Sabotată de incompetenţa propriului guvern, Marea Britanie se îndreaptă spre haos

Foto: Guliver Getty Images

Marea Britanie se află, în aceste zile, într-o stare de haos politic cum rar i-a fost dat să cunoască în istoria ei. Apropierea datei fatidice a Brexit-ului îi face pe calmii britanici să-şi cam iasă din ţâţâni, mai ales că starea de incertitudine şi iminenţa unui dezastru socio-economic încep să atârne greu asupra moralului şi al cetăţenilor de rând, şi al politicienilor. Umilită şi pusă la colţ ca de o dirigintă severă, dar pe bună dreptate exasperată, de către Uniunea Europeană, Theresa May s-a întors de la Bruxelles cu o opţiune greu de digerat: deadline-ul pentru Brexit se extinde fie până la data de 22 mai dacă în cursul săptămânii viitoare parlamentarii britanici vor ratifica acordul cu UE, fie, în caz contrar, numai până la 12 aprilie, dată la care Marea Britanie va trebui să anunţe dacă iese din UE fără nici un acord (situaţie cu totul de nedorit pentru ambele părţi, dar mai cu seamă pentru Marea Britanie) sau doreşte să organizeze alegeri europarlamentare şi astfel să amâne sine die ieşirea din UE. Disperată, Theresa May i-a acuzat pe parlamentari de laşitate şi politicianism ieftin, ceea ce a amplificat ura publică viscerală împotriva parlamentarilor, care au început să primească ameninţări cu moartea din partea celor care-şi doresc separarea cu orice preţ de UE şi care cred că Parlamentul se opune visului lor. Sâmbătă pe străzile Londrei au mărşăluit aproape un milion de oameni care au cerut cu vehemenţă anularea Brexit-ului; mai mult, site-ul de petiţii cetăţeneşti al Parlamentului Britanic a înregistrat peste 4 milioane de semnături, un număr record, în favoarea unei petiţii privind, de asemenea, anularea Brexit-ului. 

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat-o pe doamna May că nu va accepta, în timpul sesiunii parlamentare curente, trecerea pe ordinea de zi a unui al treilea vot al aceluiaşi acord dat fiind că acesta a fost deja respins de două ori cu o largă majoritate, ceea ce face misiunea lui May aproape imposibilă. Desigur, aceasta ar avea la îndemână aşa-numita „soluţie nucleară” dacă ar fi absolut sigură că îi va putea convinge pe parlamentari să voteze acordul negociat de guvernul său: ea ar putea, in extremis, să-i ceară Reginei să suspende sesiunea actuală a Parlamentului şi să redeschidă şedinţele la scurtă vreme, dar aceasta ar însemna, practic, implicarea directă a Reginei în conflictul politic, iar semnalele din partea Palatului Buckingham nu sunt favorabile acestei soluţii.

Conservatorii, principalii răspunzători pentru haos

Dincolo de complicaţiile politice şi legale ale Brexit-ului, delirul descris mai sus se datoreşte lipsei unei majorităţi parlamentare a unui partid politic şi mai cu seamă incapacităţii doamnei May de a-şi asuma o poziţie politică coerentă, fie şi cu riscul de a-i supăra pe unii sau pe alţii. Desigur, faptul că niciun partid nu a obţinut majoritatea la precedentele alegeri şi că actualul guvern conservator nu poate funcţiona decât cu sprijinul DUP, partid naţionalist extremist din Irlanda de Nord, este o cauză importantă pentru care parlamentarii nu se pot decide ce anume îşi doresc: un Brexit hardcore fără niciun acord de ieşire din UE (un amendament legislativ pentru prevenirea acestei situaţii a fost votat totuşi, dar el nu schimbă cu nimic datele problemei), un Brexit soft (adică rămânerea în piaţa comună şi / sau uniunea vamală) sau revocarea Brexit-ului. Pe lângă complicaţiile determinate de aritmetica parlamentară, indecizia premierului a înrăutăţit lucrurile. 

De fapt, principala preocupare a Theresei May până acum a fost nu cum să scoată ţara din criză, ci cum să evite sciziunea Partidului Conservator, care a generat, în ultimă instanţă, dezastrul actual. Confruntată cu imposibila dilemă dacă să facă ceea ce este bine pentru ţară, adică să ceară UE rămânerea în spaţiul pieţei comune EEA şi a uniunii vamale, cu riscul de a înfuria jumătate din membrii şi votanţii conservatori, sau să cedeze presiunilor celeilalte jumătăţi, scoţând Marea Britanie din UE fără niciun acord, aceasta a crezut că va putea negocia la nesfârşit cu UE şi, în cele din urmă, împăca şi capra, şi varza. Cum însă poziţiile celor două tabere conservatoare, radică şi moderată, sunt ireconciliabile, aşa cum au fost, de fapt, de la Margaret Thatcher încoace, ambiţia doamnei May de a menţine unitatea partidului este utopică, iar lipsa ei de viziune şi charismă politică a amplificat tensiunile deja existente. 

Laburiştii, paralizaţi de frica votanţilor Brexit

Pe de altă parte, nici laburiştii, aflaţi în opoziţie, nu au vreun plan, deşi liderul lor, Jeremy Corbyn, se laudă că ar avea. Singurul lui plan, complet nerealist, constă în organizarea de alegeri anticipate în speranţa că partidul său va reuşi să-i învingă pe conservatori, iar el, odată ajuns prim-ministru, va putea negocia un alt acord cu UE. Nu numai că, în condiţiile date, este imposibil de organizat alegeri anticipate, dar nu există nicio garanţie că laburiştii ar câştiga sau că UE ar avea vreun apetit să redeschidă negocierile cu el. Mai mult, sciziunile din interiorul partidului sunt la fel de adânci ca în cazul conservatorilor, iar parte dintre ele sunt întreţinute de însuşi Jeremy Corbyn, care, ca socialist de orientare comunistă declarată, nu a fost niciodată un fan al mult prea capitalistei UE, ci, dimpotrivă, în ciuda unei palide retorici pro-Remain înainte de referendumul din 2016, şi-a sabotat voalat propria campanie. Astfel, deşi majoritatea membrilor şi votanţilor laburişti îşi doresc cel puţin rămânerea in EEA, dacă nu chiar anularea Brexit-ului, o minoritate vocală şi un lider animat de idealuri socialiste utopice împiedică Partidul Laburist să-şi formuleze o poziţie coerentă. 

Nu e mai puţin adevărat, totuşi, că nu toţi votanţii laburişti sunt plimbaţi prin Europa şi educaţi la Oxbridge: o parte dintre aceştia, mai ales cei din regiunile defavorizate din nordul Angliei sau din oraşele slab dezvoltate din sud-est, trăiesc la limita sărăciei, nu au nicio siguranţă a locului de muncă şi, încurajaţi de politicieni populişti, văd în imigranţii europeni nişte duşmani personali. Ca urmare, instinctul lor îi îndeamnă să dispreţuiască elita politică de la Londra şi să susţină ieşirea dintr-o uniune, ale cărei beneficii ei, oricum, nu le văd. Numericeşte, aceştia nu sunt nicidecum de temut, dar unii parlamentari laburişti simt că au o datorie faţă de ei şi că ar fi o greşeală să le igore votul din 2016. Oficial, laburiştii nu-şi doresc ieşirea ţării din UE fără acord, dar, dacă ar fi să aleagă între „No deal” şi „soft Brexit”, unii dintre ei ar prefera prima opţiune, speriaţi fiind că o eventuală sfidare a electoratului Brexit ar avea consecinţe negative asupra viitorului lor politic. 

Ce şanse are un al doilea referendum?

Deşi vehiculată ca posibilă opţiune, organizarea unui al doilea referendum este puţin probabilă şi chiar periculoasă. Mai înainte de toate, nu există o majoritate parlamentară care să voteze o asemenea soluţie. În sine, soluţia nu ar fi una rea, ci, din contră, probabil singura modalitate de evitare a unui dezastru iminent, dar ea ar fi percepută ca o trădare de către cei care au votat Brexit în 2016. Conform noilor sondaje de opinie, un eventual nou referendum ar duce la inversarea rezultatului, iar cei care au votat şi promovat Brexit-ul în 2016 ştiu că o nouă victorie, dată fiind criza pe care votul de acum trei ani a generat-o, va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil, de obţinut. De aici şi opoziţia lor înverşunată faţă de ideea unui al doilea referendum. De altfel, Theresa May a şi spus că nu va sprijini niciodată această opţiune, fiind conştientă că acesta ar fi sfârşitul ei ca om politic. Totuşi, schimbările de poziţie, uneori radicale, ale premierului sunt atât de frecvente, încât au ajuns subiect de bancuri pe reţelele sociale. Dar, presupunând că Parlamentul ar decide, în cele din urmă, că un al doilea referendum, oricât de dureros pentru primii câştigăori, este necesar pentru scoaterea ţării din haos, sciziunile sociale, aflate deja la cote alarmante, vor duce la tensiuni extrem de periculoase. În acest moment, o cale de compromis e greu de întrezărit, iar cei care îşi doresc anularea Brexit-ului sunt la fel de înverşunaţi precum cei care, dintr-un bizar spirit de sfidare a Europei, preferă opţiunea suicidară a ieşirii din UE fără acord. Puţini sunt cei care pledează pentru soluţia mult mai raţională a ieşirii din UE, dar a rămânerii, în spaţiul pieţei comune sau a uniunii vamale. Aceasta pentru că orice cale de mijloc e văzută şi de unii, şi de ceilalţi, drept o violare inacceptabilă a idealurilor lor. Acestea sunt, pe scurt, spasmele unei naţiuni odată mari, care şi-a văzut destrămat propriul Imperiu după cel de-al doilea război mondial, dar a refuzat să accepte realitatea dureroasă care-i plasa mai aproape de Europa decât ar fi vrut ei, preferând să păstreze nostalgia aşa-zisei măreţii de altădată şi să se uite cu dispreţ la vecinii ei europeni. Confruntaţi pentru prima oară după căderea Imperiului cu o criză politică majoră, britanicii sunt acum buimaci, isterici şi iraţionali. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp