Foto: Virginie Nguyen Hoang / AFP / Profimedia
Pe frontul de la Harkov sud – Donbas, ofensiva ucraineană continuă. Forțele armate ucrainene arată că au capacitatea de a continua ofensiva începută la Balaklya, cu reușite la Izyum și Lyman, înaintând pe un front larg. Nu numai ofensiva din sud este una reușită, armata ucraineană atacând pe direcția est, spre Kreminna, dar și cea din nord. Militarii ucraineni înaintează de la Kupyansk spre Svatove (important centru logistic, evacuat în grabă de comandantul Grupării Operative a Regiunii Militare Centru, general colonel Aleksandr Laping, un indiciu că, după ce acesta a trimis două unități să ajute la retragerea trupelor din Lyman, nu mai avea decât un firav eșalon doi care să apere Svatove). Forțele armate ruse s-au retras dezordonat din Lyman, cu pierderi mari de echipament și oameni. Ordinul de retragere a fost unul întârziat, iar un număr mare de militari ruși au fost uciși sau capturați în încercarea de a ieși din încercuire). Forțele armate ruse nu au fost capabile să se apere pe linia defensivă asigurată de râul Oskol și râul Severskii Donețk și apare întrebarea dacă sunt capabile să o facă pe râul Krasnaia.
Izyum / Foto: Virginie Nguyen Hoang / AFP / Profimedia
Oricum, pentru manevra ucraineană din sud, acest lucru are o importanță redusă, după probabila cădere a orașului Kreminna, drumul fiind deschis, prin Rubejnie, către Siverodonețk (militarii ucraineni sunt și pe celălat mal al râului, eliberând Bilohorivka cu săptămâni în urmă). Ofensiva spre Sivierodonețk respectiv Lysychansk are nu numai o importanță militară - nordul frontului rus din Donbas s-ar prăbuși, neutralizând avansul rus de la sud și est de Bahmut -, dar și politică (pretextul începerii războiului a fost „apărarea populației din Lugansk și Donețk de genocid”). Succesul ofensivei forțelor armate ucrainene depinde în mare măsură de capacitatea armatei ruse de a se apăra pe linia Svetove – Kreminna (blocking position), interzicând rușilor accesul la P66, ruta principală de aprovizionare (main LOC) a lor și probabila axă de avans a armatei ucrainene, respectiv dacă trimit la timp rezerva pentru a întări apărarea Kreminnei. Până în acest moment, se pare că nu au reușit, având în vedere că există informații neconfirmate că armata rusă s-ar retrage din acest oraș. Un indiciu că lucrurile merg prost este schimbarea comandantului Grupării Operative a Regiunii Militare Vest.....al cincilea în ultimele cinci luni!
La Herson, militarii ucraineni au reușit, în sfârșit, străpungerea, reușind să avanseze pe frontul de nord, pe o direcție paralelă cu Nipru („deschid conserva pe sub capac”), de la Zolota Balka către Duchany. Probabil, armata rusă nu are asigurată pe această direcție apărarea în adâncime, așa cum o au la Herson, unde există două-trei linii de apărare cu lucrări genistice elaborate. Există informații conform cărora trupele ruse cer ajutorul aviației, dar acesta nu mai vine, după ce a avut pierderi mari (chiar și patru avioane de luptă într-o zi, în aceste condiții sprijinul din aer al trupelor neputând fi sustenabil).
Ofensiva ucrainenilor de la Herson, deși încetinită, deoarece militarii ruși au opus o rezistență îndârjită (trupele ruse de aici având o valoare combativă ridicată: Armata 49 din Regiunea Militară Sud, Brigada 810 Infanterie Marină și trupe aeropurtate) a reușit totuși. Ucrainenii au avansat pe trei direcții principale: 1) spre Herson, 2) de la capul de pod peste râul Inhuleț de la Lozove/Davydiv Brid; 3) în nord, la început pe flancul vestic, Vysokopillya, așa că această ofensivă pe flancul estic, pe lângă Nipru, a reușit surpriza tactică. Forțele armate ruse au posibilitatea să execute interdicția cu artileria de pe celălalt mal al Niprului, dar o vor face oare?).
De menționat că liniile de comunicații ruse, la fel ca și punctele de comandă, depozitele și bazele rusești se află sub focul precis al artileriei ucrainene, precizia HIMARS fiind remarcabilă. Însă, decisiv în izolarea trupelor ruse de la vest de Nipru îl are distrugerea tuturor podurilor de peste Nipru de către HIMARS.
Încercările armatei ruse de a lovi în adâncime forțele armate ucrainene de pe frontul de la Herson nu au reușit într-o măsură semnificativă. Bombardarea cu artileria a Mikolaevului, respectiv a Odesei cu rachete de croazieră - apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să intercepteze multe dintre acestea, iar asta înainte de sosirea masivă a sistemelor moderne NASAMS și IRIS-T - și drone sinucigașe iraniene Shahed 136 a avut rezultate limitate.
Ridicol: Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzya, a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU pentru a se discuta “agresiunea ucraineană din regiunea Harkov”
Urmează să vedem în ce măsură manevra pe lângă Nipru a forțelor armate ucrainene va deveni o ofensivă reușită, având în vedere și faptul că militarii ruși au mijloace limitate pentru a răspunde (rezervă tactică/operativă limitată), deoarece au fost loviți sistematic. În plus, podurile de peste Nipru au fost distruse, dar și cel de peste râul Inhuleț, trupele ruse de la nord-est de acesta fiind izolate de baza de la Herson. Chiar dacă strategic se pare că Moscova a decis prioritizarea frontului de la Herson, apare întrebarea cum vor trece Niprul forțele de rezervă operativ-strategică trimise.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzya, a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU pentru a se discuta “agresiunea ucraineană din regiunea Harkov”. Dincolo de ridicol, trebuie observată strategia rusă de construire a unei false legalități internaționale pentru anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene (alături de parcurgerea tuturor etapelor interne, precum votul de luni din Duma de Stat și aprobarea de către Curtea Constituțională). Aceasta este o etapă necesară pentru amplificarea amenințării cu folosirea armei nucleare (după logica „teritoriile rusești, inclusiv cele anexate ilegal, vor fi apărate cu toate mijloacele”). De urmărit evoluția, având în vedere că însuși secretarul general ONU, Antonio Guterres, a declarat ilegalitatea și ilegimitatea acestor anexări, dar și modul cum se vor comporta India și China.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.