Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Sfânta treime care ne va scăpa de coronavirus: Dumnezeu, Natură și Cercetarea Științifică

Cercetător Covid

Foto: Nicolas Asfouri/ AFP/ Profimedia

Fără îndoială că azi trăim o experiență la care cu opt luni în urmă nici nu ne gândeam. Fără îndoială că trăim experiența unei pandemii. Pandemie care a prins toate țările de pe glob nepregătite și despre care încă știm prea puțin.

În lupta cu pandemia, principala armă a omenirii este reprezentată de armata de cercetători științifici angrenați în înțelegerea virusului, a modului său de acțiune, a efectelor pe care le produce și mai ales a modului în care poate fi combătut sau chiar eradicat. Orice decizie politică privind acțiuni sau strategii anti-Covid, luată de vreun guvern fără a se baza pe cele mai luminate minți care să analizeze situația interdisciplinar și pe baza unor rezultate ce vin în fiecare zi de la echipele de cercetători de pe tot globul, poate avea urmări nefaste, imediate sau în viitor. Orice abatere de la un astfel de algoritm decizional, din diverse motive (politice sau de altă natură), este riscantă.

Așadar speranța că vom depăși cât mai repede și cu bine acest moment se îndreaptă în principal către Dumnezeu, Natură și Cercetarea Științifică.

Din păcate cercetarea științifică a intrat slăbită în lupta cu pandemia și a făcut de la început o serie de pași care par a fi greșiți și au produs consecințe ireversibile.

Spuneam la finalul articolului trecut că sectorul cercetării pe plan mondial are probleme mari la capitolul probitate științifică.

Despre ce este vorba?

John P. A. Ioannidis este profesor de medicină la Universitatea Stanford, un reputat cercetător al cărui principal obiect de cercetare îl constituie chiar cercetarea științifică. Practic el nu mai este un om de știință ci de meta-știință. De altfel este și co-director al METRICS (Meta-Research Innovation Center at Stanford). Are şi contribuții importante la numeroase cercetări în domeniul epidemiologiei. Motto-ul după care se ghidează în munca sa este: “Advancing excellence in science”.

În 2005 a publicat "Why Most Published Research Findings Are False", considerată o lucrare fundamentală pentru domeniul Metaștiinței. A avut un impact major asupra lumii științifice și este cel mai accesat titlu din colecția aparținând Public Library of Science, organizație creată în anul 2000 (la inițiativa unui câștigător al Premiului Nobel pentru medicină, Harold Varmus). Organizaţie care asigură accesul fără costuri la cele mai importante lucrări științifice apărute în lume.

Fără a intra în detalii care pot fi destul de aride pentru cei ce nu sunt acomodați cu cercetarea științifică, mă voi rezuma doar la concluzia principală a studiului, care în ciuda durității ei și a loviturii pe care o dă cercetării medicale, a fost în cele din urmă larg acceptată de lumea științifică: “un mare număr, dacă nu majoritatea dintre cercetările medicale publicate conţin rezultate care nu au putut fi confirmate de cercetări ulterioare”.

Se pare că acesta ar putea fi contextul în care cercetarea medicală dar si din alte domenii a intrat în lupta cu actuala pandemie. Nu e unul foarte favorabil.

Pe 19 martie 2020, la aproximativ 3 luni de când SARS COV 2 a început să acționeze, moment la care pandemia fusese deja declarată, Profesorul Ioannidis publică articolul “Coronavirus disease 2019: The harms of exaggerated information and non‐evidence‐based measures”.

Autorul atrage atenţia asupra faptului că evoluţia pandemiei COVID-19 prezintă semne serioase de îngrijorare. Tocmai acest lucru face necesară “o comunicare corectă și luarea deciziilor optime, pe măsură ce datele evoluează”. John Ioannidis punctează pericolul pe care îl pot prezenta informaţiile exagerate, insuficient fundamentate ştiinţific, care pot duce la acţiuni şi măsuri de combatere necorespunzătoare sau chiar potenţial dăunătoare. Încă de la acel moment identifică numeroase informaţii de acest gen, lansate de publicaţii prestigioase de ştiinţă sau chiar de instituţii cu rol important în combaterea pandemiei (cum ar fi OMS). Ulterior acestea au fost retrase, infirmate sau corectate dar produseseră deja efecte negative sau generaseră acţiuni greşite ale autorităţilor. Altele produc efecte şi acum iar autorităţile unor state cu inerţie mai mare în update-ul informaţiilor stiinţifice pe care ar trebui să-şi bazeze deciziile, adoptă în continuare măsuri greşite.

Primul exemplu este reprezentat de “bomba” ştiinţifică preluată de aproape toate publicaţiile de ştiinţă prestigioase şi care a făcut subiectul breaking news-urilor la toate televiziunile de ştiri din lume, potrivit căreia există o asemănare puternică între proteina noului coronavirus şi cele ale HIV-1. Deşi autorii articolului care a lansat informaţia l-au retras doar după câteva zile de la publicare, ca urmare a criticilor întemeiate venite din lumea ştiinţifică, efectele sunt prezente şi în ziua de azi. Articolul “a alimentat teoriile conspirației despre oameni de știință care fabrică viruși periculoși și au oferit muniție celor care se opun vaccinurilor”. Mai mult, a dus la adoptarea unor scheme de tratament pentru cei depistaţi pozitiv la infecţia cu SARS-COV 2 similare celor administrate infestaţilor cu HIV.

Exemplele continuă cu estimările exagerate, insuficient sau greşit fundamentate ştiinţific, cu privire la numeroase date, cum ar fi: amploarea pe care o va atinge pandemia, rata de reproducere, probabilitatea de transmitere a infecţiei de către asimptomatici, valorile curbei infectării, rata mortalităţii, comparaţiile cu Gripa spaniolă şi extrapolările asociate, etc.

Aceste estimări dintre care unele au fost confirmate ca exagerate, nu numai de John Ioannidis ci de lumea ştiinţifică în ansamblu, au necesitat deja corecţii, iar alte corecţii vor fi, foarte probabil, făcute în viitor. Numai că pe baza lor au fost luate, deja, măsuri de combatere de către guvernele lumii. Măsuri care în cea mai mare parte, din fericire, nu au favorizat pandemia, dar despre unele dintre ele, cu impact social major, nu ştim încă ce eficienţă au avut sau dacă au fost absolut necesare.

Acum situaţia pare din nou critică iar evoluţia pandemiei pare a fi scăpată de sub control. Ar putea urma în foarte multe ţări adoptarea unor măsuri dure, de acelaşi tip ca cele luate lunile trecute sau chiar mai dure.

De aceea devine extrem de important un semnal de alarmă pe care autorul îl trage în finalul articolului său şi anume că trebuie să ne asigurăm dacă pandemia COVID-19 este atât de gravă încât va putea fi considerată pandemia secolului XXI.

Pentru asta toate măsurile de combatere adoptate ar trebui să se bazeze pe dovezi ştiinţifice foarte precise. În caz contrar: “Exagerarea și suprareacția pot dăuna grav reputației științei, sănătății publice, mass-media și factorilor de decizie. Pot favoriza neîncrederea care va pune în pericol perspectivele unui răspuns adecvat, puterni, dacă și când se va produce o pandemie mai mare în viitor”.

Sau cu alte cuvinte, dacă estimările şi măsurile de acum se vor dovedi mult exagerate, în viitor când ne vom putea confrunta cu o epidemie mai gravă şi autorităţile vor fi nevoite să ia din nou măsuri drastice, s-ar putea să trăim basmul lui Serghei Prokofiev, în care Petrică striga nejustificat că vine lupul. Asemeni lui Petrică autorităţile nu vor mai primi sprijinul/cooperarea populaţiei chiar atunci când “haita va da iama în turmă”.

Văzând dificultăţile cu care se confruntă lumea cercetării ştiinţifice cred că pare mai uşor de înţeles că ne aflăm într-o situaţie în care nu e loc nici de teoriile conspiraţioniste, nici de exagerările efectelor pandemiei, cu scop emoţional, practicate de cele două părţi la care mă refeream în articolul “Două tabere duc de mai bine de șase luni o luptă acerbă între ele, cu armele comunicării de masa”.

Referitor la acel articol, la distribuirea sa de pe pagina de facebook REPUBLICA.RO unul dintre cititori a adăugat un comentariu pertinent:

“Dacă a doua tabără se va dovedi că a greşit nu vor fi repercusiuni prea mari şi în nici un caz nu vor fi puse în pericol vieţi omeneşti. Pe când dacă prima tabără se dovedeşte că a greşit repercusiunile vor fi şi sunt enorme şi se traduc prin pierderi de vieţi omeneşti. Vor putea fi încadrate într-o mulţime de paragrafe de lege referitoare la crimă”.

Rapotându-mă la cele prezentate în articolul prezent simt nevoia să fac menţiunea că deşi comentariul mi se pare pertinent cred că poate fi considerat doar parţial corect. Sau mai bine spus este corect pentru momentul actual dar nu şi “dacă se va produce o pandemie mai mare în viitor” iar populația nu va mai coopera pentru aplicarea măsurilor de combatere.

Şi ar mai fi un argument pentru care respectivul comentariu ar putea necesita corecţii.

Imaginaţi-vă presiunea (politică, financiară, de datorie sau ambiţie profesională, etc.) pe care o resimt asupra lor toate echipele de cercetători care lucrează la găsirea unui vaccin în cel mai scurt timp. Toate exagerările cu privire la efectele pandemiei şi exacerbările emoţionale sporesc enorm această presiune şi la un moment dat pot contribui la scurtarea timpului de obţinere a vaccinului prin reducerea rigorilor ştiinţifice ale demersului.

Ştiţi ce se poate întâmpla într-o astfel de situaţie?

Credeţi-mă că nu aţi vrea să aflăm.

Şi spun asta persoane cu probitate ştiinţifică care, ca şi mine, cred în necesitatea vaccinurilor şi în obligativitatea unora dintre ele.

În articolul viitor vă propun să analizăm una dintre cele mai puternice lovituri pe care s-ar putea să ne-o dea SARS-COV 2 şi care ar putea afecta grav nu prezentul ci viitorul societăţii, pentru decenii. Vă propun să o facem din perspectiva unei discipline mai puţin utilizată în analiza actualei pandemii: bioetica.

P.S.:

Cei care doresc să aprofundeze subiectele abordate de acest articol o pot face accesând https://journals.plos.org/plosmedicine/article/file?type=printable&id=10.1371/journal.pmed.0020124 şi https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/eci.13222 .

Iar dacă doriţi să aflaţi mai multe despre John P. A. Ioannidis vă propun să citiţi un interviu acordat de el în 2015, in care se referă pe larg şi la studiul "Why Most Published Research Findings Are False".

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • articolele publicate in reviste "serioase" (si ghilimelele nu sunt ironice ci doar vor sa sublinieze) stau in carantina cateva luni sau chiar 1-2 ani; desigur exista si proceduri mai de urgenta ( pt care un bun contra-exemplu este articolul aparut prin martie in revista "the lancet"),
    despre covid-19 au inceput sa dezbata unii care , da, universitari, nu vazusera un virus (la microscopul electronic sau nu vazusera nici macar un microscop electronic) dar facusera un curs de higiena sau de epidemiologie, cu cca 40-50 de ani in urma;
    dar , repede, poate si util - dupa care , noua ni se pare enorm de mult timp, dar sunt doar cateva luni - dupa care a aparut curentul, stiintific, care spune : "acest virus ne surprinde mereu", si presupun ca asa e e;
    dupa care a aparut curentul - popular -: " mie sa imi dai cifre, ce e aia ca se contrazic etc" de parca respectivii chiar ar sti ce sa faca cu cifrele alea, care , oricum, cu putina rabdare, apar pe siteuri/'pagini . pe net!
    candva cursul de mecanica cuantica avea 2 semestre si se termina in anul 4 de studii, dar erau , politruci (azi , lideri de opinie) care veneau si spuneau " mie sa imi explici , clar , in doua fraze, ca sa inteleg tot"
    cred ca singurul sincer de pe aici e cel care isi spune "parerist" pt ca isi da cu parerea - sper ca doar atat, ca nu se si ia in seros; ar strica firma!
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Dle Autor, mi-e clar că încercați o nouă abordare însă mă îndoiesc că asta ar fi calea, citând pe altcineva decât oameni de știință.
    ..."John Ioannidis punctează pericolul pe care îl pot prezenta informaţiile exagerate, insuficient fundamentate ştiinţific". corect până la un punct. Am repetat iar și iar: care cercetare științifică fundamentată? Când credeți că s-a putut face? În 7 luni? Virusul a fost descifrat pe 1-2 ianuarie în China. Alarmă: virus NOU! În fiecare moment s-au luat deciziile pe baza a ce se știa PÂNĂ ÎN ACEL MOMENT și pe dovezi empirice. Un studiu FUNDAMENTAT ia ani. Nu-i avem. Avem niște date științifice NUMAI până la un punct clare (după, încă nesigure) plus ceva experiență.
    Dl Ioannidis nu le prea are cu medicina. Că dacă ar avea, una la mână, ar practica-o și nu s-ar mai ține de filozofii. Ar ști importanța unui concept vehiculat de câțiva ani: medicina bazată pe dovezi. Când dvs, ca pacient primiți un tratament, acesta are în spate: cercetare timp de ANI, studii de mare anvergură, cu medicamente dezvoltate în ANI, deja sigure, cu eficiență studiată pe cohorte de pacienți. De aia vi se poate administra acel medicament. Prospectul o arată. Dvs vreți acum pe fast forward, hocus-pocus. Si pentru asta aduceți argumentele unuia care nu prea se are cu știința decât ca s-o pună la îndoială. Nu faceți decât să alimentați neîncrederea oamenilor în știință.

    ...“un mare număr, dacă nu majoritatea dintre cercetările medicale publicate conţin rezultate care nu au putut fi confirmate de cercetări ulterioare”. Da, dle. Se cheamă PROGRES. Care cere TIMP. Pe care acum nu-l avem.

    ..."trebuie să ne asigurăm dacă pandemia COVID-19 este atât de gravă încât va putea fi considerată pandemia secolului XXI. Pentru asta toate măsurile de combatere adoptate ar trebui să se bazeze pe dovezi ştiinţifice foarte precise." Și cum propune dl să ne asigurăm? Recte: câți oameni trebuie să mai moară ca să fim noi, așa, carevasăzică siguri? Formulare: e cea mai gravă pandemie din ultimul secol. Dovezi științifice foarte precise? Haideți să le așteptăm. Când le vom avea, va fi SIGUR cea mai gravă pandemie a secolului. Dl Ioannidis va putea fi mulțumit.

    Dar pentru că îmi place să dau și o soluție: ar trebui comunicat, de către cel mai competent for, astfel: până acum se știe precis X și Y. Experiența altor țări spune Z. Pe aceste baze, soluția cutare are șanse maxime de reușită. În caz contrar s-ar întâmpla aia și ailaltă.



    • Like 1
  • Valentin check icon
    O mutaţie a virusului care ar transforma vaccinul într-o simplă limonadă şi ne-ar obliga să o luăm de la capăt...
    • Like 1
  • Motivul principal pentru care majoritatea cercetarilor care sunt publicate nu se validate de cercetari ulterioare este dat de ceea ce se doreste a se publica. Pentru un cercetator e practic imposibil sa publice un rezultat negativ - de ex. am incercat abordarea X, am incercat sa o validez folosind metodologia sau experimentele Y, nu a mers pentru ca Z -. Iar in cercetare importanta rezultatelor negative (adica a lucrurilor care nu merg) e mult mai mare decat sunt considerate la ora actuala de catre principalele jurnale. Sa nu uitam ca experimentul ratat a lui Michelson si Morley din 1887 a fost esential in dezvoltarea teorie relativatii a lui Einstein (baza stiintei moderne). Faptul ca principalele jurnale nu accepta rateuri, ii forteaza pe multi cercetatori sa isi cosmetizeze rezultatele (folosesc jumate de adevaruri).
    • Like 2
    • @ Alexandru Amaricai
      Experimentul Michelson-Morley nu reprezintă un experiment ratat, ci unul remarcabil de bine condus, al cărui rezultat a fost negativ. Experimentele care produc rezultate negative nu au legătură cu "lucruri care nu merg" din varii motive, erori umane tehnice sau de rationament, etc., Rezultatele experimentale negative infirmă ipoteze, teorii sau modele, lăsând deschisă calea pentru unele mai rafinate. Deşi aveţi dreptate în privinţa importanţei pentru ştiinţă a rezultatelor negative, afirmaţia pe care o faceţi, anume că revistele ştiinţifice serioase le subestimează importanţa, este gratuită.
      • Like 1
    • @ Cristea Petrica
      Parerist check icon
      Din experienta mea nu-i chiar asa. Și nu doar revistele evita experientele nereușite ci și rectoratele, sponsorii industriali, sau simpla dorita de afirmare a tinerilor doctoranzi. Ceea ce mi se pare însă fals e faptul ca dacă nu iese "ce trebuie" se vor "cosmetiza" rezultatele. Nu spun ca asta nu se întâmplă însă nu cred că-i generalizat.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult