierdut 1,5 milioane de locuitori; în egală măsură, știm că marea provocare demografică a următorilor ani este sustenabilitatea sistemului public de pensii, dincolo de 2030. Logic ar fi să ne dorim să atragem nu 1.700, cum am transmis noi, oficial, sau 6.300, cum ne zice Comisia Europeană, nici 35.000, cum ne spune DIW, ci 350.000 sau chiar 1 milion, ca să ne reparăm economia!
Proiecția pentru anul 2060 a ratei de dependență a persoanelor vârstnice
România: 64,8%, conform Thomson Reuters, 2013
Deși proiecția pentru 2060 arată mai bine decât acum 3 ani, România se confruntă cu propriile limite, având o politică antreprenorială greșit orientată, dacă ne uităm măcar la descreșterea de 1 punct în Indicele Libertății Economice 2016.
„Din lipsă de finanțare și suport educațional, oamenii preferă să se angajeze sau să plece în străinătate, ceea ce slăbește și mai mult un posibil ecosistem [antreprenorial],” ne arată un studiu al UEFISCDI, în care primim doar 4,5 puncte din 10 posibile. Forumul Economic Mondial ne oferă cheia în care ar trebui să abordăm și noi problema, transformând „criza” în oportunitate: Trebuie să investim în propria noastră competitivitate antreprenorială, să devenim atractivi tocmai pentru a deveni sustenabili (iar ipoteza este confirmată și de cercetătorii români).
Legendă foto: România: 51,9%, conform Eurostat, 2016
Noi, însă, nu și nu! Parlamentarii (PSD și PNL deopotrivă), cu concursul premierului Ponta și al președintelui Iohannis, ne-au potcovit cu un Cod fiscal care accentuează dependența omului obișnuit de locul de muncă, în loc să-l încurajeze să-și deschidă propria afacere (vezi și seria de articole despre PFA). Tot Codul fiscal scade capacitatea de dezvoltare locală și poate conduce la creșterea clientelismului politic. Politica asta, inerțială și păguboasă, este vizibilă inclusiv în abordarea Guvernului Cioloș față de reforma administrației. O discuție despre resurse umane în administrație mi-a arătat, încă din decembrie, că decidenții pur și simplu nu-și dau seama: funcția publică e în pericol să rămână un job de subzistență, nu unul în care se creează plus-valoare. Să mai amintesc și de ordonanța prin care se recunosc diplomele de studii neautorizate, cu potențialul de-a permite ocuparea posturilor din administrație de către alți oameni lipsiți de profesionalism?
Câtă vreme politica publică a statului român se concentrează exclusiv pe locuri de muncă, vom rămâne dependenți de slujbele proaste, cu simbrie de subzistență, create de afaceriștii de carton, mână-n mână cu politicienii corupți. Pentru a ne dezvolta, avem nevoie de reorientarea politicilor publice către ocupare, facilitând antreprenoriatul prin care fiecare își creează propria slujbă, așa cum și-o dorește, cu veniturile la care aspiră, fără să depindă de altceva decât de climatul economic. Deja am pierdut cel puțin 3 ani în care nici nu ne-am ocupat de subiectele serioase, printre care și competitivitatea, nici n-am avansat vizibil pe alte fronturi, cum ar fi regionalizarea sau modificarea Constituției ori măcar reforma administrației publice, că eu deja mi-am luat gândul de la guvernarea „în viteză cosmică.”
Când Maria din Pașcani va putea să-și deschidă propria afacere cu produse de marochinărie ori de cercetare aplicată în știința sudurii, să zicem, tot atunci va putea și Amira din Aleppo să-și deschidă, la Titu, un restaurant cu specific sirian ori, de ce nu?, o firmă de web design. Și-atunci va avea o noimă să aducem 1 milion de refugiați, pentru că integrarea lor va fi facilă. Până atunci, însă, dacă Președintele, Premierul și partidele parlamentare nu deschid discuția despre dezvoltare și antreprenoriat, dacă nu găsim soluțiile pentru creșterea competitivității, adevărații refugiați vor dori să ajungă în Germania, Franța ori Țările de Jos, în timp ce noi vom rămâne refugiați economici în propria noastră țară, chiar dacă nu ne dăm seama de acest adevăr.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„E foarte bine ca exista francezi galbeni, negri sau tuciurii. Arata ca Franta e deschisa tuturor raselor si ca are o vocatie universala. Dar, cu conditia ca ei sa ramina o mica minoritate. Daca nu, Franta nu va mai fi Franta. Suntem totusi, inainte de toate un popor european de rasa alba, de cultura greco-latina si de religie crestina.
Sa nu veniti sa povestiti basme. Musulmanii? V-ati dus sa-i vedeti?
I-ati privit cu turbanele si djelada-urile lor? Vedeti bine ca nu sunt francezi. Cei care propovaduiesc integrarea au un creier de colibri chiar daca sunt foarte savanti. Incercati sa integrati uleiul si otetul, agitati sticla si dupa o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeti ca populatia Frantei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care mâine vor fi 20 si poimiine 40? Daca noi facem integrarea (Franta cu Algeria n.r.), daca toti arabii si berberii din Algeria vor fi considerati francezi, cum ii vom impiedica noi sa nu vina in Franta continentala, cind nivelul vietii e mult mai elevat?
Satul in care m-am nascut eu nu se va mai chema Colombey-Doua Biserici ci Colombey-Doua Moschei”.
Pe youtube circula un clip in care un musulman se infasurase cu un batic la ochi si tinea un afis in fata lui, gen "Sunt musulman, ma imbratisezi?". Am ras in hohote, m-a durut burta minute in sir, vazand persoane care l-au imbratisat pe tipul respectiv.
Cam asa gandesc oamenii fara pic de simt al conservarii. Imagineaza-ti ca statele ar introduce dreptul (in sensul adevarat, american) de a te apara cu arma, pai altfel am vorbi, s-ar reduce violenta minoritatilor, furturi, jafuri (nu spun inventii, dar sper sa ma insel, pentru binele tuturor).
Simtul conservarii este util, mai ales cand alegi sa bei cafea intr-o cladire din centrul vechi avand risc de prabusire la primul stranut zgomotos :)).
Colonizarea a intors roata. In UK sunt indieni, pakistanezi etc, exact cetatenii din fostele tari colonizate de Regat. Li s-a facut mila politicienilor, de fapt laburistii cautau voturi din partea lor. Le-au obtinut si din partea sindicalistilor si a membrilor de sindicat. Si rezultatul a fost cum a fost. Noroc cu Margaret Thatcher, care a revitalizat economia.
Cat despre francezi...... Si-au facut-o cu mana lor, sa fim seriosi.
Nu discutam despre somerii declarati care isi cauta serviciu (ori oamenii care nu s-au declarat someri dar isi cauta activ serviciu (online, targuri de joburi etc etc etc).
Mai sunt si cei care au spart seminte in fata blocului, care apoi ajung in vest practicand fel si fel de joburi necalificate, la negru, plangandu-se de viata, societate, politica etc, uitand ca vina le apartine in mod signifiant pentru insuccesul pe care il au in viata.
Pentru ca angajatul sa aibe o viata prospera, el trebuie sa devina specialist intr-un domeniu, pentru ca apoi firmele sa se bata pentru el, nu el pentru firme. Adica inversarea cererii cu ofertei, cred eu.
Cei care lucreaza la negru de regula lucreaza pe salarii mici (doar n-o sa vedem medici sau contabili care sa lucreze la negru, nu ?) la firme care fac evaziune dar care nu pot sa produca mai multi bani, ca nu reusesc sa fie competitive.
Cand nimeni n-o sa mai fure caciula celuilalt, atunci o sa fie altfel.
Munca la negru este foarte usor de stopat. Elimini banii lichizi, astfel toata lumea va fi platita pe card sau prin cec. Nu prea poti fenta, aici este transparenta 100%.
Asta din perspectiva economica.
Fara a fi rasista, exista un pericol ideologic in momentul in care doua culturi atat de diferite se ciocnesc, dar fara a mai dezbate subiectul care deja a fost analizat pe toate partile, iti recomand cartea lui Houllebecq, Supunere. E o analiza politica extrem de pertinenta si sumbra.
Am intenționat să arăt că nu avem o politică orientată spre dezvoltare și competitivitate; o astfel de politică se realizează, cel mai ușor, stimulând antreprenoriatul; atunci când România va fi prietenoasă cu antreprenorii, ne va fi mult mai bine tuturor, inclusiv refugiaților care vor fi ajuns la noi; prin urmare, articolul meu nu abordează absolut deloc chestiunile culturale sau religioase, ci oferă strict o perspectivă de management, dacă nu vreți să-i spuneți de «bună guvernare» :)
În privința afacerilor europene care au apărut în unele comentarii, sugerez o lectură foarte recentă, la http://goo.gl/zpGofc; în esență, spune că avem nevoie de mai multă solidaritate și mai puțin naționalism; eu sunt de părere că abordarea antreprenorială răspunde la ambele deziderate :)
Nu în ultimul rând, colegii bulgari au analizat problema posibilului impact economic al refugiaților, chiar din perspectiva propusă de mine, la http://goo.gl/OCy2IP (îmi pare rău că nu știam despre acest studiu la momentul redactării articolului); graficele sunt grăitoare chiar și pentru cine nu citește bulgară, iar ele spun că efectul economic net pozitiv al imigrației (asupra pieței muncii și asupra fiscalității) începe să se vadă începând din al 8-lea an al integrării sociale și economice a noilor veniți :)
Deocamdată, mă opresc aici, mulțumindu-vă încă o dată pentru comentarii.
Asa au gandit francezii prin anii 60, vai, ne este mila de algerieni, haideti la noi in tara, va primim cu bratele deschise. Ei bine, roata s-a intors!
Normal ca james cameron si orban nu sunt bine priviti de "politico.eu", fiindca ei nu vor sa fie solidari cu planurile UE de a obliga statele sa accepte refugiati.
Pai ii inteleg perfect pe englezi cand vor sa iasa din zona UE (sau Schengen, ma rog..), este patria lor, fac ce doresc, care este problema? Asta ii face rasisti, nationalisti? Priviti pe youtube marsul membrilor organizatiei "Britain First" in orasul Luton, ceea ce va spun nu veti vedea niciodata la vreo televiziune din Romania. Si atunci sa mai vorbim despre solidaritate.....
Sa postam un anunt de job pentru inginer in IT (ca exemplu) pe strada Zeitarilor (Ferentari) versus acelasi anunt dar in zona Piata Victoriei.
Economia intr-un mediu tensionat nu prea este posibila, dupa parerea mea.