Foto: Lucian Alecu/ Profimedia Images
Atunci când ne imaginăm că lumea se va comporta după cum ni se pare logic, raţional sau, pur şi simplu, că împărtăşeşte aceleaşi valori cu ale noastre, vom trăi mari surprize. Deciziile pe care le luăm, fie cotidiene, fie importante, de genul „o dată-n viaţă”, sunt consecinţa experienţelor, sentimentelor, impresiilor, speranţelor noastre şi, doar în mică măsură, a unei analize obiective, reci şi impersonale.
Încet, datorită creşterii economiei, unii dintre noi au început să trăiască în cartierele de vile de la marginea oraşelor şi să lucreze în impecabile clădiri de birouri situate, de obicei, în centrul urbelor sau, oricum, în cartiere frumoase, să-şi facă cumpărăturile prin malluri, vacanţele şi city-break-uri prin vestul Europei ori ţări exotice. O bulă frumoasă care ne-a făcut să sperăm că întreaga Românie şi, de ce nu, întreaga lume e aşa, solară, mulţumită, prosperă.
Probabil ați mai citit aici, pe Republica, acum câțiva ani, articole ironice despre anumite posturi TV care practicau „spălarea creierului”: mai întâi asupra pensionarilor, apoi asupra celor nemulțumiți de marșurile LGBTQ, iar mai târziu asupra celor reticenți față de măști și pandemie.
De ani buni, mass-media a stârnit temerile românilor, s-a hrănit cu ele şi a făcut rating. Pe urmă, când aceasta nu a mai fost de ajuns, a trecut la teorii ale conspiraţiei, la minciuni sfruntate, la fake news. În pasivitatea CNA, românii au fost bombardaţi zi de zi cu poveşti spuse doct de unii jurnalişti, politicieni sau analişti care nu mai au nimic în comun cu bunul simţ sau cu realitatea. Totuși, o minciună repetată, la fel ca o poveste fantezistă auzită de mai multe ori, ajunge să devină adevăr.
O altă parte a României a fost nevoită să îşi găsească rostul în alte ţări. Cui credeţi că îi e uşor să îşi lase copiii departe, să îşi lase casele şi să lucreze din greu, îngrijind de bătrâni la fel de neputincioşi ca părinţii pe care i-au lăsat acasă în plata Domnului? De mulţi ani ştiam că prea mulţi dintre românii din Occident nu se integrează acolo, că trăiesc în mici comunităţi care speră, ca o minune, un om providenţial să facă din România o țară precum acelea în care vieţuiesc ei şi să se poată întoarce aici.
Dar nu trebuie să mergem mai departe de Nădlac. Să ne uităm aici, printre noi, câţi bunici îşi plâng nepoţii plecaţi dincolo? Câţi muncitori îşi plâng neputinţa în micile oraşe ale României? Câţi foşti mineri ori siderurgişti, mândri de munca lor, nu şi-au mai găsit un rost într-o ţară pe care nu o mai înţelegeau şi într-o realitate pentru care nimeni nu i-a pregătit? Când în Marea Britanie s-au închis şantierele navale sau minele, oamenilor de acolo li s-au asigurat cursuri de pregătire, li s-au oferit asistenţă şi locuri de muncă. Aici, de soarta acestor nefericiţi nu s-a ocupat nimeni, niciun politician nu a propus soluţii credibile, nimeni nu le-a vorbit pe limba lor. I-a lăsat frustraţi, în uitare şi umilinţă.
Un sfert dintre tineri îşi doresc o dictatură! Ei, care au trăit în libertate deplină, care s-au bucurat de binefacerile boom-ului economic al ultimului deceniu. Hai să corelăm acest procent cu nemulţumirile angajatorilor care se plâng de implicarea şi competenţele acestora, când ajung să lucreze. Temerile şi fragilitatea, nesiguranţa, toate ne fac să îmbrăţişăm autoritarismul. Sperăm că, astfel, totul este simplu, organizat şi nu putem avea surprize. Or, mulţi tineri au crezut poveştile de pe insta şi youtube ale influensărilor care din filmuleţe de două minute şi câteva vorbe dezlânate câştigă mii de euro. De altfel, le-au promovat obsedant şi mass-media: preferăm destine fulminante şi îmbogăţiri peste noapte. De ce ei trebuie să lucreze opt ore pe zi, să se streseze, să asculte ordinele unor şefi nervoşi? Când s-au lovit de realitate, au început să-şi dorească o altă lume, una ordonată şi care să le dea dreptate. Toţi visăm că dictatorul face exact ceea ce visăm noi şi le închide gura contestatarilor. Când ne vom trezi din această iluzie, va fi prea târziu.
Apoi mai sunt creştinii practicanţi. Pe ei nu i-a uitat nimeni, nu şi-a bătut nimeni joc de ei şi, totuşi, mustesc mănăstirile de adulatori ai Gărzii de Fier, în multe biserici neoprotestante discursurile conspiraţioniste înfloresc, se promovează o mentalitate de cetate asediată. Pandemia a făcut să explodeze sentimentul că antihristul şi-a pregătit ofensiva finală şi că toate guvernele, corupte până la măduvă, sunt manipulate de cel care va aduce sfârşitul lumii. Sunt singurii cărora nu le găsesc vreo scuză.
De prin 2020 încoace suntem toţi bombardaţi de informaţii care au pregătit drumul pentru un mesia mioritic. Grupuri de facebook în care apăreau fotografii bucolice cu „odată am fost săraci şi sănătoşi”, filmuleţe pe TikTok cu privirea pătrunzătoare a lui Zelea Codreanu şi statura dreaptă a lui Antonescu, având pe fundal cântece naţionaliste, reeluri pe insta care vorbeau de orice prostioare, captându-ne atenţia şi nelăsându-ne timp pentru altceva inteligent, reportaje despre corporatişti care descopereau traiul simplu de la ţară, emisiuni cu medici care refuză tratamentele şi vaccinurile îmbrăţişând „noua medicină germană”.
O mass-media în care interviurile cu politicieni şi vedete sunt doar lungi osanale, realitatea vopsită şi manevrată pentru folosul vreunui om de stat care îi plăteşte din banii de la buget. Politicieni din ce în ce mai puţin dotaţi intelectual, dar purtând ceasuri de zeci de mii de euro pe care le ascund stângaci când trebuie să dea un interviu, care fac legile doar pentru a scăpa de închisoare, care uită imediat, odată aleşi, ceea ce au promis, culminând cu atitudinea lipsită de implicare a unui preşedinte care a dat lovitura decisivă brumei de încredere în „lucrul bine făcut” şi „România educată”.
O ideologie care vrea să şteargă totul, care îţi interzice să-i mai spui prostului pe nume şi care îi apără doar pe cei minoritari, o lume în care majoritatea nu mai trebuie să aibă o voce, pentru a nu supăra pe cineva.
Servicii secrete care prezintă eseuri despre spionaj şi trădare de ţară, dar care nu sunt în stare decât să facă afaceri cu dezinfectanţi îndoiţi cu apă, omorându-i pe cetăţenii pe care ar trebui să-i protejeze.
O societate care şi-a pierdut reperele şi care nu mai are încredere în lideri politici, în lideri de opinie şi mass-media se aruncă, invariabil, în braţele oricărui dement cu un strop de carismă care îi vorbeşte despre suflet, ţeluri personale, Dumnezeu, dragoste şi ţară citând la întâmplare din Osho, Biblie, Antonescu, Coelho, Buddha şi Roxin. Realitatea e distorsionată de reelurile de pe ecranul telefonului şi de manipulatorii de la televizor. Formulele chimice sunt minciuni, ştiinţa e manipulare, istoria e scrisă de masoni, Rusia nu e un stat agresor, a fost obligată de americani să-şi ucidă fraţii ortodocşi. Românii, pierduţi într-un labirint, alergaţi de un Minotaur gay, frustraţi şi fără o direcţie, au nevoie de un mesia care să-i ducă la liman şi să-i facă buricul Pământului, nu doar Grădina Maicii Domnului.
E o poveste simplă, veche de când lumea. Chiar dacă unele fragmente le-au scris nişte băieţi de la Moscova, nici ei nu au venit cu nimic nou, doar au copiat, să nu-i supraestimăm. Iar acum, la final, când personajele au fost prinse în mrejele seducţiei, nu se mai pot elibera, orice s-ar întâmpla. Nicio dezvăluire cutremurătoare, nici dacă mesia s-ar transforma în scaraoţchi, adepţii lui nu vor crede ceea ce ar putea constata cu propriile simțuri.
Dacă aş juca la pariuri, aş pune o sumă imensă pe victoria acestei holograme. Dar nu am viciul ăsta. De fapt, cred că, din toată nebunia asta, din toate cărţile pe care le-am citit până acum şi din toate filmele cu eroi pe care le-am văzut, percepția mea asupra lumii a fost puţin, doar foarte puţin alterată. Sper că se va întâmpla un miracol şi, după alegerile prezidențiale, ne vom trezi în aceeaşi lume şchioapă, imperfectă, dar normală, din care mesia carpatin a dispărut la fel ca orice alt banal coşmar.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Până una-alta e percepția că s-a petrecut o minune, la fel cum s-a întâmplat acum vre-o sută de ani la Maglavit.
Atunci au dat cu toții năvală pentru că un cioban surd, gângav și analfabet a-nceput să predice.
Îl chema Petrache Lupu și spunea că s-a-ntâlnit cu Moșul.
Ciolacu a învățat să se plimbe pe Tiktok. Cred, totuși, că nu ne-am trezit din coșmar; până și eternul Grindeanu rânjește încă din poziția de actual și viitor ministru. Bine măcar că nu-l mai vedem pe Bode...