Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Profesorul Dan Slușanschi sub aripile cuvintelor homerice

Odiseea

Imagine: Guliver/Getty Images

În publicația Scena 9 a apărut de curând o recenzie a domnului Mihai Iovănel la traducerea în limba română a cărții reputatului profesor de literatură greacă clasică Daniel Mendelsohn, intitulată An Odysee: A Father, A Son, and an Epic (2017), un memoir care combină reflecții de natură personală despre relația autorului cu propriul tată și observații pe aceeași temă din epopeea homerică. Traducerea românească, datorată domnului Bogdan-Alexandru Stănescu, a apărut anul acesta la Editura Polirom sub titlul O odisee

Așa cum era de așteptat, recenzia domnului Iovănel este entuziastă. Profesorul Daniel Mendelsohn este un clasicist de mare anvergură din spațiul anglo-saxon, unul din aceia, nu mulți, care reușesc să-și treacă știința dincolo de cadrul tehnic al disciplinei, fără să-i uzurpe rigorile. Cu alte cuvinte, Daniel Mendelsohn este un autor șarmant, înzestrat cu toate instrumentele retoricii pro domo, care produce efecte însemnate în rândul publicului larg, altfel mai puțin interesat astăzi de partiturile literaturii clasice. Nu e deloc de neglijat faptul că volumul amintit a apărut înaintea anunțatei traduceri integrale a Odiseei homerice la care lucrează același profesor american. O nouă traducere a Odiseei este un eveniment major în orice cultură a lumii, cu atât mai mult într-un spațiu lingvistic precum cel anglo-saxon, care beneficiază de o tradiție covârșitoare în acest sens. Or, un memoir de forța expresivă a volumului publicat în 2017 este un teaser perfect pentru plănuita apariție a traducerii epopeii homerice. Nu întâmplător, profesorul Mendelsohn a tradus integral și opera poetică lui Konstantinos Kavafis, el însuși un maestru al explorării antichității clasice în cheie extrem personală.

În recenzia la care ne referim, domnul Iovănel are, pe bună dreptate, cuvinte de laudă pentru traducerea în limba română a memoirului, sarcină dificilă de care domnul Bogdan-Alexandru Stănescu s-a achitat cu brio. Totuși, recenzentul găsește și o scădere volumului apărut la editura Polirom, anume că pasajele din Odiseea homerică pe care Mendelsohn le traduce din greacă în cartea lui figurează în volumul de la Polirom în traducerea românească a profesorului Dan Slușanschi. Din onestitate intelectuală, domnul Stănescu a preferat să citeze traducerea Slușanschi pentru a nu fi acuzat că traduce din limba engleză pasajele respective. 

Reproșurile pe care le aduce domnul Iovănel traducerii Slușanschi, apărute relativ recent la Editura Humanitas într-o ediție excepțională, merită citate exact:  „[traducerea lui Dan Slușanschi] mai fidelă în metru și literă originalului homeric, este incomprehensibilă și, la rândul ei, prea arhaizantă. Deschideți traducerile recente de pe piața anglo-americană și veți găsi variante extrem de clare și de expresive. După două pagini de Slușanschi, care îndeasă un vocabular iritant într-o sintaxă contorsionată, îți vine să-ți iei câmpii. Senzația e că te face de cap un țicnit care vorbește sfătos în dodii.” 

O să zic din capul locului că sunt elev al profesorului Dan Slușanschi, că l-am cunoscut foarte bine și profesional, și personal, că îi datorez integral, atâta câtă am, cunoașterea limbii grecești vechi și că am dobândit, de-a lungul a două scurte decenii, destulă experiență ca să pot aprecia la ce nivel era regretatul nostru profesor și ca homerizant, și ca elenist, și ca traducător. Am avut timpul și posibilitatea să compar, să sondez și să înțeleg. Spun asta, deși, spre deosebire de alți elevi mai buni și mai fideli ai Domniei Sale, relația noastră s-a stins la un moment dat, așa cum se întâmplă adesea, din motive care nu au nici o legătură cu cele de mai sus.

Așa că afirm și sunt gata s-o repet de câte ori va fi nevoie că, în rândurile citate mai sus, domnul Iovănel, „critic literar sau ceva de genul”, cum îi place Domniei Sale să se prezinte, nu știe ce vorbește. 

Nu neg că traducerile Slușanschi la Odiseea și a Iliada nu sunt la îndemâna oricui. Dacă într-o noapte de vară, un călător, fie el și critic literar, pune mâna pe cărămizile de la Humanitas nu poate fi decât dezamăgit: o pletoră de chestii inactuale, moșnegești și răvășite sunt pe punctul să-i invadeze actualitatea, junețea și prospețimea. Sfătoșenii, lungi „plachii nesărate de sfaturi”, epitete ornante, nesfârșite comparații irelevante, anjambamente, tmeze, anafore, dulcegării, ruperi de ritm, deus ex machina, sinonimii agresive, plicticoase simetrii, discursuri factice, fir epic ezitant, care de luptă fără sens, rituri, rituri, rituri, machisme, lacrimi de crocodil, puțină bonțenie, dupaci, creieri în praf, gardul dinților, sudălmi, plesne, lepșe, repetiții, Dumnezeule!, repetiții pe rânduri întregi, tot aia și aia când te aștepți mai puțin, cuiele carelor, spițele roților, strălucirea hamurilor, oiștile, ce să mai, n-ai vorbe pentru atâtea detalii și atâtea tetracapilotomii.

Sunt înclinat să-i dau dreptate călătorului nocturn. Nimeni nu s-ar supune de bună voie unei asemenea tiranii a haosului, venite să-i tulbure, pe nepusă masă, liniștea. Aproape că-l înțeleg și pe călătorul cu baghetă de critic literar. Eternă ca râul, umanitatea își găsește portițe spre curgere neproblematică. Izbutește până la urmă să netezească munții cei mai abrași, preferă din principiu șesul. E gata să ridice simplismul la rangul de simplu, schematismul la treapta clarității, zvâcnirea domoală la nivelul expresivului.

Înțeleg aceste reacții ale umanității noastre culturale, de la elevul de școală generală la criticul de întâmpinare, pentru că, într-adevăr, între lumea noastră și lumea antichității clasice se cască un hău aproape de netrecut. E vorba literalmente de universuri diferite. Cine, din lumea noastră, își încearcă norocul cu Homer cu seninătatea cu care-și încearcă norocul cu romanul „Ion” de Rebreanu își va rupe negreșit gâtul. Aceasta se datorează și falsei impresii, inoculate de câteva secole bune, că, în esență, există o continuitate lină între noi de acum și ei de atunci. Nimic mai greșit. Trezite din visul acesta frumos de similitudini filozofarde, mediile academice specializate în studierea antichității clasice valorifică de vreo sută de ani teoria inversă, a diferenței de context. Mult mai complicată decât constatarea unor asemănări epidermice, cu care ne-a fost împuiată mintea atâta amar de vreme, înțelegerea lumii vechi, la câtă putem spera, nu o dobândesc decât cei preveniți. Abia după o necesară descotorosire de teza similitudinii suverane poți să te apuci de treabă.

Primul pas și cel mai onest este, după părerea mea, să înveți limba respectivului context. De bine, de rău, acest teritoriu e cel mai sigur posibil. Odată deschis însă acest pliu, urmează, ani buni, plânsul și scrâșnirea dinților. Pentru că tot ce ai dobândit, fâșneț, din clasă la orele de limbi moderne europene o să ți se pară puțin. Un neamț scrupulos, titan al filologiei clasice, își exprima, la adânci bătrâneți, regretul că nu a pătruns jungla verbului grec. Însă și aici, la fel ca în marile încercări duhovnicești, e bine să fii înzestrat și cu inteligența nesimțirii, adică cu o formă de discernământ care să-ți spună ce îți e de folos și ce nu.

De îndată ce scheletul elinei începe să se cristalizeze cât de cât, îți poți permite să te avânți în Homer. O experiență care, dacă nu te ucide pe loc, devine plăcerea totală pentru tot restul vieții tale de clasicist. Dar care, ca orice experiență de felul ei, e de neînțeles pentru cei care nu sunt închinători ai acestor altare. E uimitor cum, cu un dram de cunoaștere a limbii, ești absorbit integral și fără caznă într-un univers al clarității fluide, în care fiecare formă, fiecare particulă, fiecare vorbă produce bucurie pentru că e limpede și armonică. Nu e, de bună seamă, o experiență mistică în sensul propriu, deși are un temei indicibil. Plăcerea lecturii lui Homer în grecește e zdrobitoare atâta vreme cât durează scandarea efectivă. De îndată ce închizi cartea, tot acel holospațiu vibrant dispare fără urmă. Homer se ia în porții mici și, în afara unei vagi dependențe, nu lasă urme. În orice caz, nu de natură morală pentru uz propriu pe termen lung. Când părăsești universul acela închis, o spune frumos Auerbach, un critic literar în sens propriu, nu rămâi decât cu semnul purei satisfacții intelectuale. Satisfacție, însă, fără egal în ordinea spiritului.

Profesorul Slușanschi ne-a inițiat ani de-a rândul, săptămână de săptămână, acasă la el, desigur pro bono, în știința controlării holospațiului în cauză. Am evocat în altă parte acea excepțională experiență estudiantină pe care i-o datorăm noi, șase oameni, profesorului Slușanschi. Să spun doar că Dan Slușanschi era tipul polimatului perfect ordonat, un om cu o minte pe cât de cuprinzătoare, pe atât de limpede și de mobilă. Era indo-europenist, ceea ce însemna că ne putea deschide și panorama de dinainte de Homer, nu numai parțiala vedere dinspre posteritatea lui. Știa, în vastele domenii pe care le survola cu un fel de special de tiranică modestie, tot ce se putea ști. Lingvistică comparată până în ultimele ei capilare, deopotrivă neogramatice și structurale: fonetică și morfologie istorică, geografie lingvistică, tipologie și, fără seamăn, sintaxă. Apoi mitologie comparată, cu pletora ei de contexte culturale, din India până la celți. Neuitatele exemplificări din Gāthās, recitările din Mahābhārata, trimiterile la hittiți! În fine, toate minuțiile de realia grecești pe care și le poate imagina cineva și pe care nu și le poate imagina, tot lucrul cu genealogia sa întreagă de la prima atestare. Vedea, la propriu, și putea explica, tot la propriu, cele mai complicate constructe ale minții omenești din antichitatea clasică, fără să cadă o dată în păcatul schematismului sau al irelevantului. Păstra mereu hyper kephales modelul dintâi, templul, și ținea în echilibru riguros toate categoriile și subcategoriile de obiecte ale gândirii. Nu era nicidecum un fantast, ci un analitic cuprinzător.

La traducerile epopeilor homerice nu a lucrat cinci, zece sau cincisprezece ani, ci o viață întreagă. Știa cânturi întregi pe dinafară. N-am auzit pe nici un alt homerizant să scandeze în mai bună cunoștință de cauză un hexametru. Și nu la corectitudinea tehnică mă gândesc, ci la magnetismul inexorabil al acestui metru care a stat la începutul culturii europene: avea intuiția muzicalității lui. Publicul merită să știe că posibilitățile de traducere a Iliadei și Odiseei sunt multiple și că, la fel ca alți semeni de-ai săi clasiciști, și profesorul Dan Slușanschi a experimentat mult. Ne încuraja și pe noi s-o facem. La un moment dat mă gândeam cum ar putea suna o traducere parodică și am și avut vagi încercări. La profesorul Slușanschi era vorba de căutări are au durat ani în șir. A ales, la un moment dat, demult, tehnica al cărei produs e hulit astăzi în termeni iresponsabili de domnul Iovănel. Dan Slușanschi era, mai mult decât un traducător exact, un traducător de context. Depun mărturie, în calitate de specialist, că traducerea lui Dan Slușanschi este o încercare de recuperare a unui context cultural multiform. E un spectacol absolut pentru cunoscători și o formă de captatio pentru cei mai puțin cunoscători, dar înzestrați cu smerenia curiozității intelectuale. Sigur, Iliada și Odiseea în traducerea profesorului Slușanschi nu sunt texte ad usum Delphini, nu sunt recomandabile copiilor, dar sunt excepționale invitații la un efort participativ minimal, fără de care orice act cultural este nul.

Mai mult decât orice, Dan Slușanschi disprețuia lenea minții. Așa cum se pare că se întâmplă și reciproc.           

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "mai puțin cunoscători, dar înzestrați cu smerenia curiozității intelectuale"... si chelul (Eu sant chelul,putin cunoscător, dar înzestrat... ) își puse mana-n cap! Ca de aia citesc ce scrii tu Stefane, dragul de tine!!!
    • Like 1
  • Corina check icon
    Nu e rău să existe și traduceri simplificatoare ale textelor vechi, dar ar fi grav să existe numai acestea. Mă gândeam că domnul Iovănel are cel puțin 6 ani de studii filologice și că e trist să pleci chiar și după numai 3 ani de Litere cu asemenea frivolitate, lipsă de răbdare și respect pentru ceea ce e altfel sau mai dificil în materie de literatură. Numai că dânsul are și un doctorat și lucrează ca cercetător la un institut reputat. E drept, s-a specializat în literatura contemporană și probabil se încadrează fericit în atmosfera „cultură fără dureri de cap” a publicației respective.
    • Like 0
  • Ha, ce text bine scris... :) De altfel, nimic surprinzător în chestia asta.
    • Like 1
  • Parerist check icon
    Foarte interesant articolul! Iluzia continuitatii exista de exemplu si in stiinta, si ca si in literatura de multe ori practicantii unei discipline habar nu au de faptul ca e doar o iluzie (indusa in mare de manuale).
    Pentru cititorul lambda (aka subsemnatul :D ) ar fi utile poate si cateva exemple atunci cand se invart concepte mai abstracte, sau de contexte ori subtilitati care nu sunt neaparat cunoscute publicului larg.
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult