Inflația scade încet...dar scade

Foto Guliver/Getty Images

A trecut neobservat - surclasat de stresul Covid 19 - comunicatul Statisticii cu filmul mișcării prețurilor de consum. Un comunicat important! Mai cu seamă că inflația, cu o rată de numai 3,05 la sută pe douăsprezece luni, între 1 martie 2019 si 29 februarie anul curent, tinde acum către dezinflație. Ceea ce înseamnă că actaualul ciclu inflaționist nu se dă încă bătut, dar dă totuși semne că bate în retragere. Inflația își încetinește ritmul de creștere.

Prețurile, la răscruce de șocuri

În toamna lui 2017, după un an si jumătate de „inflație negativă” (sub zero) si după trei trimestre de normalizare a mișcării prețurilor, când rata anualizată se apropiase de cota optimă de 2 la sută, inflația a sărit din matcă. Mai întâi, o acciză eliminată în ianuarie, moment în care rata anualizată a inflației era aproape de zero, a fost reintrodusă în toamnă si a avut efectul gazului turnat peste foc. Apoi, autoritățile de reglementare au scumpit în valuri succesive energia electrică, gazele naturale si căldura. Șocurile inflaționiste au fost extrem de puternice.

Toate aceste decizii, adunate într-un pachet exploziv, ce a fost „livrat” într-un moment nepotrivit, când mișcarea prețurilor abia se însănătoșea, au afectat întregul tablou al pieței de consum. Inflația, învolburându-se, a marcat o primă etapă a noului galop al prețurilor, ce a durat din octombrie 2017 până în mai 2018.

Am văzut cum, în mai 2018, inflația se cățărase pe cel mai înalt vârf al ciclului, de 5,41 la sută, distanțându-se cu două puncte procentuale față de octombrie 2017. Banca Națională, căreia legea îi cere expres să intervină si să refacă stabilitatea prețurilor, indiferent de împrejurările în care au acționat factorii destabilizatori si de cauzele inflaționiste ce s-au dezlănțuit, s-a aflat atunci în fața a două opțiuni. Una fiind cea „clasică”: să urce rata dobânzii de politică monetară peste cota cea mai de sus a inflației, de 5,41 la sută. Alta: să ignore vechile precepte si să țină seama de ce dictează viața, de specificul inflației de la noi si de realitățile din lumea largă.

BNR a ales să ignore vechile precepte

Este un fapt cert că Banca Națională si-ar fi făcut viața mai ușoară dacă, alegând prima opțiune, ar fi stresat piața monetară si economia în general cu o dobândă real-pozitivă, care de regulă scutește de dureri de cap băncile centrale. Dar o dobândă de politică monetară deasupra ratei anualizată a inflației, să zicem de 6,50 la sută, raportată la cea din decembrie 2017, de 1,75 la sută, ar fi însemnat o creștere dintr-un foc cu 4,70 de puncte procentuale. Ce șoc! Și cu ce costuri!

BNR a refuzat însă, din capul locului, un tratament atât de dur aplicat inflației. Pentru că, dacă ar fi optat pentru o dobândă de politică monetară real-pozitivă, poate că ar fi obținut un ritm mai alert al dezinflației, dar efectele colaterale ar fi fost dintre cele mai dramatice.

Trei ar fi fost costurile tratamentului dur: 1) ar fi fost lovită creșterea economică, probabil s-ar fi ajuns chiar la recesiune; 2) s-ar fi produs o scumpire considerabilă a creditelor; 3) ne-am fi singularizat în Uniunea Europeană si în lume, într-un timp cu dobânzi de politică monetară foarte joase.

De ani buni, de fapt de când lumea financiară s-a convins că, în timpurile noastre, creșterea prețurilor mai este doar în foarte mică măsură un fenomen monetar, BNR a renunțat să respecte vechile precepte. Optând însă, în actualul ciclu inflaționist, pentru soluția dobânzii real-negative, în speță combaterea unei inflații cu oscilații între 4 si 5,41 la sută cu o dobândă de numai 2,5 la sută, plătește în exclusivitate prețul acestei intervenții. Pentru că, în împrejurările date, Banca Națională si-a asumat obligația să mobilize în scopul calmării prețurilor nu doar dobânda de politică monetară, ci toate armele si munițiile din propriul arsenal.

În așteptarea topului de la EUROSTAT

Politica dobânzii real-negative, susținută de întregul arsenal al BNR, si-a dovedit eficiența. Așa că, în cea de-a doua etapă a actualului ciclu inflaționist, din iunie 2018 până în martie 2019, deși prețurile au urcat si au coborât fără încetare, pe net a rezultat o scădere de aproape un punct procentual si jumătate, de la 5,41 la 4 la sută. După care au urmat cele douăsprezece luni de dezinflație, cu un recul de la 4 la 3 la sută, la care m-am referit mai sus.

Scăderea din cea de-a treia etapă este importantă sub cel puțin două aspecte. Mai întâi, pentru că mișcarea prețurilor de consum, încetinindu-și simțitor ritmul, a revenit în limitele coridorului stabilit în cadrul strategiei de țintire a inflației, al cărui prag de sus este de 3,5 la sută. Apoi, pentru că România, după ce în decembrie si ianuarie i-a cedat Ungariei „locul întâi” (loc indicând țara cu inflația cea mai mare din Uniunea Europeană) si a trecut pe locul al doilea, probabil că în februarie se va fi îndepărtat simțitor de acest vârf. O certitudine în acest sens vom avea însă abia la 18 martie, când EUROSTAT va fi încheiat calcularea indicilor armonizați ai prețurilor de consum si, pe această bază, va publica topul țărilor-membre.

Dar mai presus de aceste două aspecte, de ordin competițional, sunt criteriile ce privesc viața noastră cea de toate zilele. Cum oamenii nu mănâncă topuri, pe ei îi interesează realitatea înfățișată pe cele trei ecrane pe care rulează filmul mișcării prețurilor, cu notele specifice acestui timp de grele încercări. Cele trei ecrane fiind destinate marilor segmente ale pieței de consum: mărfurile alimentare, mărfurile nealimentare si serviciile.

Rata de 3 la sută a inflației anualizată, calculată pe douăsprezece luni trecute, este rezultatul analizei a mii de prețuri, evident cumințite. De ce însă, în aceste douăsprezece luni de dezinflație, prețurile nu au scăzut și mai mult? Tabloul lunii februarie, asemănător cu al celorlalte unsprezece luni, sugerează un răspuns relevant. Și anume, că lună de lună media generală a mișcării prețurilor a fost stricată de numai căteva poziții din coșul de consum, cu rate de creștere ieșite din rând, de cele mai multe ori la cartofi, la fructe proaspete, la fructe meridionale sau la apă, canal si salubritate. Dovadă că avem o inflație atipică, diferită de cea exprimată de definiția unanim acceptată în plan global, ce are în vedere creșterea generalizată a prețurilor de consum. Cum se vede, nici vorbă la noi de o creștere a tuturor prețurilor.

Acum, în primăvara lui 2020, avem șansa ca inflația să nu mai urce. Și, ca efect imediat, nici puterea de cumpărare a populației să nu mai scadă. Vor mai ieși poate din rând câteva prețuri, cum s-a întâmplat din martie 2019 până în prezent, sub imperiul împrejurărilor, dar o creștere generalizată a prețurilor nu se întrevede.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp