Nu mi-am imaginat astă-vară ce aveau de gând să facă Mihai Voinea și Cristian Delcea, cu care mai realizasem niște interviuri, cât se poate de profesioniste, când mi-au cerut încă unul, de data asta despre toți cei 30 de ani scurși de la Revoluție. Cuplul de la recorder.ro sunt niște jurnaliști pe cât de buni, pe atât de scumpi la vorbă despre munca lor și despre ei înșiși.
Filmul, de 3 ore, „30 de ani de democrație” este unul dintre cele mai valoroase documentare românești din câte am văzut.
Calitățile lui pur cinematografice sunt uimitoare: un montaj organic, foarte bine ritmat, prin care declarațiile personajelor sunt date cap în cap, fie cu declarațiile altora, fie cu imagini alese pe măsură, cadre-portret, prim-planuri cu oameni decupați din mulțime de o pregnanță cum am mai văzut doar la Michael Moore, concretizarea tușantă, grafică și cu imagini flash, a unor idei relativ abstracte. Video și audio se îmbină perfect.
Cu valoare documentară remarcabilă sunt multele imagini rare, recuperate de Voinea și Delcea, din „spatele” unor evenimente pe care le-am văzut, pe ecranul televizorului, la vremea respectivă, doar „din față”.
Am căutat mult un cuvânt potrivit pentru tonul și atmosfera filmului. Acesta nu este nici „obiectiv”, nici „subiectiv”, nici „detașat”, nici „implicat”, nici „incandescent”, nici „rece”.
E o expresie: Privirea de Sus.
Jurnaliștii nu se ancorează politic, reușesc să se situeze deasupra actorilor istorici și a situațiilor – am trăit mereu impresia că am în fața ochilor harta schimbătoare în timp a României dintr-un elicopter care zboară la joasă înălțime...
Nu spun mai mult. Vă rog să vedeți acest film: „30 de ani de democrație”, recorder.ro.
Un singur lucru simt nevoia să vă mai împărtășesc: sentimentul, la final, că blocul celor 3 decenii sub care am trăit, uneori ca în transă, se prăbușește peste mine și mă îngroapă.
Dar nu de tot – capul îmi rămâne afară.
