Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Doi români. În Piața Constituției, la mâncare, băutură și dans, puhoi. În Piața Revoluției, câteva sute de oameni onorau numele eroilor din 1989

30 de ani de la Revoluție

(Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

În pasajul de la Universitate, câțiva oameni plâng mocnit în fața panourilor cu imagini sumbre și covârșitoare de la Revoluție. Au aprins câteva candele. Dintr-o boxă, răsună trist și deșart imnul Deșteaptă-te, române.

Coborâți din mijlocul luminilor luxuriante de Crăciun, imaginea este frapantă și tulburătoare. Ne apropiem. Copiii privesc cu ochi enormi tancurile și morții căzuți pe stradă, intuind că au pătruns în intimitatea unui moment desprins din alt timp. Brusc, îmi dau seama că le-am vorbit adesea de comunism, dar prea puțin despre Revoluție și despre eroii dintre noi.

„Cine i-a împușcat?”

Mă retrag în tăcere, cu un aer solemn, în timp ce ei studiază avizi cioburi de istorie presărate printre lacrimi și amintiri vii.

În Piața Revoluției, o inimă mare de lumină strălucește pierdută pe cer. Lumânările ard proiectate pe clădiri, flancate de niște cifre mari puse în calea uitării: 30 de ani.

„De ce ați venit azi în Piață?”

Încerc să răspund, dar nodul din gât pune stavilă oricărui răspuns. Doamna din spatele repertofonului mă privește fix, încurcată de emoția mea nedisimulată.

Am venit ca să nu uităm. E cel mai simplu răspuns.

Am venit ca să nu uităm ce am fost într-un timp dincolo de absurd: supușii fără niciun drept ai unui sistem bazat pe teroare, frică și abuz. Un sistem autoales la fiecare cincinal, ca un blestem repetat la infinit.

Am venit să le mulțumesc în gând unor oameni pe care nu i-am cunoscut pentru toate libertățile pe care astăzi le cunosc din plin. Libertățile simple, de a râde și de a gândi, de a crea și de a îndrăzni, de a fi fără frică cel care ești, în fiecare zi. Toate aceste libertăți abstracte pot fi înțelese foarte bine de noile generații, dacă le vorbești despre trecut, în timp ce mulți nostalgici rămân captivi în „nici pe vremea lui Ceaușeascu nu era atât de rău”. Nu cred că o ființă care are cea mai mică pretenție de „trestie gânditoare” se poate refula într-un răspuns atât de superficial și egoist. „La noi, la țară, nu am prea simțit comunismul”, îmi mărturisea recent o colegă. „Ne era bine, așa cum eram.” M-am uitat la ținuta ei atent aleasă, asortată cu un machiaj perfect și cu un parfum scump, și m-am gândit la mintea cea de pe urmă a românului.

Românul din Piața Constituției, îndopându-se liber cu „gogoșele” și hotdogi franțuzești, în ritmuri populare de călcat în picioare, la târgul de Crăciun. În timp ce în Piața Revoluției câteva sute de oameni onorau numele miilor de martiri ai unei Revoluții care a adus libertate pentru toți, în Piața Constituției mii de români se înfruptau hulpav din beneficiile concrete ale libertății: mâncare, băutură și mult danț. Jerfă versus beneficii. Sacrificiu versus drepturi. Rememorare versus ignoranță. Reflecție versus rotire tâmpă într-un carusel. O țară care își recunoaște eroii s-ar fi oprit din rotirea această bezmetică măcar pentru o zi: de reculegere, de introspecție, de vindecare.

Târgul de Crăciun 2019

Târgul de Crăciun București, Sursa foto: Facebook Gabriela Firea

În ultimii 30 de ani, ne-am luat de Crăciun atât de multe porții de libertate, încât tindem să uităm complet cum le-am câștigat. Sau, mai exact, cum au fost câștigate pentru noi, în timp ce urmăream cu sufletul la gură Revoluția la televizor. Eroii rămân, indiferent cine a „regizat” momentul mai târziu. Revoluția care ne-a adus tuturor libertatea este a lor, în primul rând. Acolo, unde au stat față în față cu moartea. Acolo, unde din oameni, au devenit nume și vârste pe o listă foarte lungă, citită cu emoție într-o piață cu un caldarâm impregnat pentru totdeauna cu sângele lor. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mike mike check icon
    Traiesc in Occident de cativa ani buni si deja fiica mea de 9 ani, care acum invata o altă istorie intr-o limba diferită, stie deja despre Revolutie, dictatura comunistă, romanii care au murit în 89, închisorile comuniste. Stie pentru ca i-am povestit noi, părinții ei despre toate aceste lucruri. Iar unii tineri care trăiesc si studiază în România habar nu au despre evenimentele din 89. Trist, foarte trist... Se pare ca noi, cei care trăim în afara, avem misiunea de a menține democratia in Romania si de a transmite copiilor nostri adevarul.
    • Like 1
  • M-am oripilat aseară când, la un post de televiziune, am văzut cum mulți tineri, dar și câțiva de vârstă mijlocie, intervievați fiind la Timișoara habar n-aveau ce a fost în orașul lor pe 17 decembrie 1989! Atunci, ce pretenții poți să ai de la cineva din Videle sau Caracal, ca să nu mai spun din cine știe ce cătun uitat de lume? Tristul adevăr este că suntem un neam prost, statistic vorbind - o țară de lichele și de secături, excepțiile - mult prea puține pentru a schimba ceva, nefăcând decât să confirme regula! Halul în care am ajuns este o dovadă suficientă în acest sens! În atare situație, cum să nu mă gândesc la spusele lui Paul Morand: ”România este un pământ tragic unde totul sfârșește în comic!”? Sau, și mai și - la actualiatea crudă și dezarmantă a spuselor lui Octavian Goga: ”Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de maturitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii cari s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contabandişti… Nu ne prăbuşim din cauza numărului duşmanului, nici din cauza armamentului său, boala o avem în suflet: este o înfricoşătoare epidemie de meningită morală!... Piramida noastră socială este morbidă: vârful - bolnav de sifilis, temelia – de pelagră!”?
    • Like 3
  • D-aia nu-mi plac mie bucurestenii mei!
    • Like 0
  • Pareti surprins in ceea ce punctati, eu nu. Vezi literatura romana. Sa nu avem asteptari care depasesc realitatea romaneasca, ne credem a fi buricul pamantului cand de fapt avem o alta gaura ca origine, in consecinta asa ne comportam. A-ti portretizat doua extreme, durerea cea mare este data de absenta unei continuitati intre ele Adica majoritatea caruia nu-i pasa de nimc in afara binelui personal. Astia am fost astia santem inca. Eroii au murit, traiasca nesimtirea. Doamne, iarta-ne ca nu stim cat de rau am cazut inaintea fetei Tale. Ca neam santem sub incidenta pedepsei divine.
    • Like 1
  • După modelul Constituției, orice lege a pensiilor ar trebui să înceapă cu următoarele două articole:
    1 Nimeni nu va putea avea o pensie egală sau mai mare decât salariu net realizat în ultima lună de activitate.
    2 După pensionare, nimeni nu va putea cumula pensia cu venituri obținute din activități bugetare.
    Restul articolelor sunt amănunte !
    • Like 0
  • Vă place nu vă place asta e românul, "asa-i românul" vorba imbecilității de "cântec" ce se vrea o preamărire. Imnul este nelalocul lui. Românul nu se va deștepta. Dacă crăpelniță e, poșircă e, sârbă e, de preferință pe de-a moaca totul e minunat. Se cheamă că "ăștia ne-au dat ceva". Restul avem noi grijă să furăm, care de unde și cât poate. Mi-e scârbă.
    • Like 3


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult