Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Românii și postul: Hristos nu s-a întrupat să ne propună o nouă carte de bucate ori o serie de rețete vegane

Duminica seară, în toate comunitățile vii ale ortodoxiei, s-a desfășurat vecernia iertării. Un obicei sănătos, legat de ritmul mănăstirilor, trecut în ultimii ani în gestica legată de post a creștinilor. Ce poate face un „iartă-mă” rostit din inimă știe oricine. Preface cenușa inimii în flacără nouă, reface în lumină cel mai lung drum din lume... de la inimă la ureche.

Miezul acesta al iertării diferențiază veganismul, ca modă de nutriție, de postul adevărat. Până și pentru oamenii crescuți în spiritualitatea tradițiilor vegane, postul nu era doar o afișare de meniu, o simplă listă de bucate. Că astăzi este altfel vine din nepermisa transformare a cunoașterii lui Dumnezeu în moda sincretismului cultural, rupt de ceea ce este inima postirii: iertarea rugătoare.

Spiritualitatea legată de alimentație propune nu doar mâncare și postire, ci și un efort personal de lucidizare a vieții, de lămurire a valorilor prin care legi viața ta de viața aproapelui, valorilor prin care îți trăiești viața fără să afectezi bucuria de viață a aproapelui.

Ne stă mărturie Scriptura că postul nu este un chin, că provocarea trupului în a primi sufletul de partener de efort nu este invenție modernă. Cum a posti nu este o practică retrogradă, care anulează propria voință, comentariile celor care nu postesc sunt libere. Poți vorbi despre ce nu înțelegi mai ușor decât despre ceea ce înțelegi. Poți striga nemulțumirile, le poți posta pe vreunul din canalele de comunicare ce-ți stau la dispoziție, îi poți batjocori pe cei care fac din efortul postirii o chestiune de viață și de moarte.

Pentru creștinul ortodox, și nu numai, a posti este modul de trăire a unui adevăr simplu: că face parte din Biserică, că aparține unei familii, că poate fi în această familie pe viață și pe moarte. Nu suntem condamnați să postim. Suntem chemați să ne aducem aminte fiii cui suntem, cărui Dumnezeu ne închinăm. Postirea este un efort inteligent de cumpănire între viața ca moarte și viața ca viață. Oricât de metaforic al părea.

Postul nu este numai o chestiune alimentară și transformarea lui în idol sau frustrare nu are de a face cu Hristos.

În România de altădată, pe care pare că o invidiem tot mai mult, la vremea aceasta se spălau vasele și tingirile și vesela casei, câtă era, punând parcă punct unei vremi pentru a trăi altă vreme. În temnițele comuniste, prigoniții umiliți prin înfometare, rupeau de la gura lor în vremea postului pentru că știau că postul e mai mult decât efort de alimentație, e mai mult decât modă, e mai mult decât dieta sărăciei în care se zbate un om sau o familie. E întâlnirea cu Dumnezeu, El Însuși propunându-se ca mâncare: Trup și Sânge. Pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, creștinul caută să-și restaureze întreaga trăire. Nu-i ușor. Uneori nici nu apuci să simți că postești, pierzi, te pierzi. Îți dorești să postești și constați că nu poți: ritmul muncii, viața cotidiană, relațiile de familie ori prietenia cu alții, colegialitatea. Toate pot fi motive care să nu te ajute să postești. Galantarele magazinelor, meniurile de la serviciu, graba trecerii prin zi. De aceea, postul nu este numai o chestiune alimentară și transformarea lui în idol sau frustrare nu are de a face cu Hristos.

Ce știm sigur, creștini fiind, este că Hristos nu s-a întrupat să ne propună o nouă carte de bucate ori o serie de rețete vegane. Oricât de sănătoase ar fi, nu acesta este sensul întrupării Lui. A reduce postirea doar la obiceiul alimentar, a strecura mărarul prin sita absurdității rigoriste produce orice altceva decât viață. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu scria: „Pentru a fi eu însumi, am nevoie de tine. Dacă nu ne privim în ochi, nu suntem oameni cu adevărat”. Postul ne propune să fim oameni cu adevărat, privind pe Dumnezeu în ochi. Iar ochii Lui sunt ochii aproapelui meu, luminați de iertare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oamenii care procedeaza asa nu sunt de condamnat, ei trebuie indrumati. Cand peste tot se spune ca Dumnezeu vede ba chiar si pedepseste, tot ce vor ei sa faca este sa nu atraga mania lui Dumnezeu. Daca nu s-ar mai gandi la Dumnezeu pentru o perioada, ci doar la iubirea si acceptarea lui si a aproapelui, ar descoperi pacea, ar intelege logic si rostul postului, regulile nu ar mai trebui respectate pentru ca vor face parte din fiinta lui si astfel ajunge la Dumnezeu... parerea mea este ca se porneste de la capatul gresit al relatiei... Iubirea nu e Dumnezeu, ci Dumnezeu este iubirea...
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Postul are si el o logica. Stiu un amic bolnav, care e obligat sa manance toata viata 20g de carne fiarta, o unghie de paine si o mana de spanac fiert sau cam asa ceva. Fara alcool, fara fumat. Preotul duhovnic i-a spus ca el tine deja post greu chiar daca foloseste carne. Ideea de post merge pe abtinere si pe aplecare catre cele dumnezeiesti. Daca nu exista aceasta aplecare, postul devine un fel de sport.
    • Like 0
  • ....si pentru vegani , ,, postitori '' si alti ,, credinciosi'' care se inghesuie sa cumpere si sa manance de ,, post " , batandu-se pe produse ieftine si proaste prin hipermarket - uri , pentru unii ca ei ce umbla dupa promotii cu carucioare pe rotile doldora de cele ale gurii ( nu naiuri sau muzicute ) , o veste proasta : Iisus a uitat sa faca o minune ; nu a mai apucat sa ieftineasca patrunjelul !
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult