(Foto: presidency.ro)
Imaginea președintelui la comemorarea a trei ani de la tragedia Colectiv este neschimbată. Stă drept și singur în fata unui fapt împlinit. Mă gândesc că este bine să reflectăm și să reflecteze la acest lucru. Am scris zilele trecute o scrisoare deschisă către dânsul. Mulți au criticat această scrisoare ca fiind dură sau, pe de alta parte, s-au întrebat la ce folosește.
Am citit cu atenție reacțiile. Președintele a primit din partea mea, ca și a altora din diaspora, sprijinul necesar la alegeri. 16 ore de frig, vânt și ploaie. Cunoașteți povestea - este a multora dintre voi. De-a lungul președinției sale, a primit susținere și a beneficiat de răbdare (de la mine mai mult, de la alții mai puțin, după posibilitățile fiecăruia). Am încercat să fac, la nivelul meu, un mic bilanț punctual la șase luni de guvernare, la un an și tot așa.
Și acesta ar trebui să fie primul răspuns la întrebarea „ce am putea face noi?”. Doar pentru că am ales pe cineva într-o funcție publică nu înseamnă că ne-am încheiat treaba și că acolo se opresc responsabilitățile noastre. Dimpotrivă. Ține de noi să ne asigurăm că acel cineva își îndeplinește partea sa de contract și, în caz contrar, să ii atragem atenția în mod politicos și să ii cerem să revină asupra lucrurilor care nu sunt în ordine.
Poate că e cazul să ne întrebăm: am făcut acest lucru? Tu, cel care citești aceste rânduri, înțelegi ce obligații are președintele față de tine? Faţă de ţară?
Pe de altă parte, odată ce noi ne îndeplinim rolul nostru zilnic, mă întreb ce anume ar putea face președintele, la rândul său. La ce m-aș putea aștepta? Am reluat și recitit atribuțiile prezidențiale și am încercat să îmi fac o imagine în legătură cu așteptările mele de la dânsul. Iată ce a ieșit pe scurt.
Președintele, oricare ar fi el, are patru dimensiuni, din câte îmi pot da eu seama. Cetățeanul, omul de partid, președintele țării și reprezentantul extern. Fiecare dintre aceste dimensiuni are o arie de acoperire și o audiență, un public pe care îl atinge. De exemplu, cetățeanul atinge tot de la familia apropiată la orașul unde a trăit. Reprezentantul extern atinge absolut tot, de la familie, la țară, la lume.
Cineva spunea că felul în care comunici trebuie să difere de la caz la caz, în funcție de persoanele cărora le este adresat mesajul. A vorbi „pe limba” celui care te ascultă înseamnă mai ales a face tot posibilul ca mesajul tău să îi fie interlocutorului cât mai aproape de inimă, de felul lui de a fi și, ca atare, a te asigura că acest mesaj își atinge ținta.
Primul punct unde aș sugera că este necesară o îmbunătățire grabnică este comunicarea internă din funcția de președinte. De la abilitatea de a ține discursuri care să trezească, să anime și să dea încredere, până la structura și disciplina pe care le poate aduce un plan de comunicare concret și bine dus la îndeplinire, totul trebuie să fie revizuit în așa fel încât să atingă cât mai multe persoane din electoratul român, nu numai ținând în vedere viitoarele alegeri, ci, mai ales, axându-se pe punctele de importanță națională: corupție, justiție, sănătate, educație, infrastructură șamd.
Al doilea punct la care m-am gândit și pe care îmi este puțin mai dificil să îl descurc este poziția lui Klaus Iohannis în cadrul partidului care l-a sprijinit și îl sprijină în continuare la guvernare. Fiind principalul partid de opoziție și singurul partid de tradiție rămas în România, mă întreb dacă nu ar exista o posibilitate de restructurare în interiorul acestui partid. E dificil să păstrezi o imagine curată și integră atâta timp cât picioarele îți sunt încălțate într-o pereche de pantofi mânjiți, scâlciați. Tocmai pentru că nu cunosc îndeajuns contextul PNL - șeful statului, aș sugera ca președintele să dezvolte ce anume și cum anume ar putea ajuta sau sprijini în acest punct.
Mă întreb și dacă această dimensiune nu poate fi legată cu cea de reprezentant extern. Poate în acest sens, președintele să se inspire sau să se bizuie pe exemple concrete de relații între alți președinți de stat liberali și partidele acestora și felul în care s-au sprijinit sau promovat reciproc. Nu mă gândesc aici doar la construirea unui personaj politic, ci mai ales la promovarea inițiativelor care corespund cu programul electoral pentru care președintele a fost ales. Cele două ar trebui să meargă mână în mână. Eu nu asociez pe Iohannis cu PNL în mod automat, trebuie să fac un efort de gândire ca să îmi amintesc de faptul că dânsul este liberal și că PNL-iștii fac parte din același partid cu Iohannis… Ce lipsește? De ce nu se lipesc aceste două imagini? Și cum ar putea președintele să remedieze acest lucru?
Consider că cele mai bune ipostaze ale președintelui sunt la nivel local și pe plan internațional. Prestanța și faptul că se descurcă din punct de vedere lingvistic presupun că ajută la aceste nivele. Dar există și aici câteva lucruri de luat în considerare pentru un președinte care trebuie să gândească „outside the box”. Vă ofer următoarele studii de caz, bazându-mă pe exemple din istoria americană a oamenilor de stat:
- Cazul Louisiana - deși atribuțiile președintelui nu permiteau achiziționarea de pământuri, Thomas Jefferson a găsit o modalitate prin care a extins la maxim atribuțiile conferite președintelui în constituția americană, pentru că a avut viziunea necesară și a înțeles semnificația momentului și impactul actului de cumpărare care contribuie astăzi la magnitudinea Statelor Unite în lume. O atribuție care a fost înțeleasă (până la un punct) de Traian Băsescu. Cum ar putea să o folosească Iohannis?
- Alt studiu de caz ar fi războiul civil și poziționarea lui Abraham Lincoln care, în aparență, a divizat Statele Unite prin faptul că a luat poziție împotriva statelor care au dorit secesiunea. Un exemplu care l-a costat pe Lincoln un război civil, printre altele. Extrapolat la ziua de azi, putem să privim la divizarea socială în care ne aflăm și ultimul discurs în cadrul Uniunii Europene al lui Iohannis unde i s-a prezentat ocazia de a se alătura celor care luptă împotriva corupției și a spune clar că există probleme grave în guvernul României de azi sau… nu. A fost alegerea președintelui una potrivită?
- Al treilea și ultimul exemplu: Berlinul după al doilea război mondial și președintele Harry S. Truman. Cu riscul de a declanșa un război cu rușii, președintele a trebuit să găsească o soluție situației create de aceștia în Berlinul divizat. Avea două opțiuni vizibile. A căutat și a ales o a treia opțiune: pentru a ajunge la soldații americani din Berlinul de vest, a recurs la transport aerian. Uneori, este necesar să gândești diferit și să iei în calcul și altfel de soluții. Mai dificile, mai costisitoare pentru a-ți atinge scopul.
Toate aceste exemple, aceste oglinzi ale trecutului ar trebui să fie ținute sub ochii președintelui de aceia care îl înconjoară, îl sfătuiesc, îl susțin, îl îndrumă zi de zi. Invizibili să continue să șlefuiască pentru un scop comun.
La final, după ce am făcut oarecare săpături ca să ajung la aceste concluzii, îmi dau seama încă o dată că ne lipsesc anumiți suporți care să ușureze responsabilitățile cetățeanului și să îl facă să se simtă mai în control, mai implicat. Un exemplu concret: în citirea atribuțiilor președintelui, m-am gândit că ar fi fost bine dacă cineva ar fi făcut o comparație între ce atribuții avea președintele înainte și după restrângerea acestora de către guvernul PSD-ALDE, dar, mai ales, ar fi tradus aceste atribuții în cuvinte simple și exemple practice încât să ajungă la oricine din electrorat.
Las președintelui această întrebare: în fața scenei românești care fie moare (revoluție, mineriade, Colectiv etc) fie pleacă (vezi migrația din ultimii ani) nu este oare momentul să schimbe modul de a comunica în așa fel încât să unească și să întărească?
Și un avertisment: faptul că avem curajul să ne privim în oglindă și să admitem că există puncte unde am putea să creștem sau să îmbunătățim nu este o dovadă de slăbiciune. Dimpotrivă. Și mai ales nu înseamnă că uităm motivele principale pentru care astăzi acest președinte comemorează singur victimele de la Colectiv. Corupția ucide. Tăcerea ucide. Tu ce alegi?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Din punctul meu de vedere, tot respectul pentru ce a facut pana acum si incearca sa faca mai departe - este un model pentru ca si noi sa facem tot ce putem mai bine. Si chiar si atunci cand nu stim, sau gresim sa incercam sa gasim cea mai buna solutie.
Nu e singur ...are (încă) poporul cu el .. dar pare a nu fi un catalizator îndeajuns de puternic pentru el ..pentru a face ceva cu adevărat , ..altceva decât să "urmărească cu îngrijorare" ...
Dar cum ziceam ... Noi toți suntem de vina că ne'am xxxx pe el de vot ... SI acum ne plângem ... Poate sunt câțiva care s'au trezit...
1. vin alegerile europarlamentare - ce faci? ce facem?
2. nu e echipat corespunzator pentru razboi - ce inseamna asta? e acceptabil ptr functia lui? daca nu, il putem ajuta? cum?
3. vin alegerile prezidentiale - este singura alternativa... ce facem?
Da. Intrebarea care ramane este simpla: noi, ce facem?
Este necesar nu numai sa o punem, ci sa si raspundem.
in general, persoanele care sunt "oglinzi" si in fata carora, toate aceste minciuni cad de pe noi ca niste zdrente, sunt persoanele pe care le uram cel mai mult, uitand de fapt, ca nu prin faptul ca am sparge oglinda ne-am vindeca ci prin faptul ca am recunoaste minciuna si ne-am lepada de ea, alegand adevarul.
ca societate, suntem formati din milioane de oameni construiti din milioane de minciuni. suntem singuri in aceasta ipostaza? nu cred.
dar tine de fiecare dintre noi sa ne oprim si sa ne curatam, individual si reciproc, pentru a putea merge mai departe.
Romanii oricum au meteahna asta, sa uite repede, altfel, tariceanu trebuia sa mature showroom-ul Citroen, nu sa fie sef la senat.