Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Și-atunci, dincolo de ușă, adolescenții au început să vorbească, iar mie mi s-au înroșit urechile de rușine...

educatie - liceu

foto Inquam Photos / George Călin

De Ziua Mondială a Educației avem ce sărbători? mă întreb.

Înainte de a răspunde la întrebare, am să scriu o mică povestioară.

Cu câteva luni în urmă, prin vară, eram la un eveniment cultural într-un oraș apropiat de satul meu. De buna organizare a evenimentului se ocupau elevi voluntari de vreo 15-16 ani. Eu am ajuns mai devreme. Nu mai ajunsese nimeni dintre invitați. În fața sălii erau doar tinerii voluntari. I-am salutat și am intrat în sală. Ușa a rămas deschisă și eu eram dincolo de ușa deschisă, în interior. Vrând-nevrând, auzeam dialogul tinerilor care ajutau la buna desfășurare a evenimentului cultural. La fiecare frază rostită erau adăugate invariabil și fără rost cuvinte ca: băga-mi-aș..., p... mea, să îmi bag ....

Credeam că sunt teribiliști și mai credeam că sunt convinși că nimeni nu îi aude; deși asta nu e o scuză pentru a vorbi porcos și dezinhibat, cine e educat e educat tot timpul, indiferent dacă este auzit sau nu; așa că am ieșit la aer. Stăteam lângă ușă, la un metru de ei. Mă uitam la copacii din jur, la parc și deloc spre ei, dar eram acolo și credeam că se vor opri din vorbitul vulgar.

M-am înșelat. Au continuat cu și mai multă vervă de parcă erau bucuroși că au auditoriu. Râdeau tare și demonstrativ după fiecare expresie porcoasă. Am stat acolo câteva clipe, apoi am intrat în sală.

Repet întrebarea de la începutul textului: Avem ce sărbători!? și nu îi dau niciun răspuns. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • În lipsa unui anturaj mai elevat, un individ va folosi limbajul blamabil fie ca să pară “cool”, fie pentru integrare în grup, dacă acela este nivelul grupului. Pericolul este că acel limbaj folosit zilnic, ca o mantră, riscă să devină reflex.
    Asta nu este de ieri, de azi, limbajul “colorat” datează de când lumea. E suficient să citim Moromeții lui Marin Preda. Singura diferență între generațiile mai vechi și cele noi este că cele din urmă sunt total dezinhibate, sfidând bunul simț, în sensul că limbajul porcesc-argotic este folosit și în public, nu doar în cercuri restrânse. Dar asta, încă o dată, nu trebuie privit cu caracter de generalitate. Și în niciun caz sistemul de educație nu ar fi singurul responsabil pentru cultivarea unui limbaj care să limiteze folosirea expresiilor maidaneze. Mai sunt familia, prietenii, vecinii, colegii etc. Acum, fără să dăm dovadă de o falsă pudoare, este o chestiune de bun simț ca fiecare individ să realizeze când ar trebui să își auto-cenzureze limbajul, în funcție de context.
    • Like 2
  • Am impresia că așteptările adulților relativ la perioada din viață adolescență sunt destul de greșite. Eu personal îmi aduc clar aminte că am avut o perioadă de aproximativ un an (pe la 14 sau 15 ani) în care am folosit aceleași stil de expresii. Și după 1 an, mi-a trecut, mi-am dat seama că nu era ceva interesant sau văzut bine și de atunci nu mai înjur deloc.

    Rolul adolescenței este ca persoana să încerce lucruri și să facă și lucruri un pic reprobabile, cât timp urmările nu sunt grave pentru ei sau cei din jur. Să descopere cum reacționează lumea la un comportament sau la altul, să îl ajusteze sau nu. Să determine pornirea unor discuții cu cei mai maturi, să audă argumente/explicații pentru lucruri care nu sunt discutate atât de des.

    Ideea de "adolescent ideal" pune o presiune (greșită din perspectiva mea) și pe adolescenți (cărora le este frică să încerce lucruri) și pe părinți (cărora le este "rușine" de ce fac copiii). Eu cred sincer că cineva care a fost doar "cuminte" în adolescență riscă să aibă probleme mai târziu în viață, tocmai pentru că nu are un minim de experiență.
    • Like 3
  • Mihai check icon
    Material uman ideal pentru industria calului și cultivarea cânepii.
    • Like 3
  • Da, asteptam zilele trecute in statia de autobuz si mai erau acolo o pereche de bunici cu cei 3 nepoti. Unul dintre ei era mai marisor, ceilalti de gradinita. La un moment dat unul dintre cei mici vede un coleg pe trotuarul celalalt si incepe sa ii strige: " sa ma pupi in c...". Probabil m-am uitat surprinsa si dezgustata la copil, pentru ca bunicii s-au scuzat ca: "asa aude la gradinita". Pe bune? Si astia din educatie indraznesc sa faca gat ca li s-a marit norma cu 2 ore? Nu suntem in stare sa ne educam copiii cu adevarat in INSTITUTIILE DE EDUCATIE DE STAT? CE FEL DE STAT E ASTA, STAT LA COADA LA FURAT???? Daca pe mine m-ar fi auzit tata vorbind asa cand eram copil, sigur mi-ar fi tras 2 palme, si bine ar fi facut. Copilul despre care vorbesc nu a primit decat niste observatii molcome, la care oricum tot cu tipete si proteste (ca stie ca ii merge). La ce mai sprijina statul natalitatea, ca sa ne trezim cu astfel de specimene care au sansa sa devina niste gunoaie umane cu pretentii mai tarziu in viata?
    Si nu sunt singurii copii care vorbesc murdar cu nonsalanta pe care sa ii intalnesc.... Altfel, daca ii intrebi de ceva din materiile de la scoala, cine stie ce raspunsuri primesti....
    • Like 5
  • Trist dar adevărat. As putea spune că nu sunt conștienți de limbaj, pe lângă faptul că mulți tineri și nu numai vorbesc neinteligibil din cauza rostogolirii cuvintelor, fără a fi terminate sau articulate. Limbajul vulgar este copiat, în mare parte, din "capodoperele" cinematografice străine și românești. Pe de altă parte din familie și din mediul înconjurător. Asta face parte din "evoluția speciei" și combinarea cu ia-ul.
    Te îngrozești de ce auzi ieșind în public, în gura mare de la țanci de grădiniță până la mămici cool cu ifoane de ultimă oră, fie mergând pe jos, fie in mijloace de transport public, fie descinzand din mașini traznet. Te îngrozești de "educația " făcută în grădinițe de unde se aud doar vacarmul făcut de de copii în jocurile lor haotice, în timp ce din difuzoare postate în exterior, la fel ca la moscheile musulmane și mai nou la bisericile ortodoxe, în special în marile orașe. Vorba Între cea "dacă nu vine Mahomed la munte atunci vine muntele la Mahomed ". În azul grădinițelor urlă acelasi și același "program" stupid făcut de niste cabotini pentru cretini.
    • Like 0
  • Educația adevărată n-are nimic în comun cu snobismul, ipocrizia, teatralismul și prețiozitatea. Un om educat nu e neapărat ”corect politic” în exprimare, atunci când e într-un grup de amici, deci în cadru privat și restrâns. Faptul că mai e prin apropiere o doamnă străină de grup, care aude tot ce se vorbește, ar trebui să fie, într-adevăr, o piedică în calea exprimării licențioase. Aici e un semn de întrebare. Dar în afară de asta, eu n-am nimic împotriva exprimării libere. Adică americanii au voie cu fuck în sus și fuck în jos, dar noi suntem sensibili rău, ce să zic. Și mai ales ipocriți. Cu totul altceva e în cazul exprimării în fața unui auditoriu de la o tribună, sau la un interviu televizat etc. Atunci sigur că fiecare trebuie să se cenzureze și să vorbească frumos și aplicat. Dar în privat, e chiar tonic să te exprimi fără inhibiții și chiar să te amuzi că unora le fâlfâie urechile dacă te aud :-) :-)
    • Like 3


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult