foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Din tot ceea ce se vede în spațiul public, România continuă să nu trateze mai deloc două probleme foarte importante. Este vorba despre ceea ce aș numi problema „vizitatorilor” și problema „terminatorilor”.
Problema „vizitatorilor” este ușor de înțeles dacă ne gândim la filmul cu același nume din 1993, cu Jean Reno si Christian Clavier în rolurile principale (și care a avut și câteva continuări).
Pentru cei care nu au văzut filmul respectiv, o vrajă propulsează un cavaler și pe scutierul său din epoca medievală câteva sute de ani în viitor, în secolul XIX.
În lumea mult modernizată în care ajung, aceștia sunt, evident, rupți de numeroase realități, nu înțeleg o bună parte din ce se întâmplă și nici nu pot contribui cu mare lucru la dezvoltarea societății.
Fiind o comedie, cei doi se descurcă, totuși, bine pe ansamblu în film, diferențele de cunoștințe, limbaj, experiențe de viață, valori și mod de adaptare generând și numeroase scene amuzante.
„Vizitatorii” în România: date și realitate
În cazul României, lucrurile sunt însă mult mai puțin amuzante.
Practic, cu aproximativ 19% din populația adultă cu facultate, față de o medie europeană de 35%, cu aproximativ 23,2% absolvenți de facultate dintre adulții din intervalul 25-34 ani, față de o medie europeană de 44%, cu aproximativ 43% din elevii de clasa a IX-a - analfabeți funcțional, față de media OECD de 23%, cu mult prea puține școli bune de meserii și cu populația împrăștiată profesional pe toate cele 5 revoluții industriale, aproximativ 15% fiind înainte de prima revoluție industrială - la cal și căruță, România are un număr mult prea mare de „vizitatori” în anul 2025.
Aceasta înseamnă, în primul rând, că procentul celor care pot contribui la nivel optim la prosperitatea societății este semnificativ mai redus față de alte țări. Revoluțiile industriale sunt adoptate în economie pentru că oferă mai multă eficiență economică decât nivelul anterior - nu s-ar înlocui ceva care merge bine la nivelul unei societăți cu ceva care ar merge mai prost/permite mai puțină bogăție.
Or, dacă se contribuie majoritar la nivelul celei de-a 2-a sau a 3-a revoluții industriale (mă refer la nivel de societate funcțională, nu doar la nivel pur tehnic de producție), nu se poate trăi în medie la nivelul de prosperitate al celei de-a 4-a sau a 5-a revoluții industriale altfel decât prin îndatorare (sau turism din afară).
În al doilea rând, oamenii care nu au cu adevărat ocazia accesului la programe de explicare corectă a lumii în care trăim și a mecanismelor aferente, pot acționa regulat contrar interesului general fără ca măcar să-și dea seama. Deși e contraintuitiv, e un aspect care nu are nicio legătură cu inteligența sau moralitatea.
Astfel, dacă Einstein nu ar fi știut alfabetul - ar fi fost probabil un păstor mai deștept și dacă și-ar fi dat cu părerea pe vreun TikTok despre politici publice moderne, ar fi putut să promoveze multe idei dezastruoase. Ar fi fost probabil și mai impresionat, în principal, de lucrurile mai familiare lui în versiunea respectivă – gen agricultura, domeniu important și pe care l-am practicat și personal intens până să mă mut în București, dar care contribuie sub 4% din PIB-ul României actuale, iar procentul e de sub 2% în țările dezvoltate UE tocmai pentru că revoluțiile industriale au generat mult mai multă bogăție în proporție relativă.
Din păcate pentru România, marea majoritate a jocurilor economice, profesionale și politice care contează în lume au loc, de obicei, la nivelul ultimei și penultimei revoluții industriale (preponderente în țările dezvoltate).
România având segmente foarte reduse conectate la realitățile respective și la nivelul centrelor de decizie, modul său de poziționare de cele mai multe ori nu are cum să fie decât similar „înțelegerii” “vizitatorilor” din filmul menționat.
Și asta fără posibilitatea noroacelor în serie care îi favorizează regulat pe protagoniștii din film.
Spre deosebire de situația din creația cinematografică respectivă, numărul de „vizitatori” de la noi nu ține de vina vreunui vrăjitor, ci de o clasă politică cu segmente mult prea mari de hoți și incompetenți în ultimii 35 de ani.
Problema „terminatorilor” și filmul care a inspirat-o
În ceea ce privește problema „terminatorilor” din România, aceasta este similară celei reflectate de seria de filme cu același nume care l-a propulsat în 1984 pe Arnold Schwarzenegger la nivelul de star mondial.
Pentru cei care nu au văzut filmele respective, scenariul acestora este construit în jurul ideii că omenirea ajunsese în viitor într-un conflict pe viață și pe moarte cu o inteligență artificială scăpată de sub controlul său (Skynet). Tabăra roboților răi, ca să le spunem așa, îl trimite pe unul dintre ei în trecut pentru a o elimina pe mama celui care urma să fie șeful rezistenței umane din viitor și, după ce planul inițial eșuează, chiar pe copilul născut între timp (John Connor), pentru a-l împiedica să mai ajungă liderul respectiv. (*)
Este important de înțeles că, în realitatea noastră actuală, nu e nevoie ca o inteligență artificială din viitor să trimită roboți în trecut. E un aspect care poate fi imitat ca efecte de atacurile hibride ale unor state străine, dar și de incompetența propriei clase politice, fără ca cineva să călătorească în timp și fără să se mai omoare adversarul la propriu.
Este suficient să fie manipulate de mici noile generații ale țărilor nealiniate, precum și să fie oferite cât mai des informații false sau manipulative adulților.
Încurajate de rezultatele timpurii ale politicilor culturale asupra diferențelor de gândire dintre germanii din Est, față de cei din Vest, sau dintre coreenii din Nord și cei din Sud etc., în ultimele zeci de ani luptele pentru mințile tinere au devenit, astfel, sistemice.
În prezent, vedem din ce în ce mai vizibil rezultatul (nu doar în România), mai ales că și sistemul economic de supraconsum a tins natural spre încurajarea emoției și moftului în dauna rațiunii și moderației.
Practic, în loc să se călătorească în trecut la propriu, se lucrează asupra prezentului de la acel moment, dar, în principal, asupra segmentelor societății care încă nu sunt la nivel de decizie. Nefiind sub lumina reflectoarelor, e un exercițiu care poate fi foarte eficient chiar și la nivel de masă. La momentul la care segmentele respective ating vârsta și poziția profesională care le fac mult mai relevante pentru nivelul de decizie dintr-o țară, gradul de fragilitate fizică medie și de contaminare cu idei stupide, precum și cel de preselecție de lideri slabi, e suficient de mare pentru a face din țara respectivă un adversar potențial mult mai slab decât ar fi fost cazul în mod natural.
De exemplu, dacă convingi segmente mari din societate (direct sau prin părinții lor) că e bine să mănânci două shaorme pe zi, să consumi multe dulciuri sau sucuri, să iei regulat scutiri la sport, să stai ore întregi zilnic la televizor sau pe social media, să crezi că alcoolul, tutunul sau drogurile sunt cool, că examenele sunt rele, ca pedepsele sunt mai mereu traume, că un pâlc de copaci sau vreo insectă sunt de principiu mai importante decât o autostradă, o fabrică sau vreo altă investiție mare, că e normal să avem mult mai mulți urși decât tot restul UE la un loc, că e mai probabil să fie adevărat ce spune o țară straină despre ce e bine pentru tine decât o autoritate publică proprie, că aliații oficiali sunt mult mai probabil să-ți vrea răul decât țări care te-au invadat de mai multe ori în ultima sută de ani, că tribalizarea societății pe tot felul de criterii aiurite e bună, că emoția e mai prețioasă decât rațiunea în societate, că dacă tu vrei pace, dar nu te pregătești militar, aceasta este și probabil să se realizeze, că iarba de peste gard și capra vecinului merită multă atenție etc. - efectul va fi similar celui din seria de filme menționată. Indiferent cine ar tinde să devină viitorul John Connor, îi va fi greu să se scoale de pe canapea și să pună osul la treabă și, dacă o va face totuși, va fi regulat în pană de expertiză și idei.
Cum cresc „terminatorii” numărul de „vizitatori”
„Terminatorii” urmăresc, astfel, atât să mărească artificial numărul de „vizitatori” în viitor dintr-o țară din punct de vedere tehnic (de exemplu, prin încurajarea sau menținerea unor programe școlare cât mai puțin utile practic), cât și să inducă cât mai larg moduri de gândire și idei contraproductive pentru acea societate (de genul exemplificat mai sus).
Contracararea unor manipulări de zeci de ani nu are cum să dea rezultate de masă peste noapte. Dar sunt foarte multe lucruri care se pot face în acest sens, dincolo de necesitarea de a acționa ferm și organizat măcar pentru a nu se agrava problema și mai mult. Aceasta cu atât mai mult cu cât propagarea înțelegerii de masă e mai simplă și mult mai rapidă decât propagarea educației de masă.
Din păcate, în prezent, dacă ne uităm la ambele probleme de mai sus, România se „îmbăiază” în „terminatori” și aliniază în piața publică a platformelor sociale și de mass-media, dar și la nivelul multor segmente din administrația publică, milioane de „vizitatori” fără să facă încă mai nimic coerent pentru echilibrare.
Acțiunile de contracarare a trollilor ruși din Moldova în contextul alegerilor de duminică, de exemplu, au reprezentat un mare succes și pentru România și este clar că au implicat eforturi semnificative în spate, dar au avut puțin de-a face cu problemele de fond de mai sus.
Dincolo de o lipsă de competențe suficiente și de posibila infiltrare a unor „terminatori” și în zone care ar trebui tocmai să-i contracareze, e posibil ca această orientare mai mult asupra efectelor decât cauzelor să țină și de un deficit doctrinar mai vechi la nivelul unor autorități de la noi cu privire la ce înseamnă, de fapt, securitate națională în lumea modernă.
Abordarea principală pare să fie în continuare similară cu situația cuiva care încearcă să protejeze oamenii să nu ia bătaie fizic la propriu, dar nu-i apără de mușcăturile de „zombi” deși acestea pot face mult mai mult rău, infectând însăși mintea celui atacat, chiar dacă corpul fizic rămâne relativ intact.
Or, așa cum securitatea cibernetică ține fundamental de software, nu de hardware, nu este nimic mai important decât modul de gândire (inclusiv valoric) al unei populații (**). Acesta este cel mai bun mod de a crește și șansele de reziliență fizică și economică. Mai ales că, oamenii nu pot funcționa bine deloc fără un „software” bun spre deosebire de tehnologie (care, la nivelul anterior descoperirii programelor de calculator, permitea totuși un nivel de trai autonom decent oamenilor).
Este, astfel, necesară o schimbare semnificativă de abordare cu privire la problemele de mai sus.
În caz contrar, „vizitatorii” vor rămâne amuzanți doar în filmele de comedie și „terminatorii” vor rămâne apanajul „filmelor” de acțiune ale altora, în timp ce România va trimite cu gândul din ce în ce mai frecvent la o tragicomedie, dacă nu la o tragedie de-a dreptul.
*****
* Oamenii trimit și ei un protector (în primul film din serie – un om, iar în următoarele – un cyborg mai puțin performant, dar controlat de ei, rolul cyborg-ului respectiv fiind jucat de Arnold Schwarzenegger).
** În acest sens, merită citită și cartea The Parasitic Mind în care Gad Saad argumentează că mintea umană ar trebui protejată de informații false și idei stupide în mod similar protejării corpului fizic de viruși.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu mai vorbesc de faptul că articolul insistă pe educație și analfabetism (funcțional), dar are mai multe greșeli de scriere. Nu e grav, sunt greșeli acceptabile pentru un intelectual, și eu fac o mulțime, mai ales dacă mă grăbesc (deși am terminat Litere). Dar vreau să spun că atunci când îți fixezi singur o poziție din asta rarefiată de înălțime, iar apoi pici în dezacorduri, parca nu mai e la fel de scuzabil. Un singur exemplu, că nu stau să recitesc tot (deși erau vreo 3-4 situații): "că aliații sunt mult mai probabil să îți vrea răul" - acel "sunt mult mai probabil" e un dezacord, cuvântul "aliații" are deja predicatul lui (să îți vrea răul), în vreme ce adverbul cere verb copulativ "este" (este mult mai probabil ca aliații sa îți vrea răul). Din cauza topicii intercalate, pare corect, dar nu este, e doar o anomalie să ai expresia "sunt mai probabil" în loc de "este mai probabil" (se numește expresie verbală impersonală și este un predicat nominal, acordat la singular). În sfârșit, nu e mare lucru.
După cum nu e mare lucru și eroarea de conținut istoric imediat următoare, cu rusii care ne-au invadat de mai multe ori în ultima suta de ani. Probabil se referă la secolul trecut (XX), dar nu știu care ar fi aceste de mai multe ori la care și noi să privim cu mândrie, fără să uităm că ne facem și noi vinovați de invadare a teritoriului lor, prin atacul în sud-est, o rușine a istoriei noastre, care a dus la pierderi inutile ale armatei noastre, ca și ale populației ruse atacate. Ne-am aliat cu nemții naziști și i-am atacat pe rusi la ei acasă - Don, Odessa, Sevastopol, Stalingrad. Aici au murit peste 2 milioane de oameni - doar români, nemți și ruși. Căsăpiți între ei, din cauza unor decizii politice dezastruoase. Dar în sfârșit, din nou, sa trecem peste. Sunt fapte ale trecutului, așa cum oamenii nu sunt fără greșeală, nici popoarele, în ansamblu, nu sunt imaculate. Am avut războaie și ostilitati și cu polonezii (lesii), ungurii, austriecii, tatarii, turcii. Asta nu înseamnă că e normal să ținem ranchiună și animozitati din astea veșnice. Dovadă că austriecii ne sunt parteneri strategici în afaceri, deși, dacă mă întrebați pe mine, uneori tind să aibă același comportament de grofi atotstapanitori și azi (în chestiunea pădurilor, cu Schweighoffer Holz de ex).
Sa continuam. Articolul pune pe tapet chestiuni aproape unanim percepute ca ok sa fie denunțate (de ex droguri, alcool, fast-food), după care iar amestecă haotic niște chestiuni care sunt mult mai nuantabile. De ex, nu este vreo culpă morală să nu ai facultate. Ține de iq, dar ține și de priorități și de interese. Nu mai vorbesc de faptul că România este o țară mult mai ofertanta, ca piață de muncă, pentru segmentul de muncă necalificată (deci fără studii sau cel mult studii medii). Deficitul de forță de munca (acoperit în parte cu imigranți) este exact aici - construcții, agricultura (munca de jos, culegatori), salubritate, menaj, livratori etc. Pentru joburile de studii superioare, nu mai avem piață - Politehnica este o soluție dacă dai la Automatica (deși și segmentul IT este mai nou aproape înghețat, angajări se fac greu, în vreme ce mari firme concediază - Oracle, Accenture etc). Altfel, Politehnica nu mai are adresabilitate la noi, decât în proporție mica (România nu mai are industrie, ca să aibă realmente nevoie de ingineri). Nu mai vorbesc de faptul că am avut un fenomen ciudat - cu prilejul anunturilor de măsuri de austeritate, s-a spus că vor fi disponibilizați mulți bugetari. Vorbim, majoritatea, de persoane cu studii superioare. Angajați în primării, angajați în ministere, angajați în învățământ. Încă o data, persoane cu studii superioare. Nu au riscat sa își piardă locul de munca nici angajați stb, nici rebu, nici în construcții. Nu că as avea ceva cu ei, orice muncă cinstita este de apreciat. Doar că subliniez: joburile amenințate sunt exact cele de studii superioare. Și, în plus, o bună parte din opinia publică s-a bucurat, spunând ca toți acești disponibilizați trebuie sa meargă la munca de jos, sa nu mai frece menta prin birouri. Deci am avut o nouă tendința, ca în comunism, de ascuțire a unei ostilitati proletariat versus intelectuali. Unii efectiv s-ar bucura să termini o facultate (poate și un master sau un doctorat) și să ajungi să dai cu sapa sau cu mopul. Ca atare, mă întreb, de ce acest lobby pentru studiile superioare, din moment ce economic societatea românească nu poate absorbi acești absolventi, nu le poate oferi mai nimic? Și, dacă există aroganță dintr-un sens, ea este și din celălalt. Adică pe de o parte avem pică pe intelectuali, dar se pare că avem pică și pe cei mai simpli, nescoliti etc. Nu, diploma aia nu e vreo garanție nici de decenta, nici de moralitate. Și nici măcar de discernământ. Poți ajunge sa te crezi buricul pământului că ai o amărâtă de diploma și, de fapt, să ai o busolă a vieții mult mai deraiata decât unul cu studii medii. Asa ca... Nu știu ce sa zic. Live and let live. Tocmai mă întreba soțul meu ce scriu. I-am răspuns ca un comentariu la un articol. Despre ce este articolul, mă întreabă el. Și, culmea, nu pot să ii răspund. Nu știu ce sa ii răspund, atât e de haotic și amestecat. Am încercat sa ii sintetizez totusi: despre cum în societatea românească sunt mulți prosti, iar alții se simt datori a-i lumina.
Cam asta - cred ca am sintetizat, subliniind de unde am această impresie de aroganță, de ton general neplăcut. Iar asta într-o vreme în care viata e totuși frumoasă, acest octombrie aduce frumosul lui (miros de ploaie, miros de murături, de dovleac copt, de ardei, de frunze vestede). Lumea își vede de viata, domnule autor. Și analfabeții aia funcțional (v-as scrie de ce e vidă aceasta sintagmă, dar e prea mult de explicat) - sunt mulți care se trezesc la 5 dimineața ca să se bage la o naveta, sa muncească 8 ore pe minim pe economie, sa se întoarcă acasă la 6 pm doar ca să le dați dvs lecții. Etc etc.
Despre învățământul fără spirit practic, ce să mai spui?! Că e doar o altă șopârlă, un alt clișeu aruncat așa, la grămadă? Ce stă în spatele lui, mai exact? Când piața modernă a locurilor de munca se caracterizează exact prin versatilitate, prin diversitate, prin puterea de adaptare, despre ce continuturi de învățare vorbim? Copiii nu mai trebuie formați în vederea unor cariere fixe, tocmai. Nici școlile de meserii nu mai sunt de viitor, deoarece IA și progresul tehnic fac aceste meserii extrem de volatile. Tocmai, învățământul trebuie sa meargă pe constante, pe elemente perene: logică, matematică, fizică, chimie, cultură umanistă, gramatică, istorie, geografie, retorică, arte, sport etc. Nu ai de ce sa direcționezi elevii pe o geografie economica. A trecut vremea când învățam de perdele la Pașcani, viticultura la Drăgășani, becuri la Fieni și industrie extractila în Valea Jiului. Acum un copil poate sa termine chiar și o facultate și sa profeseze ulterior în cu totul alt domeniu, la alegerea lui. Deci nu ai de ce sa faci dinainte de 18 ani din copii niște cheițe pentru o piață a muncii, care peste zece ani s-ar putea să nici nu mai existe. În plus, învățământul nu are ca menire, asa cum cred unii, doar un set de obiective mercantile și pragmatice. Oamenii mai învață și ca să rămână oameni, pentru că au interogatii, reflecții, neliniști spirituale sau de idei. Un șofer de Uber care mă duce din punctul x în punctul y, are voie să știe ceva istorie, după cum are voie să discute politica, să asculte poate și o muzica clasica și să știe ceva despre arta. Etc.
Nu cred că autorul știe despre oameni care fac naveta de la 5 și alte chestii d’astea de săraci. Însă știe cu certitudine ce este mai bine: “o schimbare semnificativă de abordare cu privire la problemele de mai sus”. Pentru că, nu-i așa, viața este o problemă, nu o minune. Dă-le-n morții lor de insecte și urși! Și așa, cât contribuie insectele și urșii la PIB? Nimic!
https://www.youtube.com/watch?v=krYK1jWz0Lo&t=2s
Cât despre afirmația că "securitatea cibernetică ține fundamental de software", asta arată că autorul se exprimă în domenii pe care nu le stăpânește mai deloc. Pentru știința domnului avocat, brusc expert în cyber security, un sistem care asigură cea mai bună securitate cibernetică este o combinație de elemente hardware și software, pentru o abordarea comprehensivă pe fiecare layer OSI (aaaa, pardon, despre asta domnul avocat nu a văzut niciun film). Elementele hardware oferă baza protecției fizice, stocarea sigură a datelor și rezistența la coruperea fizică a elementelor din lanțul de procesare și comunicații ale datelor, în timp ce elementele de securitate software asigură protecția în timp real a datelor, adaptabilitate pentru protecție “0 day” la acțiunile malware aflate în evoluție continuă.
Ca o scurtă concluzie, la această “perlă”, nu e suficient să se umble la soft-ul sărmanilor conaționali uitați în evul mediu, câtă vreme le ghiorțăie hard-ul (burta) de foame.
Altfel, un soft bun poate reconstitui magia aproape pierdută a unor piese.
O fantomatică "Digital Ghost" pierdută odată cu deteriorarea casetei master de către cei de la Radiohead și reconstituită , pe bază de AI Reacreation, de către Lost Tapes Syndicate, care mai au și alte bunătăți pe #losttapessyndicate..
https://www.youtube.com/watch?v=PgvXwtQvXj0
One stone (d) pare că a fost doar un fel de Chatgpt care a adunat de la alții și a publicat înaintea lor.
"clasă politică cu segmente mult prea mari de hoți și incompetenți în ultimii 35 de ani."
Clasa politică e emanată de societate. Societatea stă prost dpdv al IQ-ului (ca medie europeană) din mai multe cauze. Una este lipsa unei alimentații corespunzătoare (înainte și după revoluție).