Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

#șîeu Aventura unui om de afaceri din Suceava care a condus până la București: „M-am dus bou și am venit vacă”. Filmul călătoriei finalizat cu construcția primului metru de autostradă din Moldova

Stefan Mandachi

Omul de afaceri Ștefan Mandachi a construit simbolic un metru de autostradă la Suceava, între Voroneţ şi Putna, într-o singură zi, prin mobilizarea unei echipe de doar 17 oameni. El spune că vrea astfel să atragă atenția asupra amânării excesive a construirii unei autostrăzi în Moldova.

Primul metru de autostradă a costat 4.500 de euro și ar urma să fie „inaugurat” pe 15 martie, la ora 15.

Demersul survine după ce antreprenorul susține că a fost de mai multe ori pe punctul de a muri în trafic și că a pierdut inutil ani din viață la volan.

Proiectul a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă în care a fost prezentat filmul construcției primului metru de autostradă din Suceava. 

Citiți și: 

„Este un gest cât se poate de serios, cu moartea de pe șosele nu se glumește. Am printat milioane de afișe în care mi-am strigat disperarea cu privire la potecile noastre din Moldova. Am creat puțină vâlvă la început apoi lucrurile s-au domolit și românii își reintră încet dar sigur în zona molcomă de confort. Practic, am demonstrat că în șapte ore se face un metru de autostradă. Dacă există voință și bani, chiar și un singur om poate face o autostradă, fără nicio problemă. România are bani”, a spus Ștefan Mandachi.

Într-un interviu acordat Republica.ro, suceveanul spune că trăieste în cea mai riscantă zonă din Uniunea Europeană din punct de vedere rutier.

„Cine este responsabil pentru toate performanțele? Cine este vinovat pentru toate pierderile, lacunele, dezordinea, haosul, risipa? EU. Atât Vinovatul, cât și Lăudatul au nume și prenume: Mandachi Ștefan. Așa cum eu decid în SRL-ul meu, așa și o mână de oameni au decis pentru SRL-ul România. Din 1989 astăzi trăim cel mai prosper moment al istoriei României. Dar cel mai prosper moment al istoriei trăiesc 90% din țările lumii. De aceea, când se amestecă autostrăzile cu justificarea că suntem în cel mai bun moment al istoriei sunt luat de prost. Nu c-aș fi foarte isteț, dar eu mă refer strict la subiectul autostrăzi. Într-un singur an în România mor 2000 oameni în accidente rutiere. Mai mult decât au murit la revoluție. Conform statisticilor, cei mai mulți dintre ei mor în Suceava, județul în care locuiesc și eu. Pe cale de consecință, eu trăiesc în cea mai riscantă zonă din Uniunea Europeană din punct de vedere rutier”, spune omul de afaceri.

„Şi eu sunt vinovat! Eu şi toţi românii care circulăm indiferenţi pe margina gropii. Culmea! Suntem tăcuţi”

Filmul construirii singurului metru de autostradă din Moldova poate fi urmărit pe canalul de youtube „România vrea autostrăzi”.

Omul de afaceri spune în videoclip că a condus până la București și înapoi, „să felicit oamenii de pe marele şantier”, după ce televiziunile au anunțat la 1 decembrie anul trecut că în sfârşit se construieşte autostrada Unirii, spre Moldova.

„Din `89, în accidente au murit peste 60.000 de oameni, cam cât populaţia oraşului Alba-Iulia. Oare câţi ar fi supravieţuit dacă aveam autostrăzi? Ajung în Fălticeni. Nimic. Roman, Bacău. Nimic. Focşani? Zero. Buzău. Nimic. Bun venit în Bucureşti! Nimic , dar nu mă dau bătut. Mă întorc pe partea cealaltă. Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani. Nimic. M-am întors viu la Suceava. Am condus 1000 de km în mai mult de 16 ore”, spune în videoclip omul de afaceri Ştefan Mandachi. 

„Mii de maşini au trecut pe lângă mine, la doi-trei metri. M-am dus bou ş-am venit vacă. Şi eu sunt vinovat! Eu şi toţi românii care circulăm indiferenţi pe margina gropii. Culmea! Suntem tăcuţi. Probabil ne place acolo”, adaugă el.

Omul de afaceri a tipărit și a oferit, în ultimele șase luni, peste trei milioane de afișe, iar acum a anunțat că oferă gratuit și autocolante cu mesajul „România vrea autostrăzi” celor care doresc să se alăture manifestului. 

În plus, omul de afaceri sucevean îi cheamă pe toți românii să i se alăture manifestului său, prin asumarea sloganului #șîeu, ca gest de solidaritate a întregii țări cu cetățenii din regiunea Moldova. 

„Suntem singura provincie istorică din Romania cu zero kilometri de autostradă după aproape 30 de ani de la Revoluție. Am fost astfel condamnați la izolare economică și foarte mulți oameni și-au pierdut viețile în traficul din nord-estul țării din cauza lipsei drumurilor decente. Sunt mirat că această zonă de graniță a Uniunii Europene a fost uitată, neglijată și sfidată. Este momentul ca aceste lucruri să se schimbe”, a adăugat Ștefan Mandachi.

Inițiatorul a anunțat că pe 15 martie, de la ora 15:00, va adopta o formă inedită de protest pentru a transmite mesajul său către autorități și către cetățeni. Astfel, la ora inaugurării metrului simbolic de autostradă, omul de afaceri va suspenda timp de 15 minute activitatea în toate afacerile pe care le administrează. Acestea includ o rețea de 40 de restaurante, un hotel, centru de conferințe, sală de fitness, cafenea și un centru SPA, care au în total 850 de angajați și cifră anuală de afaceri de 27,6 milioane euro. Mai mult, el spune că se va autosuspenda din profesia de avocat pentru un an de zile, în semn de protest pentru toți avocații care nu pot să-și reprezinte clienții din țară, deoarece nu au pe unde să circule.

Despre proiectul „Un metru de autostradă în Moldova”

Singurul metru de autostradă din Moldova a fost realizat în șapte ore cu o echipă de 17 muncitori. Au fost folosite un escavator cu gheară pe roți, un escavator tip macara cu șenile, un buldozer tasator, două camioane cu remorcă, un camion cu betonieră, două microbuze, o vola, șase lopeți, două dreptare, două drujbe, patru ciocane, 4.17 metri cubi de beton, 36 de metri pătrați de plasă de fier, un kilogram de cuie, trei kilograme de vopsea, 36 metri cubi de balastru, opt metri liniari de țeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru parapeții de protecție șosea și 12 metri liniari de țeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru susținerea afișajelor și indicatoarelor rutiere. 

Alianța Vestului vrea să obțină fonduri europene pentru autostrăzi

În octombrie anul trecut primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca au înființat o alianță care își propune printre altele să obțină fonduri europene pentru proiecte de auostrăzi și linii ferate de mare viteză.

„Noi, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, am decis înființarea Patrulateralei Vestului, for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză și în plan cultural.

Ne propunem ca această structură să fie cadru pentru schimburi de idei și de experiență între noi, dar și de inițiere împreună de proiecte infrastructurale majore, mai ales pe linia îmbunătățirii conectivității între cele patru orașe – cale ferată de mare viteză, autostradă, drum expres, rapid – și de cooperare în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate. Vrem să dăm și un exemplu național de cooperare pentru abordarea de proiecte mari, inaccesibile fiecăruia în parte”, au anunțat reprezentanții Alianței.

Analiză Factual: 23 de miniștri ai transporturilor , 748 de km de autostradă

În diferitele guvernări din 1990 și până astăzi au fost 23 de miniștri ai transporturilor. La ora actuală, România are (conform CNADNR), 748 de km de autostradă.

Guvernanții au promis în programele de guvernare din ultimii 20 de ani sute de kilometri de autostradă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vero check icon
    ... am tot citit si tot citesc, legat de initiativa lui Stefan! Te rog, imi cer permisiunea sa-ti spun pe nume!
    Imi lasa un gust amar, comentariile si critica distructiva a celor care o fac!
    Ba ca acest antreprenor isi face publicitate, ba ca o sa mearga mai departe sau e apa de ploaie .... asa cum se intimpla la noi in RO de circa 30 de ani!!!
    E trist! Putem sa fim si noi uniti, sa incercam sa-l sprijinim pe cel cu idei, cu initiative, pe omul care vrea sa faca ceva bun in aceasta tara nu doar pentru el, sa nu mai fim doar cirtitori si sa bagam bete in roate!!!
    Nu este usor, mai ales la noi in RO, sa zidesti, sa construiesti, sa faci ceva care sa conteze pentru tine si pentru semenii tai!
    Fara implicare, vointa si efort, nu se poate construi ceva trainic!
    Romania este o tara cu de toate, ii lipseste insa forta umana care uneste, ii lipseste omul harnic si gospodar, ii lipseste omul care conduce sa aiba coloana vertebrala si sa-i pese de semenii lui, ii lipseste omul iubitor de neam si glie, ii lipseste omul responsabil ..... vorbele goale nu-ti dau de mincare!
    Cred cu tarie ca umar linga umar putem face multe .... incepind cu acest mic pas propus de Stefan Mandachi!
    Daca ne pasa de Romania, hai sa fim alaturi de el, nu avem nimic de pierdut ci doar de cistigat si de invatat! Felicitari Stefan!
    • Like 0
  • Cerem construcția de autostrăzi și în zona Moldovei și susținem acțiunea lui Ștefan Mandachi.
    • Like 0
  • Ioana check icon
    Initiativele, atat de construire a primului metru de autostrada in Moldova, cat si cea de a organiza un protest de 15 minute la nivel national, mi se par extraordinare.
    Dar mi se pare foarte trist faptul ca cele mai multe comentarii la acest articol, pe un site cum e Republica, sunt negative la adresa domnului Mandachi sau pline de suspiciuni (ce o fi vrut omul sa obtina de fapt:-((( )
    Cred ca atitudinea asta e cea care ne macina si ne opreste sa crestem, sa ne dezvoltam, ne trage inapoi zi de zi... De aceea avem si conducatorii tarii pe care ii avem...
    Nici nu incercam sa vedem partea frumoasa, optimista, inovatoare a oricarei intamplari, ii dam inainte cu negativismul, invidia, rautatea, prostia, cu orice pret...
    Dar revin - tot respectul pentru domnul Stefan Mandachi si sper ca numarul celor care ii apreciaza incercarile sa fie cat mai mare!
    • Like 1
  • check icon
    Omul asta este "cel mai tare din parcare"! Pe care il vad eu, ca roman, din afara tarii. :) Felicitari.
    Spune-mi unde pot sa trimit niste bani pentru a sublinia ideea de "impotenta" a guvernului Roman, si o sa-i trimit. Numai asa, sa-mi bat joc de cea mai "proasta" "femeie" care a fost vreodata "prim ministru", de la Turci incoace! :)
    Ideea de avea autostrazi cum trebuie este esentiala si este la baza dezvoltarii societatii de "neanderthali" din Romania. Cineva isi bate joc de Romani din 89' prin infranarea inceperii constructiei sau prin jocul de "cine va avea puterea" asupra constructiei! Acum Dragnea si oamenii lui vor sa aibe "puterea asupra" constructiei". Ei se gandesc bine! Familia mea va fi la "plaja" in Bahamas tot timpul! :(
    Si tu te gandesti, ca om normal, sa nu ii futi in gura??!!
    • Like 2
  • check icon
    Omul asta este "cel mai tare din parcare"! Pe care il vad eu, ca roman, din afara tarii. :) Felicitari.
    Spune-mi unde pot sa trimit niste bani pentru a sublinia ideea de "impotenta" a guvernului Roman, si o sa-i trimit. Numai asa, sa-mi bat joc de cea mai "proasta" "femeie" care a fost vreodata "prim ministru", de la Turci incoace! :)
    Ideea de avea autostrazi cum trebuie este esentiala si este la baza dezvoltarii societatii de "neanderthali" din Romania. Cineva isi bate joc de Romani din 89' prin infranarea inceperii constructiei sau prin jocul de "cine va avea puterea" asupra constructiei! Acum Dragnea si oamenii lui vor sa aibe "puterea asupra" constructiei". Ei se gandesc bine! Familia mea va fi la "plaja" in Bahamas tot timpul! :(
    Si tu te gandesti, ca om normal, sa nu ii futi in gura??!!
    • Like 2
  • Liviu check icon
    Ma intreb, o fi o campanie de marketing destul de bine facuta pentru shaormeriile acestui domn (si multa lume/ presa au muscat-o) sau are in plan sa candideze in viitor?
    Voi pe care mizati?
    • Like 0
    • @ Liviu
      Chiar nu cunoasteti lantul de restaurante SPARTAN???
      • Like 0
  • Ionel check icon
    "Paine si ..........CIRC" !!! Mai mult CIRC !!! Nu spunea basescu ca nu avem nevoie de autostrazi !!?? Cand scria Flutur cu oi pe dealuri ce facea acest domn, "om de afaceri" !!! ??? Abia astept sa preia USR si PLUS puterea ! Oricum, or sa ajunga la concluzia ca daca tot nu mai trebuie sa traim in cupluri ci in grupuri, ce nevie mai avem de autostrazi ??
    • Like 0
    • @ Ionel
      raimond check icon
      Ionele, lasa-l pe Basescu, ca e fumat (desi eu inca astept sa-l ia si pe el DNA-ul cu mai multe chestii). Dusmanul vostru acum e Iohannis. Iohannis e vinovat, ce nu ti-e clar?
      • Like 2
  • Opinion check icon
    Daca nu i-am mai plati statului degeaba taxe si impozite pentru autostrazile pe care nu le face, am avea destui bani cu care sa ne construim singuri 10.000 de km de autostrazi!
    Cand oamenii emigreaza o fac pentru ca nu mai vor sa plateasca pentru o prestatie atat de proasta a statului si decid sa cumpere servicii publice de la concurenta (adica alte state)!
    • Like 4
  • Având în vedere ”protestul” acestui om, cumulat cu incapacitatea ”devastatoare” a analfabetei din fruntea guvernului, poate fi o variantă de lucru revenirea la șantierele naționale ale tineretului; dar cine să-i organizeze și să-i conducă pe oameni... ”decât să vorbesc liber și să spun prostii...” Totuși, acest om, alături de sutele lui de angajați, de familiile și rudele acestora, nu ar putea ”convinge” aleșii, tocmai pentru infrastructura pe care o doresc, la vot... și, până atunci, prin proteste serioase, civilizate, prin care să arate cât sunt de hotărâți; chiar dacă, conform gubernanților, oamenii o duc foarte bine, dar nu își dau seama de bunăstarea care-i copleșește.
    Fostul meu primare, acum sanator (n. votacilor), invoca în continuu faptul că are nevoie de liniște, pentru a putea lucra. Desigur, prin liniște, el și gașca lui, se refereau la mușamalizarea tuturor abuzurilor, dar și a opiniilor contrare, contondente. Singurul moment postrevoluționar, în care am simțit o revanșă față de distrugerea concertată a demnității, din partea găștilor, a fost, surprinzător, în perioada în care Dan Diaconescu, în timpul campaniei electorale, alerga prin oraș și, din difuzoare puternice, nominaliza mafia locală: primarele (sanatorul, de), șeful poliției și, respectiv șeful CJ - un alt analfabet funcțional.
    • Like 0
  • Opinion check icon
    Felicitari pentru primul metru de autostrada din Moldova!
    Daca isi unesc fortele cativa antreprenori, isi fac singuri autostrada si gata. La 4.5 mil euro pe km, cu 900 milioane euro fac autostrada de 200 km in Moldova, pun taxa de trecere, isi recupereaza (in timp) si banii si isi dezvolta si afacerile.
    Dar de ce intre Voronet si Putna? Nu cred ca o sa faca niciodata parte dintr-o autostrada acel metru.
    Acum suntem curiosi sa vedem cat il costa intretinerea, daca apar surpari, cum se face deszapezirea.
    E nevoie urgenta de autostrada in Moldova, asta este clar! Sau se tem politicienii ca nu o sa mai fie suficienti asistati sociali care sa ii voteze daca se dezvolta Moldova?
    • Like 1
    • @ Opinion
      Voroneț - Putna, acolo a avut terenul.
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult