Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Gramatica şi identitatea de gen. Cugetările unei profane

Rochie roz

Foto: Guliver/ Getty Images

Deunăzi discutam (în contradictoriu) cu cineva foarte revoltat de ştirea că în Olanda se intenţionează eliminarea informaţiei privitoare la sex (gen) din cartea de identitate. „Asta e prea de tot!” spunea cu năduf nemulţumitul meu partener de conversaţie. De ce ar fi exagerat? – am replicat eu. Pur şi simplu e desuet. De altfel, nici nu ştiu ce relevanţă are această informaţie. Pentru a-mi întări spusele i-am dat de exemplu faptul că în documentele de identitate aflate în circulaţie în momentul de faţă, la noi, nu mai sunt trecute religia şi naţionalitatea, aşa cum se făcea mai demult. Atunci de ce s-ar mai înscrie sexul? Pe de o parte aceste informaţii pot genera discriminare şi, pe de alta, nu sunt vitale, ca de pildă codul grupei sanguine. Dacă toţi oamenii au drepturi egale, ce mai contează informaţia despre gen?! Eventual, pentru statistici.

Nu ştiu dacă mi-am convins preopinentul (masculin) dar nu m-am putut abţine să nu caut alte argumente în favoarea ideii mele privitoare la subiectivitatea definirii genului.

Din câte am observat, abordarea genului variază în funcţie de limbă. În limba mea maternă, maghiara[1], nu există gen gramatical, mai exact părţile de vorbire flexibile au aceeaşi formă la masculin şi feminin. Tocmai din acest motiv maghiarii încurcă destul de des formele de masculin şi feminin din alte limbi. Când am început să învăţ româneşte îmi era destul de dificil să fac acordul după gen, mai ales că nu numai persoanele, ci şi obiectele puteau fi „feminine” sau „masculine”, ca să nu mai vorbesc despre cele neutre (masculine la singular şi feminine la plural). Genul neutru îmi era cel mai „simpatic” pentru că… se bucura de ambele variante.

Din câte cunosc, la majoritatea limbilor indo-europene această împărţire pe genuri apare doar la persoana a treia[2], adică în sistemul de referinţă al observatorului, nu şi în cel propriu interlocutorilor. În acest caz aş putea spune că genul este o etichetă pe care ţi-o aplică ceilalţi (când nu eşti de faţă). Adică, până la urmă, genul este o categorie subiectivă, de percepţie.

Şi iată-mă ajunsă cu şirul raţionamentelor la experienţa mea, foarte recentă, de învăţare a limbii ebraice, pe parcursul căreia am constatat (cu uimire) că genul se manifestă şi în sistemul de referinţă al interlocutorilor (la persoana a doua) şi, mai ales, în flexiunea verbelor. Mai exact, genul masculin acţionează diferit decât cel feminin!

Dar oare cum se identifică o persoană cu un gen anume, încă din fragedă pruncie? Când se produce declicul conştiinţei propriului gen?!

Aici am să relatez o întâmplare relevantă (cred eu) legată de fiul meu, petrecută la scurt timp după ce a început să vorbească fluent. Într-una din zile a venit şi mi-a spus: „Eu mă duc să desenez!”. „Bravo, dragul meu, du-te! Ai hârtie, ai creion?” – i-am răspuns eu. Băieţelul m-a privit cu imenşii lui ochişori de culoarea peruzelei şi a repetat cu seriozitate: „Eu mă duc să desenez!” „Bine, du-te puişorule!” i-am spus, dar el nu s-a clintit. A mai repetat o dată propoziţia şi văzând că nu reacţionez, m-a luat de mână şi m-a dus în camera lui spunând într-una „Eu mă duc să desenez! Eu mă duc să desenez!”. Am luat o foaie de hârtie şi am desenat ceva împreună cu el. Copilul s-a liniştit, iar eu nu am acordat prea multă atenţie incidentului, până într-una din serile următoare când nu voia să se culce nici în ruptul capului, strigând cu ochii în lacrimi ”Nu vrei să te culci! Nu vrei să te culci!”. În momentul acela am înţeles că fiul meu spunea eu atunci când era vorba de mine şi tu atunci când se referea la sine, preluând identic ceea ce-i spuneam eu. Un specialist mi-a explicat că această inversiune de persoană era o etapă intermediară înainte de formarea conştiinţei de sine a copilului. Era atât de amuzant încât toate colegele de birou de la Centrul Teritorial de Calcul Cluj (toate aveam sub 25 de ani şi eu eram singura cu copil) am început să vorbim între noi în aceeaşi manieră şi am continuat chiar şi după ce fiul meu s-a… „identificat cu sine însuşi”.

Din cele prezentate anterior aş îndrăzni să conchid că un om cu limba maternă ebraică este obligat să intre în matricea unui anumit gen, din fragedă pruncie, în timp ce unul cu altă limba maternă are mai multe „grade de libertate”. Aş putea cuteza să avansez şi ideea că structura limbii ebraice, limba sacră a Scripturii, reflectă canoanele diferenţei esenţiale dintre bărbat şi femeie (izvorâtă din geneza primei perechi, Adam şi Eva)[3] în timp ce structurile limbilor „păgâne”, oglindesc o oarecare „democraţie de gen” (existentă din vremurile străvechi, dinainte de…Cartea Genezei). Ce-i drept, în majoritatea covârşitoare a acestor limbi funcţionează „cenzura” celor aflaţi în sistemul de referinţă al observatorului…

Cugetările mele de profan, pornite de la câteva exemple lingvistice, încearcă să aducă argumente în favoarea faptului că genul reprezintă o categorie subiectivă influențată puternic de psihologie, religie şi morală, nefiind bătut în cuie, stabilit pe veci. În aceste condiţii, treptat, s-ar putea ajunge la înţelegerea şi acceptarea dreptului unei persoane de a-şi alege identitatea de gen. S-ar renunţa la înregistrarea genului în actele de identitate şi s-ar înlătura piedicile puse în calea studierii şi dezbaterii problemelor legate de identitatea de gen. Din păcate, în România, deocamdată, toate aceste deziderate sunt departe de a putea fi îndeplinite. Un amendament la Legea Învăţământului, adoptat în luna iunie 2020 (în plină pandemie) de către Parlamentul României interzice orice referire la identitatea de gen în şcoli şi universităţi.

Este prevedere halucinantă în vremurile actuale când studiile de gen figurează în programele de învăţământ şi cercetare din mediul universitar internaţional. Momentan acest amendament, aspru criticat de societatea civilă şi de mediul universitar, se află pe masa preşedintelui României. Nădăjduiesc că nu va fi promulgată.

Referinţe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gen_gramatical#Masculin_%C8%99i_feminin[43]

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_arab%C4%83

https://books.google.ro/books?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pe mine nu m-ati convins.
    • Like 2
  • Un articol cam lung și cam inutil și care se cam învârte în jurul cozii, de vreme ce în CNP este trecut sexul. Și care este util, cel puțin pentru statistici.
    • Like 4
  • Eu ma rog la Dumnezeu ca Dl Presedinte Johannis sa promulge legea. Mi se pare o aberatie sa fii barbat si sa te exprimi ca te simti femeie sau viceversa. Genu-i gen si sexu-i sex. Terminati cu sofismele si abureala sex-gen. Pana si mustele care au un creier de "bibilica" exista ca musca si muscoi. Asa le-a impartit Dumnezeu pe vietuitoarele lumii care au creier cat decat. Nu credeti in Dumnezeu si ceea ce a facut el pe acest pamant ? Vreti sa-l negati ? Sa va fie de bine sau de rusine ! Si daca nu credeti in Dumnezeu macar sa luati in consideratie Maica Natura care a impartit vietuitoarele in doua categorii : masculi si femele. Daca Dumnezeu sau Natura ar fi considerat ca vietuitoarele sa aiba un singur sex si sa se inmulteasca prin auto-satisfacere, atunci vietuitoarele ar fi avut un singur sex sau n-ar fi avut deloc si s-ar inmulti prin diviziune celulara sau alte dracovenii de multiplicat vietuitoarele, implicit oamenii.
    Tzara arde si baba se piaptana !
    • Like 4
    • @ Cristescu P. Radu
      Dorin check icon
      Din cauza unor retrograzi ca tine nu putem evolua niciodată.Aata ai fost învățat asta cu asta rămâi.
      • Like 1
  • "În aceste condiţii, treptat, s-ar putea ajunge la înţelegerea şi acceptarea dreptului unei persoane de a-şi alege identitatea de gen." Eu zic sa nu ne oprim aici. Sa alegem tot.
    • Like 4
  • .
    • Like 0
  • Poate că ar fi mai bine ca acel act să poarte alt nume, nu „carte de identitate” , mai ales în situația în care cuvântul „identitate” are ca sens secundar identificarea unei persoane, sensul primar fiind acela de constanță temporală a caracteristicilor înscrise în acel act de a corespunde cu tine însuși/însăși ca persoană. Oricum, de exemplu „starea civilă” a devenit o caracteristică atât de volatilă încât actualizarea actului a devenit superfluă, domiciliul asemenea, iar caracteristica „sex” calcă apăsat pe urmele primelor două.
    O discuție „așezată” despre conținutul datelor care se trec pe un astfel de act este obligatorie, datele volatile și fără relevanță trebuie eliminate, actul ar putea fi denumit Carte de identificare și ar pute conține date relevante și considerate științific drept imuabile, orice alte date putând fi găsite în bazele de date ale instituțiilor ce se ocupă de gestionarea identității persoanelor pe baza unui identificator unic gen CNP.
    • Like 2
    • @ Voicu Nicolae
      Dacă măcar dvs. v-ar fi clar ce doriți să ne spuneți, ne-ar fi și nouă mai ușor să înțelegem. Aș dori să-mi explicați care este diferența între identitate și identificare. Identitatea este substantivul și identificare se referă la acțiunea de a identifica. Dar scopul nu este, oare, același?
      • Like 1
    • @ Stroe Adriana
      check icon
      Nu. Dacă e să fim pedanți, expresia "carte de identitate" ar fi corectă dacă, de pildă, dvs ați fi femeie pentru că așa scrie acolo (sau că vă numiți Adriana pentru că așa scrie acolo).
      Dar lucrurile sunt taman invers, identitatea dvs există dinaintea acestei "cărți de identitate" iar înregistrările din aceasta trebuie să corespundă cu realitatea pentru a sluji identificării. În fond, "cartea de identitate" ați primit-o după apx 14 ani de la naștere... și adică pînă la această vârstă n-ați avut identitate?!
      Deci corect ar fi într-adevăr "carte de identificare".
      • Like 2
    • @ Voicu Nicolae
      check icon
      Și totuși în societatea actuală există discriminări bazate pe gen: vîrsta de pensionare - să zicem că aici ne putem baza pe înregistrările instituțiilor - dar ce ne facem în cazul unor toalete publice? Există femei cu trăsături mai... masculine. Dacă una de acest fel își ia niște poșete-n cap cînd intră în toaletă? Începe scandalul, vine nenea polițistul să facă ordine... Cum procedează?
      • Like 0


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult