Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Mă trezesc dimineața la mii de kilometri depărtare de România, țara mea de unde am plecat de aproape opt luni, mă uit pe canalele de social media și iar îmi vine să-mi trag o plamă peste frunte: „Băi, frate! Ce-au mai făcut ăștia!?” Plec unde am treabă, dar când mă întorc încep să citesc despre ce s-a mai întâmplat. Petrec astfel cel puțin o oră pe zi. Când lucrurile se agravează – adică mai iese câte vreun ministru Tudorel, sau vreo ministresă supercoafată și anunță dezastre în cuvinte plate sau agramate și pe un ton de normalitate -, timpul dedicat acestei activități crește exponențial. Și chiar nu am timp de pierdut. Nici eu, nici nimeni din România.
De peste un an și ceva, de când PSD a preluat iar frâiele, nimeni nu se mai poate concentra pe ceea ce are de făcut pentru el și familia lui. Oricât s-ar strădui, o dată pe lună, cel puțin, românii fie ies în stradă, fie semnează petiții ca să încerce să anuleze porcării pesediste, fie încearcă să-și scoată afacerile din nebunia financiară generată de noul cod fiscal, fie discută cu prietenii despre ce se întâmplă… O grămadă de ore din timpul lor de muncă și din timpul lor liber a fost ocupat de PSD. Și, deși sunt departe, și timpul meu. Din orele pe care le vorbesc la telefon cu cei dragi, jumătate e alocat poveștilor despre dezastrul generat de guvernarea PSD.
Săptămâna trecută, cea mai bună prietenă a mea îmi spunea cât muncește și că se întoarce frântă seara acasă. Că nu mai are timp de nimic. De abia reușim și noi să ne auzim. Aseară era în Piața Victoriei. A trebuit să găsească timp pentru asta. Ea și toți prietenii mei. Și toți oamenii care vor ieși iar în weekend pentru că PSD-ul nu renunță la a încerca să îngroape de tot România.
Mă gândeam cu ce-aș putea să compar ceea ce fac acești politicieni cu țara? E ca într-o familie în care se practică violența. El vine acasă și, odată la câteva zile, își ia femeia și îi trage o bătaie. În altă zi îi ia banii pe care i-a dat pentru cumpărături cu o zi înainte sau nu-i mai dă deloc. Deși i-a promis. În altă zi îi spune ce mult îi place de ea dar, asta, în timp ce-i cârpește o palmă, așa, ca să nu uite cine-i șeful. Ea nu mai poate munci, nu se mai poate ocupa de educația copiilor, nici mâncare nu mai poate face. Zilnic trebuie să se gândească la strategii de supraviețuire. Cam așa arată România. Ca o femeie bătută, hărțuită, violată.
Așa arăta și acum opt luni. Nu mi-am dorit să plec din țară și nici nu am încercat vreodată. Pur și simplu mi s-a oferit ocazia. Și motivul pentru care am profitat de ea a fost viitorul copilului meu. Nu credeam însă că și după opt luni, țara mea va fi în aceeași situație ca atunci când am plecat. Sau chiar mai rea.
Mi-am promis să nu scriu despre ce se întâmplă în România, deși sunt mereu la curent. Am considerat că e cazul să tac. Pentru că nu pot fi acolo. Nu pot fi în piață. Sunt doar un spectator. Dar discursul lui Tudorel Toader mi-a pus capac. Am început chiar să dezvolt un fel de superstiție – de câte ori mă gândesc și scriu despre un subiect, orice altceva ce nu are legătură cu ce face PSD (și eu chiar nu vreau să scriu despre politică), atunci iar se întâmplă o mare porcărie. Și tot ce am scris mi se pare inutil. Pe cine mai interesează altceva? Nici măcar pe mine. Și eu stau și mă uit și ascult ce (ne) mai face PSD.
Duminică când mă voi trezi îmi voi lua iar laptopul în brațe și mă voi uita la imagini din Piața Victoriei, unde știu că va fi familia și prietenii mei. Și mulți alți oameni care consideră că e absolut necesar să dea din timpul lor prețios pentru a #rezista. E un timp ce trebuie pierdut pentru a câștiga ceva mai important. Pentru a recâștiga țara.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din păcate toți suntem inconștient, debusolați în ultima vreme deoarece în spațiul public asistăm la un schimb al unui singur mesaj aclimatizat interesului, aruncat de părțile beligerante în tabăra adversă fără ca liderii de opinie care sunt împotriva restaurației să poată prezenta un nivel de argumentație logic și rațional care să-i convingă pe cei nehotărâți, mulțumindu-se să răspundă pe un ton mai ridicat cu aceiași monedă pe principiul să nu te cerți în public cu un prost pentru că nimeni nu va putea face diferența, fiind siguri că cei din strada vor suplini lipsa lor de profunzime.
Mulțumesc Străzii care a intuit corect mesajul.
Sau, aveti idee de sutele de mii de la tzara care voteaza psd pentru ca asa le spune primarul ?
Aia nu ies in strada, nu au nevoie, dar pe ei se bazeaza psd la toate alegerile de pana acum. Credeti ca lor le pasa de justitie, kovesi, tudorei, dna , belina, teldrum etc? Va spun eu , nu le pasa.
Au un orizont de existenta atat de scazut incat v-ar da frisoane daca ati intelege cat de jos este.
Dar ei voteaza, (va dorii democratie nu?) de fiecare data, si un vot al lor = un vot al unui protestatar din piata.
Asa ca cine o tot da cu vrem democratie in romania sa se gandeasca si la asta.
UPDATE: abia m-am intors de la vecinul meu, taranul cel intelept cu RomaniaTV si singura sursa de bani cash din alocatia copiilor. Am gasit acolo un pastor sau cam asa ceva, cu o sacosa de "" ajutoare", care predica despre supunerea datorata autoritatilor, care-s "ai Cezarului si ai Lui" si despre paganii slujitori ai strainatatii care pervertesc morala, tulbura bunul mers al tarii si fac manifestatii. NU EXAGEREZ NIMIC. Chiar asa predica individul!
L-am lasat sa-si faca numarul si i-am dat medicamentele copilului (cu care aveam eu treaba). Nu las medicamentele la parinti ci prefer sa ma duc eu, la fiecare 8 ore sa le administrez, puteti sa ghiciti singuri de ce.
La plecare, m-am uitat in punga cu "ajutoare": 1 sticla ulei, 1 zahar, 2 malai, inca o punga, probabil faina, o punga mica, de 500 grame, posibil gris sau sare, n-am vazut ce scria pe ea, vreo 4 conserve, 2 pachete cu macaroane (paste lungi si aparent mai groase decat spaghetti, nu cred ca erau linguine) si de restul 5-6 pungi cu pufuleti si o sticla de "TEXXA - bautura carbogazoasa cu aroma de piersici"
Am facut repede un calcul, asa din ochi, fara sa ma incurc la zecimale... La cat m-ar costa "contributia pe cap de vita furajata", decat sa ma retrag intr-o Republica personala, n-ar fi mai simplu sa-mi cumpar un sat sau o comuna? S-o pun pe persoana mea fizica?! Este adevarat, n-am bani destui sa-mi cumpar o tara intreaga, dar daca intreb prin jur... poate iau credit si ajung sa ma extind...
Am s-o rog pe nevasta mea (ea e contabila in casa) sa-mi puna pe o foaie de calcul X locuitori, pungi de malai, ulei, zahar si ce-o mai trebui... plus 1 bucata televiziune (neaparat free to air pe satelit), niste biserici, 1 ziar si ceva cash de "protocol". Merg la niste banci... vedem ce iese. Dan Diaconescu s-a incurcat la maruntis, n-am sa repet prostiile lui.
Decat sa parasesc iar Romania, mai bine o cumpar!
Exista insa- ca alternativa- sa-ti iei o insula ( undeva depaaaarte...) sau macar un crampei de insula; Tre` sa aiba cam 3 lucruri principale; Sursa de hrana, sursa de energie si internet;
Ah, da ....si sa lipseasca "conducerea de stat comunsitoida" si "cetatenii de bine ( aia pe care-i alimentezi cu medicamente;
Ce e mai grav e ca sunt zombi si la oras, nu e nevoie sa te duci in satul de la Cuca-macaii...
Am aproape zilnic "onoarea" s ama lovesc de ei, de opiniile lor, de ura viscerala pe cei ce au reusit- muncind si invatand ( in timp ce ei frecau banca din fata scolii/ sau a blocului si spargeau seminte, aruncandu-le interesant in gura de la incheietura antebratului...
Ii macina asa o ura ca, daca ar putea, ti-ar da foc...mama. ta de imbogatit pe spinarile oamenilor sarmani ( desi pe oamenii sarmani tu ai putea - daca ei ar dori- sa -i imbogatesti invatandu-i, dandu-le de lucru, educandu-le copiii, platind- din profitul brut pe care l-ai putea face- statului bani- nu ca sa-i fure- ci pentru a construi spitale si crese si scoli si....mai putin biserici, ca alea se contruiesc de catre Domnul Dumnezeul alora care primesc spagi nerusinate de la PARTID pentru a le promova lipitoarile cu nume de oameni in functii administrativ-teritoriale;
Nici nu mai vreau democratie in tara asta: Ne-ar trebui o dictatura militara de dreapta; Cu cateva legi bune si clare: Controlul Averilor- ce nu poti dovedi- se duce la stat- pentru infrastructura, educatie si sanatate; Cu posibilitatea estindereii controlului pana la afinii de grad 4 si prieteni/ Cine are datorii catre stat ( din furturi dovedite- sau din subminarea economiei) - plateste EL- FAMILIA< COPIII, pana la stingerea datoriei; Sa vedem atunci cum si-ar mai permite un MAzare, un Voiculescu, ...you name-it... sa-si puna tot familionul in cap; Sa stie ca nici in Oagadugu, nici in Vanuatu, Kiribati, sau Rusia nu vor putea scapa de "mana lunga la Statului"
Locuiesc (deocamdata cu intermitenta) la tara, intr-un sat din fundul Moldovei.
Ieri seara, cam pe cand Tudorel ajunsese la punctul cu defaimarea Romaniei, a trebuit sa ma duc la un vecin. Mi-am luat telefonul, sa ascult mai departe, si m-am dus sa-i ajut pe oamenii aia.
- „Ce asculti acolo, vecine?”
- „Raportul lui Toader”.
- „Hai, domnule, ca esti om destept, tu iti mai pierzi vremea cu prostii de-astea?! Eu m-am lamurit de mult cum e cu politica, toti e niste hoti!”, mi-a explicat scurt taranul roman.
La el in casa televizorul merge non-stop pe RomaniaTV Taraf si Kanal D, caci e gratis pe satelit si n-are bani de abonament TV.
Marea lui suparare de ieri seara era ca i-au taiat alocatia copiilor, caci nu i-a trimis la scoala!
- „cum sa-MI taie MIE banii copiilor?! Sunt banii LOR, e dreptul MEU!”
A votat, si va vota in continuare, primarul PSD caci „ne pune piatra pe ulita” (deocamdata, adica de vreo 5 ani, promite asta), „ne mai ajuta si pe noi, din ce fura el, ca oricum fura toti, dar macar ne mai da si noua cate ceva, ceilalti nu ne-ar fi dat nimic!”.
Stimati colegi comentatori, ACEASTA E ROMANIA PARALELA! Si are cateva MILIOANE de alegatori!
Uneori fac si eu ca tine, D-na Bucur, imi trag cate o palma peste frunte si ma intreb "Cine puii mei m-a pus sa ma intorc aici?!". Ma simt insa la adapost de mitocanismele statul roman, nu stau la mila lui, am banii mei, adunati din munca cinstita in strainatate, ma duc sa-mi tratez bolile in strainatate, unde am cotizat la asigurari, Nu sufar foarte tare ca-i noroi pe ulita si ca soseaua e varza, am o masina 4x4 buna. In interiorul celor cateva mii de metri patrati imprejmuiti, incerc sa traiesc in Republica Mea, cu Republica Romania caut sa interactionez cat se poate de putin. Incerc sa nu sufar nici cand vad ce oameni sunt in jurul meu, ma delimitez si-mi spun ca n-au decat sa doarma pe ce si-au asternut!
Insa ma gandesc foarte serios sa renunt de tot la cetatenia romana. In calitate de cetatean strain in Romania ma voi simti mult mai protejat. Spune-mi ca gresesc, te rog!
Titlul articolului mi-a rascolit amintiri: prin anii 2000 (epoca Nastase) prietenii straini alaturi de care locuiam (Japonia) ma intrebau "cum e Romania". Uneori le raspundeam
"imaginati-va o fata adolescenta frumoasa foc dar saraca, needucata, imbracata in zdrente si ajunsa pe mainile unor proxeneti care o abuzeaza". De regula, dupa ce tranteam asta, veselia se termina brusc.