Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

S-a dat Legea mirosurilor pentru prevenirea „disconfortului olfactiv”

miros - Foto Vince/Bois-Gibert/ BSIP / Profimedia)

Foto Vince/Bois-Gibert/ BSIP / Profimedia

În Monitorul Oficial din 13 iulie 2020 a fost republicată Legea nr. 123 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, privind protecția mediului, în sensul introducerii definiţiei disconfortului olfactiv şi a măsurilor de gestionare a acestui tip de poluare precum prevenirea, reducerea şi chiar sistarea funcţionării instalaţiilor şi activităţii factorilor ale căror emisii produc un disconfort olfactiv care depăşeşte normele admise.

De când mă ştiu sunt sensibilă faţă de mirosuri, unele provocându-mi chiar rău fizic. Nu suport miasma care coboară vara, pe caniculă, de la cocinele de porci din ogrăzile de pe dealul învecinat cartierului unde locuiesc, după cum mi se face rău când trec pe lângă abator, dar îmi provoacă greaţă şi mirosul de benzină, ba chiar şi parfumul crinilor din vază. Totuşi, nu cred că aş fi remarcat adoptarea legii mai sus pomenite – pe care presa a botezat-o „Legea mirosurilor” – dacă nu mă întreba soţul meu (făcând haz de necaz): „Ce ne facem dacă te reclamă vecinii că iar ai ars mâncarea şi ne trezim cu o amendă?!” Adevărul e că în casa scărilor plutesc tot felul de mirosuri, în afara celor de mâncare arsă sau de lapte dat în foc (care nu pornesc numai de la apartamentul nostru). Adulmecând cu atenţie, poţi identifica destul de corect meniul fiecărei familii.

Dacă treci pe stradă în miez de toamnă, prin geamurile bucătăriilor de la parter iese mirosul ademenitor de salată de vinete sau de zacuscă, în prag de iarnă se simte izul înţepător al verzei murate şi mirosul de vin nou, abia oprit din fermentaţie, ambele urcând din subsolurile termice metamorfozate în pivniţe. Până la urmă chiar şi cartierul meu de blocuri din Cluj e ca un sat mai măricel.

„Legea mirosurilor” nu se referă la mirosurile casnice şi inofensive, ci la disconfortul olfactiv poluant care afectează calitatea aerului şi are repercusiuni negative asupra sănătăţii populaţiei, stabilind şi amenzi usturătoare între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

E cât se poate de limpede că acest act normativ nu vizează locatarul obişnuit (deşi în alte ţări – Italia, de exemplu – au existat cazuri de condamnare în justiţie a persoanelor care-şi deranjau constant vecinii cu mirosuri neplăcute), dar mi-am propus totuşi să apelez mai des la timer atunci când gătesc şi să nu mă eternizez la computer atunci când am ceva pe foc.

Este interesant de remarcat că olfactometria sau metoda de determinare a intensităţii mirosurilor nu se poate practica doar cu ajutorul aparaturii, fiind necesară şi intervenţia factorului uman (vezi aici, aici și aici, aici). Specialistul „olfactolog” trebuie să aibă nasul fin, după cum degustătorul de vinuri sau de cafea are simţul gustativ foarte dezvoltat şi exersat.

Adoptarea acestui act normativ în plină pandemie de Covid 19 mi s-a părut o ironie a sorţii, având în vedere că unul dintre semnele timpurii ale contaminării de această boală perfidă este tocmai … diminuarea mirosului.

Deunăzi, mergând pe jos în oraş (cale de vreo 3 kilometri) am adulmecat cu frenezie – în ordine cronologică – mirosul salatei de castraveţi proaspeţi (cu cimbru şi mărar) care ieşea pe geamul unei bucătării, o boare înţepătoare de soluţie de permanent care se strecura prin uşa deschisă a unui salon de coafură, miasma de resturi emanată de o pubelă de gunoi scoasă în faţa unei case, mirosul de fier tăiat cu fierăstrăul mecanic (cineva îşi repara poarta), mirosul de iarbă proaspăt cosită, amestecat cu cel de motorină, dintr-o curte unde se tundea iarba cu cositoarea mecanică, aroma de caramel de la laboratorul de cofetărie, o pală de parfum intens cu uşoare note de sudoare, lăsată în urmă de o domnişoară care m-a depăşit în pas vioi…

Am trecut în revistă toate mirosurile (plăcute sau mai puţin plăcute) întâlnite în cale, cu bucuria de a constata, la fiecare adulmecare, că simţul meu olfactiv nu e diminuat. În consecinţă, nu m-am contaminat cu temutul coronavirus.

Cât despre Legea mirosurilor, se pare că deocamdată nu poate fi pusă în aplicare, întrucât cadrul legislativ este incomplet, în schimb s-a dovedit un bun pretext pentru a scrie despre bucuria de a mirosi.

Citiți mai mult pe baabel.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excesul de legiferare este o expresie a incapacității intelectuale de a accepta diversitatea ființei umane, a neîncrederii în capacitatea celorlați de a acționa și de a se manifesta în mod civilizat și cu respect față de celălalt, dar mai ales este o modalitate exploatată în scop electoral. Astfel s-a ajuns să se emită legi speciale privind construcția unor autostrăzi al căror efect a fost zero barat chiar și pe plan electoral, s-au legiferat înființarea unor structuri naționale de parchet pe lângă prevederile constituționale ( DIICOT, DNA, DNA pentru păduri ), iar în ceea ce privește legea adusă în discuție este inutilă pentru că mirosul dăunător este incriminat de legea privind poluarea mediului înconjurător.
    • Like 1
  • Mirosul ,,este un simt al omului sanatos care iti creeaza o stare de confort ,Se spune ca,, cei carora le dispare simtul mirosului ,ar fi predispusi la boala Altzheimer ,,o boala cumplita ai foarte urata .Da in democratie ,ne putem astepta la tot felul de Legi mai mult sau mai putin ciudate , Imi amintesc , un fapt din zona Clujului ,mai precis in Comuna --oras Floresti care s-a dezvoltat foarte rapid construind blocuri lanaga blocuri ,fara numkar si controlul autoritatilor,langa o fosta ferma de gaini , care emana un miros ingrozitor de urat , de la fecale gainilor ,, Asociatiile de locatarii ,nu mai suportau si au actionat in judecata firma Oncos , La care firma a raspuns foarte logic ,cu un mare bener montat pe acoperisul haelelor ,,,, NOI AM FOST AICII PRIMII ,,, Da foarte adevarat , dar coruptia era mai mare la cel moment in randul autoritatilor din Primarii ,care au dat avizul ptr construire !! Pana la urma firma a fost obligata ,sa-si mute , efectivul in alta parte , si viata merge inainte ,ia r oamenii acum respira un aer , plin de noxele masinilor ,
    • Like 4

Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult