Rejudecarea procesului lui Iisus: poporul îl va alege tot pe Baraba?

Foto: Guliver Getty Images

„Toată lumea se gândește să schimbe lumea, nimeni nu se gândește să se schimbe pe el însuși.”

Acest gând al lui Tolstoi l-am văzut prea des rostogolit pe reţelele de socializare. Totuşi, parcă de câteva luni, pânâ şi corifeii dezvoltării personale se feresc a-l mai folosi poate fiindcă, atât de distribuit, şi-a pierdut tâlcul, ori fiindcă tot mai mulţi am rupt lanţurile vorbelor şi ale facebook-ului, trecând la acţiune cu dorinţa de a ne elibera de societatea care ne impune reguli, care nu ne permite să fim noi înşine, care ne retează visele, încât nu mai distribuim ori lăicuim asemenea maxime. Care or fi aceste vise, cum va arăta lumea pe care o propunem cu trufie şi pumnul ridicat spre cer, nu ştim prea bine. Dar cert e că ne-am săturat de eroi, de statui, de istorie, de bun-simţ şi respect pentru speranţele ori chiar viaţa celor care îşi permit să gândească altfel decât noi. Ne eliberăm, pe nesimţite, nu de fricile, neghiobia, ignoranţa ori frustrările noastre, ci le dăm voie să erupă, înecând libertăţile celorlalţi, dând de pământ cu ceea ce înseamnă grijă, raţiune, lege, sănătate. 

„Aceasta e criza: lumea veche moare, iar lumea nouă ȋncă nu se poate naște." Asta scria Antonio Gramsci, unul din fondatorii Partidului Comunist Italian. Şi el îşi dorea să schimbe lumea. Noi, care am trăit schimbarea pe propria piele, cred, sper, că suntem imuni unor asemenea schimbări.

Lumea noastră nu este paradisul. Eu, unul, nici nu îmi doresc asta, Dumnezeu sau natura, cum doriţi, nu ne-a făcut un dar pentru a ne bate joc de el, plictisiţi, chemând a doua sa venire sau integrarea definitivă în absolut. Însă, când ne propunem să îmbunătăţim ceea ce am primit, nu ar trebui să ştim cum o vom face, să pornim aventura în care să îi atragem pe ceilalţi cunoscându-ne mai întâi pe noi, angoasele noastre, falsele adevăruri pe care ne întemeiem crezurile? Şi doar pe urmă, când înţelegem ce e dragostea, generozitatea şi dreptatea, să ne permitem a vorbi şi acţiona pentru comunitate, pentru ţară sau, nebuneşte, pentru lumea toată?

„Dacă vrei să îți faci dușmani, încearcă să schimbi ceva.” Această cugetare am întâlnit-o tot pe reţelele sociale, atribuită lui Woodrow Wilson. Nu am verificat „paternitatea” acesteia, însă ştiu că principiile pe care preşedintele american le propusese la sfârşitul Primului Război Mondial nu fuseseră acceptate de europeni. Consecinţa trufiei lui Clemenceau a fost un alt război mondial, mai distrugător decât cel dintâi.

Oricine scrie, fie un articol, fie un roman, chiar dacă nu o spune ori joacă rolul modestiei, speră să schimbe măcar pe unul dintre cititorii săi. Cei nebuni vor să schimbe lumea, fie că o spun, fie că nu. Personal, mă mulţumesc cu cea dintâi variantă şi sper să nu cad vreodată în cel de-al doilea păcat sau maladie, dacă vreţi. Aşa că mă întreb dacă nu cumva, atunci când este dărâmată statuia unui general care a luptat împotriva sclaviei cei care o împing de pe soclu în numele egalităţii rasiale o fac din ignoranţă, dintr-o dorinţă de a distruge tot ceea ce reprezintă o lume în care le e imposibil să se integreze, o lume care îi sperie, care îi nemulţumeşte fiindcă în primul rând, îi nemulţumeşte ceea ce sunt ei. Dar să nu trecem oceanul şi să ne pronunţăm asupra problemelor altora. Ce îi face pe românii noştri credincioşi, generoşi, liberi şi mândri să declame conspiraţii mondiale politico-sanitare, să nu-şi acopere pentru cinci minute, cât intră într-un magazin ori când se plimbă printre colegi, faţa cu o mască. Să fie oare imposibilitatea de a ne schimba temporar şi minimal obiceiurile zilnice, să acţionăm cu un pic mai multă atenţie? Avem oare o zonă de confort atât de strâmtă şi rigidă încât până şi spălatul mâinilor înainte de masă o poate zdruncina din temelii creîndu-ne angoase? Nu ne putem oare modifica habitudinile în mod minimal, din respect şi grijă pentru cei de lângă noi, dar mâine vom ridica pumnul spre cer, vom sparge magazine şi vom incendia maşini cerând libertate pentru semenii noştri şi sfârşitul dictaturii măştilor şi a mâinilor curate? 

„Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!”

Sentinţa acestui proces antic, pusă în executare deîndată, a cărei încercare de revizuire nu a mai fost posibilă în epoca modernă fiindcă instanţa supremă israeliană se declarase necompetentă acum vreo cincizeci de ani, când un grup de credincioşi a vrut să se facă justiţie istorică, a dat naştere unei noi religii.

Zilele trecute, un prieten teolog îmi tălmăcea versetele de mai sus: „Gândeşte-te că Iisus a fost condamnat fiindcă mulţimea avea de ales între Baraba, în care vedea cel care îi va elibera de romani, unul „de-al lor” şi Iisus, care făcuse atâtea minuni, dar care le cerea ceva aproape imposibil: să se schimbe.”

Istorici, jurişti şi exegeţi au încercat să clarifice cine era acest Baraba. Majoritatea îl văd drept un evreu credincios care lupta împotriva stăpânirii romane şi care, în acţiunile sale, nu se dădea înapoi de la a ucide. Astăzi, ar fi un bun conducător al celor care ridică baricade în mijlocul oraşelor americane, proclamând zone libere de autoritatea statului, ori al celor care se ridică împotriva ocultei mondiale smulgându-şi eliberator măştile şi expirând liberi în mijlocul autobuzelor ori metrourilor ticsite. Această ultimă imagine nu am văzut-o încă fiindcă „eroii noştri mioritici” se luptă mai mult pe reţelele sociale, lăsându-i pe cei din străinătate să ducă greul „eliberării”.

Dacă se mai gândeşte cineva să ceară rejudecarea procesului lui Iisus, cred că soluţia ar fi ca decizia să fie pronunţată de un „tribunal al poporului”, iar hotărârea să fie luată în urma voturilor exprimate online de toată lumea care va urmări pledoariile finale. Am sentimentul că pedeapsa crucificării va fi comutată: e prea blândă pentru impietatea de a cere cuiva să îşi iubească semenii şi să se schimbe pe sine însuşi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp