Se întorc speculanții

Foto Guliver/Getty Images

O anecdotă din sfera afacerilor. Pe patul de moarte, un bătrân negustor le lăsa moștenire fiilor secretul „maximizării profitului": să cumpere ieftin si să vândă scump.

În zilele din urmă, pe Internet, a făcut vâlvă pățania unui american. Pe când Covid-19 era în fașă, a achiziționat 17.000 de sticle cu insecticid, cu gândul că va da „un tun". Când epidemia s-a transformat în pandemie, si-a zis că a sosit momentul să vândă scump ce cumpărase ieftin. Asa că a contactat o mare companie de vânzări online. În timpul unu, compania a acceptat afacerea. În timpul doi însă, realizând că e ceva putred la mijloc, i-a respins oferta. În timpul trei, la usa americanului au bătut procurorii.

Să le fi dat bătrânul negustor, fiilor săi, un sfat care să-i pună în conflict cu legea? Nu! El își învăța urmașii cum să câștige din speculații, nu din speculă...ca în povestea americanului. Care nu este speculator, ci speculant.

Cuvintele sunt convenții. Cuvântul speculator - ales convențional în tratatele de economie, pentru a denumi un actor important al pieței libere, un fel de proteină - nu era întâlnit la noi înainte de decembrie 1989. Pentru că nu aveam piețe libere. Aveam piețe planificate de stat. Numai că, prin anii 1980 cu deosebire, planificarea ajunsese să fie în dezacord flagrant cu realitatea, asa că a intervenit un dezechilibru dramatic între puținii bani ai populației si mărfurile care circulau în piețele de consum. Fapt ce i-a asigurat câmp de acțiune speculantului, principalul producător de inflație din acele timpuri. Insist, speculantului, nu speculatorului.

Speculanții (traficanți de mărfuri certați cu legea, dar rareori pedepsiți în numele legii, pentru că erau prea mulți) își cumpăraseră ieftin accesul pe „usile din spate" ale magazinelor, de unde primeau (ilegal, desigur, de la comercianți corupți) cantități mari de mărfuri, pe care le vindeau mai departe cu „suprapreț". Tot mai multe mărfuri au dobândit acest „regim special". Statisticienii „măsurau" inflația uitându-se la prețurile fixe, cele stabilite de stat, în timp ce o masă critică a populației le plătea speculanților tot mai mulți bani pentru tot mai puține mărfuri. Inflația, ce devenise galopantă, avea drept principală cauză împuținarea bunurilor de consum si a serviciilor publice în rețelele oficiale, fapt ce a facilitat înflorirea pieței negre.

În noiembrie 1990, când a fost ridicat capacul de pe cazanul cu prețuri sub presiune, inflația a izbucnit cu si mai multă forță. Specula era încă în floare. Treptat însă, pe măsură ce piețele au fost liberalizate si, în bună măsură, normalizate, am tot scăpat de speculanți. Întâi de cei care vindeau la suprapreț mărfuri cu prețuri subvenționate de stat, apoi de cei de pe piața neagră a valutei, a medicamentelor, a cafelei, a televizoarelor si asa mai departe. În timp ce speculanții își pierdeau „gioburile", pentru că se îngusta piața neagră, am început să ne obișnuim tot mai mult cu speculatorii. Actori ai noii ordini economice. Nici ei - deși temuți, unii si respectați - nu sunt iubiți pe nicio piață. Dar sunt sarea si piperul economiei de piață. În rolul lor, de proteină, grăbesc circulația banilor si a mărfurilor.

Acum însă nu trăim vremuri normale. Sunt vremuri excepționale, în umbra cărora au apărut si speculanții. Golind rafturile magazinelor de măști de protecție, de mănuși medicale, de dezinfectanți si de alte mărfuri, unii cu intenția de a le revinde mai scump, dezorganizează comerțul si pot să împingă în sus câteva prețuri, mai ales dintre acelea cu pondere mare în coșul de consum. Important este să fie opriți înainte să devină producători de inflație. Și asta acum! Când avem șansa să reluăm cursa către nivelul optim al mișcării prețurilor de consum, de 2 la sută. Speranță încurajată de locul îmbunătățit ocupat de România în topul EUROSTAT publicat acum două zile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp