(Foto: Guliver/Getty Images)
Discursul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind starea Uniunii, în care a nominalizat România pentru o aderare rapidă la euro, abandonând ideea unei Europe cu mai multe viteze, și în care a propus organizarea unui summit post Brexit la Sibiu, a fost primită cu un val imens de entuziasm în România. Dintr-o dată s-au reaprins speranțele că România poate să fie una dintre țările care să constituie „buricul" Europei. Pentru, că nu-i așa, când aspiri să aderi la zona euro rapid, sau când te vezi făcând parte din nucleul dur al Europei, cam asta înseamnă că îți imaginezi.
Sunt extrem de sceptic. Iar întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toată onestitatea este: în ce măsură poate o declarație politică precum cea a d-lui Juncker să anuleze diferențele mari de dezvoltare economică și de calitate a guvernantei care separă România de restul Europei?
În măsura în care credem aceasta, înseamnă că nu am învățat mare lucru din tensiunile care au apărut în UE în ultima vreme și nici din cele apărute în ultimii ani în zona euro. Pentru că toate aceste tensiuni care există, sunt manifeste, și pun chiar sub semnul întrebării viitorul acestor zone, au ca principală cauză economicul.
Dacă este să ne referim la UE, răul primar este legat de alienarea și stagnarea clasei de mijloc, care a generat inclusiv Brexit-ul. Dacă ne referim la zona euro, vorbim despre divergențele economice care au continuat în pofida aderării la zona monetară unică și despre diferențele culturale persistente existente în această zonă. Observați cât de mult se vorbește despre divergențele est-vest, când, de fapt, cred că cel puțin la fel de importante sunt și divergențele nord-sud.
Din acest motiv, este de neconceput o reformare a UE și a zonei euro fără întoarcerea la economic, la valorile economiei de piață și ale unei societăți liberale.
În aceste condiții, este o iluzie să ne imaginăm că o decizie politică europeană poate să reprezinte o scurtătură care să facă abstracție de eșecurile politice, de derapajele democrației, de guvernarea mediocră a ultimelor decenii din România. Mulți ar putea spune: „Până la urmă, dacă în cazul admiterii în NATO și în UE a funcționat, de ce nu ar funcționa în continuare?" Toată lumea este acum de acord că România nu era pregătită să adere la UE, dar, cu toate acestea, a existat o scurtătură: decizia politică ce a făcut ca România și Bulgaria să adere, chiar dacă nu erau pregătite.
Reacțiile foarte circumspecte ale liderilor europeni la ultimele propuneri ale d-lui Juncker sugerează extrem de puternic că, de data asta, nu va mai merge așa. Iar asta nu ar trebui să ne surprindă. Ceea ce pierdem din vedere de o bună bucată de timp este că, la urma urmei, nu este important doar ca noi să vrem să fim acolo, cel puțin la fel de important este să fim și acceptați acolo. Ei par mai conștienți ca noi că, deocamdată, o aderare rapidă la zona euro sau România parte a nucleului dur nu poate să fie în momentul de față decât un vis.
Dar reacțiile circumspecte mai sugerează un lucru. Faptul că domnul Juncker și-a expus o părere pur personală, care nu a fost câtuși de puțin rezultatul unor consultări prealabile cu șefii de stat ai principalelor țări europene. Un motiv în plus ca să o privim cu mai multă prudență.
Sunt unele din reacțiile de opoziție și rezultatul unor interese economice contrare României? Probabil că da. Problema însă este că România oferă în prezent, prin slăbiciunile ei, pretexte perfecte tuturor celor care au astfel de interese. O marginalizare a unei Românii puternice ar fi mult mai greu de justificat.
Soluțiile la acest deziderat sunt arhiștiute și arhiignorate: infrastructură, educație, dezvoltare echilibrată prin scoaterea din izolare a Moldovei, o economie mai privatizată și mai puțin etatistă, investiții străine directe și acumulare de capital autohton. În cele din urmă, dar nu mai puțin importante, domnia legii și echilibrul puterilor în stat.
Din acest motiv, mă simt dator să fac un apel la realism. Nu există scurtături, nu există înlocuitori pentru o politică de dezvoltare sănătoasă, pentru consolidarea statului de drept. Entuziasmul local cu care a fost primit discursul d-lui Juncker nu face decât să reflecte disperarea noastră de a nu rămâne la periferia Europei. Vestea foarte bună pentru unii și foarte proastă pentru alții este că accesul României într-un club sau altul va depinde în primul rând de tipul de țară pe care reușim să îl construim.
România-membru refondator al UE? Haideți să ne uităm cu atenție în oglindă. Ce anume ne recomandă pentru asta? Deocamdată prea puțin și din acest motiv nu există decât o unică soluție. Pentru a fi luați în serios de ceilalți, va trebui să ne luăm noi înșine în serios mai întâi.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Popularii, liberalii sau socialiştii României contează în Parlamentul European? Mai vedeţi vreun lider popular, liberal sau socialist din România băgat în seamă de vreun lider popular, liberal sau socialist din UE?
Cu excepţia preşedinţilor care au arme de vânzare, ce alţi preşedinţi mai vizitează România?
Ni se închid în nas toate uşile cluburilor europene în care vrem să intrăm.
Avem o politică externă catostrofală, nu de azi, de foarte multă vreme. Să fie vreo 14 ani... România nu mai are prieteni. În această privinţă constat faptul că Emil Constantinescu a fost ultimul preşedinte român care a contat pe plan extern. Râdeam de trilateralele lui, considerându-le nişte butaforii, poate că şi erau, dar astăzi nu mai putem semna nicio înţelegere cu nicio ţară din jurul nostru. Nu ne mai ia nimeni în seamă. Vizita preşedintelui Iohannis în Bulgaria pentru înfiinţarea Flotei de la Marea Neagră este un exemplu în acest sens. Ne-au dat cu tifla bulgarii, ce să mai vorbim despre nemţi, francezi sau olandezi? Mai nou, Ucraina scoate limba română din şcolile în care învăţau etnici români. Am ajuns preşul Europei, nu doar al UE, şi ne vom reveni greu.
Fără îndoială că din punct de vedere economic nu stăm bine şi asta contează foarte mult, cel mai mult. Aşa este, o Românie puternică ar fi greu de marginalizat. Nu suntem în stare să facem un plan de ţară în care domenii ca învăţământul, infrastructura sau dezvoltarea economică să fie tratate corespunzător, iar fiecare partid care vine la putere să respecte principiile unanim acceptate. Dar cine să se aşeze la o masă rotundă? Fiecare îşi urmăreşte interesul personal sau de grup, vânând greşelile celuilalt pentru a ajunge la putere sau pentru un nou mandat... Pentru o asemenea masă rotundă este nevoie de o opoziţie constructivă, indiferent cum se numeşte ea, nu mă refer doar la cei de astăzi. Realitate ne-a arătat că nu interesul României îi interesează, ci rămânerea sau ajungerea la ciolan.
Am început această postare prin a spune că nu are cine să facă demersurile pentru ca România să fie primită în cluburile serioase şi o să mai fac un scurt comentariu care, desigur, n-o să fie scurt, şi îmi va atrage multe înjurături...
Dacă ai fi un lider european şi ai vrea să ajuţi România, cu cine ai alege să clarifici nişte aspecte cu privire la ţară? Cu nişte lideri politici români, evident. Este vreunul fără dosar penal? Nicuşor Dan, dar el n-a trecut proba puterii, încă n-are furculiţă şi ciolanu-i departe, plus că nici nu contează. În rest, şeful liberalilor populari este acuzat că a cerut 50 000 de euro şpagă, şeful altor liberali este acuzat că a favorizat pe nu ştiu cine, iar la şeful socialiştilor...fără număr. Mai nou, a belit Belina. Dosare, dosare, multe dosare, dar nu şi hotărâri definitive. Cu excepţia condamnării lui Liviu Dragnea pentru referendumul din 2012, deşi în Teleorman nu s-a votat ca la Paris... 2009, un an delicat şi ignorat, nu ştiu de ce? Această "agăţare" a liderilor politici, fără o finalizare într-un timp rezonabil, ne face bine sau rău? Victor Ponta este cercetat în mai multe dosare de vreo 3 ani, unele au fost închise chiar de către anchetatori. Belina este veche de 5 ani... Probele din dosar sunt de acum 5 ani... CTP-ul se întreba justificat de ce acum şi nu atunci, făcând şi o legătură cu scandalul de la Inspecţia Judiciară. Păi dacă CTP-ul se întreabă, care a susţinut anticorupţia mai mult ca pe Halep, poate că ar trebui să se întrebe şi alţii. Shhaideh putea ajunge premier, ce ne făceam? Dacă este vinovată. Şi uite aşa ajungem la zicerile lui Darren White.
Să ne înţelegem, eu sunt pentru lupta împotriva corupţiei, dar nu pe alese şi fără acţiuni de tip vendetă. Doamna Kovesi are un mare merit, recunosc, a demonstrat că nu este nimeni mai presus de lege, iar dacă au fost condamnări dubioase, acolo sunt de vină judecătorii care au pronunţat acele sentinţe. Pentru condamnarea (nedreaptă, zic eu) lui Liviu Dragnea nu o găsesc vinovată pe doamna Kovesi, ci pe judecătorii care au pronunţat sentinţa, în frunte cu doamna Stanciu care nu a motivat. Ar mai fi o discuţie despre Statul Paralel, nu este timp.
Cât de serioasă este această luptă împotriva corupţiei? Asta-i întrebarea. Că dacă nu este serioasă, face mai mult rău decât bine. Dacă mă gândesc la exemplele de mai sus, pot spune că seamănă cu o bătaie cu tort din Stan şi Bran... La final nu rămâne nimeni nepătat... Anchetaţi, anchetatori şi judecători. Vezi cazurile Dan Voiculescu, procurorul Eva şi judecătoarea Camelia Bogdan. Dan Voiculescu condamnat, procurorul Eva trimis în judecată pentru trafic cu tablouri şi judecătoarea Bogdan exclusă din magistratură pentru incompatibilitate în dosarul...Voiculescu. Ce-a fost asta? Un procuror traficant de tablouri anchetează un inculpat care, ulterior, este condamnat de o judecătoare incompatibilă. O să-mi iau înjurături pentru asta, dar faceţi următorul exerciţiu de imaginaţie: înlocuiţi numele Dan Voiculescu, de exemplu, cu numele vostru...
Părerea mea este că activitatea DNA-ului nu ar trebui să fie analizată şi apreciată după numărul de dosare, ci după consistenţa celor pe care le trimite în instanţă. Cine i-a spus altceva doamnei Kovesi a greşit.
Revin şi întreb: dacă ai fi un politician din Germania şi ai vrea să ajuţi România, sunt şi asemenea oameni, cu cine ai vorbi? Nu mă refer la cei care vor să ne ajute în noua cursă a înarmărilor, ăia vorbesc cu oricine.
Stan şi Bran? Bătaie cu tort?