Scriitorul și psihologul Cătălin Dorian Florescu: „Trump ar trebui mult mai curând să fie în cabinetul de terapie decât să fie președintele Americii”

În 1982, la vârsta de 15 ani, Cătălin Dorian Florescu a plecat din România și s-a mutat în Elveția, iar de atunci duce Estul în spinare. Ceea ce părea la început o povară, s-a transformat în timp într-o resursă, reușind să integreze atât trecutul din România, cât și oportunitățile din țara de adopție. A urmat studii de psihologie și psihopatologie la Zürich, unde s-a specializat terapia umanistă Gestalt, iar în 2001 a devenit scriitor, publicând Vremea minunilor. Au urmat apoi Maseurul orb, Zaira, Jacob se hotărăște să iubească și cel mai recent roman, Turnul focului, toate apărute în limba română. 

Scrie ficțiune în limba germană, însă majoritatea subiectelor sunt despre România și se documentează vreme îndelungată pentru partea de adevăr istoric din cărțile sale. A devenit astfel un bun cunoscător al trecutului, păstrând mereu în lumină mizele prezentului. „Noi avem ce să apărăm: democrațiile noastre. Avem o cultură mare, importantă. Mai presus de Michelangelo și Darwin, cea mai mare realizare a culturii vestice este de a pune omul în mijlocul preocupărilor, de a-i da drepturi și respect. Toate culturile democratice asta fac, nu este totul sută la sută perfect, dar omul are drepturi, are drepturi fundamentale în statul în care trăiește și aceasta este o mare realizare pe care trebuie să o apărăm. Și care nu există în Rusia, nu există în China”, spune scriitorul într-un interviu realizat în prag de alegeri americane, în care am vorbit despre Trump, despre Rusia și despre cum poate o societate merge spre viitor înțelegându-și trecutul. 

Cum e să trăiești în Elveția atunci când duci Estul în spinare, așa cum spune numele turneului dvs. prin țară, prilejuit de apariția, la editura Humanitas, a romanului „Turnul de foc” (n.r. „Cu Estul în spinare: o călătorie în universul literar al scriitorului Cătălin Dorian Florescu“)?

Titlul dat călătoriei mele prin țară poate evoca faptul că e greu, că ai o piatră în spinare pe care o duci împovărat...

M-am gândit, citind titlul turneului dvs în România, dacă nu ar putea să fie și o raniță cu resurse…

În spinare se duc lucrurile grele, ca și cum ți-ai duce bunica, care nu mai poate merge de la pat la toaletă, sau cum în romanul meu „Maseurul orb” eroul principal, povestitorul, își duce mama peste graniță, peste fâșie.

În față, se duc lucruri frumoase, se duce, de exemplu, mireasa, când se trece pragul. Am fotografii cu tatăl meu purtându-mă în brațe. Când eram la Veneția și așteptam trenul spre Roma, în călătoria noastră spre America, despre care am povestit în „Vremea minunilor”, m-a adus în față, pentru că mă dureau picioarele și nu mai puteam merge, deci o imagine de paternitate.

Dar, într-adevăr, arta a constat în a transforma o potențială corvoadă într-o resursă, cum ați spus. Și lucrul ăsta cred că mi-a reușit atât cât se poate, exilul nedevenind dezrădăcinare.

Dacă vă gândiți, eu am plecat la 15 ani din țară, puteam să uit România, să uit limba română, puteam să devalorizez România, e ceea ce fac des emigranții. Ca să-și accepte decizia de a pleca, trebuie să aibă motive și ca să se pună mai bine în realitatea lor, se rup de trecut pentru ca apoi, după mult timp, să-și dea seama că le lipsește ceva, poate. Cazul meu nu a fost așa, tot ce era în spate a rămas viu și tot ce a venit apoi am întâmpinat cu dezinvoltură, cu curiozitate. Am învățat germana literară în Elveția, unde se vorbește dialectul, acesta a fost un talent al meu, pentru că altfel nu puteam să mai scriu în germană. M-am adaptat la ceea ce era în mine repede, la vocea interioară, am devenit ceea ce puteam să fiu. Dacă nu făceam acest lucru, mă înstrăinam total, nu mai aveam nici limbă maternă puternică și nici o nouă limbă, se pierdea comunicarea cu ceilalți. Nu mai aveam imagini ale identității mele din trecut și nu aveam nimic nou în prezent, rămânea undeva suspendat în aer lucrul ăsta. Nu s-a întâmplat, am transformat totul în literatură. Acolo se întâlnesc ambele lumi, limba și subiectul românesc. Am reușit să păstrez și chiar să amplific această energie vitală prin literatura pe care o fac, prin meseria pe care o fac, prin afirmarea trecutului meu. Desigur, cărțile mele nu sunt nostalgice, nu văd trecutul sau prezentul României numai printr-o prismă de emigrant.

„Omul e liber acum și nu totul poate fi scuzat prin trecut”

Câte dintre problemele noastre de astăzi sunt explicabile prin ce s-a întâmplat în trecutul României, prin comunismul care a avut un impact devastator?

Eu sunt și psiholog și, cu mulți ani în urmă, înainte de a începe cariera de scriitor, am studiat ceea ce se cheamă Gestalt terapie. De 3 ani, lucrez din nou, dar nu mai fac acel lucru, ceea ce fac se cheamă terapie de soluționare și sistemică. Amândouă direcțiile, desigur, acceptă că există rădăcini în trecutul omului, care sunt dureroase și care i-au schimbat drumul vieții și care probabil și-au pus amprenta puternic pe personalitatea lui. Dar în același timp, acceptă și faptul că omul e liber acum și că nu totul poate fi scuzat prin trecutul care a existat. În general, dacă faci lucrul ăsta cu clienții și te afli prea mult în trecutul lor, nu vor învăța nimic nou. Deci, acceptând cu mare empatie ceea ce li s-a întâmplat, e foarte important, totuși, să îi aduci în prezent, ca să afli responsabilitatea lor pentru prezentul lor și viitorul lor. În Gestalt s-ar spune modul în care ei au prelucrat trecutul, ca să descopere, de fapt, că au un control asupra acestui trecut, legat de emoții, cogniții ș.a.m.d. Se lucrează mult pe prezent, fără a da vina tot timpul pe trecut. Și terapia de soluționare face același lucru, caută resursele din prezent ale acelei persoane, discutând despre ce s-a întâmplat, dar întrebând întotdeauna unde vrei să ajungi, care sunt resursele tale și cum te poți vedea altfel decât prin prisma unui trecut negru? Deci cum poți schimba narațiunea.

Clienții când vin la mine au o narațiune proprie despre viața lor, una negativă. E ca un tunel în care sunt, se cheamă o transă indusă personal, prin ani și ani de focusare numai a negativului. Dar când descoperă că, de fapt, e numai o transă proprie și că sunt mult mai multe lucruri și multe alte lucruri pe care le pot descoperi în ei, încep să se schimbe. Își dau seama că au posibilități și își câștigă respectul propriu și își redefinesc viața, nu drept ceva negativ, drept o catastrofă. Schimbă povestea vieții lor, își găsesc un sens pozitiv în trecutul lor, prin faptul că au avut reziliență. Astfel, le mobilizezi resursele. Cu o cultură este același lucru, este foarte important să se aducă trecutul în prezent. Nemții au zilnic aproape emisiuni la televizor despre perioada nazistă, încontinuu, te enervează, dar este absolut necesar ca trecutul să existe, să fie cunoscut. Nu se poate uita trecutul în numele unui prezent, să te gândești numai la prezent, cum zic mulți și zic mulți cu interes. Toți cei care au fost corupți spun: Să nu ne mai gândim la trecut!, politicienii, dintr-un anumit partid mai ales. Nu ne gândim la trecut, ne gândim la prezent și la viitor. Asta nu funcționează, ruperea n-are voie să existe, identitatea constă dintr-un trecut pe care ți-l asumi, dar și dintr-un prezent pe care ți-l asumi.

Înseamnă pentru societate că trecutul trebuie cunoscut, trebuie studiat la școală, trebuie popularizat prin istorici, prin cărți, prin jurnaliști, dar, în același timp, nu se poate da vina tot timpul pe el. Există resurse în prezent pentru a stimula o viață dincolo de ce este determinat de trecutul sumbru.

Frica de viață a tinerilor care își doresc un regim totalitar

Recent, a fost dat publicității un sondaj potrivit căruia 41% dintre tineri spun că României i-ar prinde bine un regim totalitar. Cum interpretați aceste rezultate?

Cum pot să interpretez ca o persoană rezonabilă? Un mișmaș între necunoșterea totală a ceea ce este o dictatură și un fel de aroganță tinerească. De unde aud ei asta? Poate de la părinți, acest lucru este posibil. Există acei părinți care oftează și după Ceaușescu, am și eu în familie oameni minunați, în vârstă, care sunt depășiți de evenimente și copiii aud. Există această mitizare a trecutului, transformarea lui într-un fel de salvato - te salvezi într-o proiecție a unui trecut mai bun sau glorios. În cele din urmă, orice politician, orice partid populist îți va crea un mit al trecutului mare. Putin face același lucru, armata mare sovietică, trecutul mare rus, un mit de care să te ții ca de o ancoră într-un prezent în care ești depășit, cu un viitor în față pe care ai impresia că nu îl poți gestiona singur.

În cazul tinerilor, asta poate să arate o necunoștință de cauză, dar poate să arate și o criză puternică proprie pe care o are această generație, o frică, în general, de o viață pe care simt că nu sunt stăpâni, o frică de viitor. Este posibil, să simtă acest lucru, că nu au resurse destule și că nu li se acordă destule resurse pentru că resursele nu le ai doar tu, ți se acordă și de către societate: prin școli, prin posibilități de a te dezvolta, de a învăța, de a lucra, de a avea un salariu demn și așa mai departe. Probabil că este un simptom al unei frici profunde, o destabilizare, iar aceste lucruri ar fi trebuit luate în serios nu numai aici. Gândiți-vă că în toată Europa de Vest partidele de dreapta puternic naționaliste, chiar de dreapta extremă, au în momentul de față o mare forță de atracție. Cu o lipsă de înțelegere a ceea ce a fost dictatură, o lipsă de informații, cine se uită numai în social media și nu se informează despre istorie și nu știe absolut nimic va fi un foarte bun soldățel sau pion pentru aceste partide.

Aici societățile democratice ar trebui să reacționeze foarte mult, încurajând orice fel de resurse care dau o perspectivă pozitivă asupra viitorului, în paralel cu cunoașterea trecutului.

„Aceasta este marea realizare a culturii vestice și trebuie apărată cu toate mijloacele”

Ce e de făcut fața narațiunilor rusești, care marșează exact pe această mitizare a trecutului? Nu este doar retorica Rusiei Mari, ci și retorica României Mari, a Serbiei Mari, a Bulgariei Mari (cum spunea istoricul Armand Goșu). Mai mult decât atât, sunt paginile de pe rețele sociale în care ni se spune, alături de imagini fake, că înainte eram săraci, dar sănătoși, că înainte ne era mai bine. Acesta e un fake, considerat ca venind din partea Rusiei, care transcede granițele din Europa de Est.

Rusia încearcă să influențeze și alegerile americane și din toate țările din vestul Europei. Trebuie înțeles, Rusia n-a avut niciodată o cultură politică democratică. Tot ce a fost de la țarism la Uniunea Sovietică, până la bețivul Elțin și la criminalul Putin nu a fost niciodată democratic. A fost o beție a unui imperialism, iar primii care au suferit au fost rușii înșiși.

Exportul cel mai mare al Uniunii Sovietice au fost practicile de tortură a oamenilor, pe care comuniștii români le-au preluat exact unu la unu. Mai mult nu au avut, nu au avut un proiect de societate care ar fi fost ademenitor pentru alții și nu-l au până astăzi. Ce poate ajuta în fața acestui lucru? Un efort continuu al tuturor democrațiilor de a stăvili acest val de minciună, de criminalitate care vine din dinspre Rusia. O cultură care a adus multă suferință în lume și care nici în ziua de astăzi nu a renunțat la la gândurile imperialiste pe care încearcă să le pună în practică prin orice mijloace. Crime comise în Londra sau în Berlin de ucigași pe care apoi Putin îi îmbrățișează când ajung la aeroport, otrăvirea rușilor care luptă pentru democrație, invadarea altor state. Trebuie să existe un mare efort care începe în școli, de a învăța tinerii cum se folosesc social media și care sunt pericolele lor și de interzicere a oricăror mijloace de propagandă rusești. Noi avem ce să apărăm: democrațiile noastre. Avem o cultură mare, importantă. Mai presus de Michelangelo și Darwin, cea mai mare realizare a culturii vestice este de a pune omul în mijlocul preocupărilor, de a-i da drepturi și respect. Toate culturile democratice asta fac, nu este totul sută la sută perfect, dar omul are drepturi, are drepturi fundamentale în statul în care trăiește și aceasta este o mare realizare pe care trebuie să o apărăm.

Și care nu există în Rusia, nu există în China. Nu există într-o situație în care în China ai camere de filmat la fiecare pas și în care te arestează cum vor ei. Nu există un drept al omului, unde omul nu are valoare, este trimis imediat în închisoare. Aceasta este marea realizare a culturii vestice și trebuie apărată cu toate mijloacele.

Trump, un copil care strigă spre tatăl lui: „Iubește-mă!”

Care vi se pare, în acest context, miza alegerilor din America?

Aici unul dintre candidați e o persoană disturbată psihic, care are o personalitate narcisistă și care ar trebui mult mai curând să fie în cabinetul de terapie decât să fie președintele Americii. Tratează oamenii exact ca un narcisist, nu ca pe niște persoane în dreptul lor, ci ca pe niște pioni pe care îi folosește. Nu are un respect față de oameni, vorbește de migranți și femei josnic. Nu pot vedea ceea ce se întâmplă decât prin prisma unui popor în care o mulțime de oameni trăiesc într-o bulă dominată de aceleași resentimente și aceleași lucruri pe care Trump nu face decât să le exprime și pe care îi folosește. Oamenii aceia îi sunt absolut indiferenți.

Ca să-l înțelegem pe Trump… Trump este de fapt un copil, rămas la vârsta unui copil, care strigă puternic, în orice moment: Iubește-mă! Și strigătul ăsta nu merge spre cei 100 de milioane care-l aleg, n-a mers niciodată, ci strigătul acesta merge către tatăl lui. Întotdeauna, când Trump spune: Eu sunt cel mai mare, eu voi aduce pacea în Ucraina într-o zi, nu există un președinte mai mare decât mine, în toate acele momente, eu aud un mic copil strigând la un tată rece, cum era tatăl lui. Care și-a educat copiii numai în spiritul capitalist și care nu aude un copil care strigă în continuare: iubește-mă. Poate e prea mare interpretarea mea, dar așa văd eu, că acel iubește-mă ar merge, de fapt, spre tatălui, pe care nu l-a avut în formă empatică niciodată.

Trump este un mare pericol pentru pentru noi toți, pentru Ucraina, oricum, dar și pentru noi toți. Sunt foarte preocupat de ceea ce se întâmplă și sper să câștige Partidul Democrat, miza fiind uriașă pentru toată lumea.

Trebuie avut în vedea că, din oamenii aceia care îl aleg pe Trump, mulți au aceleași fantasmagorii ca Trump în privința migranților, de exemplu. Trump doar le folosește vocabularul, dar există, probabil, în America și o mare insatisfacție în multe domenii. Trebuie avut grijă de acest lucru și trebuie încercat să se remedieze această situație, pentru că altfel numărul celor nesatisfăcuți va crește și mai mult și va veni următorul Trump, care nu mai este un idiot și care e mai tânăr, care nu mai este mincinosul acela, dar care poate să manipuleze acea mare masă de inocenți. 

În curând, veți putea citi a doua parte a scriitorului Cătălin Dorian Florescu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp