Să nu disperăm! Cum îl poate bate matematicianul Nicuşor Dan pe ultrasul de galerie George Simion

Foto: Profimedia Images

„Dezastrul” din primul tur nu e deloc o noutate. Ştiu că, în acest moment, situaţia pare albastră, că extremistul George Simion pare că a câştigat deja Cotroceniul şi că Moscova poate deschide şampania. Aş zice, totuşi, să nu ne grăbim să-l încoronăm pe acest gherţoi drept monarh absolut (aşa cum pare că şi-ar dori) mai devreme decât e cazul. 

Şi Adrian Năstase în 2004, şi Victor Ponta în 2014 au câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de atunci tot cu peste 40%. Mai mult, Năstase în 2004 putea conta sigur pe voturile PRM-ului, care luase vreo 12% şi pe ale altor securişti trişti. La fel, Ponta în 2014 putea conta sigur pe voturile lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Diaconescu şi Corneliu Vadim Tudor (în total, tot peste 12%). 

Păreau, deci, invincibili la vremea lor după primul tur, totul părea a merge strună pentru ei. Şi, cu toate astea, au fost bătuţi măr de Traian Băsescu şi, respectiv (hélas!), de Klaus Iohannis în turul al doilea. Nici în 2009 situaţia nu a fost cu mult mai roz: Băsescu luase doar vreo 32% în primul tur, în timp ce Mircea Geoană, cumulând voturile lui şi pe cele ale lui Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor şi Sorin Oprescu, care îi erau aliaţi naturali, se ducea lejer spre 60%. Cum s-a terminat turul al doilea pentru „Mihaela, dragostea mea!” ştim deja pentru că rezultatul final a devenit subiect de bancuri. 

Mai mult, e o vorbă în Biserica Catolică ce spune că cine intră în conclav papă, adică cine e dat ca sigur drept papă înainte de alegerea propriu-zisă, iese cardinal, adică iese cu buza umflată.

Ce e diferit astăzi?

Să nu ne pripim deci! Desigur, datele de astăzi sunt uşor diferite faţă de cele din 2004 şi 2014: Năstase şi Ponta erau ei înşişi doar la vreo 7 procente în faţa contracandidaţilor şi nu beneficiau de un electorat care să-i susţină fanatic, dincolo de orice raţiune, în timp ce astăzi George Simion e la vreo 20 de procente în faţa lui Nicuşor Dan şi, după toate aparenţele, votanţii lui nu dau dovadă de prea mult discernământ pentru că au fost ideologic fanatizaţi la maximum. 

În plus, pe atunci apropierea de Moscova îi era fatală oricărui candidat, în timp ce astăzi, orice s-ar spune, românii sunt mult mai filoruşi decât erau atunci şi preluarea retoricii de la Kremlin s-ar putea să nu mai constituie un handicap atât de mare în ochii lor. Desigur, ei declară că vor să rămână în Uniunea Europeană, cum şi Simion declară, mincinos, acelaşi lucru, dar problema e că ce-şi imaginează mulţi români că e Uniunea Europeană nu are multe în comun cu realitatea pentru că ei asociază UE cu ideea de bani şi de călătorii fără vize, nu cu aceea de valori şi reguli comunitare, iar Rusia a avut grijă, în ultimii zece ani, să-i convingă că UE înseamnă homosexualitate, imoralitate, ateism, deci Satana. Dar, cu toate aceste premise sumbre, meciul nu este încă jucat, iar forţa lui Nicuşor Dan nu ar trebui subestimată.

Cum poate câştiga doctorul în matematică în faţa şefului de galerie?

1.⁠ ⁠Prin cultivarea apăsată a imaginii de intelectual serios, angajat în serviciul public. Cu încăpăţânarea lui de matematician pasionat căruia îi pasă de Bucureşti, de mediul înconjurător, de oameni, a reuşit, dintr-un fost tinerel ciudat întors de la Paris, să construiască un partid reformist căruia nu-i dădea nimeni nicio şansă la început, să devină de două ori primar general al Capitalei şi şă joace, iată, în liga mare a politicii româneşti. Nu sunt realizări minore, iar ele trebuie marcate ca atare.

2.⁠ ⁠Prin sublinierea ideii de independenţă. La urma urmei, Nicuşor Dan a bătut PSD-ul de unul singur de trei ori: de două ori la Primăria Capitalei şi acum în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Asta nu e puţin lucru. Desigur, n-ar trebui să-şi ostilizeze electoratul PSD pentru că are nevoie de toate voturile, dar un Traian Băsescu, de exemplu, ar face cu siguranţă o distincţie clară între votanţii de bună credinţă ai PSD-ului şi şefii îmbuibaţi ai acestui partid. În plus, e limpede că electoratul PSD-ist nu mai ascultă disciplinat de ordinele liderilor, deci e inutil pentru domnul Dan să spere că, neatacându-i pe aceştia din urmă, s-ar putea să câştige simpatia simplilor votanţi. Dimpotrivă.

3.⁠ ⁠Prin afirmarea răspicată a opţiunii pentru Uniunea Europeană şi valorile acesteia. Suntem încă foarte mulţi în ţara asta care nu ne-am pierdut minţile, care nu vedem numai ghei pe stradă (de fapt, eu pe ăştia nu-i văd deloc în România şi nu trăiesc la Vaslui sau la Botoşani) şi care nu ne dorim o apropiere nici măcar 1 cm de Rusia.

4.⁠ ⁠Prin întărirea apropierii de tradiţie. Până la urmă el chiar este mai apropiat de tradiţie şi de conservatorism decât de progresism, măcar că în România numai progresism nu găseşti, deci nu ar fi rău să exploateze şi acest filon autentic al gândirii sale.

5.⁠ ⁠Prin mesaje simple, concise şi bine ţintite. Cea mai mare greşeală ar fi să încerce să câştige votanţi fanatici de-ai lui Simion. Ăia sunt cauze pierdute. O altă mare greşeală ar fi să cultive un discurs intelectualist, abstract, greoi. Nu toţi suntem doctori în matematică în ţara asta şi nu toţi lucrăm la Oxford sau Cambridge. Mulţi suntem profesori de şcoală sau liceu, medici, asistente, secretare, ingineri, notari, tehnicieni etc. Pe aceştia, din pătura de mijloc, trebuie să-i cucerească, iar pentru asta e nevoie de idei clare, limbaj simplu şi empatie. Nu este deci totul pierdut dinainte. Şi apoi, chiar dacă ar fi, merită să luptăm până la capăt, asemenea lui Hector împotriva lui Ahile, fie şi numai pentru onoare şi din datorie faţă de ţara asta, pe care nu ne dorim s-o lăsăm pe mâna lichelelor şi a golanilor analfabeţi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp