Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Schimbarea la față a Simonei sau cine n-are un Darren să-și cumpere

Darren Cahill și Simona Halep

Foto: Guliver Getty Images

Au trecut deja mai bine de 3 săptămâni de când Simona Halep a reușit o performanță extraordinară prin câștigarea primului ei turneu de Grand Slam și acum este în fața unei noi încercări: Wimbledonul.

Dar ce facem noi, poporul, românii, nația cu victoria asta? Fata asta a muncit și a câștigat, turneul, banii, copertele revistelor internaționale, contractul cu Nike, respectul - totul pe „barba” ei. Noi ne-am încins românește, poate un pic cam mult.

Eu, cel din fața televizorului, n-am niciun merit, deși, ca toată lumea, iau parte acum la victorie. Eu nici măcar nu credeam că va câștiga și m-am uitat episodic la meci, deși îmi place să mă uit la tenis. Și asta doar pentru că mă temeam că o să mă dezamăgească. Sunt convins că sunt și alții care au gândit la fel. Dacă pierdea, era înfrângerea ei, noi o căinam generos („ce ghinion pe fata asta...”) sau arogant („v-am spus io că n-are față de campioană”).

De ce totuși e mare victoria asta și s-ar putea transforma în victoria noastră? Eu cred că Simona a plecat din țara noastră cu o mentalitate specifică multora dintre noi. Cu multă ambiție, dar mai puțină disciplină, cu mult nerv, cu dorința de a reuși cât mai repede și printr-un tenis care într-o perioadă a stagnat. A plecat la drum neavând nici măcar engleza foarte bine pusă la punct.

Simona Halep a avut un progres impresionant timp de 3 sezoane cam până prin 2014. De acolo, ceva „românesc” mi se pare că a intervenit în cariera ei. Un fel de complex de inferioritate, o lipsă de răbdare şi o abordare lipsită de încredere în jocul ei. E suficient să ne amintim de câte ori a pierdut în tururile inferioare. Ea, însă, nu s-a abandonat specificului național „las că merge și așa”. Și asta o face cu atât mai mare. Simona avut de partea ei deschiderea spre nou și disponibilitatea de muncă. Simona Halep a înțeles că trebuie să schimbe. 

Simona Halep a înțeles că are nevoie de un antrenor străin după ce a început cu delegații româneşti. Cu Wim Fissette a mers o perioadă, dar n-a fost suficient pentru ea, nu era antrenorul la care să privească în sus. După încă o colaborare cu un român, începe probabil perioada cea mai interesantă în cariera ei - colaborarea cu Darren Cahill. Simona Halep înţelege că are nevoie de un ajutor extern consacrat, iar omul acesta s-a impus în fața temperamentalei Simona în primul rând prin seriozitate. De un om cu o mentalitate şi cunoştinţe foarte diferite de ceea ce putem găsi la noi. Un om care, pe alocuri, ne-a certat că nu îi oferim sprijinul cuvenit acestei mari sportive. Datorită lui, Simona Halep a înțeles că a greșit și și-a cerut iertare. Ea a înţeles importanţa colaborării cu un profesionist desăvârşit și a acceptat să se lase „îmblânzită”. 

A înţeles importanţa respectului într-o echipă şi necesitatea unei echipe omogene pentru a face performanţă. Simona Halep a continuat această colaborare atât de benefică pentru ea și și-a îmbunătățit considerabil psihicul ajungând să o învingă pe Şarapova de două ori consecutiv, trecând peste 7 înfrângeri. A înţeles că înfrângerea e normală în orice competiţie, trecând peste încă 2 finale pierdute la French Open, anul trecut şi Australian Open. Iar acum Simona Halep a câștigat turneul ei favorit după 8 ani de la prima participare. 

Roland Garros-ul o să-i aducă încredere să câştige alte turnee. Fără să-și propună asta, Simona Halep ne-a oferit o lecție despre cum ambiția și talentul, dublate de deschidere spre nou și disponibilitate de muncă te pot duce acolo unde îți dorești. În definitiv, ingredientele succesului Simonei sunt ceea ce ne trebuie nouă tuturor pentru a trăi într-o țară mai bună. Bineînţeles, asezonate cu spirit de echipă, respect reciproc şi recunoaştere a valorilor pe care le avem în jur.

Iar dacă avem inteligența să depășim îmbățoșarea patriotică și să apelăm la câte un Darren Cahill de import, care să ne deschidă lumea, care să ne ofere mentalitatea calmă și lipsită de complexe și care să ne dea încredere, fără îndoială că, până la urmă, ieșim noi cumva la lumină.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionu492 check icon
    E blană!
    • Like 0
  • Victor66 check icon
    HAHAHAHA, stiti cum traiesc oamenii in tara asta? Stiti ce mentalitate se formeaza si se incurajeaza prin contact reciproc?
    • Like 0
  • Mare dreptate ai! Dar dacă e sa facem o paralelă între noi ca popor și fata asta minunată, lipsește un ingredient important: ea a crezut atât de mult ca POATE sa câștige încât a acceptat provocarea și a fost dispusă să facă schimbări. A mizat corect. Ca întotdeauna când nu te minți ( așa cred eu cel putin).
    La noi, mult prea mulți oameni au impresia ca binele ăla visat, ori in ce forma o fi el, depinde de altcineva nu neaparat de ei și cred ca e de neatins, pt ca se compara cu cine nu trebuie și își iau cu alte cuvinte repere nepotrivite, inclusiv ca timp și circumstanțe.
    • Like 0


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult