Povestea miracolului economic moldovenesc este de pe acum cunoscută. Situația cu care se confrunta Moldova era din ce în ce mai evidenta… Enclavizată fiind din pricina poziționării sale geografice, lipsa dezvoltării sale economice nu justifica construcția de autostrăzi, ceea ce, într-un cerc vicios, făcea ca nici investitorii să nu fie atrași de această zonă geografică.
Principala forță de mobilizare în direcția schimbării a fost crearea acum 10 ani a Comitetului de susținere a intereselor Moldovei, care a reunit de la bun început toți parlamentarii care reprezentau Moldova, precum și oficiali ai administrației locale. Lobby-ul intens făcut s-a concretizat în decizia guvernelor din ultimii zece ani, indiferent de culoarea lor politică, de susținere a dezenclavizării rutiere a Moldovei.
Ca urmare, nu doar că s-a demarat construirea unei rețele de drumuri rapide cu patru benzi în această regiune, care să o conecteze cu provincii istorice, dar, în plus, s-a hotărât ca utilizarea lor să fie gratuită, fără taxe. Investițiile masive în infrastructură au făcut ca, în ultimii 10 ani, plecând de la o economie bazată pe o agricultură de eficiență scăzută și confruntată cu o emigrație masivă, Moldova să cunoască o dezvoltare spectaculoasă, cunoscută ca “miracolul economic moldovenesc”, ce a dus la o recuperare rapidă a decalajelor de dezvoltare față de restul României.
Sună frumos, nu-i așa?
Doar că această poveste, care se potrivește mănușă Moldovei, nu este a Moldovei… Dar ar putea fi… Faptul că o autostradă care să lege Moldova de Transilvania este de fapt mai importantă decât una care să o lege de București l-am semnalat încă din mai 2014, într-un comentariu pe această temă publicat în Ziarul Financiar. Era o perioadă în care obsesiile naționale erau legate exclusiv de autostrăzile care să rezolve problema traficului intens care traversează Carpații Meridionali pe Valea Oltului și Valea Prahovei. Abordarea ar fi putut fi corectă dacă privim autostrăzile ca proiecte ce urmează dezvoltarea. În schimb, dacă le privim și ca agenți ai dezvoltării, atunci deciziile necesită o abordare mai nuanțată, iar prioritățile necesită o redefinire.
Citesc că zilele trecute o serie de ONG-uri din Moldova s-au mobilizat pentru a promova construirea unei autostrăzi Moldova-Transilvania. În 2016 un grup de parlamentari au făcut și ei ceea ce ar fi trebuit să facă de foarte multă vreme. Anume, să treacă dincolo de culorile politice pe care le au, să strângă rândurile și să promoveze în fața primului-ministru din acel moment, într-un singur glas, interesele celei mai sărace zone a României. Poate suntem la începutul poveștii de succes cu care am început. Deocamdată însă, în pofida asemănărilor la nivel de detaliu, ea are ca subiect nu Moldova, ci … Bretania anilor ‘50.
Harta de alături a Franței ne ajută să înțelegem mai bine situația relativ defavorabilă în care se găsește această regiune excentrică a Franței, poziție care o făcea să fie izolată față de principalele fluxuri comerciale și investiționale care traversau Franța. Practic, avea toate șansele să rămână o enclavă a subdezvoltării. O situație similară cu cea a Moldovei, izolată prin Carpații Orientali de fluxurile comerciale și investiționale care traversează restul țării, mai ales pe direcția vest-est.
Lipsa dezvoltării economice a Bretaniei nu a justificat construcția de autostrăzi, la sfârșitul anilor ‘60 fiind singura regiune franceză care nu avea nici măcar un kilometru de autostradă. Într-un cerc vicios, această situație făcea ca nici investitorii să nu fie atrași de această zonă, ceea ce ducea la sărăcie și depopulare prin migrație și emigrație.
Principala forță de mobilizare în direcția schimbării a fost Comitetul de studii și coordonare a intereselor bretone (Le Comite d’etude et de liason des interest bretons), creat la inițiativa unor lideri locali încă din 1950, perioadă în care 90% din gospodăriile rurale din Bretania nu aveau apă curentă, în comparație cu 34% în restul Franței. De remarcat rapiditatea cu care un astfel de grup de lobby s-a format imediat după război, realizând pericolul în care se afla această regiune a Franței prin decuplarea de vectorul de dezvoltare al restului țării.
La apogeul existenței sale, în anii ‘60, depășind diferențele politice, comitetul reunea toți parlamentarii care reprezentau Bretania, reprezentanții locali ai marilor orașe bretone, organizațiile sindicale din regiune, organizațiile patronale, camerele de comerț și industrie, universități și asociații culturale. Lobby-ul intens făcut s-a concretizat în decizia istorică a generalului De Gaulle, care în februarie 1969 a promis dezenclavizarea rutieră a Bretaniei.
Ca urmare, nu doar că demarează un program de construire a unei rețele de drumuri rapide cu patru benzi în această regiune, ci, mai mult, utilizarea lor este planificată a fi gratuită, fără taxe. Investițiile masive în infrastructură au făcut ca, plecând de la situația anilor '50, când provincia se baza pe o agricultura cu o eficiență scăzută și era afectată de o migrație masivă, Bretania să cunoască apoi, timp de 30 de ani, o dezvoltare spectaculoasă, cunoscută ca “miracolul economic breton” (le miracle économique breton) ce a dus la o recuperare impresionantă a decalajelor de dezvoltare față de restul Franței.
Moldova à suivre?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Să auzim numai de bine .
Partea cu cosanzene si feti frumosi a fost spusa dar despre partea cu lupul? Care lup? Lupul rusesc pe care l-o fi apucat "dorul" de calatorie? Doar scufita rosie stie saraca, noi doar banuim nu stim exact cum au stat lucrurile!