Foto: I.D. Sârbu (Pressone.ro)
În primul rând, mă adresez dumneavoastră în calitățile pe care le aveți, cea de scriitor și de director al grupului Humanitas. În al doilea rând, mă adresez unui confrate lăzărist, purtător (cred eu) al unui spirit liber și, bunăoară, critic.
Poziția dumneavoastră în cadrul editurii Humanitas, cât și puterea temporală și spirituală pe care o dețineți în spațiul intelectual românesc vă abilitează să soluționați o nedreptate literară colosală, corolar al „obsedantelor patru decenii” de comunism, ale căror abuzuri le-ați semnalat în faimosul dumneavoastră manifest, „Apel către lichele”.
Împlinindu-se 35 de ani de la Revoluție, problematica comunismului (sau pentru claritate filosofică, socialismului) rămâne mai degrabă, consternant, o notă de subsol a istoriei noastre, un marasm anistoric, o greșeală de tipar. Dovadă vie a acestei uitări și omisiuni colective rămâne scriitorul–filosof-disident-miner-ocnaș Ion D. Sârbu al țării carpato-danubiano-pontice.
Un scurt breviar biografic este necesar situației date, pentru salvgardarea imaginii unui om care a fost, pe bună dreptate, îndrăgostit de principiile sale. Provenind dintr-o familie de mineri, absolvent de Filosofie și discipol al lui Blaga, ajuns ocnaș pentru că nu și-a denunțat maestrul, toate pârghiile necesare actului de creație i-au fost tăiate. Pentru că nu s-a prostituat intelectual, ca mulți alții din epocă, n-a primit niciodată catedra de Filosofie pe care a râvnit-o, ci a ajuns, ca zenit al carierei sale, un biet secretar literar la teatrul din Craiova (sau Isarlâk, cum numea el orașul), permanent urmărit de Securitate. Pentru o imagine mai clară, protagonistul Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni” surprinde grosso modo imaginea vieții lui Sârbu, după care s-a inspirat Preda. Sintetizând, o viață tragică și obligatoriu absurdă prin excelență, viață unei umbre a unei umbre.
Scrierile sale, cum ar fi „Lupul și Catedrala” sau jurnalul său, nu numai că relevă realitățile epocii sale crude, realist-socialiste, dar reprezintă și punctul de plecare în analiza noastră ontică postdecembristă. Cu precădere în al său jurnalul fatidic, scris fără speranța vederii tiparului (și, ca ultimă „poantă” a sorții, autorul a murit cu câteva luni înainte de revoluție), prezintă realități și idei încă aplicabile prezențelor timpuri. Totuși, ceea ce consider mai important decât disidența vădit exprimată este caracterul profetic al acestuia. Anunță, pe larg, moartea evenimențialității istoriei, bagatelizarea și comercializarea ieftină a culturii, răsturnarea valorilor, regresul omului spre maimuță, toate pe fondul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe scurt, instaurarea dictaturii majorității și, implicit, a mediocrității. Aceleași idei le-a expus și Mario Vargas Llosa în cartea sa „Civilizația spectacolului” (publicată chiar la editura dvs), doar că 40 de ani mai târziu.
În acest context, cum de poate fi un autor într-atât de vizionar și, raportat la cultura română, cu nimic mai prejos decât alți disidenți ai epocii, cum ar fi Nicolae Steinhardt (al cărui jurnal este disponibil pe piața de carte din România), Virgil Ierunca, Paul Goma sau Monica Lovinescu, repet, deci, cum poate un astfel de scriitor să fie inexistent în librării, că să nu mai zic în curricula școlară? Mai mult de atât, este o raritate și pentru anticari să pună mâna pe o carte de a sa, de parcă operele sale încă ar fi în samizdat.
Astfel, fac apel la dumneavoastră pentru a corecta această nedreptate istorică, prevăzută chiar de cel despre care vorbesc. O republicare a cărților sale în cadrul editurii dumneavoastră ar fi un act salutar în cel mai înalt grad atât pentru memoria sa, cât și pentru reamintirea colectivă a violurilor intelectuale comise în istoria recentă. Trebuie mereu să ne reamintim ce am câștigat la Revoluție, iar momentul de față, ce marchează 35 de ani de la căderea comunismului, este prielnic pentru un „cincinal” al memoriei. Ajutați-l, deci, să devină mai mult decât umbra unei umbre, dezmințindu-i vorbele, aici citate, din „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”: „Rămân suspendat într-o generație care vrea să mă uite și alta care n-are nici un interes să ia act că m-am născut”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.