Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Salariile din sectorul bugetar vor fi modificate prin ordonanță de urgență. Unde este urgența?

Se pregătește o nouă Ordonanță de Urgență privind salariile din sectorul bugetar. Se spune că e în primă lectură, dar nu înțeleg de ce nu avem (iar!!) măcar un draft publicat.

Înțelegem din declarațiile premierului că este vorba despre o mărire a salariilor mici și foarte mici. Dat fiind faptul că nu avem încă un text publicat transparent pe această temă, știm un singur lucru: în mod evident, va exista un impact bugetar (pentru că se dau bani în plus). 

La sfârșitul ședinței de guvern, purtătorul de cuvânt Dan Suciu a precizat că impactul bugetar estimat este de 500 milioane de lei. 

„Vom veni cu o mobilizare bugetară pe care ne-o putem asuma din a doua jumătate a acestui an şi pentru 2017, care va avea ca obiectiv o corectare a acestor disfuncţionalităţi salariale, care au dus la suprapuneri de salarii între clasele salariale de jos şi care vor corecta şi o parte din problemele care apar acolo unde în aceeaşi categorie de funcţionari, cu aceleaşi responsabilităţi putem avea salarii diferite pentru că oamenii au fost recrutaţi în perioade diferite”, a spus Dacian Cioloș, la începutul ședinței de guvern din 6 aprilie 2016.

Pentru a nu știu câta oară, iar se preferă varianta unei Ordonanțe de Urgență pentru a reglementa o situație în care nu este deloc clară urgența – tot potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt, modificările ar intra în vigoare la 1 august (chiar și dacă se decalează termenul, acest lucru nu se poate întâmpla mai devreme de 30 iunie, nefiind permisă o rectificare bugetară în primele șase luni ale anului). Deci unde este urgența? Unde este „situația excepțională” despre care vorbește Constituția României pentru a putea justifica nevoia unei situații de urgență? (Art. 115 (4): „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”)

Dar, mai grav decât atât, acum se mai încalcă o lege deosebit de importantă pentru stabilitatea cadrului fiscal-bugetar, într-un an electoral în care finanțele publice deja sunt într-o situație extrem de vulnerabilă și instabilă. 

Eu știu că puțină lume își amintește (iar și mai multă lume ignoră) faptul că avem o Lege a responsabilității fiscal-bugetare (Legea 69/2010) care interzice o mărire de salarii.

Așa că, dacă tot suntem la prime lecturi, haideți să ne uităm un pic la niște articole din lege și să traducem din finanțezo-legaleză în română:

Art. 16.

Finanțezo-legaleză: Guvernul şi fiecare ordonator de credite, precum şi orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor şi acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici şi acorduri salariale sunt în concordanţă cu principiile responsabilităţii fiscale, regulile fiscale, precum şi cu obiectivele şi limitele din strategia fiscal-bugetară.

Română: Trebuie respectat ce s-a scris în Strategia fiscal-bugetară, document care se aprobă odată cu legea bugetului de stat. În Strategia fiscal-bugetară pentru 2016-2018, se specifică următoarele obiective cu privire la cheltuielile de personal:

Așadar, avem ca obiectiv asumat păstrarea nivelului salarial din luna decembrie 2015.

Art. 17.

Finanțezo-legaleză: (1) Nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar.

(2) Totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.

Română: Pe parcursul unui an, nu se poate depăși suma aprobată pentru cheltuielile de personal – în 2016, de 57.2 miliarde de lei (acesta reprezintă totalul pentru bugetele locale și centrale). Având în vedere faptul că se estimează creșterea salariilor mici din sistemul bugetar, în mod evident va exista o creștere a acestei anvelope salariale, lucru interzis de lege.

De asemenea, potrivit precizărilor purtătorului de cuvânt, această modificare ar urma să intre în vigoare de la 1 august. Având în vedere faptul că alegerile parlamentare vor avea loc cel târziu în decembrie și că până la sfârșitul anului expiră mandatul actualului Guvern, este incert dacă se respectă sau nu termenul de 180 de zile în care nu este posibilă mărirea cheltuielilor de personal.

Art. 18.

Finanțezo-legaleză: (2) Pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea să diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil şi pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii.

(3) În cazurile excepţionale şi temeinic justificate în care un ordonator principal de credite nu se încadrează în limita trimestrială pentru cheltuielile de personal, Ministerul Finanţelor Publice poate aproba majorarea limitei respective, cu condiţia ca ordonatorul principal de credite să facă dovada respectării dispoziţiilor alin. (2) şi a încadrării în bugetul anual aprobat pentru această destinaţie.

(4) Ordonatorii principali de credite care se află în situaţia prevăzută la alin. (3) au obligaţia ca, în decursul trimestrului următor trimestrului pentru care a fost majorată limita pentru cheltuielile de personal, să înregistreze economii la cheltuielile de personal în cuantumul sumei cu care a fost majorată limita trimestrială precedentă.

(5) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întreprindă toate măsurile necesare atât pentru îndeplinirea prevederilor alin. (4), cât şi pentru îndeplinirea ţintelor trimestriale pentru cheltuielile totale, inclusiv prin reducerea numărului de posturi finanţate şi bugetele acestora şi, respectiv, disponibilizarea, în condiţiile legii, a unei părţi din personalul încadrat.

Română: Dacă se întâmplă să fie cazuri excepționale, în care nu se pot respecta alocările trimestriale (numai aici există o marjă de manevră, nu și în alocarea totală, anuală), se pot opera modificări de la trimestru la trimestru, dar în acest caz trebuie făcute economii pentru încadrarea în limita anuală, inclusiv prin reducerea numărului de posturi.

**********

Trăgând linie și adunând, această Ordonanță de Urgență nu pare a respecta legislația, nici pe procedură – unde e urgența dacă va fi pusă în aplicare abia de la 1 august? –, și nici pe conținut – cheltuielile de personal din sistemul bugetar nu pot fi majorate decât în situații excepționale și în niște limite pe care chiar Guvernul și le-a impus.

Soluția? Având în vedere promisiunile făcute, putem să mergem pe calea unei propuneri legislative care să treacă prin procesul normal de adoptare. Mai avem încă timp pentru a respecta legea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Pt a putea justifica ce îsi votează ei pt ei, spală ochii mulțimii, iar, mai târziu, iar vom ajunge la tăierea salariului - la noi.
    • Like 0
  • exista o urgenta: vin alegerile.
    • Like 2


Îți recomandăm

Pălărie de damă

Copiii mamei soacre și-au confruntat notițele abia după înmormântare. Adevărul i-a eliberat, au urât-o pentru câteva ore, dar prevederile testamentare și o ladă de șampanie vintage, scumpă, cumpărată chiar de soacră-mea pentru ocazie, a mai atenuat șocul și a netezit o parte din drumul spre vindecare. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Bosnia Romania

Suntem contrariați de atmosfera din Bosnia, de modul în care a fost primită echipa națională. Lucescu vorbea chiar de condiții de divizia C, evident după ce a criticat arbitrajul, ca în toată cariera lui. Comentatorii sunt siderați de ostilitatea gazdelor, și ne întreabă retoric cu un ton superior dacă ne-am săturat de UE, uitați asta ne așteaptă în afara blocului comunitar. Înseamnă că domnul Lucescu, domnii Grădinescu și Mocanu și tot restul suporterilor care cred că România e altfel, nu știu în ce condiții joacă unii juniori în România. foto Profimedia

Citește mai mult

Nicolae Șerban

E greu să vezi în agricultură mai mult decât vreme, prețuri și noroi. Dar în halele de la Orbeni, printre senzori, tabele și camioane care nu merg niciodată goale, înțelegi că povestea asta e despre altceva: despre disciplină. Despre felul în care cineva a decis că nu „merge și-așa”, că agricultura e știință, nu poezie, și că, atunci când partenerii potriviți se întâlnesc, produsul românesc poate sta pe raft nu doar în iulie, ci și în ianuarie.

Citește mai mult

 expert contabil

Pentru fiecare 10.000 de lei distribuiți, impozitul crește de la 1.111 lei la 1.905 lei, iar firmele trebuie să verifice activul net și capitalul social înainte de a face orice distribuție. „Cota de 16% intră în vigoare de la 1 ianuarie, dar se aplică pentru dividendele distribuite după 1 ianuarie. Or, ce dividende pot eu să distribui în ianuarie? Pe cele din trimestru IV, cele care se formează chiar acum”, explică expertul contabil.

Citește mai mult