Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Meritocrația, la o primă vedere, poate părea un simplu concept teoretic. Dar ar fi doar o concluzie superficială fără o analiză mai atentă a realităților care ne înconjoară. Și poate mai mult în aceste vremuri ne frapează starea, de fapt lipsa, meritocrației în domeniul public. Statul eșuat – spunea președintele Iohannis. Statul șvaițer, aș spune și eu. Adică în toate domeniile e puțin bine si apoi iar nu e bine.
Să luăm ca exemplu educația sau sănătatea sau infrastructura rutieră sau cea feroviară sau justiția. Sau chiar pistele de bicicletă. Acestea din urmă cred că sunt foarte sugestive. Există foarte bine aranjate doar în orașe sau în zone centrale. Dar apoi se opresc brusc și fără logică. Nu avem circuite și trasee care să ofere continuitate dintr-o zonă în alta.
Avem petice de piste care încep și se termină la fel de surprinzător. Atât a fost proiectul. Cum se ajunge până acolo și de acolo? Nimeni nu știe. Investiția pe bucăți și-a atins scopul? A devenit mersul pe bicicletă mai sigur? Au început mai mulți oameni să folosească bicicleta? Am redus traficul de mașini? Nimeni nu știe. Dar toate panglicile au fost tăiate, discursurile au fost înregistrate și s-au marcat la „realizări de mandat”. Nu vi se pare ca pilonii principali ai statului seamănă cu aceste piste de biciclete?
În toate domeniile, statul funcționează cu pauze și deloc coordonat. Nu există vreo strategie care să scoată în evidență o personalitate a noastră. Să ne definească. Să ne ofere o identitate. Acțiunea individuală este cea care ne definește. Fiecare cu treaba lui. Fiecare se descurcă cum poate. Fiecare își urmărește propriile interese. Azi și acum să fie bine. Fără mâine, fără viitor. Nu avem colaborare, coordonare sau o viziune națională pentru care să luptăm împreună – public și privat, tineri și adulți, specialiști și amatori.
Exemple de acțiuni haotice avem nenumărate. Legi fundamentale schimbate peste noapte. Consultare publică pur teoretică. Controale succesive pe mediul de business necoordonate în niciun fel. Doar că încurcă activitatea în mod decisiv. Colectarea nu se îmbunătățește și nici nu facem nimic pentru remediere. Nu clarificăm prevederi contradictorii sau de neînțeles sau imposibil de aplicat. Dar verificăm dacă sunt respectate și mai emitem niște amenzi. Un exces de zel de a aplica legi neclare.
Avem, de exemplu, resurse de sare care acoperă nevoile țării pe sute de ani. Acestea sunt gestionate de stat. Însă mai mult de jumătate din consumul nostru intern provine din import. De ce? Care este meritul statului în a deține aceste resurse, dacă ele nu sunt valorificate pentru cetățenii săi?
Și putem vorbi despre multe alte resurse care, deși nu toate sunt în gestiunea statului, nu pot fi valorificate ori din cauza unor legi nefuncționale, ori a lipsei de programe care să ridice nivelul de competitivitate al produselor românești în regiune. Căci sunt alte state din jurul nostru care cumva au găsit soluții și rafturile românești sunt pline de produsele lor.
Să ne înțelegem: soluția NU este interzicerea produselor de import. Soluția este de a crea un mediu care ajută producătorii români să fie competitivi. Sau măcar să nu-i încurce atât de mult.
Educația ține în sistemele sale viitorul nostru. Și totuși continuăm practici învechite care nu ajută copiii și tinerii să fie mai bine pregătiți pentru lumea în care vor trebui să se descurce. Vorbim despre mediu și poluatori în fiecare zi. De multe ori discuția pică pe mașinile personale. Însă transportul public nu se îmbunătățește, infrastructura rutieră nu este dezvoltată, cea feroviară nu este modernizată. În lipsa acestora, cum credem că vom schimba ceva?
Unde sunt meritele celor care și-au asumat pe rând de câteva zeci de ani responsabilitatea acestor reforme cerute și plătite de contribuabili? Unde este meritocrația care asigură cei mai competenți oameni în cele mai importante poziții? Poate totuși, în al 12-lea ceas, realizăm că nu mai putem continua să risipim resurse prin incompetență, indolență și inconștiență. Reinstaurarea meritocrației este singura noastră șansă la un viitor mai bun.
Articol publicat inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
DAR exemplul cu pistele de bicicletă este tipic pentru cum tratează ai noștri o OBLIGAȚIE europeană în care NU cred. Fac ceva de ochii lumii, dar fără să se implice serios. Să fim sinceri: noi, ca popor, nu credem în Green Deal, Fit for 55 și alte asmenea bazaconii. Fiindcă asta și sunt: bazaconii. Pistele de biciclete create ad-hoc n-au avut alt efect decât să facă inutilizabilă o bandă de circulație auto, în condițiile în care avem un trafic sufocat cam în toate orașele. Noi n-avem cultura bicicletei la adulți și în orașe. Pentru noi mersul cu bicicleta este sinonim cu copilăria, sau cu mediul rural, sau cu sărăcia. Pentru noi civilizație și bunăstare înseamnă mașina personală și libertatea de mișcare. Cu viteze care să-ți permită să-ți faci treburile rapid, pe orice tip de vreme, în orice anotimp, chiar dacă ești lipsit de formă fizică, sau ești cu suferințe cronice, sau în vârstă. Cât de fezabil e mersul pe bicicletă pentru vârstnici, cardiaci, obezi, iarna pe viscol și noaptea? Întrebare retorică. Sigur, mi se poate răspunde că nu e nevoie să meragă TOȚI oamenii cu bicicleta, dar dacă merg tinerii entuziaști, tot va scădea traficul auto și poluarea. La pariu că nu-i așa?
De aceea nici guvernanții n-au luat în serios problema pistelor de bicicletă. Bine, ei nu iau în serios nicio problemă a țării, chiar dacă sunt destule extrem de importante, dar asta cu pistele de biciclete chiar că e o chestiune derizorie.
PS N-aș vrea să primesc vreo replică de genul: tocmai fiindcă nu vrem să mai fim ca în antichitate sau în Evul Mediu obscurantist să facem (doar) ce e util când cheltuim banul public. Ei bine nu-i așa: nevoile spirituale ale oamenilor sunt esențiale și în epoca noastră oricât ar fi de modernistă și oricât ar fi unii de materialiști.
Despre românii din diaspora, sincer nu prea îmi pasă, nici dacă se întorc nici dacă nu se întorc la tăierea panglicii Catedralei. E fix treaba lor, așa cum a fost și când s-au hotărât să plece.
Orașe cu poluare mică pot exista și cu mașini electrice suficiente, nu neapărat numai cu biciclete. Iar asta nu mai e mult până să se întâmple, că vrem - că nu vrem. Însă nu simt nevoia, până atunci, să mă chinui cu mersul pe bicicletă. Am făcut-o destul când eram copil. Acum am toate motivele personale să evit acest lucru. Faptul că există persoane excentrice care la 80 de ani merg pe bicicletă mă face să zâmbesc, nu să le iau exemplul. Bravo lor, dar pe mine nu mă interesează aspectul.
Am mai călătorit și eu în afara țării, o să o mai fac cu siguranță, dar bineînțeles cu mașina personală :-) :-) Cât o să mai avem voie, desigur....
În legătură cu diasporezii, într-adevăr nu prea mor nici de grija nici de dragul lor. Ei, în marea lor majoritate (sunt și excepții de toate felurile, desigur) sunt cei care s-au ghidat după expresia dezaprobatoare romană: ”Ubi bene ibi patria”, adică ”Acolo unde e bine îmi este patria”. Sunt cei care, strâmbând din nas la relele care se întâmplă în România (și se întâmplă destule), au preferat să plece afară, în loc să facă tot ce ține de ei fiind aici. Dar de acolo, de la ”căldurică” nu ezită să voteze în continuare, deși rezultatul votului ne afectează mai mult pe noi, cei rămași aici, decât pe ei, care poate mai au doar ceva rude prin țară și nici nu mai au de gând să se întoarcă. Iar în legătură cu plata pensiilor, deși sunt motive serioase de îngrijorare, am ales să fiu ”Zen”. Și dacă ai noștri, mulți, s-au dus afară, forța de muncă se va completa inevitabil cu alții din alte zări, care vor veni să lucreze la noi. Locuri de muncă să fie, că aici stăm foarte rău, datorită conducătorilor noștri ”înțelepți”. Oricum sistemul de pensii nu stă prea pe roze nici la noi și nici în alte țări europene. Și cei din afară ar trebui să își facă de asemenea griji pentru pensia lor acolo. Că vor munci și ei până la adânci bătrâneți și nu se știe pentru ce valoare a pensiei.
Sunteți nepermis de intolerant pentru un credincios creștin.
Fiecare om poate fi la un moment dat, chiar fără să vrea, influențat de rău, sau de partea răului. Și eu și Dvs și oricine. Și aici nu e vorba de Codul Penal, ci de altfel de rău, pe care nu-l sesizăm perfect întotdeauna. De aceea e bine să avem grijă mereu, după propria putere și înțelegere, să nu fim de partea acelui rău.