Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu: După „Aferim”, am auzit de nenumărate ori străini spunând: „Ce țară frumoasă aveți!”

Aferim!

Scriitorul Florin Lăzărescu, cel care a semnat scenariul peliculei „Aferim”, regizată de Radu Jude, s-a întâlnit săptămâna trecută cu publicul britanic, în timpul proiectului „Revoluție în realism. Noul cinema românesc”, organizat de ICR Londra. 

„Am văzut comentarii ale românilor, care spuneau că filmul românesc face țara de râs. Vreau să spun că, după „Aferim”, am auzit de nenumărate ori, străini spunând: „Ce țară frumoasă aveți!” Eu le spun și românilor, și străinilor, că nu am făcut un film turistic, dar că România din „Aferim” se vede foarte frumos”, spune Florin Lăzărescu. 

Într-un interviu pentru Republica.ro, scriitorul și scenaristul vorbește despre o Românie de film, despre cum le pare celorlalți transcrierea ei pe marele ecran, dar și despre diferența dintre felul în care se spun poveștile din cărți și cele de pe peliculă. 

Ați participat luna aceasta la proiectul „Revoluție în Realism. Noul cinema românesc”, unde a fost proiectat filmul „Aferim”. Care este reacția publicului străin la „Aferim”?

E o poveste foarte bine primită. Eu în străinătate nu am auzit critici la film. Am fost în multe locuri, și în America, și în Franța, și în Belgia și, de obicei, are loc o recepție după sesiunea de întrebări și răspunsuri. Vin foarte mulți străini și stăm de vorba, iar reacțiile sunt senzaționale. Oamenii îl privesc foarte bine, îl înțeleg, nu au probleme cu traducerea. Mulți români vin și îmi spun că traducerea e cam slabă. Însă aud de la străini, de la englezi, că acum am fost la Londra, că e o traducere excepțională. Românul, firește, are sentimentul unei frustrări, că nu poți să traduci totul, unele expresii sunt intraductibile.

Ce vă întreabă cel mai des străinii care ajung să vadă „Aferim”?

Cele mai frecvente întrebări pe care le primesc eu, ca scenarist, sunt legate de documentare. Cum am reconstruit noi vasul ăla, pe baza câtorva cioburi pe care le aveam? Chiar și acum am vorbit la Londra am vorbit cu niște studente japoneze la istorie, cu spanioli, cu britanici. Ei știu povestea sclavagismului, au un reper, și li se pare o poveste inedită, dar cumva asemănătoare cu ce s-a întâmplat în alte părți. Ia uite, domnule, că ați avut și voi sclavagism. Am văzut comentarii ale românilor, care spuneau că filmul românesc face țara de râs. Vreau să spun că, după „Aferim”, am auzit de nenumărate ori, străini spunând: „Ce țară frumoasă aveți!” Eu le spun și românilor, și străinilor că nu am făcut un film turistic, dar că România din „Aferim” se vede foarte frumos. E un soi de bonomie în film, nici măcar personajul principal, Constantin, nu e o javră. El respectă legile vremii, lumea empatizează cu el, am văzut. Am vorbit la Londra cu un preot catolic, de origine română, și mi-a spus că legătura dintre cler și sclavie este una care nu a existat doar la noi, în România.

Sunteți scriitor. Cum ați făcut trecerea de la literatură la scenariu de film?

Din întâmplare. A fost un concurs de scurtmetraje HBO pentru începători și am câștigat acolo adaptând una dintre povestirile mele, „Lampa cu căciulă”. Așa a aflat Radu Jude de mine, iar ulterior am învățat enorm de la Radu. Sunt două-trei cărți fundamentale despre cum să scrii un scenariu, până la urmă și eu cred că pot să învăț pe cineva într-o săptămână modul în care se scrie un scenariu. Până la urmă, problema ține tot de dramatism, de intrigă, dacă ai sau nu simțul dialogului, acestea sunt lucruri comune cu literatura. Apoi trebuie să înțelegi lumea aceasta a filmului, eu am progresat în timp. Am scris pentru televiziune nouă sezoane de scenariu, scriam săptămânal, am căpătat rutina de a scrie un scenariu. Abia după ce am făcut asta am început să îmi scriu în CV că sunt scenarist. Iar în rest, învățând și făcând.

Foto: Teodora Rogoz

Sunt foarte norocos că i-am cunoscut pe radu și pe Ada Solomon, am pătruns în lumea asta a filmului, am fost și la pitching, am văzut cum e la festivaluri, cum aduni bani, cum trebuie să scrii un proiect. Îmi place să cred că știu destul de bine lumea asta a filmului, suficient de mult cât să scriu un scenariu. Trebuie să înțelegi că nu e doar o poveste, că ești în slujba cuiva, că ești în slujba regizorului, că trebuie să lași loc actorilor să joace, că nu trebuie să pui producătorul în situații inimaginabile. Eu, ca scriitor, dacă am nevoie de un elefant portocaliu într-o frază, îl pun. Dacă scriu asta într-un scenariu, trebuie să fiu conștient că producătorul ăla trebuie să găsească un elefant portocaliu care se va comporta așa cum trebuie.

Se discută de mulți ani de „noul val” din cinematografia românească. Cum vi se pare această etichetă? Se potrivește ea cu realitatea din noul cinema românesc?

Noi, ca oameni, funcționăm cu etichete. Chiar și în „Aferim” am ironizat modul ăsta de a gândi - e discursul preotului, care am văzut că prinde foarte bine. Englezii sunt așa, francezii sunt așa... Și filmului îi trebuie o etichetă, pentru că ceva se întâmplă. E un fenomen, e un fenomen în afara țării. Ca percepție, mie mi se pare că e cel mai de succes domeniu cultural. În momentul în care mergi la Cannes, la Berlin, la Sundance, acela este nivelul maxim: în termeni de tenis este Wimbledon, Rolland Garros, Australian Open. Mai sus de atât nu poți merge. Nu știu în câte domenii cultura noastră a fost la cel mai înalt vârf. Un Palme d'Or la Cannes? Sunt regizori arhicunoscuți care visează o selecție acolo și nu o au într-o viață. Anul acesta, chiar presa străină a scris despre dominația filmului românesc la Cannes. Am auzit de foarte mult timp, de la primul succes al lui Cristi Puiu la Cannes. La vreo doi-trei ani, după ce au venit din urmă Porumboiu, Mungiu, tot am auzit că se va duce noul val românesc. Dar, uite că apar voci noi, oameni diferiți. Radu Jude, înainte de „Aferim”, era considerat un regizor foarte bun, dar nu cred că era băgat în elită, în careul de ași. Acum este și el acolo. Uitați ce se întâmplă acum cu Bogdan Mirică. Oameni care fac filme diferite. „Aferim”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” sau „A fost sau n-a fost?” sunt foarte diferite, nu poți vorbi de o estetică comună. Deși lumea, din nevoie de etichete, spune că e filmul de bucătărie, filmul de apartament, cu cadre lungi, dar, de fapt, filmul românesc s-a diversificat și a crescut foarte mult. Deja când spui că ești regizor român deja produce un impact în afară, pe când în literatură, a fi scriitor român mai mult te încurcă decât te ajută. La cinema vorbim nu de un premiu, nu de un om, vorbim deja de 10 regizori români care au succes. Vorbim deja de un fenomen românesc.

Cum vă vedeți viitorul? Ca scenarist sau ca scriitor?

Scrisul nu este un job de opt ore, ca la fabrică. Eu, după ce scriu un roman, doi-trei ani, simt că nu mai am ce spune. Scriu când cred că am mai învățat ceva de la viață, o poveste nouă pe care să o spun. Și în pauzele alea e foarte ușor să scrii un scenariu. Eu sunt scriitor, asta mă consider, scenarii scriu ocazional și doar când e vorba despre un film foarte fain. Acum avem un proiect, „Pentru asta te-ai născut”, cu care Radu deja a câștigat finanțare și sper să îl terminăm în vara asta. Primul draft l-a scris Radu, a câștigat cu el, dar vrea să îl rescriem împreună. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult