foto: Andreea Alexandru / AP / Profimedia
Rezultatul alegerilor din 18 mai arată că pentru fiecare român rațional, care înțelege că efortul trebuie depus în direcția parteneriatelor lucide, echilibrate, cu țările care au creat prosperitate materială și valori culturale care definesc civilizația occidentală, există aproape un român potrivnic și unul care nu vrea să deranjeze pe nimeni, fiindcă să taci și să treci nevăzut e cel mai bine, că oricum nu noi decidem ce se petrece cu noi.
Cel mai important lucru pe care îl arată alegerile de duminică, în contextul enunțat mai sus, e că în sfârșit, după o așteptare de 35 de ani, protestul anti-FSN din Piața Universității, simbolic, a învins. Mentalitatea europeană, a responsabilității și decenței, a câștigat teren în societatea noastră și s-a exprimat în direcția indicată de Rațiu în 1990. Nicușor Dan este un reprezentant important al societății civile, al celei care a înțeles că democrația este posibilitatea de a lupta pentru valori și că un drum mai bun, acum, nu există.
Acum, societatea românească are două mari probleme: una e că partidele clasice postrevoluționare nu mai au credibilitate (contrapartea aici fiind societatea civilă, care a luptat democratic pentru candidatul său și i-a predat spre apărare contractul social) și, totuși, tocmai ele trebuie să muncească pentru țară și să convingă atât societatea civilă cât și populația care s-a lăsat pradă balAURului (a doua problemă) că România poate fi redresată și că nu există opțiune în afara drumului pe care deja suntem – UE și NATO. Ambele probleme sunt extrem de dificile, iar aici Nicușor Dan, dacă va reuși să creeze spațiul social necesar funcționării și performanței guvernării viitoare, va îndeplini jumătate din misiune – aceea de a salva România de la falimentul economic.
Dar România trebuie salvată de la celălalt faliment, cel cultural și, astfel, moral. Să îmbrățișezi discursul împotriva adevărului uzual, împotriva bunului simț social într-un asemenea grad, să fii atât de violent împotriva decenței, să fii atât de pornit în a da sens religios, mesianic violenței sociale, să fii atât de convins că faci bine când, în realitate, pângărești tot ce este mai important laic și religios, să ai și complicitatea unor instituții locale – primării, biserici, personalități – sau, a treia cale, să ai o atitudine de neimplicare în fața acestora, aici e o problemă socială aproape paralizantă.
Implementarea unei culturi a meritului pe scară largă, reevaluarea principiilor după care funcționează învățământul (el însuși, ca sistem, trăiește un analfabetism funcțional usturător), cultura grijii față de semenul aflat în nevoie (ca imagine a funcționării corecte a spitalelor, unde cel mai dureros lucru nu e lipsa tehnologiei, e lipsa umanității și a siguranței care vine din manifestarea ei, a grijii față de pacient), fără o direcție clară în aceste trei aspecte, vom fi o societate la limită neîncetat. Vom trăi pe buza prăpastiei, un picior ne va scăpa spre hău din când în când, iar acest tip de stres erodează constant rezistența oricui. Diferența e că până acum societatea civilă a luptat cu aceste tare sociale cum a putut – prin instituții ale statului, prin ONG-uri, prin implicare directă, individuală, temerară. De acum există un partener asumat în cea mai importantă funcție în stat.
E prima dată când România are un președinte educat în spirit Occidental, un exemplu în ceea ce privește formarea profesională, o persoană care intră în funcție fără semne de întrebare (de tipul celor șase case) și fără datorii față de un partid care să îl fi susținut. Aici e o premisă cât se poate de bună pentru a demina statul.
Câtă vreme cei mai săraci oameni dintr-o societate nu trăiesc decent, societatea respectivă e în pericol. Din păcate, în clasa politică de la noi, nu există partid care să gândească așa. Pentru mine, să te dai jos dintr-o mașină scumpă și să dai cu pantofii Gucci într-o baltă e un nonsens. Problema aici e că prea mulți politicieni de la noi sunt ori de dreapta, ori de extremă dreapta ori de un populism grețos vecin cu extrema dreaptă, iar pentru ei Gucci și balta nu reprezintă o situație de neacceptat. Următoarea problemă e că vechea clasă intelectuală (Humanitas-Dilema Veche) e tot de dreapta, iar gândirea acesteia nu e îndreptată către persoanele suferind fizic și cultural cu compasiune și dorință de lucru (pentru îndreptarea sorții lor, măcar într-o generație), ci, de prea multe ori, doar pentru a găsi un loc bun de stigmatizat. Avem nevoie de mulți Bernie Sanders în politica românească și nu cred că partidele clasice au dorința de a se reforma în direcția asta.
Dar dacă vor îmbrățișa măcar calea Nicușor Dan, va exista posibilitatea ca, până la finalul celor două mandate pe care le va primi de la societatea civilă, să avem politică social-democrată și liberală veritabile la noi. În felul acesta și extremismul va fi marginalizat. Aseară a fost valul său maxim, odată cu trecerea valului se va dezintegra și mișcarea. George Simion a pierdut și pe mâna sa. A antagonizat societatea maxim, tipul de infecție pe care l-a răspândit are meritul de a mobiliza decența pentru a da o lecție. Inferioritatea sa culturală față de Nicușor Dan l-a făcut să fugă, a fugit în societăți care seamănă cu Nicușor Dan, iar acolo diferența s-a văzut la fel de mult. El va plăti politic acest rezultat, deși unele fapte de-ale lui depășesc gestul politic. Georgescu are de plătit și legal poziționările sale antisociale. În spatele lor e prea multă corupție ca să nu fie vizibilă treptat, iar asta va eroda mișcarea lor din interior.
E nevoie de timp și de multă seriozitate, dar o șansă mai bună pentru România nu e(ra) posibilă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un coșmar.
Realitatea bate filmul. 5,5 milioane au votat pe Simion.