Să furi sau să primești de la „oameni de bine”? Un candidat nou intrat în politică învață pe propria piele prima lecție a campaniei electorale

Publicăm azi un text care aduce o perspectivă din interiorul politicii și al campaniei electorale. Nou intrat în politică, Ciprian Ciucu, unul dintre candidații pentru primăria București, explică, după primele săptămâni de aventură electorală, cum arată sistemul văzut ca jucător, nu ca spectator.

Care sunt competențele de bază pe care trebuie să le dețină un politician de succes? Nu mă refer la cum ar trebui să fie politicianul ideal, ci vă îndemn să reflectăm împreună la ce asigură succesul unui politician, la nivel central, dar mai ales local, la noi. Ce trebuie el să știe, să poată și să vrea să facă?

În primul rând, este vorba de a avea capacitatea de a atrage resurse. În special bani, cash sau nu, dar e întodeauna despre bani. Poți să atragi bani, ai viitor în politică. Oamenii de partid sunt utili, voluntarii sunt utili, dar fără bani nu o să atragi nici mulți oameni de partid și nici mulți voluntari. Oamenii de partid și voluntarii se vor duce acolo unde sunt bani mai mulți pentru că acolo sunt și șanse mai multe. E un calcul simplu, rațional. 

Politicianul ambițios, bine intenționat sau doar cu dorință mare de putere și de reușită personală, nu pârlit, dar nici bogat, trebuie să facă rost repede de bani. Re-pe-de! Are două opțiuni realiste și una care-i poate veni doar o dată în viață (așa că responsabilitatea de a câștiga e doar pe umerii lui!):

(1) Fură de la stat;

(2) Primește bani de la oameni interesați de contracte cu statul și de bugetele publice;

(3) Primește bani mai mult sau mai puțin transparent de la “oameni de bine” care au bani și care nu-i cer nimic înapoi.

Pentru politicianul sadea, cel a cărui carieră și viață depinde de succesul în carieră, competiția este apăsătoare. Dacă pierde, pierde totul, alegerile sunt rare, nu va reuși să țină lângă el nici oamenii, nici suporterii și nici banii. Nu mai vorbim de prestigiul personal care-i va fi afectat, odată ce a ales să se expună. Politicienii, prin natura mediului foarte competitiv în care funcționează, sunt dispuși să o ia pe scurtături, sunt dispuși la soluții lipsite de integritate și, de foarte multe ori, ilegale. Sau, poate e invers. Politicienii dispuși să o ia pe scurtări, cei fără moralitate, sunt mai capabili să reușească.

Nu e nevoie să încep să dau nume, raportul de activitate al DNA este suficient. Săptămânal, politicieni de la nivel local și central, sunt aduși în fața justiției cu acuzații care țin principala lor competență în politică: aceea de a face rost de bani repede, aceea de a manipula resursele publice oferite de funcția politică (primar, președinte de CJ, ministru etc.).

Competența într-o meserie, oricare ar fi aceea, se bazează pe trei elemente principale: cunoștințe (cognitive - nu persoane - e vorba de a ști ce trebuie să faci) în domeniul respectiv, abilități (capacitățile de a aplica ceea ce știi) și atitudini (determinarea și disponibilitatea de a face acel lucru).

Politicianul competent nu este specialistul cu soluția tehnică, politicianul competent este cel care poate garanta strângerea fondurilor necesare funcționării partidelor și necesare campaniilor electorale. Dacă ar fi să facem o fișă a postului pe bune, la cum se prezintă viața noastră politică, un politician nu se poate descurca fără comptențe care să-i permită să facă rost, rapid, de bani:

• Capacitatea de a face trafic de influență;
  
• Capacitatea de a organiza oameni și de a convinge funcționari pentru a truca achiziți publice;
  
• Capacitatea de obține încrederea oamenilor interesați de contracte cu statul, că le va returna fondurile și că vor face bani împreună;
  
• Capacitatea de a parazita instituții, de a ocoli legi și de a pune pe posturi și pe funcții, proprii oameni (de a politiza).

Despre aceste lucruri, înțeleg eu, vorbeau Elena Udrea și Sebastian Ghiță atunci când ziceau că toți fac la fel. Erau sinceri în nemernicia lor și transmiteau un mesaj profund greșit, pervers: dacă toți o fac, de ce să nu o fac și eu? Așa merg lucrurile la noi, așa se finanțează campaniile, pe așa ceva se bazează întregul sistem politic. Ei legitimează, prin discursurile lor, furtul.

În mintea lor, ei nu sunt altceva decât oameni de succes. Ei au reușit: au avut ceea ce era necesar, au riscat, au avut competențe necesare pentru a fi acolo, pentru a se cocoța la vârful statului nostru.

Sau poți să alegi calea mai grea: munca. Munca cinstită. Compența mea în trafic de influență și organizarea furtului este incompletă. Nu că mi-ar lipsi cunoștințele sau abilitățile. Îmi lipsesc atitudinile necesare, pentru a completa o astfel de competență. Nu sunt dispus să fur. Nu vreau, mi-aș schimba cu totul identitatea, aș fi altul, n-aș fi eu.

Cel mai ușor de schimbat, de adăugat, atunci cand îți îmbunătățești competențele, sunt elemente care țin de cunoștințe și abilități. Poți învăța și poți exersa. Cu atitudinile e mai greu, acestea se formează în timp, primii ani profesionali sau în politică, mediul în care ajungi, sunt determinanți. Nu cred în maxima lui Machiavelli cu scopul care scuză mijloacele. Pentru că mijloacele au un rol formativ determinant asupra omului și acesta, odată pervetit, va perveti și scopurile. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp