Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

România anului 2015. Cifre, nu vorbe politico-tehnocrate

11% din populaţie trăieşte şi lucrează pe alte meleaguri. Locul doi în Europa, după Albania (36%). Efect direct al managementului politic.

6,4 miliarde euro deficit comercial la 10 luni, probabil 7,5 miliarde la finele anului. Efectul direct al lipsei de competitivitate a economiei.

7 ore si 15 minute durata cu trenul Interregio a rutei Bucureşti-Suceava, cca. 440 de kilometri, adică o viteză medie orară de cca. 60 kilometri. În secolul vitezei. Aceeaşi rută era parcursă în anul 1995 în 5 ore şi 40 de minute. Efect direct al lipsei investiţiilor în infrastructura feroviară.

2,6 milioane de români au urmărit la ProTV a zecea difuzare din ultimii 11 ani a filmului „Home alone”. Cotă de piaţă de 27% la nivel naţional, de peste două ori mai mare decât a principalului competitor. Efect direct al gradului scăzut de exigenţă a consumatorului autohton de media.

5 lei preţul cu amănuntul la pompă al benzinei cu cifra octanică de 95 la majoritatea staţiilor Petrom, cu cca. 25 % mai redus decât acum un an şi jumătate. În aceeaşi perioadă cotaţia ţiţeiului WTI a scăzut cu 67%, de la 107 USD per baril la 35 USD. Efect direct al lipsei de concurenţă în sectoare cheie din economia românească.

2,2 miliarde de euro deficitul bugetului asigurărilor sociale la jumătatea anului, probabil 4,5 miliarde euro la finele anului. Efectul direct al structurii demografice anacronice şi a îmbătrânirii populaţiei.

Minus 9 kilometri de autostradă, record mondial greu de egalat rezultat prin închiderea a 22 de kilometri inauguraţi din motive electorale în anul precedent. Efect direct al prostiei, ipocriziei şi jafului girat de CNADNR.

30 de milioane de euro bani pierduţi definitiv din alocările europene pentru 6 proiecte demarate la nivelul Bucureştiului datorită nerespectării termenelor de execuţie. Efect direct al prostiei, ipocriziei si jafului girat de către toţi primarii care „este” şi au fost.

Crăciun fericit! Cu puţin efort putea fi muuuult mai rău...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult