Interesul românilor pentru alegerea președintelui țării a scăzut constant de la Revoluție încoace. Dacă la primele alegeri libere votau peste 86 la sută dintre cei cu drept de vot, la scrutinul din 2019 nu au mers la urne nici jumătate dintre alegători, indică o analiză realizată de Euronews România. Dar cu cine să voteze totuși românii? Un sondaj din luna iulie publicat de INSCOP indica faptul că Mircea Geoană ocupă primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de Marcel Ciolacu, care ar obține 17,8% și de Elena Lasconi, care ar lua 14,3% dintre voturi. Diana Șoșoacă este pe locul patru în clasament, înaintea lui Nicolae Ciucă şi George Simion. Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik & George Călin

În ciuda faptului că alegerile locale din 9 iunie au reprezentat o bună oportunitate pentru ca oamenii să îi schimbe pe primarii care sunt suspectați de corupție și de faptul că întrețin rețele de partid, românii au demonstrat în cel puțin patru cazuri concrete că s-au obișnuit cu corupția. Foto: Colaj Inquam Photos / Octav Ganea & George Călin

Cea mai realistă și sinceră promisiune livrată de către partidele de la guvernare a fost: „România trece de la fapte la vorbe”. Au promis, au livrat.

Suntem în campanie electorală pentru alegerile locale și europene din 9 iunie, iar partidele politice se uită din nou către cetățeni, organizează băi de mulțime regizate și mimează dialogul cu cetățenii în speranța de a-i influența să meargă la vot și să-i voteze. Politologul Marius Ghincea, cu un doctorat la Institutul Universitar European din Florența, spune într-un interviu pentru Republica că există posibilitatea ca după alegeri PSD și PNL să adopte o linie mai naționalistă și mai radical poate eurosceptică decât e cazul în momentul de față pentru a obține din voturile polului suveranist. Foto: Inquam Photos / George Călin

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu ar avea o semnificație aparte aplauzele îndelungate de care s-a bucurat președintele Italiei, marți seara, la premiera teatrului liric Scala din Milano. Nu doar îndelungi aplauze, ci și mulți „Bis!” s-au auzit dinspre public. Un „Bis!” ține, de regulă, de o prestație artistică, dar în cazul dat e mult mai mult. Se cere un „Bis!” politic, lucru rar în istoria Republicii Italiene. (Foto: Getty Images)

Mă întâlnesc din ce în ce mai des cu niște oameni ciudați.

Fă-ți echipe. Echipe nu echipă. Începe însă cu una singură, oamenii tăi cei mai de încredere, fie că ei sunt deja în partidul ales de tine sau în alt partid, sau că nu sunt implicați în politică deloc. (Foto: Mihajlo Maricic/ Panthermedia/ Profimedia)

Mai departe, tot mai obosiți, tot pe fugă, în alt sat în care n-a ajuns încă civilizația ci doar “ambasadorii ei”: impozitele, televiziunea și telefoanele mobile.

Cele două noțiuni sfidarea și răbdarea ce corespund sau acoperă stări colective de spirit se află într-o dialectică care se strâmbă la români, precum senatoarea Șoșoacă, teribilistă, o nestăpânită avocată în căutare de clienți și o neastâmpărată activistă impetuoasă de partid. (Foto: Inquam Photos/ George Călin)

„Îmi dau demisia din PSD pentru că nu au fost corecți când au făcut listele!” – n-a spus nimeni, niciodată. Ba chiar și când sunt dați afară, cu un șut în fund, unii se încăpățânează să rămână. În timp ce la „ăștia tineri", oamenii se supără pe partid ca fii-mea pe bicicletă, după ce trage o căzătură și se jură, plângând, că nu va mai pedala în viața ei. Politicienii începători pleacă trântind uși și dând block pe Facebook! (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)