Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Și au trăit fericiți până la prima poză

Și au trăit fericiți până la prima poză

De Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Fotografii de Alexandra Crisbăşan

Un oraș de provincie. Fata-băiatul-fotografia-despărțirea-răzbunarea: așa încep toate poveștile de “revenge porn” din liceele românești. De-aici încolo, fiecare istorie personală înaintează pe propriul făgaș. Niciuna, însă, nu se încheie cu happy-end. Uneori deznodământul e exmatricularea, alteori plângerea la poliție, câteodată tentativa de sinucidere. De cele mai multe ori, însă, astfel de întâmplări sunt - tehnic - “fără consecințe”. Ard însă, îndelung spre totdeauna, pe rugul judecății publice. E o instanță severă asta, una care de obicei judecă fără să simtă nevoia de audieri și reconstituiri; o instanță care încă n-a dat încă niciodată trupului gol din fotografie, după știința noastră, sentință unanimă de achitare.

----

E sâmbătă după amiaza. Un bloc afumat de timp, cu tencuială căzută, cu un chioşc non-stop la parter unde se bea bere ieftină şi se dau ţigări la bucată. Un bloc ca un fagure aburind a ceapă călită şi bulion. Într-o celulă a fagurelui o familie se pregăteşte de masă. Ai vedea, dacă te-ai uita printr-un binoclu, tabloul unei familii armonioase - mama, tatăl și fiica lor stând la masă. Ai vedea și buzele mișcându-li-se. Ai bănui, poate, că-și povestesc lucruri de peste zi; că se bucură de timpul împreună. Ai mai vedea-o pe fată aruncând bucățele de friptură, din când în când, sub masă. Masa e a oamenilor, covorul dedesubt al pisicii tărcate.

Ce n-ai vedea însă prin binoclu ar fi camera întunecată, cu obloanele trase și cu ușa închisă. Acolo, în semiîntuneric, o adolescentă stă întinsă în pat şi se uită în tavan. Uşa camerei se deschide o clipă, cât îi trebuie unei mâini să-i împingă înăuntru o farfurie. Fata aruncă o privire obosită spre mâncarea aburindă. Nu-i e foame; va mai trece ceva vreme până să-i fie foame din nou.

SPAIMA / “AM CREZUT CĂ MOR”

Luni în șir n-a avut voie să stea la masă cu mama, tatăl și cu sora ei.

A știut că vor afla cu toții, până la urmă, de poze. S-a întâmplat într-o zi oarecare, când unul dintre vecinii din cartierul ei de periferie i-a sunat la ușă. “L-a chemat pe tata până jos, că cică voia să îi arate ceva”. A simțit, atunci, că gata - începe. Iar când taică-su s-a întors în casă și-a strigat-o, a știut exact de ce. “Am crezut că mor”.

N-a murit. A trăit totul, până la capăt - iar acum își soarbe sucul, întreabă dacă-și poate aprinde o țigară și începe să povestească. Terasa barului din centru e goală, ca mai toate terasele de oraș de provincie în miezul unei zile de lucru. Abia a plouat. Miroase a praf umed şi a carburant. Liniştea e ruptă doar de câte-o maşină ale cărei roţi taie lacurile care acoperă asfaltul. La câțiva metri, o femeie adusă de spate înşiră, în fața unui cuplu care protestează stângaci, brelocuri, pixuri cu sclipici și ursuleți de pluș. 

STÂNJENEALA / “ȘTIȚI VOI CE...”

O s-o numim Evelina. Are părul prins în coadă, e nemachiată şi puţin adormită, dar nu vrea cafea. Spune că n-o să mai poată dormi la noapte. Poartă un hanorac larg cu Mickey Mouse, are blugi rupţi, tenişi negri și ochi mari, căprui. Povestește, povestește, povestește - iar când ajunge la partea cu sexul e stânjenită; îl numește, într-o notă mai joasă, “știți voi ce...”. Țigara-i arde, nefumată, în scrumieră. A uitat de ea.

N-auzise niciodată, până să se certe cu Răzvan, de revenge porn. Și nici dacă ar fi auzit n-ar fi crezut că i se poate întâmpla ei - nu pozase niciodată, în fața nimănui, dezbrăcată.

“Stăteam la etajul doi, pe acelaşi palier cu unii care erau pești”, își amintește. Avea 15 ani și locuia, pe-atunci, într-un cartier mărginaș, populat fie de oameni nevoiași, care nu-și permiteau o locuință mai în centru, fie de bișnițari, dealeri și proxeneți cărora le convenea să fie departe de Poliție, dar aproape de potenţialele victime. “M-au oprit într-o zi pe scara să îmi spună că au ceva care o să mă intereseze. Mi-a fost frică”, spune. Da, vecinii văzuseră pozele.

“Pozele” erau, acum, ceva mai mult decât sursa rușinii - erau obiect de șantaj. O urmăreau, îi făceau propuneri, o lăsau să înțeleagă că dacă nu vrea ce vor ei îi va fi mai rău. Nu-și mai amintește cât au hărțuit-o așa. Ce-și amintește, în schimb, e ziua în care unul dintre ei i-a sunat, drept răzbunare, la ușă - și l-a chemat pe tatăl ei până jos, “să-i arate ceva”. Își amintește soneria, își amintește vocea vecinului, își amintește și cum răsunau pașii tatălui ei pe holul blocului. Și, bineînțeles, își amintește când s-a întors și a strigat-o. A știut, atunci, că el deja știa.

PARALIZIA / “DEJA TOATĂ LUMEA SE HOLBA LA MINE”

Fostul liceu al Evelinei e într-o zonă liniștită a orașului, între blocuri. Ca să ajungi la el traversezi o trecere de pietoni din care au mai rămas două dungi palide şi un semn de trafic peste care un elev inspirat a lăsat câteva hieroglife. Dacă ești profesor, intri pe la intrarea profesorilor, prin poarta din față, legată de clădire cu dale de beton flancate de câțiva pomi. Dacă ești elev, intri prin lateral, prin curtea școlii - locul în care fiecare metru pătrat are o funcţie bine definită: terenul de baschet, cel de fotbal, locul pentru fumat, locul pentru stropit cu apă, locul celor care nu îşi găsesc un loc.

Aici s-a întâmplat totul. Înainte de “poze”, Evelina era doar fata aia puţin băieţoasă, energică, prietenoasă. În pauze îşi lua pateu cu vişine de la magazinul de lângă liceu și fuma Kent Click. Avea și prietene, dar se înţelegea mai bine cu băieţii. Uneori juca fotbal cu ei.

Era într-o vineri, își amintește. Deja se despărțise de Răzvan. S-au intersectat, în acea zi, pe holul liceului - iar el a oprit-o să-i dea înapoi telefonul pe care i-l împrumutase când încă erau împreună. Trecuseră două luni de-atunci - și el încă nu i-l înapoiase. Poate de aceea a și fost surprinsă când a strigat-o, i-a întins telefonul și aproape că a fugit. S-a uitat nedumerită în urma lui; ar fi vrut să mai schimbe câteva vorbe.

”A fost ca și cum ar fi aruncat o bombă, după care a căutat să se salveze rapid”, spune Evelina. Când a deblocat telefonul era singură pe palier. Se uita la ecran și se vedea pe ea însăși, dezbrăcată, într-o fotografie-wallpaper despre care nu-și amintea nimic. Gresia ciobită de pe holurile liceului, ora care deja începuse, strigătele din curtea şcolii, râsetele din alte clase - toate deveniseră fundal pentru cadranul acelui telefon; pentru pixelii care recompuneau imaginea trupului ei gol.

Nu știa ce să facă. “Am stat pe Facebook continuu în weekend-ul ăla să văd dacă apare ceva legat de poze”, își amintește. Pozele n-au apărut nici în weekend, nici luni. Spre miercuri se mai liniştise deja - se gândea că Răzvan n-a vrut decât s-o sperie cu poza, totuși - și că n-o să se întâmple nimic.

Dar s-a întâmplat. Într-o zi, înainte de începerea orelor, o colegă i-a transmis, printr-un paj de-al ei, că trebui să stea de vorbă. Așa era Cristina, discuta prin intermediari. Într-un scenariu de serial american, s-ar încadra minunat în tipologia puștoaicei populare în jurul căreia gravitează o armată de fani.

“M-a mirat faptul că mă cheamă să vorbesc cu ea, noi nu aveam nicio tangență”, spune Evelina - care a ajuns, totuși, prea târziu la apel. S-a lovit de un ”nu pot să vorbesc acum”. A insistat; voia să știe, totuși, despre ce e vorba.

”Skype”, i-a spus Cristina, în treacăt.

I-a fost clar, atunci, că nu mai era doar despre ea și Răzvan; că erau deja colegi care știau. S-a așezat buimăcită în bancă. Profesorul preda, ea nu înțelegea ce spune, contururile din clasă se dizolvau unele într-altele, ca-n peisajele cețoase dintr-un tablou impresionist. În băncile din față, colegele ei își trimiteau bilețele, creta scârțâia pe tablă, un coleg din ultima bancă chicotea înfundat, Mihai Eminescu era tot acolo, în ramă, din curtea școlii se auzeau strigăte, particulele de praf sclipeau în lumină, iar ea stătea încremenită în bancă, disperată să găsească o ieșire. Treizeci şi şapte de minute până la pauză. Douăzeci şi cinci. Treisprezece. Două minute. Şi iată-l pe profesor ieşind, cu catalogul la braţ, și lăsând-o pe Evelina singură în fața colegilor.

”Cristina nu a mai vorbit cu mine”, spune. A ieșit în pauză. “Deja toată lumea se holba la mine. Nimeni nu zicea nimic, doar se uitau la mine, fie fată, fie băiat”.

NEPUTINȚA / “AM NEVOIE DE AJUTOR. PĂRINȚII MEI NU ȘTIU NIMIC, ÎMI E FRICĂ”

Corpul ei gol avea să ajungă pe telefoanele tuturor. Vor veni la ea, pe rând, s-o întrebe râzând dacă e chiar ea în fotografie. În pauze, ea va traversa holul liceului cu gând să-și ia de la magazin pateu cu vișine. Va face cale-ntoarsă din cauza ciorchinelor de colegi, mulți din alte clase, care se vor ține stol după ea, își vor plimba telefoanele pe sub ochii ei, o vor striga din toate direcțiile, îi vor tăia calea. Iar mai târziu, când orele se vor fi terminat, alaiul o va urma și în curtea şcolii, și pe terenul de baschet, și la locul de fumat, ba chiar și în acel loc în care se strângeau înainte cei care nu aveau un loc al lor. Încetase să mai fie fata băieţoasă, energică şi prietenoasă. Devenise “zdreanţa”; așa îi ziceau.

Ce i s-a întâmplat Evelinei, fata dintr-un liceu de provincie ca sute altele din România, nici măcar n-are un nume în legislația românească - deși începe deja să arate a fenomen. Fiecare adolescent are un telefon, fiecare telefon are o cameră foto, fiecare poză poate ajunge instant în domeniul public via Facebook. Iubirile de liceu se leagă, ard și se fac scrum, dragostea adolescentină se transformă în furie, furia împinge spre răzbunare - de aici și termenul de “revenge porn”, adoptat de noi în versiunea lui englezească.

Știrile despre “revenge porn” ajung la noi accidental - fie atunci când consecințele sunt severe și palpabile, fie când incidentele generează scandal public. O elevă în vârstă de 18 ani de la Liceul Mihai Eminescu din Constanţa a fost exmatriculată în anul 2015 când, în spaţiul online, au apărut o serie de fotografii compromiţătoare cu ea, potrivit TvLitoral. Anul acesta, în februarie, o adolescentă de 15 ani din comuna Dumbrăveni a fost şantajată de fostul iubit cu o serie de fotografii intime. Nu a cedat şantajului şi s-a mutat de la liceul din Dumbrăveni la unul din oraşul Suceava. Ca atare, fostul s-a răzbunat publicând fotografiile în mediul online şi, totodată, trimiţându-le pe telefon tuturor cunoscuţilor fetei, conform Ziarul Evenimentul. În luna septembrie a acestui an, Adevărul ne relatează cum o altă tânără a fost ameninţată luni de zile de către fostul prieten care îi cerea bani pentru a nu publica o filmare intimă. Iar dacă tot discutăm despre şantaj, aflăm din Evenimentul Zilei că, în luna mai a acestui an, o altă adolescentă a fost ameninţată cu poze nud, dar nu pentru bani, ci pentru a se culca cu un prieten al celui care o şantaja.

Statistici care să dea o dimensiune fenomenului nu avem încă, dar cei din prima linie - polițiștii, de exemplu - știu că termenul “fenomen” nu e exagerat, deși la Poliție ajung puține cazuri. Ca și în cazul violenței domestice, a violului ori a altor agresiuni asociate cu rușinea, adolescenții care cad victime “revenge porn”-ului arareori depun plângere. Prima barieră ține de faptul că, pentru plângere, trebuie să vii la Poliție obligatoriu împreună cu părinții, de vreme ce ești minor - or, de multe ori, asta e spaima principală a adolescenților: să nu afle părinții. Plângerea, în caz că ea există, ar putea ajunge la polițiștii de la Biroului de Combatere a Pornografiei Infantile prin Sisteme Informatice (BCPISI) - doar că și aici e o piedică: nu toate cazurile de fotografii nud cu minori pot fi încadrate, juridic, la pornografie infantilă. E nevoie ca imaginea să aibă conținut sexual explicit.

O altă variantă de încadrare în legea penală e șantajul - dar nici aici nu e simplu să probezi infracțiunea; termenul “șantaj”, așa cum e el definit de lege, e mai riguros definit și mai rigid decât cel pe care noi îl folosim în judecățile de fiecare zi. De exemplu, explică avocata Casadra Pînzaru, șantajul făcut cu scopul “de a de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial” nu este reglementat încă în mediul online. Desigur, la nivel de principiu, captarea imaginii unei persoane - a Evelinei, în cazul nostru - ori utilizarea acestei imagini sunt interzise, teoretic, în absența consimțământului prealabil al persoanei fotografiate. Dar dreptul la imagine nu este nici el un drept absolut, spune Pînzaru; în plus, “delimitarea dreptului la imagine de dreptul la liberă exprimare nu este un exercițiu simplu”.

Ce-ar fi făcut totuși ca avocat ea, Casandra Pînzaru, dacă ar fi fost mama Evelinei? Ar fi apelat, spune ea, la toate mijloacele legale posibile - pornind însă de la premisa că apărarea propriului copil ar fi, în contextul legislativ dat, o chestiune de durată și cu un final incert.

Și mai e, bineînțeles, prevenția. Din iunie 2017, de exemplu, Poliția Română, în colaborare cu Europol, a început prin școli o campanie - sub hashtag-ul #SayNo - care abordează “revenge porn”-ul din perspectiva șantajului. Conform comunicatului de presă disponibil pe site-ul Poliţiei Române, campania #SayNo include un film care ajută la recunoașterea unor potențiale abordări de tip ,,sextorsion”, în mediul online. Acest film este vizionat în şcoli şi licee în cadrul campaniei de informare şi este urmat de o discuţie cu un reprezentant al legii unde adolescenţii află cum să acţioneze în situaţia în care sunt şantajaţi cu fotografii sau filmări de natură sexuală. Un prim pas este acela de a cere ajutorul adulţilor şi de a raporta evenimentul către poliţie. De asemenea, adolescenţii sunt încurajaţi să păstreze toate dovezile şantajului. Pentru aceia care nu se confruntă cu această situaţie, campania #SayNo are rol de prevenţie.

Pentru adolescenții ca Evelina, care nu știu cum să se păzească și cărora le e prea frică sau prea rușine pentru a cere ajutorul părinților, mai există și sprijinul alternativ dat de unele ONG-uri. Teodora Stoica de exemplu, care coordonează serviciile de asistență și consiliere ale Salvați Copiii, are deja indicii concrete că revenge porn-ul a luat amploare în ultimii ani. Adolescenții, explică ea, cer ajutorul via email, de cele mai multe ori anonim. „Mă amenință pozele, îmi spune că va crea reclame porno cu mine. Ce pot face?”, spune unul dintre mesaje. Altul: „Ajutați-mă! Trăiesc într-un stres zilnic, verificându-mi messenger-ul și notificările”. Și altul: “Trec prin asta de 8 luni și am nevoie de ajutor. Părinții mei nu știu nimic, îmi e frică”.

Așa a început și povestea noastră: cu o spaimă. Cu o fată împietrită de teamă că vor afla părinții. În final au aflat - iar ea și-a executat, până la capăt, sentința dată de instanța judecății publice.

Citiți, în episodul de duminică, 5 noiembrie, cum au ajuns pe net fotografiile pentru care Evelina n-a pozat niciodată. Martor-cheie: Răzvan.

În plus, vă invităm diseară, 3 noiembrie 2017, începând cu ora 19:00, la vernisajul expoziției “Și au trăit fericiți până la prima poză” de Alexandra Crisbășan (lucrările sunt expuse la Gallery, București, strada Leonida, nr. 9-11). Alexandra a privit da capo al fine, prin lentilă artistică, tot demersul nostru jurnalistic - și și-a construit întreaga viziune despre “revenge porn” pornind de la povestea Evelinei. Vă așteptăm.

----

Acest proiect a fost realizat în cadrul Burselor Superscrieri/Avon pe tema „violenţa domestică”. Programul este un parteneriat între Fundația Friends For Friends și Avon România

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Realizeaza cineva la fel ca mine, potentialul nivel de rautate care colcaie prin licee....
    • Like 0
  • Totul sta in educatie.... absolut totul . Aceste aspecte trebuie discutate la scoala fiindca exact acolo se intampla. La primul caz- MINISTERUL sa se autosesizeze si sa faca nota informativa profesorilor diriginti fiindca ai nevoie de 15 minute pentru a discuta un astfel de caz si explicat ce sa si ce sa nu pentru a evita o situatie similara precum si o educatie pentru a nu accepta si alte abuzuri etc etc
    • Like 1
  • Mr.Oh check icon
    "Revenge Porno" - Societatea zice ca daca tot le-am facut sa ascundem pozele. Sa le interzicem. Sa convingem oamenii sa nu le publice, sa nu le transmita mai departe. Dar de ce au pozele nud sau in posturi intime atata putere asupra mintii noastre? Sunt doar niste poze.
    Eu vad problema aici. Faptul ca ni se cere sa le ascundem ne face vulnerabili la aparitia lor.
    Eu vad multa ipocrizie in asta. Relatia noastra cu firescul biologic este denaturata de societate, care foloseste pentru a-si manifesta rautatea orice mijloc. Fie ea si o poza.
    Cand oamenii vor vedea nuditatea ca ceva firesc atunci poate ca lumea va arata altfel.
    • Like 2
  • Corina check icon
    Empatie și elocvență. Ați redat foarte bine șocul, suferința. De acord și cu Sami de mai jos. Contează mult să nu dăm mai departe astfel de lucruri nici cu vorba, nici cu fapta și să nu intrăm în grupul hulitorilor și al celor care se distanțează de victimă.
    • Like 2
  • Opera lui Moș Teacă.

    Știre bombă, șoc, a la România TV.
    Trei deținuți au fost eliberați din greșeală de la penitenciarul din Giurgiu. Ei au beneficiat de reducerea compensatorie deși au "locuit" în celule de lux. S-a dispus reâncarcerare lor dar...ghinion ! Ia-i de unde nu-s. Poate că sunt ascunși în cămara lui Moș Teacă, protectorul hoților și violatorilor.
    • Like 1
  • Prea lung comentariul, nu are nimeni timp sa citeasca , sa incercam sa fim mai concisi!
    • Like 0
  • Una din simptomele unei constructii sociale grotesti. Adica incriminam actul sexual neconsimtit cu partenerul cu acte (adica cu sotul/sotia), dar nu avem mijloacele legale sa protejam pozele facute in ipostaze intime unor adolescente? Si nu avem incriminat acest tip specific de santaj? Bai juristilor, impuscati-va daca nu stiti ca si un act sexual pe care ti-l ofera o victima a astfel de presiuni este tot un beneficiu ilegitim si ilegal. De viciu de consimtamant ati auzit, juristii lu' peste?
    • Like 0
  • E obositor de lung si de prost scris, o bataie de joc la adresa cititorilor, pentru ca subiectul nu stim daca exista. Sigur, identitatea victimei trebuie protejata, dar nu si a faptuitorilor, autoritatilor, etc. Care, cine e ele? Asa. Si inca o intrebare: fotografia ii apartinea? o reprezenta pe ea, sau era capul ei photoshop-at pe un trup gol? Ca nu aflam, frate! Tone de text si nu aflam. Va spun eu pe scurt: si DACA era fotografia ei, si daca nu, problema este a lipsei de comunicare intre copii si parinti. Fata s-a simtit terorizata sau chiar a fost terorizata de anturaj - colegi, pesti, etc - pentru ca i-a fost frica sa VORBEASCA CU PARINTII. Or, copilul devine victima anturajului doar atunci cand este deja victima in familie; cand nu poate veni sa ceara ajutor tocmai celor care ar trebui sa il protejeze chiar si de propriile prostii sau alegeri gresite, firesti pentru varsta asta frageda. In concluzie: halal jurnalismus! Morituri te salutant!
    • Like 3
    • @ Anca Paduraru
      rdr check icon
      " Care, cine e ele? Asa. " lol. "Si inca o intrebare: fotografia ii apartinea? o reprezenta pe ea, sau era capul ei photoshop-at pe un trup gol? Ca nu aflam, frate! " Afli daca ai citit minim o carte pe an, oamenii obisnuiti reusesc sa deduca unele lucruri din text. In ultimul rand, ai generalizat un fenomen social cum numai un postac care se holbeaza 5 ore pe zi la TV poate.
      • Like 0
    • @ rdr
      Stimabile, derapajul de la normele gramaticale este adecvat derapajului mental al autorelui. Capisci? Si inca una: nu, nu trebuie sa deduci. Nu suntem la lectia de lecturi subtile, atat de subtile incat le inteleg doar les connaisseurs. Ci la un articol de presa. Presa. Nu, nu raspundeti. Nu stiti ce e aia.
      • Like 1
    • @ Anca Paduraru
      Spun la sfarsitul articolului ca o sa lamureasca toate chestiunile astea in articolul de duminica. Cam click bait pentru gusturile mele...
      • Like 0
    • @ Anca Paduraru
      GabiC check icon
      Anca, ai toata sustinerea mea! (Nu ca ar da cineva doi bani gauriti pe ea :-)))
      Stai sa vezi ca a aparut si episodu' 2 : "foto pornografia se intoarce" ... si, la cererea telespectatorilor va fi un sequel: " razbunarea rochitei roz" (sau a pantalonilor de blugi)
      • Like 0
  • Cu un sistem educational la pamant nu te poti astepta la alceva.Parintii sunt ocupati cu munca,cu grija de a avea ce sa puna la copii pe masa a doua zi,la scoala vechea garnitura de profesori cu standardele lor mai severe au cam disparut,cei noi de acum se angajeaza ocazional numai pana prind un job in strainatate si au zburat,unii chiar daca sunt pregatiti nu se lanseaza cu adevarat in munca de educatie,sunt scarbiti de ce vad in celelalte sisteme ale statului nostru capitalist,isi fac atributiile si atat,
    • Like 1
  • Totul pornește de la frecventarea unor locuri, medii și anturaje nepotrivite. Încet, încet, începe derapajul și degradarea pe toate planurile.
    • Like 0


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult