Ruperea oricărei legături între oameni și politică poate fi seducătoare, dar este foarte periculoasă. Cetățenii trebuie să ceară respectarea contractului social

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vin alegerile din nou și, ca de obicei, societății românești i se pune implicit o întrebare care ne bântuie cel puțin din 1996: cum să ne pese în continuare de politică în contextul în care aceasta este o mocirlă absolută? Multă lume se uită, pe bună dreptate, la starea deplorabilă a politicului: modul în care se întâmplă lucrurile la „centru” nu este orientat spre bunăstare sau respect față de cetățeni; nepotismul, prevalența relațiilor informale în locul legii, aceeași oameni rotindu-se în poziții de influență de ani întregi, lipsa unor diferențe reale între partide; compromisurile care trebuie făcute pentru a ajunge la putere și care trebuie continuate pentru a te menține acolo etc. etc. etc. Aceste aspecte sunt de acum bine cunoscute tuturor. Nu mă încumet să sugerez că este o percepție greșită. Un studiu realizat în 2016 a analizat modul în care partidele cheltuiesc bani când ajung la putere. Un partid de dreapta precum PNL ar scădea taxele și cheltuielile, mai ales pentru antreprenori, în timp ce PSD și așa-numita stângă ar proceda exact invers. În practică însă, partidele își formulează prioritățile pe baza nevoilor de moment și a situației politice. Ce vreau să subliniez este că lipsa ideologiei și consecvenței nu este doar o impresie, ci există o confirmare științifică ce o demonstrează.

În contextul acesta, poate părea tentant să o lăsăm baltă cu totul. Să spunem că oamenii serioși nu fac politică, noi suntem neutri, nu avem păreri, mergem la vot mai pe jumătate informați, știm să nu votăm cu extremiștii, dar în rest stăm cuminți. Când apare un scandal imens de corupție ne enervăm și ieșim în stradă, nu avem încredere nici în partide, pentru că sunt corupte, nici în media, pentru că e aservită, nici în politicieni, pentru că au interese. Practic păstrăm accesoriile sistemului democratic, dar doar accesoriile, baza lipsește. Să comparăm România cu Franța, Germania, Marea Britania și chiar SUA pentru a vedea diferențele dintre mișcările sociale și un vot de complezență. Această atitudine există din cauza dezamăgirilor constante și a sentimentului că oricum cetățeanul nu poate schimba nimic, tot „cum vor ei fac”.

În sfârșit, poate ne simțim epuizați de schimbările din lume. Populism, extremism, LGBT, Rusia și China, încălzire globală – totul este politic, norme anterior clare sunt din nou discutabile. Pare că orice se poate întâmpla și asta ne extenuează.

Această abordare, de tăiere a conexiunilor politice, nu neapărat personale, dar și de contact cu aparatul conducător, se numește depolitizare. Din punctul meu de vedere, aceasta este letală. De aceea vă propun o perspectivă ceva mai optimistă, cuplată cu niște alternative.

Plec de la o premisă non-absolutistă. Ce vreau să spun prin asta este că, momentan, nu le putem avea pe toate peste noapte: și bunăstare, și libertate, și oameni hotărâți în funcții, și corupție zero, și autostrăzi, și aia, și ailaltă. În momentul de față, atitudinea noastră ar trebui să se concentreze mai puțin pe soluții magice și mai mult pe a pune bazele democrației de mâine. Foarte des, la noi s-a pus problema OAMENILOR. Mergând pe cutumele ceaușismului, în anii 1990 și 2000 am căutat mai mereu un tătuc. Fie că a fost Iliescu cel stabil, Vadim cel diliu sau Constantinescu cel intelectual, concentrarea opiniei publice a fost pe a alege un Om Mare, un Om de Stat, care să fie virtuos și să facă ce știe el mai bine. S-a pus foarte mult accent pe persoana și caracterul președintelui, chiar dacă, conform Constituției, puterea președintelui este limitată. Cele mai importante atribuții ale președintelui sunt să medieze între puterile statului și să reprezinte România în relațiile internaționale. Cu alte cuvinte, lucruri legate mai puțin de stabilirea impozitelor și mai mult de dialog. Și totuși, principalele discuții nu au fost legate de alegerile parlamentare, ci de cele prezidențiale, chiar dacă au mult mai puțin impact în viața de zi cu zi. Pornind de la ideea alegerii unui mare om, cu mare caracter am dorit să vină Băsescu să curețe el guvernul de corupție după Năstase, să facă Constantinescu privatizare și să normalizeze Iohannis țara.

La prezidențialele din acest an, nu aud un singur candidat să vorbească despre diplomație, dialog sau reprezentativitate. Ciolacu și Ciucă arată vag spre o stabilitate din virtutea celui dintâi ca premier și celui de-al doilea ca general, deci caracter personal. „Planul” Simion este atât de haotic și neclar încât abia dacă poate fi luat în serios. Poate asta sună ca o politică publică, și e adevărat că există o motivație economică pentru care oamenii votează cu el. Totuși, aspectul relevant este că nu AUR promite, ci Simion. Nu e „planul pentru o țară de AUR”, e planul Simion. Cu alte cuvinte, ia de la Simion, marele om. De SOS nu mai spunem, pentru că acel partid stă doar în Șoșoacă. Mircea Geoană face afirmații contradictorii și gesticulează și el către lucruri care nu sunt posibile pentru un președinte. Cu atât mai mult cu cât a fost la NATO, deci ar trebui să fie perfect conștient că aburește. Lasconi e mai neclară, dar un punct de faimă pentru ea este treaba pe care ea, singură, a făcut-o la Câmpulung, deși a fi primar e foarte diferit de a fi președinte. Se prezintă ca fiind o persoană orientată spre familie, tradiție și credință. Un slogan pe care l-am văzut pe corturile sale este „alege cu inima” – cu alte cuvinte voteaz-o că e simpatică, femeie de treabă.

Să ne oprim un moment și să recunoaștem că nu e doar vina noastră, a cetățenilor. Partidele au profitat parțial de incultura politică și, cel puțin la început, și ele funcționau neoficial după voia șefului. Iar când căutăm următorul Ștefan cel Mare, dar în loc primim corupți, egoiști și incompetenți, dezamăgirea și extenuarea sunt inevitabile. Mai bine ne izolăm de politică și gata.

Această abordare centrată pe oameni este, cred, problematică. Nu suntem acum două sute de ani să alegem un voievod care să guverneze cum îl taie capul. Cu siguranță cel ales nu va fi un salvator. Pare că am uitat de ce sunt puși acolo acei oameni. Guvernarea înseamnă legi, acte, politici. Rolul politicienilor este de a da legi. Legi care să transforme dorințele noastre în realitate. Da, dacă un politician are un caracter bun, probabil va da și legi bune sau, cel puțin, va respecta niște principii. Dar scopul lui principal este de a concepe și implementa politici publice benefice. De acord, să ai oameni de caracter oferă o siguranță, mai ales în ceea ce privește corupția. Dar democrația nu garantează oameni decenți și nici nu ar trebui să o facă. Dacă democrația ar fi stat în abilitatea oamenilor de a fi morali, atunci ar fi dispărut la noi înainte să înceapă. Atuul principal al democrației este acela că oamenii au cuvântul principal de spus în guvernare. E adevărat că, la orice ciclu electoral, ar trebui să continuăm să ne uităm și la caracterul aleșilor, dar cel mai important este să ne întrebăm ce ne dorim să facă ei pentru noi, prin diverse reglementări, reunite în politici publice. Mă refer aici la întregul aparat politic, nu doar la președinte, care are de fapt putere foarte limitată.

Situația actuală nu e roz. Realist vorbind, nu avem o persoană perfectă pe care să o alegem și ar trebui să recunoaștem că pe oricine punem ștampila de vot, nu vom fi cu adevărat mulțumiți. Însă ce putem face, ce ține de noi este să le reamintim politicienilor dorințele noastre și în afara anilor electorali. Dacă avem oameni imperfecți în funcții de putere, ne putem asigura măcar că ei știu că vrem și altceva în afară de anti-corupție și oameni buni. Iar asta o putem face prin implicare în societatea civilă; în loc să cerem oameni, să cerem legi. Iar asta înseamnă să devenim politici. Cu alte cuvinte, să ne politizăm, să avem păreri informate despre aspectele controversate ale zilei, să consumăm media din toate perspectivele, inclusiv din străinătate, din moment ce presa noastră lasă de dorit. Nu trebuie să devenim doctori în științe politice, ci doar să avem o viziune și apoi să ne asociem cu oameni cu viziuni asemănătoare.

Percepția generală este că e imposibil, dar totuși, de fiecare dată când politicienii au simțit că opinia publică merge într-o direcție, au început să ia o măsură sau alta. Să ne gândim la privatizarea din anii 1995-2005, la înființarea DNA, la căderea guvernului Ponta după Colectiv, la eșecul legilor justiției și la dezastrul pesedist la toate alegerile din 2019. Până ne maturizăm și vom avea persoane decente, concentrarea ar putea fi pe legi, ordine, măsuri etc. De exemplu, poate vrem pedepse mai aspre pentru violența domestică. Există grupări, de exemplu, Centrul Filia și Girlup, care militează activ pentru așa ceva. Noi putem susține societatea civilă prin participare la evenimente, donații, share-uri pe facebook, informându-ne apropiații și reducând din anxietatea discuțiilor politice. Poate fi ceva simplu precum semnarea unei petiții de pe Declic.ro. Acestea sunt văzute ca sursă de tensiune, dar de fapt – părerile diferite sunt ceva firesc într-o democrație.

Democrația de aur a Occidentului s-a construit în acest fel. Statele democratice moderne din Occident (Marea Britanie, Franța, statele nordice etc.) au avut un început cu multe obstacole, lucru mai degrabă uitat astăzi. În secolul al XIX-lea, lipsa de consecvență a partidelor era la cote și mai reduse decât astăzi. Puteai, de exemplu, să găsești un candidat care apărea pe listele mai multor partide și de asemenea independent. Existau și partide care nu se țineau de ideologia pe care o pretindeau. Corupția prin finanțări de la industriași și vechi aristocrați puneau serioase limite în calea democrației autentice. În Marea Britanie, Camera Lorzilor, formată din nobili care își moșteneau locurile, avea putere reală și uneori vota împotriva Camerei Comunelor, spre deosebire de acum. E destul de clar că această cameră avea o influență conservatoare și nedemocratică asupra legilor. În Statele Unite, jumătate din țară, respectiv sudul, funcționa în fapt ca o oligarhie în care marii proprietari de plantații aveau o influență politică enormă, care s-a dovedit suficientă pentru a rupe țara în două. În Germania, Reichstag-ul, deși promulga legi, era separat de guvern, cancelarul fiind numit de împărat și mai mereu fiind în afara oricărui partid. În parlamentul părții austriece a Austro-Ungariei, un deputat din Cehia a ținut un discurs de șase ore pentru a opri votarea unei legi. Conținutul acestui discurs nu putea fi înțeles decât de conaționalii săi deoarece era în cehă, dar oricum nu ar fi contat pentru că tot ce făcea era să citească ziarul de dimineață. Iar acum Marea Britanie, Franța, Germania, SUA, Austria și Cehia sunt democrații mult mai sănătoase decât a noastră.

În schimb, în Occident avem o tradiție foarte puternică de activism social. De la abolirea sclaviei, la inviolabilitatea căminului și a proprietății, la votul egal atât pentru bărbați de categorii sociale diferite cât și pentru femei, la legislație cu privire la salariul minim, număr maxim de ore de muncă, prevenirea abuzului, impozitare și egalitate rasială – toate au fost câștigate pe fondul unui mediu politic corupt de către mișcări civice. Cu toată corupția din lume, guvernarea împotriva societății este întotdeauna limitată nu de scrupulele guvernanților, ci pentru că aceștia nu vor să alieneze excesiv oamenii. Concentrarea pe măsuri specifice pe care le vrem de la politic ar crea dezbateri publice. Unele partide ar promite aceste lucruri, altele s-ar opune și asta ar constitui baza unor linii ideologice. Există deja câteva semne ale acestor efecte, în forma discuțiilor despre reforma pensiilor, despre privatizare, taxare progresivă și deficit bugetar.

Poate suna plictisitor, complicat sau chiar obositor pentru cetățeni să ceară mereu, să fie vigilenți. În scenariul ideal există oameni angajați și plătiți care să știe ce e de făcut. Dar politicienii trebuie să cunoască și să rezolve cerințele populației și între mandate. Așa că ar fi suficient să ne facem cunoscute interesele, fie că e ceva complicat precum datoria externă fie că vrem fonduri în plus pentru spitalele mici. Dacă avem nevoie de inspirație, Declic.ro are nenumărate petiții dintre care putem alege.

Această schimbare de atitudine e absolut necesară deoarece alternativa e cu mult mai rea. La capătul opus, depolitizarea, lipsa de conexiune între oameni și politic poate fi seducătoare, dar este foarte periculoasă. De ce? Să privim spre Rusia. În această țară depolitizarea nu doar că este la ordinea zilei, ci este politică de stat. Regimul încurajează activ cetățeanul să-și „vadă de treaba lui”, să nu discute politică. Regimul Putin transformă ignoranța într-o veritabilă pervertire a contractului social. Ai un regim dictatorial? Ignoră și bucură-te de petrol și gaze ieftine. Te izolezi de comunitatea internațională? Ignoră, tu oricum stai în țara-mamă. Începi război în Ucraina? Ignoră, trimitem prizonierii și armata activă pe front, iar dacă ajungem la tine și mori, familia ta primește bani. Ignoră, ignoră, ignoră. Conducerea este, la fel ca în Evul Mediu, separată de popor iar tot ce trebuie să faci tu ca cetățean este să nu-ți bați capul.

Mișcările de protest de orice fel, pentru femei, LGBT, minorități rasiale etc. sunt reprimate. Și aici nu vorbim de mișcări ca în Occident, concentrate pe raportul de statut abstract între bărbați și femei, ci despre lucruri de bază precum violența domestică sau bătaia unor persoane doar pentru că sunt gay, evrei sau jurnaliști opuși sistemului. Să ne amintim cum au fost tratați rușii care au protestat imediat după invazie.

Într-un interviu recent, jurnalista dizidentă Anna Nemzer și un istoricul Ilya Venyavkin au descris acest fenomen. Imaginea pe care o oferă glisează între absurd și halucinant: „Într-un fel sau altul, în anii 2000 politica a început să fie văzută drept plictisitoare […]. Uite, un raport din Cecenia – acolo totul e înfricoșător și fără speranță. De ce să citim asta? Sau iar se ceartă clovnii din Dumă. Mulți au crezut la fel despre [protestatarii din 2022]: iar fac gălăgie, ce le trebuie? Între timp, oamenii normali, neinteresați de politică, construiesc o Rusie normală, dezvoltând afaceri și spații culturale. Nimeni nu le intră în viață și lucrurile se îmbunătățesc. Doar că politica n-are legătură cu asta.”

Ce portretizează acești dizidenți este o imagine în care societatea se complace. Regimul garantează căldură în casă și stomacul cât de cât plin, iar tu pretinzi că nu ai nevoie de lucruri neimportante precum libertatea de exprimare sau un cuvânt de spus în conducere. În acest context, este foarte ușor pentru partidul Rusia Unită al lui Putin să se legitimeze ca apărând „normalitatea”, concept definit de fapt tot de ei. Nu e normal să protestezi, să ai opinii, să-ți placă Occidentul. Aparatul guvernamental rusesc este bazat pe apatia politică și de fapt asta i-a oferit mână liberă lui Putin să sufoce și foarte puținele tendințe democratice. Iluzia pe care o oferă partidul de facto unic este că ei guvernează după bunul simț și că deciziile pe care le iau sunt apolitice. Însă începerea unui război, susținerea oligarhilor, negarea existenței societății civile și reprimarea opozanților sunt de fapt alegeri politice care întotdeauna aveau o alternativă. În paralel, extremele dreaptă și stângă sunt tolerate și chiar încurajate datorită tendințelor lor anti-occidentale. Alegeri diferite, rezultate diferite. Statul depolitizat, cu cetățeni alienați de politică este, de fapt, un mijloc pentru politicieni de a păstra puterea, în timp ce pretind că așa stau lucrurile de la natură, iar liderii nu trebuie să se chinuiască să reconcilieze contradicțiile unui asemenea sistem.

Dacă alegem neimplicarea, dacă vrem să nu ne mai preocupe politica, rezultatul este ca în Rusia: o societate cu aparența normalității, care, de fapt, ascunde mizeria sub preș. E drept, putem ajunge și în cealaltă extremă, în care fiecare problemă morală și socială devine o chestiune de afiliere politică (vezi SUA). Dar nu suntem încă în acel punct. Dacă vrem democrație, nu putem ignora politica, oricât de obositoare este aceasta.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp