Idiocrația și „noul Ev Mediu” spre care ne îndreptăm. Profesorul Mircea Miclea: „Fumăm cu entuziasm chiștoacele aruncate de alții, le culegem de pe drum și începem să le fumăm. Tot felul de abordări care au fost abandonate în Occident au devenit la modă la noi ulterior. De exemplu, ideea că trebuie să dai la toată lumea premii…”

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Crescuți „cu cheia de gât”, mulți dintre cei trecuți de 40 de ani, petreceau mult timp în absența părinților. Însă, în mod aparent paradoxal, copiii lor sunt mai singuri decât erau ei în vremea comunismului. „Rețelele de socializare îți creează posibilitatea de a avea o foarte intensă comunicare cu foarte mulți oameni, dar totul e superficial. Sunt studii care arată că singurătatea a crescut în această perioadă, în ciuda rețelelor de socializare. Friends înseamnă altceva decât prieteni, e o diferență majoră. Rețeaua aceea socială care ne ajuta să ne autoreglăm, care funcționa ca factor sanatogen, s-a diminuat semnificativ, nu mai este”, spune profesorul universtar și psihoterapeutul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, într-un interviu pentru Republica.

Pe lângă însingurare, internetul și rețelele sociale au mai produs în ultimii ani o răsturnare a valorilor. „Au adus multe beneficii internetul și rețelele de socializare, dar au adus și promovarea la scară planetară a unor teorii sau unor opinii care altfel ar fi murit la crâșma din sat”, afirmă profesorul, care este de părere că, pe fondul dezvoltării inteligenței artificiale ne paște „noul Ev Mediu”. Există însă o cale de a ieși din această capcană.

• Citiți și prima parte a interviului cu Mircea Miclea: „Copiii trebuie să iasă din școală cu 4 metacompetențe”. Reforma profesorului Miclea pornește de la întrebarea fundamentală pe care noile legi ale educației au ratat-o: „Ce să-i învăț pe copii acum, care să le folosească într-un viitor pe care eu nu-l cunosc?” 

Fiecare generație duce după ea propria moștenire negativă. Care credeți că este povară psihologică pe care o poartă această generație de copii?

În primul rând singurătatea…. Dacă ne uităm la testele PISA, la întrebarea: Cum vă simțiți la școală?, copiii din România se simt cei mai singuri din toate țările care au participat. Singuri în mai multe sensuri. Pentru că o parte dintre ei au părinții plecați, pentru că adesea programa și profesorii nu îi iau în seamă. Pentru că și rețelele de socializare îți creează posibilitatea de a avea o foarte intensă comunicare cu foarte mulți oameni, dar totul e superficial. Sunt studii care arată că singurătatea a crescut în această perioadă, în ciuda rețelelor de socializare. Friends înseamnă altceva decât prieteni, e o diferență majoră.

Anxietatea și depresia, în urmă cu 10 ani, aveau un spike, cea mai mare frecvență la vârsta de 25-27 de ani,. Acum vârsta a coborât spre 16-17 ani, acolo este spike-ul, intensitatea, frecvența cea mai mare a anxietății a venit în jos cu 10 ani, ceea ce arată mult mai multe lucruri despre ce se întâmplă cu mintea acestor acestor copii, acestor generații de elevi. 

Rețeaua aceea socială care ne ajuta să ne autoreglăm, care funcționa ca factor sanatogen, s-a diminuat semnificativ, nu mai este. Relațiile sociale intense, sănătoase sunt factori de reglare a emoțiilor tale, de a te pune pe o linie bună. Dacă nu funcționează, efectul este creșterea nivelului de anxietate, de exemplu. Este mult mai multă anxietate acum decât altădată, nu numai la noi, peste tot. De exemplu anxietatea și depresia, în urmă cu 10 ani, aveau un spike,  cea mai mare frecvență la vârsta de 25-27 de ani. Acum vârsta a coborât spre 16-17 ani, acolo este spike-ul, intensitatea, frecvența cea mai mare a anxietății a venit în jos cu 10 ani, ceea ce arată mult mai multe lucruri despre ce se întâmplă cu mintea acestor acestor copii, acestor generații de elevi. Avem singurătatea, anxietatea, e desincronizarea între ceea ce văd ei pe internet și ceea ce studiază la școală, desincronizarea de tematică, desincronizarea de stil de lucru și ăsta îi face să fie dezangajați în procesul educativ. Sunt în general și mai puține reguli decât altădată și atunci și asta contribuie. Pandemia a exagerat aceste lucruri. Pandemia i-a pus pe toți dintr-un mediu structurat într-un mediu mai puțin structurat. Adică, dacă mergi la școală, în clasă există anumite reguli, pauza se face la un anumit moment dat pentru toți. Mintea, într-un mediu structurat, devine ea însăși mai structurată. Adesea, structurarea internă a minții este internalizarea unui mediu structurat în afară. Când a început pandemia și apoi pe toată perioada pandemiei, copiii au trecut într-un mediu nestructurat. Puteau să facă pauze când doreau, puteau să ducă, să se uite la frigider, să se uite pe geam, să se uite pe YouTube. Intrau în oră fără să fie îmbrăcați într-un anume fel, Efectul: capacitatea de concentrare se reduce. Sunt studii pe funcțiile executive, capacitatea de concentrare a atenției, de exemplu, este una dintre funcțiile executive și care arată că, dacă trăiești într-un mediu nestructurat, cu aceeași minte, performanță ta este mult mai scăzut pentru că nu îți este structurată mintea. 

Se vede și la adulți lucrul acesta, de exemplu, eu am vorbit cu oameni din IT care lucrează acasă. Ei își duc la bun sfârșit sarcina, dar într-o perioadă de timp mult mai lungă, pentru că sunt mai distrași de diverși stimuli din mediu. Când trăiești într-un mediu nestructurat, și mintea devine mai nestructurată. Nu imediat, în timp, dar e o chestiune clară. Sunt date care arată clar că structurarea mediului contribuie la structurarea minții, dezorganizarea contribuie la dezorganizarea minții, la randamentul mult mai scăzut. La diminuarea a ceea ce numim în științele cognitive funcțiile executive, memoria de lucru, capacitatea de concentrare a atenției, planificarea, organizarea, raționamentul analitic, auto-controlul emoțiilor.

Se poate spune că o anumită relaxare sau chiar dezorganizare în ceea ce privește structurile educaționale exista de dinainte și pandemia doar a accelerat lucrurile?

Din păcate, la noi este o boală. Fumăm cu entuziasm chiștoacele aruncate de alții, le culegem de pe drum și începem să le fumăm. Tot felul de abordări care au fost abandonate în Occident au devenit la modă la noi ulterior. De exemplu, ideea că trebuie să dai la toată lumea premii a fost abandonată în Occident. Îmi mai aduc aminte un raport din Marea Britanie, ei au a făcut asta de prin anii 80-90. Au început să dea premii la toți, toată lumea era premiată. Efectul? Un raport care s-a publicat acum deja câțiva ani spunea așa: avem copii cu stimă de sine ridicată și performanțe slabe. Și era încă Tony Blair la putere când s-a trecut la mai multe ore de matematică, fizică, chimie. El spunând, îmi aduc aminte, că dacă nu vom învăța acum mai mult, vom lucra toți pentru chinezi în viitor. Deci au abandonat ideea asta de relaxare. Ok, a început și la noi această relaxare, putem face orice, totul e relaxat. O chestiune care acolo nu mai funcționează, dar la noi e îmbrățișată, deși e complet nesustenabilă științific. Sigur, pandemia a exagerat chestiunea asta, dar sistemul începea să se relaxeze din ce în ce mai mult.

Fumăm cu entuziasm chiștoacele aruncate de alții, le culegem de pe drum și începem să le fumăm. Tot felul de abordări care au fost abandonate în Occident au devenit la modă la noi ulterior. De exemplu, ideea că trebuie să dai la toată lumea premii a fost abandonată în Occident.

Umberto Eco spunea că televiziunea și rețelele de socializare l-au promovat ca lider de opinie pe idiotul satului.

Împărtășesc această opinie, au adus multe beneficii internetul și rețelele de socializare, dar au adus și promovarea la scară planetară a unor teorii sau unor opinii care altfel ar fi murit la crâșma din sat.

Ca să înțelegem de ce a apărut această rezervă față de știință, nu e vorba numai de apariția internetului. A fost o mult mai mare presiune pe știință de a produce soluții din cauză că s-au accelerat toate problemele, iar știința este ceea ce a fost tot timpul. Produce soluții, dar pe care le corectează după vreme, dacă ele nu sunt valabile, le îmbunătățește, renunță la ele ș.a.m.d. S-a văzut foarte clar pe perioada pandemiei, au venit cu niște propuneri științifice la început, apoi altele spre mijlocul pandemiei. Știința e un proces viu. Oamenii înțelegeau că știința e ceva static, că dacă cineva, un expert în știință zice ceva e ceva definitiv. Și atunci, accelerându-se acest proces, practic, știința vine cu soluțiile ei imprecise, dar pe care le poate îmbunătăți continuu. Ei, văzând aceste soluții care nu sunt cele definitive, toată lumea a început să ia atitudine: de să mai credem în oamenii ăia de știință? Păi, na, nu, vedeți? Zic ceva la începutul pandemiei, zic după aceea cu totul altceva, la mijlocul pandemiei. Stai un pic, de ce să mai credem în ei? Și își dezvoltă tot felul de teorii, pentru că nu înțeleg că știința e un proces care are această mare șansă, că se poate autocorecta. Dar nu este un proces infailibil, e un proces care vine cu o soluție mai bună decât altele pe care încearcă să o îmbunătățească.

Vom ajunge din nou la o stratificare socială, de data aceasta nu pe criterii funciare legate de pământ și de latifundii, ci pe criterii de cunoaștere pe criterii epistemice. Vom avea iar aristocrați epistemici și vasali epistemici și între ei nimic. Pentru că inteligența artificială va face tot

Cum ieșim dintr-o situație de genul acesta? Cum își pot recâștiga experții greutatea în ochii opiniei publice?

Nu știu dacă vom ieși. Cred că vom ieși cu inteligență artificială. Cred că ne așteaptă noul Ev Mediu. În Evul Mediu era o stratificare socială pe două niveluri. Erau aristocrații și erau cei care erau legați de glie, vasalii, iobagii. În timp, a venit revoluția industrială și între cele două extreme au apărut noi alte clase sociale, între muncitor și patron, au apărut maistrul, șeful de echipă, subinginerul, inginerul, o întreagă gamă de profesii. Acum, cu inteligența artificială, cred că vor rămâne experții, adică cei care sunt capabili să producă soluții mai bune decât produce inteligența artificială, pentru că au multă cunoaștere pe domeniul lor, nu în general. Ei nu concurează cu ChatGPT și cu IA în general, ci pe domeniul lor. Și apoi vor fi majoritatea care vor fi vasalii acestor instrumente, care vor trăi în umbra lor, care vor fi legați de aceste instrumente. Deci vom ajunge din nou la o stratificare socială, de data aceasta nu pe criterii funciare legate de pământ și de latifundii, ci pe criterii de cunoaștere pe criterii epistemice. Vom avea iar aristocrați epistemici și vasali epistemici și între ei nimic. Pentru că inteligența artificială va face tot și atunci cred că se vor reabilita din nou adevărații experți. Adică cred că inteligența artificială este o modalitate de a face diferența între aristocrații minții, între aristocrații din punct de vedere epistemic, cei capabili să producă pe domeniile lor soluții mai bune decât soluțiile generice pe care le poate produce un sistem de inteligență artificială, și cei care, pe bază de confort sau pe bază de economie cognitivă, vor recurge mereu la soluțiile pe care le dă un sistem de inteligență artificială, nu la a-și mobiliza propria lor minte, nu la a face efortul pentru cunoaștere. Și vor deveni niște vasali, niște dependenți, legați nu de glie, de data aceasta, ci de instrumentele de inteligență artificial. Între ei, nimeni. Inteligență artificială, care va face totul între cele două niveluri. Și atunci cred că experții se vor reabilita. 

N-am nevoie decât de această cunoaștere la purtător, nu pe net, la purtător, în capul meu, care să îmi dea posibilitatea să reflectez autonom, independent, asupra ce e cunoaștere validă, ce e informație validă și ce sunt false informații în toate domeniile. 

Sigur că poți să creezi și tot felul de mașinării care să îi ajute pe oameni să facă diferența între o sursă credibilă și una necredibilă, dar principala cenzură cred că trebuie să fim tot noi. Noi trebuie să avem un aparat științific, niște aranjamente mintale care mi spun: domn’e, o informație din domeniul X trebuie să bazeze pe următoarele metode, că astea sunt metodele care se utilizează în știință, pe experiment, pe cercetarea empirică. Și dacă vine cineva cu un fake news eu adresez acea informație cu acele metode. Și pot să spun: Au fost produse pe bază de experiment? Arată-mi experimentul. Au fost produse pe bază de cercetare empirică? Arată-mi. Trebuie să cunosc metodele care fac cunoașterea validă, nu trebuie să le practic, trebuie să le cunosc, pentru că atunci interoghez orice informație, indiferent cine o produce prin ochelarii sau cu această grilă de lectură și atunci, dintr-odată, nu mai pot fi manipulat, pentru că am grila de lectură, pentru că am învățat și ăsta e rolul școlii.

În școală trebuie să înveți: experimentul se face așa, uite îți trebuie un eșantion semnificativ, că altfel datele sunt nevalide. Și atunci eu mă duc și spun: Ai un eșantion semnificativ? Nu vii tu și îmi vinzi pasta cutare sau soluția cutare, care vindecă tot. Eu spun: Pe câți ai aplicat soluția? Ai un grup de control? Ai făcut un experiment? Nu? Ok, nu te cred. N-am nevoie decât de această cunoaștere la purtător, nu pe net, la purtător, în capul meu, care să îmi dea posibilitatea să reflectez autonom, independent, asupra ce e cunoaștere validă, ce e informație validă și ce sunt false informații în toate domeniile. Îmi dai informații despre istorie? Știu metodele istorice și întreb: Informația ta se bazează pe surse, pe izvoare istorice? Nu-mi spui tu că dacii au fost mai deștepți decât romanii? Care sunt izvoarele? Domne? Dacă știu metoda și dacă-mi dai informație despre habar n-am, spun ok, dăm experimentele, arată-mi cercetările. Mă protejez dacă am acest echipament mental de a avea nu numai niște teorii, ci metodele pe baza cărora s-au produs teoriile științifice valide, Că atunci eu știu ce valid și nu-i valid. Eu știu, mă protejez singur, am instrumentele de protecție și atunci, având instrumentele acestea, pot să spun da, aici am de- face cu un om competent, cu un expert, aici nu? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp