Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Schimbarea la față a Simonei sau cine n-are un Darren să-și cumpere

Darren Cahill și Simona Halep

Foto: Guliver Getty Images

Au trecut deja mai bine de 3 săptămâni de când Simona Halep a reușit o performanță extraordinară prin câștigarea primului ei turneu de Grand Slam și acum este în fața unei noi încercări: Wimbledonul.

Dar ce facem noi, poporul, românii, nația cu victoria asta? Fata asta a muncit și a câștigat, turneul, banii, copertele revistelor internaționale, contractul cu Nike, respectul - totul pe „barba” ei. Noi ne-am încins românește, poate un pic cam mult.

Eu, cel din fața televizorului, n-am niciun merit, deși, ca toată lumea, iau parte acum la victorie. Eu nici măcar nu credeam că va câștiga și m-am uitat episodic la meci, deși îmi place să mă uit la tenis. Și asta doar pentru că mă temeam că o să mă dezamăgească. Sunt convins că sunt și alții care au gândit la fel. Dacă pierdea, era înfrângerea ei, noi o căinam generos („ce ghinion pe fata asta...”) sau arogant („v-am spus io că n-are față de campioană”).

De ce totuși e mare victoria asta și s-ar putea transforma în victoria noastră? Eu cred că Simona a plecat din țara noastră cu o mentalitate specifică multora dintre noi. Cu multă ambiție, dar mai puțină disciplină, cu mult nerv, cu dorința de a reuși cât mai repede și printr-un tenis care într-o perioadă a stagnat. A plecat la drum neavând nici măcar engleza foarte bine pusă la punct.

Simona Halep a avut un progres impresionant timp de 3 sezoane cam până prin 2014. De acolo, ceva „românesc” mi se pare că a intervenit în cariera ei. Un fel de complex de inferioritate, o lipsă de răbdare şi o abordare lipsită de încredere în jocul ei. E suficient să ne amintim de câte ori a pierdut în tururile inferioare. Ea, însă, nu s-a abandonat specificului național „las că merge și așa”. Și asta o face cu atât mai mare. Simona avut de partea ei deschiderea spre nou și disponibilitatea de muncă. Simona Halep a înțeles că trebuie să schimbe. 

Simona Halep a înțeles că are nevoie de un antrenor străin după ce a început cu delegații româneşti. Cu Wim Fissette a mers o perioadă, dar n-a fost suficient pentru ea, nu era antrenorul la care să privească în sus. După încă o colaborare cu un român, începe probabil perioada cea mai interesantă în cariera ei - colaborarea cu Darren Cahill. Simona Halep înţelege că are nevoie de un ajutor extern consacrat, iar omul acesta s-a impus în fața temperamentalei Simona în primul rând prin seriozitate. De un om cu o mentalitate şi cunoştinţe foarte diferite de ceea ce putem găsi la noi. Un om care, pe alocuri, ne-a certat că nu îi oferim sprijinul cuvenit acestei mari sportive. Datorită lui, Simona Halep a înțeles că a greșit și și-a cerut iertare. Ea a înţeles importanţa colaborării cu un profesionist desăvârşit și a acceptat să se lase „îmblânzită”. 

A înţeles importanţa respectului într-o echipă şi necesitatea unei echipe omogene pentru a face performanţă. Simona Halep a continuat această colaborare atât de benefică pentru ea și și-a îmbunătățit considerabil psihicul ajungând să o învingă pe Şarapova de două ori consecutiv, trecând peste 7 înfrângeri. A înţeles că înfrângerea e normală în orice competiţie, trecând peste încă 2 finale pierdute la French Open, anul trecut şi Australian Open. Iar acum Simona Halep a câștigat turneul ei favorit după 8 ani de la prima participare. 

Roland Garros-ul o să-i aducă încredere să câştige alte turnee. Fără să-și propună asta, Simona Halep ne-a oferit o lecție despre cum ambiția și talentul, dublate de deschidere spre nou și disponibilitate de muncă te pot duce acolo unde îți dorești. În definitiv, ingredientele succesului Simonei sunt ceea ce ne trebuie nouă tuturor pentru a trăi într-o țară mai bună. Bineînţeles, asezonate cu spirit de echipă, respect reciproc şi recunoaştere a valorilor pe care le avem în jur.

Iar dacă avem inteligența să depășim îmbățoșarea patriotică și să apelăm la câte un Darren Cahill de import, care să ne deschidă lumea, care să ne ofere mentalitatea calmă și lipsită de complexe și care să ne dea încredere, fără îndoială că, până la urmă, ieșim noi cumva la lumină.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionu492 check icon
    E blană!
    • Like 0
  • Victor66 check icon
    HAHAHAHA, stiti cum traiesc oamenii in tara asta? Stiti ce mentalitate se formeaza si se incurajeaza prin contact reciproc?
    • Like 0
  • Mare dreptate ai! Dar dacă e sa facem o paralelă între noi ca popor și fata asta minunată, lipsește un ingredient important: ea a crezut atât de mult ca POATE sa câștige încât a acceptat provocarea și a fost dispusă să facă schimbări. A mizat corect. Ca întotdeauna când nu te minți ( așa cred eu cel putin).
    La noi, mult prea mulți oameni au impresia ca binele ăla visat, ori in ce forma o fi el, depinde de altcineva nu neaparat de ei și cred ca e de neatins, pt ca se compara cu cine nu trebuie și își iau cu alte cuvinte repere nepotrivite, inclusiv ca timp și circumstanțe.
    • Like 0


Îți recomandăm

Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult