Credit foto: George Cardava
„În cercul meu de apropiați, și nu numai apropiați, nu există nici măcar o singură persoană care să susțină acest război. Rețelele sociale sunt pline de furie și de rugăminți, apeluri și somații de a se opri acțiunile militare”, scrie autoarea rusă Guzel Iahina, într-un mesaj pentru editorii, traducătorii și cititorii săi din întreaga lume.
Mesajul, primit de editura Humanitas pe 25 februarie, exprimă șocul scriitoarei la vederea invaziei rusești în Ucraina. În redăm integral, în traducerea Luanei Schidu, cea care semnează versiunile în limba română ale romanelor lui Guzel Iahina.
„Scriu acest text pentru prietenii mei, editori, traducători și cititori din alte țări. Mi-e greu să scriu – pentru asta e nevoie de claritate în gândire și trăiri calme, iar emoțiile mele sunt acum o vâlvătaie. E și mai greu să înțelegi ceva despre ceea ce se petrece în Rusia și Ucraina. Dar să taci, în astfel de momente, e nepermis. Și o să încerc să spun măcar ceva, cât de puțin.
Paisprezece ani din viața mea – toată copilăria și o parte din tinerețe – i-am petrecut în Uniunea Sovietică. La vremea aceea, ideologia comunistă își trăia ultimele clipe. Noi, pionierii, credeam în ea, dar cumva pe jumătate, nu foarte serios. Lucrul în care credeam cu adevărat însă era pacea. Mașina de propagandă lansată în zorii epocii sovietice funcționa de minune, dar retorica pe care o producea nu mai era atât comunistă, cât pacifistă. «URSS – fortăreața păcii!», «Pace în lume!» – aceste lozinci erau scrise pe pereții fiecărei grădinițe, ai fiecărei școli. Lecția despre pace era, invariabil, prima în fiecare an școlar, pentru fiecare clasă. Cântecele și poeziile despre pace erau în programul fiecărei manifestări pionierești (și la noi acestea erau o mulțime). Porumbeii păcii decorau fiecare sală de clasă, fiecare gazetă de perete și fiecare caiet de elev. Credeam în acești porumbei – atât de sincer, cum numai copiii pot. Credința în pace era o parte integrantă din copilăria sovietică, prin urmare, și din personalitatea fiecăruia dintre noi. Această credință părea de nezdruncinat – pentru eternitate. Și ce mai înțelegeam pe atunci era că războiul e atât de îngrozitor, încât cei care l-au cunoscut tac. Bunicul meu a petrecut patru ani în cel de-al Doilea Război Mondial, dar nu a povestit absolut nimic despre front: și-a ocrotit copiii și nepoții prin tăcere.
Astăzi, tancuri rusești intră pe pământ străin. Aproape că nu-mi vine să cred. Dezacordul interior cu acest fapt este atât de profund, încât îmi vine să urlu. Mi-e greu să-mi aleg cuvintele, nici unul nu are destulă forță. Amărăciune, furie, frică, neputință – într-o măsură infinită. Știrile de pe 24 februarie 2022 m-au zdrobit. Lumea mea nu a fost doar răsturnată cu susul în jos, ci pur și simplu spulberată. Nu înțeleg cum de inocularea pacifismului nu a ajutat la nimic.
O să afirmăm banalitatea binelui, pentru ca mai târziu să nu ne lovim de banalitatea răului.
Scriu în numele meu, dar toți cunoscuții și prietenii mei simt la fel. În cercul meu de apropiați, și nu numai apropiați, nu există nici măcar o singură persoană care să susțină acest război. Rețelele sociale sunt pline de furie și de rugăminți, apeluri și somații de a se opri acțiunile militare.
A sosit vremea adevărurilor simple, a repetării lor la nesfârșit. «Nu războiului.» «Pace lumii.» «Viața omenească este valoarea cea mai de preț.» O să le repetăm, până când se va împrăștia această negură. O să afirmăm banalitatea binelui, pentru ca mai târziu să nu ne lovim de banalitatea răului.”
Guzel Iahina s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Academiei de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător și a primit mai multe premii prestigioase. A mai scris Copiii de pe Volga și Trenul spre Samarkand, ambele apărute la Humanitas Fiction.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E corect ce spune despre URSS: cu adevărat Uniunea Sovietică a fost garantul păcii, stabilității și securității mondiale! Dovadă că, de când nu mai există URSS, războaiele în lume s-au înmulțit. Și majoritatea lor au fost pornite de America imperialistă și/sau susținute mai mult sau mai puțin direct. Aceste războaie nu au adus nicăieri în lume mai binele, ci mai răul: regimuri fasciste (Chile, Pinochet), fundamentaliste (Afganistan, Libia), extremiste etc. și/sau regimuri-marionetă proamerloace și împotriva intereselor propriilor țări, ex. chiar România.
Sigur, orice război este rău, fiindcă face și victime nevinovate, care se mai numesc oficial și "pagube colaterale" (Madeleine Albright). Însă scopul scuză mijloacele și orice război este bellum iustum atât timp cât este dus pentru o cauză justă. Lupta împotriva fascismului a fost, este și va fi meteu o cauză justă, prin urmare și războiul pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei este unul just, atât timp cât are loc pentru această cauză justă!
Și, last but not least, imperialismul amerloc merita și merită să primească o lecție! Din care America imperialistă să și învețe ce trebuie!
Cuvinte ca imperialism le-am auzit pana mi-au iesit pe nas cand eram mic.
Da, le amesteci pana iasa ceva, Chile, Pinochet nu erau pe vremea URSS-unlui. Afganistan - nu rusi au creat asta ....
Iar chestia cu lectia pe care America o ia pe seama victimilor din Ukraina e 'logica' sa zic asa ...
Te-ai verificat in ultima vreme?