Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Discursul public de la noi înregistrează uneori forme acute și stridente, mai ales atunci când el se desfășoară între excepționalismul și mizerabilismul românesc. Cel dintâi are note înalte și discordante de multe ori cu adevărul și realitatea, atunci când obținem niscaiva succese în sport, la olimpiade internaționale (de matematică, fizică, chimie etc.), atunci când supralicităm meritele militarilor români pe fronturile de luptă din Afganistan sau din alte zone, când comentăm patetic și profund patriotic parada militară de 1 Decembrie, de Ziua națională a României, sugând ceva din gloria înaintașilor, sau când extrapolăm și hiperbolizăm diverse realizări ale orașelor și primarilor.
Mizerabilismul românesc, nebăgat în seamă de cele mai multe ori, în mod ciudat ne aduce trofee și distincții la festivalurile internaționale de film, prin regizori „eminenți”, dar teribiliști, care cultivă cu o savoare suspectă zonele tenebroase și eretice ale vieții publice și private din națiunea noastră. Acest mizerabilism românesc se vinde bine în Occident, este pofticios prizat de lumea occidentală ale cărei apetituri bizare au fost exersate de filme horror sau SF cu teme abominabile. Toate acestea au celebrat și au produs o adevărată maieutică a răului, a spaimelor planetare.
Excepționalismul este întotdeauna un sindrom al provincialilor, al frustrărilor provinciale și apare când „localismul creator” debordează într-o retorică a premianților și a excepțiilor. Ieșirea din aceste frustrări se face prin cultura excepționalismului prin care se încearcă o depășire a ceea ce este de nedepășit. În ultimul timp, presa și administrația locală a Clujului sunt „inflamate” de realizări excepționale: Clujul este „cel mai smart oraș din Europa”, Untoldul este cel mai festival din toate festivalurile din lume, „City rocks, cel mai mare flashmob de muzică rock din Europa Centrală”, Clujul a devenit „capitala tenisului românesc” (dar fără tenismeni performanți) etc.
Peste toate acestea, se „așează” aeroportul din Cluj, condus de un inamovibil manager care a primit premiul „A.T.N. Corporate Award” pe 2021, și astfel Clujul „se află între greii aviației mondiale”, cum afirmă presa provincială, adică în compania aeroporturilor din Grecia, Turcia, Quatar etc. Managerul bățos și autosuficient al aeroportului a declarat cu emfază că aeroportul din Cluj „a gestionat cu succes activitatea într-o perioadă de criză fără precedent pe plan mondial” (s-a referit, cred, și la zborurile „excepționale”, sfidând toate restricțiile, zboruri care i-au transportat pe muncitorii agricoli români sezonieri, într-o perioadă de vârf a pandemiei Covid 19).
Nu contestăm „de plano” toate aceste „succesuri și realizări”, dar parcă îmbățoșarea retorică pe care o derulează fără frână un oraș este prea de tot și devine suspectă și dizgrațioasă. Oare a uitat cumva administrația locală și presa provincială clujeană, că înainte de 1989, Clujul a devenit de două ori „Erou al muncii socialiste”, în timp ce era cel mai înfometat oraș din Ardeal. A fost o adevărată „Fomidava” din care oamenii muncii necăjiți și înfometați făceau expediții în alte orașe ale Transilvaniei (Oradea, Bistrița, Timișoara) pentru a-și procura alimentele de strictă necesitate. Foamea de atunci a fost ecranată de autosuficiența și narcisismul de astăzi. Este cu atât mai surprinzătoare această stare de fapt din anii ciumei, cu cât elita universtitară și intelectuală a Clujului, români și maghiari deopotrivă, nu a reacționat în nici un fel împotriva abuzurilor unui prim secretar al PCR care a înfometat orașul în schimbul obținerii tilului de Erou al muncii socialiste în dublă ediție. Pe un fond mental colectiv, puternic ideologizat înainte de 1989, după revoluția din decembrie, Clujul a devenit terenul fertil pentru toate extremismele naționaliste (AUR, PUNR, Vatra Românească, PRM) și pentru toate extremismele financiare (vezi celebrissima bancă falimentară Dacia Felix, care i-a căpătuit pe „patrioți”, sau schema Caritas de facere și de înmulțire a banilor de opt ori, precum la nunta din Cana Galilei).
Aceste situații par cu atât mai izbitoare cu cât orașe precum Brașovul, Iașiul, dar mai ales Timișoara, care a provocat prăbușirea comunismului din România, nu și-au asociat excepționalismul provincial. Ele au promovat o modestie „urbană”, decentă, fără stridențe și fără răbufniri de orgolii nemăsurate. Există o profundă învățătură a evanghelistului Luca în care se afirmă că „Cel ce se înalță, smeri-se-va” și care, cred că ar putea tempera și ogoi excepționalismul unor provinciali.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Totusi am impresia ca Clujul - mai ales de cand este primar dl. Boc - a intrat singur intr-o competitie cu Bucurestiul si incearca sa il copieze sau sa il depaseasca in anumite directii - si aici ma refer in principal la IT si divertisment. Nu este rau acest lucru, dar atunci cand vezi ca dorinta de a arata "superioritatea" este combinata cum mult PR exagerat - pe alocuri chiar de prost gust - referitor la anumite realizari te gandesti ca putina modestie parca nu ar strica macar din cand in cand. Nu de alta, dar "locul" Bucurestiului este ocupat deja pentru toata tara si nu avem nevoie si de un Bucuresti al Transilvaniei:)