Să nu le dăm ultimul cuvânt!

Foto Inquam Photos / George Călin

Lucrez de șaptesprezece ani la Institutul de Lingvistică al Academiei Române din București. Urmăresc cu mare interes din copilărie viața politică din România. Îmi sunt foarte prezente, mai ales în memoria afectivă, genericele, vocile, rubricile de la Radio Europa Liberă predecembristă. (N-o să uit niciodată anunțul sec, „mitraliat”, al asasinării părintelui Jerzy Popiełuszko, fundalul sonor lugubru al lecturii din volumul „Moartea citește ziarul” de Mircea Dinescu sau sunetul sacadat al pistoalelor-mitralieră din primele zile ale Timișoarei.)

Și mai prezente îmi sunt zbaterile politice postdecembriste, de fapt scenariul luptei himerice a unei minorități cu o formă reziduală și esențial opresivă de comunism, prizată până azi de largi majorități populare. De oprimarea acestei pegre n-a scăpat nici limba pe care o vorbim. Françoise Thom ar spune că în primul rând limba unei culturi e asasinată de acțiunea ideologică directă și abia apoi cultura însăși. În treizeci de ani de expunere la scena politică din România am auzit stâlceli inimaginabile, greșeli grosolane, imbecilități pure, chiar deliruri logico-gramaticale. Ani la rând am socotit că singurul ajutor real pentru combaterea acestui veritabil torent de gângăveli ale minții a fost nu Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM) sau Gramatica Academiei, ci celebra rubrică „Bula demnitarului” din vechea, adevărata revistă „Cațavencu”. 

În ultima vreme însă, cu Viorica și chivernisiții ei, am sentimentul că nici o instituție de pe suprafața planetei și nici o formă de bășcălie nu mai pot risipi atmosfera aceasta de sumbru eshaton, de apus al exprimării corecte. Doamna aceasta a îngropat pur și simplu limba română în mlaștina aparent inocentă a dezacordurilor, a pleonasmelor, a deformării sensurilor și a tuturor celorlalte gogomănii pe care le emite, neobosită, actuala candidată la alegerile prezidențiale. Spun „aparent inocentă” pentru că, la fel ca toate crimele comise din 1945 încoace de partidul de a cărui dâră nu mai putem scăpa, crima împotriva limbii române mutilează conștiințe și dereglează resorturile celei mai adânci ale gândirii comunității noastre. Hora fără sfârșit a greșelilor de exprimare este de fapt un dans macabru al tuturor umbrelor unui popor răpus. Impostura, hoția, nevrednicia, cruzimea, lăcomia, duplicitatea sunt toate conținute în bolboroseala, în vorba fără noimă, în barbaria, etimologic vorbind, a potentaților noștri. Oricât ar părea de ciudat sau de exagerat, există o legătură directă între coruperea limbii și corupția de toate felurile care îi toacă zi de zi pe cetățenii României. Ceea ce vorbește doamna Dăncilă e doar un simulacru de limbă, de orice limbă. Cu ea în capul țării, PCR și-ar atinge ținta din urmă: regresia specifică.

Revoltător este că, vreme de treizeci de ani, Academia Română, instituție ale cărei îndatoriri asumate sunt, printre altele, și normarea și cultivarea limbii române, nu a reacționat public și, cum se spune azi, punctual niciodată față de nici un derapaj lingvistic al bașbuzucilor care ne conduc destinele. Aceasta în numele unui pretins apolitism al instituției din Calea Victoriei, de fapt din pricina unei conivențe respingătoare cu reziduurile regimului comunist, regim de la care se legitimează în forma actuală din 1948, când vechea, autentica Academie a fost dizolvată. Să tragi de urechi niște loaze care au ajuns în fruntea bucatelor și care, prin simpla lor prezență acolo, nimicesc temeiurile comunității noastre de vorbitori nu e o formă de politică partizană, ci exercitarea propriei politici, cea care dă sens existenței tale instituționale. Altfel, la ce-ai mai fi? .

Dar poate că, potopiți de subcultura amintitelor medii – care nu-și pot vorbi propria limbă corect, dar care se rățoiesc patriotard la cei care vorbesc corect și limbi străine –, nu ne mai amintim cum se vorbește frumos românește. Există în arhiva TVR un interviu cu un fost deținut politic, avocat interbelic, care trăia la data înregistrării convorbirii în regim aproape ascetic în garsoniera lui din București. Oricine are discernământ și vede acest interviu cu Camil Demetrescu se va găsi în imposibilitatea absolută de a le mai da maidanezilor care ne-au colonizat vreo șansă să acceadă la demnități în statul român. Să nu le dăm ultimul cuvânt!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp