Am evitat să scriu despre Schengen fiindcă văd prea multe griuri și cei mai mulți vreți acum o poză alb-negru. Un veto clar astăzi va fi în detrimentul României, al Austriei și al UE. Toată lumea pierde. Sper totuși măcar la o decizie în stil european în care toată lumea primește câte ceva.
România are partea ei de vină pentru că puteam de ani de zile să scoatem șpăgile din vămi și să nu ne urcăm cu picioarele pe justiție. Nu mai aveam demult MCV și eram azi în Schengen. Puteam investi și într-o adevărată diplomație europeană, dar continuăm să numim prea mulți verișori în poziții externe. Nici mediul de business nu e mai bun. Nu avem nici măcar un birou cu un om care să reprezinte full-time interesele economice ale României în capitala europeană. Tocăm bani pe gale și premii și poze și pixuri și agende. Țările baltice, pe care abia le găsești pe hartă, sunt mai influente decât noi la Bruxelles.
Actualul guvern austriac acționează aberant și în mod cert împotriva intereselor țării pe termen lung. Austria s-a construit în ultimii 25 de ani ca o țară pivot importantă pentru CEE. Într-o vreme politicienii austrieci înțelegeau că pe termen lung Austria e o țară mică într-o Uniune mare și că Estul va reechilibra balanța economică. Austria avea bilete la clasa I în acest tren al dezvoltării Europei de Est pe care le-a aruncat acum pe geam. O generație de acum înainte nu vor mai avea ocazia să repare ce au stricat o mână de tembeli ca să nu piardă niște alegeri regionale. Pe care le vor pierde.
Comisia Europeană, condusă paradoxal de o președintă din Germania, nu reușește să impună o decizie care este evident în interesul coeziunii europene într-un moment critic. Sau va reuși ceva pe ultima sută, dar cu niște costuri mult prea mari. Dacă nu a reușit aici pe o temă minoră ce ne facem în anii dificili care urmează?
Am urmărit în aceste luni de zile și tabăra internă care crede sincer că mai avem nevoie de presiune externă pentru reforme și tabăra care a susținut că în clipa de față prețul marginalizării României și Bulgariei este prea mare. Sunt în a doua tabără deși împărtășesc reținerea celor din prima privind apetitul clasei noastre politice pentru reforme complicate în justiție. Lumea se împarte în blocuri economice și politice delimitate cu ziduri din ce în ce mai mari. România trebuie să acceadă în toate cluburile occidentale. Asta e barca noastră. O decizie potrivnică astăzi va hrăni mulți demoni.
Dacă alegem să ne răzbunăm politic pe companiile austriece facem o greșeală mare. Din România au mai plecat Exxon și Chevron cu coada între picioare. Ne-am bătut joc și de foarte mari investitori în regenerabile în 2014-2015. Nici episodul Roșia Montană nu a fost fericit dintr-o perspectivă de investitor. Statul român trebuia să spună din start că nu vrea un proiect poluant, nu să pierdem timpul aiurea un deceniu. Mai am exemple. Cine crede că România poate mobiliza singură capitalul de care are nevoie pentru următorii 20 de ani nu știe pe ce lume urmează să trăiască. Zic de stat. Consumatorul e suveran. Consumă ce vrea, de unde vrea, cât vrea, când vrea și pe ce criterii are chef.
În fine, în toată dezbaterea asta regret că mai toți oamenii politici au ratat să vadă pădurea din cauza copacilor. Sper să aderăm la Schengen și să ne completăm astfel accesul la o Piață Unică de liber-schimb, dar o facem în momentul în care la nivel mondial protecționismul a redevenit o forță. Noi ne zgâriem pe față că vrem în Schengen, dar nu cred că o facem pentru că înțelegem că în perioada următoare o piață unică funcțională este singurul lucru care poate ține Europa în ringul de box în care America și China urmează să-și care pumni cu nemiluita. Sper să nu aderăm pentru a începe să contribuim și noi de a doua zi la destructurarea acestei piețe unice.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.