Văd că, de zile bune, se fac calcule peste calcule pentru formule guvernamentale, se schimbă, declarativ, politici, se anunță schimbarea unor oameni la vârf. Pe mine însă nu mă va convinge nimeni că schimbările acestea vor avea și rezultate concrete, simțite de oamenii de rând, până când nu se vor face reforme și nu se vor lua măsuri la nivelul cel mai de jos, în rândul instituțiilor de stat unde persoane lipsite total de simțul datoriei, al responsabilității, al empatiei și dotate cu o lene colosală și o incompetență inimaginabilă sfidează zilnic cetățeanul român. Și pentru asta sunt plătite gras, de același cetățean român care muncește și-și rupe de la gură ca să plătească taxe, să fie bani la buget…
Voi da câteva exemple clare de asemenea sfidări din partea angajaților statului, unele trăite pe pielea mea, altele de persoane apropiate. Sunt fapte reale, controlabile.
În anul 2002, am observat că mi se făcuse o dublă impunere la plata asigurărilor de sănătate, atât la școala de unde primeam salariul, cât și când am primit o sumă consistentă ca drept de autor. Informația am prins-o din zbor, de la o știre TV și am înțeles că sunt într-o situație asemănătoare cu o persoană ce suferise o dublă impunere, care a dat statul în judecată și a câștigat.
Am mers la Direcția Județeană de Sănătate Iași și am cerut să vorbesc cu directorul. Într-o încăpere plină cu mese puse în formă de U, cu calculatoare și funcționari care lucrau la acestea, nimeni nu a catadicsit să se întoarcă măcar să-mi arunce o privire. Am plecat, am căutat un avocat, am plătit taxele aferente și, cu trei zile înainte de data înfățișării la procesul pe care l-am intentat CJAS Iași, m-a sunat avocata și mi-a spus că sunt gata să-mi restituie bani prin editură. Am întrebat dacă să accept oferta și am fost sfătuită să iau banii pentru că procesul se poate prelungi și banii se vor devaloriza. I-am luat și bine am făcut fiindcă, din anul următor, a devenit legal ceea ce până atunci fusese incriminat. Am pierdut doar banii dați pentru deschiderea procesului… Deci instituțiile se tem totuși de lege, dar câți oameni de rând știu că pot lupta împotriva lor și cum să lupte?
Anii au trecut, m-am retras mult din viața socială odată cu pensionarea. Problemele însă nu au dispărut pentru că suntem parte din societate, din sistem.
În vara aceasta, spre sfârșitul lui august am solicitat fostei mele școli o adeverință care să ateste veniturile mele din perioada 2001 până în 2008, în momentul pensionării, documentul fiindu-mi necesar pentru dezbaterea unei moșteniri în instanță. Mi-a fost solicitată o cerere oficială, pe care am făcut-o, după care am fost amânată de n ori și, în cele din urmă, mi s-a spus de către secretara școlii că trebuie să merg la o doamnă de la ANAF, să-i spun că(atenție!) am auzit la un rând, la un magazin că ei îmi pot da o asemenea adeverință…
Am plecat siderată. Bineînțeles că am plâns, bineînțeles că m-am întrebat dacă sutele de ore de meditații/pregătiri gratuite, din timpul meu liber, făcute în cei 18 ani munciți la acea școală pentru a scoate olimpici naționali și a ridica prestigiul școlii le-am făcut pe holurile ANAF-ului sau pe holurile liceului atunci când nu aveam sală de clasă liberă… Niciodată nu am simțit/trăit o asemenea umilință…
Dar, cum avem nevoie urgentă de hârtia aceea, am mers la ANAF și am încercat să ajung la doamna al cărei nume îmi fusese scris cu creionul pe un post-it portocaliu… Am aflat, cu surprindere, că era chiar directoarea instituției și bineînțeles că nu am fost lăsată să intru de către secretara sa până nu i-am spus de ce o caut. I-am redat povestea și am primit în schimb informația salvatoare (am crezut eu atunci!) de a depune o cerere la Ghișeul 3, care se ocupa cu asemenea probleme ale persoanelor fizice, nu ale firmelor. Și am primit și un sfat benevol, să învăț că așa sunt priviți pensionarii după ce nu mai sunt angajați activi. Bănuiesc că ea însăși se aflase cândva într-o asemenea situație, deși acum încă lucra la o instituție de stat. Sau poate nu!...
Am făcut cererea, am depus-o și am așteptat să fiu sunată (mi se ceruse numărul de telefon). După 30 de zile cât știam că e termenul de așteptare, m-am dus să văd ce se întâmplă. După ce am fost plimbată pe la cinci ghișee/birouri, am aflat de la o funcționară suficient de abulică și care avea, pe birou, chiar cererea mea, alături de alte trei, că tocmai se ducea la directoare, că nu știe ce să facă cu ea (cum naiba să nu înțelegi românește că ți se cere o adeverință de venit pe anii 2001-2008). Apoi mi s-a mai explicat și că termenul de răspuns este de 45 de zile, nu de 30. Și iar am plecat acasă, cuminte, ca un cetățean care crede în protecția statului său…
Cred că nu pot explica în cuvinte bucuria cu care am primit, în preajma datei la care expira termenul, plicul gros cu adeverințe corespunzătoare fiecărui an de muncă menționat în cerere. Au trecut câteva zile și, după ce a trecut euforia momentului, într-o zi am vrut să văd dacă datele din acele adeverințe sintetice corespundeau cu cele din Cartea de Muncă și cu ceea ce știam eu că primisem ca remunerație. Am luat Cartea de Muncă și, băbește, am început să adun datele, să scad reținerile și după ore bune de muncă pe sume denominate până în 2004, denominate după aceea am constatat că toate hârtiile pe care mi le trimisese ANAF-ul, o instituție respectabilă în ochii oamenilor, conțineau date total greșite.
Cum se numește asta?! Incompetență? Sfidare? Obrăznicie? Lipsă de responsabilitate? ... Sunt inutile total! Alte 45 de zile pierdute….
Și poate că nu mă apucam să scriu aceste rânduri, dacă nu mă suna o fostă colegă, pensionară ca și mine, despre care știam că nu primise pensia majorată la timp, ca să-mi spună că minunea încă nu s-a întâmplat. În ce lună suntem? În decembrie! Termenul fusese 30 august. Decizia a primit-o, cu chiu, cu vai, la sfârșitul lui noiembrie, după nenumărate drumuri la Casa Județeană de Pensii Iași, cu promisiunea că pensia îi va veni mărită din decembrie și atunci îi vor sosi și bani restanți… Suntem în 13 decembrie și, între timp, doamna a primit și fluturașul pe această lună tot cu suma veche, nemajorată. A mers din nou la Casa de Pensii și i s-a spus foarte hotărât (a se înțelege „i s-a impus”, să priceapă clar!), că bani îi vor veni din ianuarie 2025. Și, spre consolare, i s-a repetat a nu știu câta oară că nu este singura în această situație, ci că sunt MII de oameni la fel de ignorați, de umiliți, de purtați pe drumuri în bătaie de joc după o viață de muncă. Dacă ar fi ținut acea sumă la o bancă, măcar banca i-ar fi plătit o sumă infimă ca dobândă. Dar statul român, după ce că te fură, îți bagă și pumnul în gură spunându-ți că nu ești singurul furat!....
În ce țară trăim?!
Dacă vom schimba doar cu numele politicile, dacă nu vom impune funcționarului celui mai mărunt să-și facă datoria și să respecte cetățeanul, nu se va vedea nicio schimbare! Această schimbare trebuie să fie în primul rând în conștiințe și dacă nu vine de la sine trebuie aplicată prin legi clare și severe, prin sancțiuni. Să se vadă clar și controlabil pentru ce-și ia fiecare bani!
PS: Ghiciți ce scria pe una din hârtiile lipite pe pereții unuia din multele ghișee ale ANAF la care am stat la coadă?! Lucrătorii erau sfătuiți să respecte cetățeanul ! Cred că și acum e afișată acolo. Și cred și că cetățenii se simt foarte respectați…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.