Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Se poate și fără carismă

Nicusor Dan - adoptii de animale

Foto: Inquam Photos / George Călin

Cu toate că ni se propun mai multe variante pentru primăria Capitalei, mie mi se pare că ele se reduc la două. Una ar fi să continuăm cu actualul primar, iar cealaltă, să-l schimbăm cu cei care i se opun.

Chiar dacă contracandidații de luat în seamă ai primarului în funcție sunt în număr de trei, ei joacă ca un personaj colectiv, animați de aceleași resorturi electorale, cu un profil comun foarte puțin nuanțat de la caz la caz. Ce au în comun acești candidați este faptul că sunt reprezentanții unor găști de interese care și-au făcut cunoscută existența de mai mulți ani, cu proiecte imobiliare pentru fiecare centimetru de spațiu verde, cu promovare pe criterii de apartenență la clan - cel din Voluntari, familia Piedone sau mai rafinații șerpi în costume din spatele lui Burduja. 

Pe modelul consacrat de Oprescu, cel cu „autostrada zburătoare”, acum ni se promit porturi la Dunăre, aeroporturi, megaspitale, gratuități generale la transportul în comun sau „grădinile suspendate ale Semiramidei”. Nu știu de ce toate aceste lucruri îmi amintesc de momentul în care, după primul mandat de primar, doamna Firea a venit, în campania electorală pentru al doilea mandat, cu planul unui megaspital. Îmi amintesc inclusiv omuleții ăia desenați, care se plimbau pe aleile de pe hârtie ale noului edificiu. Atunci m-am întrebat în sinea mea ce anume a împiedicat-o pe primăriță să facă acest spital, să demareze niște proceduri, să pornească proiectul, deși avusese (totuși) patru ani de mandat. Pe lângă faptul că acești trei candidați provin din aceeași zonă gri a grupurilor de interese din Capitală, din zona partidelor politice și a consilierilor care au blocat în permanență proiectele sănătoase ale acestui oraș, ei au mai fost implicați, în mod individual, și în scandaluri de notorietate - azilele groazei, domnul Godei pe care doamna Firea nu-l cunoaște, Piedone care, la Primăria sectorului 5, și-a propulsat toată familia competentă numai pe criterii de meritocrație - nici nu știam că atâția membri are o familie - și, nu în ultimul rând, Burduja care provine dintr-un mediu ocult, cu freza lui interbelică, călare pe un motor, să ne arate un aer rebel, care nu-l prinde din păcate. S-au cheltuit sume importante de bani în campania electorală, câți bani s-au dat și dacă luăm doar sondajele mincinoase, folosite pe post de spot publicitar...

Ca să contrabalanseze situațiile în care unii le luau casele bătrânilor, după care îi exterminau în azilele groazei, sub pulpana neștiutoare, dar protectoare a duamnei din Voluntari, ziariștii noștri de investigație ne-au prezentat niște anchete explozive care n-au rezolvat mai nimic. Nicușor Dan are un prieten care este pro-rus. Și eu am un prieten care e aurist și este chiar candidat din partea AUR. Și ce e cu asta? Fiecare dintre noi avem prieteni care au tot felul de opțiuni politice la un moment dat și ce facem în situația asta? Eu credeam că îl cunoaștem pe Nicușor Dan prin propriile luări de poziție, prin modul cum și-a construit cariera. Acum îl caracterizăm prin pozițiile prietenilor lui despre care nici nu știam că există? Ca să acopere dorința mafiilor imobiliare de a debloca propriile proiecte prin oricare dintre acești trei candidați, ziariștii de la noi, complet neutri și imparțiali, au titrat că Nicușor Dan e sponsorizat de mafia imobiliară. De unde noi putem să tragem concluzia că, după ce le-a blocat proiectele imobiliare și după ce a promis că asta va face și în următorul mandat, mafia imobiliară și-a dat seama că Nicușor are dreptate și a hotărât să-l sponsorizeze în campanie - ca un fel de premiu! Ar fi foarte frumos dacă ar fi adevărat, dar nu este.

Cred că alegerile astea vor fi un examen de inteligență pentru electoratul din București. Mi-aș fi dorit să avem opțiuni, dar din păcate nu avem. Trebuie să decidem dacă lăsăm orașul pe mâna oamenilor fără chip, fără trecut, fără nume, cuprinși în hora veselă a jocurilor obscene de partid, cu râsul lor sarcastic arogant, care ne mint din patru în patru ani, sau îl susținem pe omul ăsta, fără prea multă carismă, dar care poate tocmai din cauza asta este onest, naiv, încăpățânat, neînduplecat.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu o sa cred ca ceste alegeri sunt o dovada de inteligenta pentru electoratul din Bucuresti daca o sa-l vad pe Nicusor ales cu a majoritate confortabila si cu ADU cu majoritate in consiliul general ( sau aproape). Altfel mi-e teama ca Nicusor a exploatat o conjunctura favorabila si anume ca USL nu a functionat la Bucuresti.
    • Like 2
  • Cred că Burduja este un grețos exemplu de politician provenit din specia cea mai sinistră de securiști mega-corupți care se îmbracă în blană de oaie americană dar au ursul sovietic în suflet și singura credință CIORDEALA=pesedenele și slugile jalnicului joianis...
    • Like 5


Îți recomandăm

Ayatollah Ali Khamenei / sursa foto: Profimedia

Israelul a lansat, sâmbătă dimineață, un „atac preventiv” asupra Iranului, cu lovituri în capitala Teheran, dar și în alte orașe. Ulterior, președintele american Donald Trump a declarat că sunt în desfășurare „operațiuni de luptă majore” ale SUA asupra Iranului. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a fost ucis în atacuri, trupul său fiind găsit, anunță Reuters, care citează un oficial israelian, sub protecția anonimatului.

Citește mai mult

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult

Doctorat / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Citește mai mult