(Foto: Guliver/Getty Images)
Am ajuns acasă. O zi plină în al doilea oraș al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Unul dintre cele mai multiculturale locuri în care am trăit. Nu mai puțin de 187 naționalități, printre care și români. La nivel național, românii au devenit anul acesta a doua grupare de imigranți, depășindu-i pe irlandezi și indieni, potrivit statisticilor oficiale publicate de The Guardian. Și totuși, zilele trecute am fost singură. Poate pentru că, deși suntem a doua populație de imigranți în Marea Britanie, statutul e încă nou și comunitatea se așază încet, încet, într-un context foarte instabil.
Ajunsă acasă, ochii mi-au picat pe insigna primită de curând de la protestul din 10 august. Gândurile mi se amestecă puțin... Să încercăm să le deznodăm împreună.
Pe 10 august un protest anunțat, notificat, unde au luat parte unii dintre prietenii mei, s-a sfârșit în lacrimi, gaze lacrimogene, tunuri cu apă și o lipsă totală de responsabilitate din partea oricărei autorități sau forțe de ordine.
Birmingham e un oraș divizat prin definiție, nu numai din punct de vedere politic (primarul conservator a smuls pur și simplu cu o diferență de câteva voturi puterea din mâinile fostului reprezentant laburist), dar și ideologic (referendumul aici a avut aproape un rezultat de 50-50) și social și etnic. Recent au avut loc în Birmingham, în centrul orașului, la o distanță de numai câteva sute de metri, nu unul, nu două ci 4 evenimente simultane cu un potențial exploziv. Conservatorii (majoritatea antieuropeni, dar din ce în ce mai divizați), independenții (brexiteers, antieuropeni), laburiștii și sindicatele (când cu Europa, când împotriva Europei) și "remainerii" (sau cei proeuropeni).
Ca la nici un alt eveniment, am avut curiozitatea și oportunitatea să particip, să observ, să contribui și să susțin organizarea și desfășurarea evenimentului proeuropean din umbră. De obicei, mă aflu în primele rânduri, cu steagul ștafetei. Iată observațiile mele.
Grupul local (Eu in Brum) format din voluntari a cerut ajutor grupului național (@Best for Britain), și acesta alcătuit tot din voluntari. Au pus împreună, prin consultare internă cu membrii, o campanie de strângere de fonduri. Au făcut o listă cu activitățile care trebuiau să se desfășoare și le-au împărțit pe grupuri de lucru. Unii au cerut autorizațiile pentru locul de desfășurare, alții au vorbit cu media, alții au făcut campanii de informare public, mergând din ușă în ușă. Sunt luni de zile de pregătire acerbă, de întrebări și îndoieli și o perseverență demnă de admirație. Totul similar cu campaniile făcute împreună cu Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Rezist Zurich, ca de exemplu Marșul Speranței sau Operațiunea Aducem Steagul Înapoi. În plus, nota britanică în jurul securității, gestionării riscurilor și, în general, o atenție la detaliu care lipsește în alte cadre sau cel puțin nu e luată în serios în aceeași măsură.
Cu toții am fost rugați să ne gândim și să contribuim la gestionarea riscurilor. Să facem o listă, să revizuim rezultatele și să aprobam versiunea finală. Fiecăruia i s-a oferit posibilitatea să participe, să se implice. Am ales să fiu "stewart" (însoțitor) de data aceasta și, specific, să fiu "statică" asigurându-mă, împreună cu un alt coleg, că strada noastră rămâne închisă și informând trecătorii. Nu e un job ușor, nici unul în care te poți bucura de vizibilitate sau de euforia marșului, fiind postat pe traseu, departe de grup. Dar... Este o sarcină prin care înțelegi cum se poate închide și deschide un oraș. Cu cine trebuie vorbit (poliție, primărie), cum trebuie acționat, care e comportamentul adecvat, ce se întâmplă în caz de conflict sau, mai rău, în cazul unui incident major.
Fac o paranteză: pentru cei care nu știu, placidul Birmingham este plin de antecedente sângeroase, unele datând nu mai departe de anul trecut. Discutând cu prietenii, am ascultat cum aici au fost atentatele cele mai urâte ale IRA, bombe care au marcat multă vreme comunitatea. Tot de aici provin majoritatea autorilor de atentate din Marea Britanie și nu numai. Ca atare, e ușor de înțeles de ce, la planificarea unui eveniment ca cel despre care vorbim, se discută și se ia în calcul orice posibilitate.
Pentru ziua marșului, am fost rugați să venim mai devreme, să putem discuta posturile și sarcinile asociate. Toți punctuali, ni s-au împărțit vestele de însoțitori și am trecut încă o dată prin planul zilei, după care ne-am împărțit pe echipe și am plecat la posturile noastre. Poliția a cerut să asiste la pregătiri, să se poată alinia cu planul nostru. Totul s-a desfășurat politicos și civilizat. Pentru postul nostru, era necesar ca un reprezentant al primăriei să ne descuie (și să încuie, la sfârșit) barierele instalate în punctele de securitate, să ne explice funcționarea și cum trebuie să ne comportăm. Reprezentatul s-a executat cu mult bun simț și foarte la obiect. Fiecare stradă avea o prezență de 1-2 camioane de poliție plus 1-2 mașini de poliție în civil. Am închis strada. Reprezentatul primăriei a plecat la treburile lui, urmând să revină cu cheile după ce se termină marșul.
Am rămas singuri. Și s-a făcut liniște. Prima mașină cu care ne-am pomenit la barieră s-a oprit la o distanță rezonabilă și pasagerii au deschis geamurile. Le-am explicat că strada e închisă și nu pot trece. Au zâmbit subțire și ne-au explicat că sunt polițiști în civil și testează, arătând legitimațiile. Am izbucnit în râs spunându-le că "Asta e. De trecut tot nu treceți" în timp ce ridicam bariera cu James. Câțiva tipi pe motociclete, ocupându-se de diverse livrări de mâncare caldă în zona, au înțeles că trebuie să o ia pe trotuar și, deși sunt foarte grăbiți și a trece pe trotuar însemna să se oprească, să împingă ditamai motocicletele, strada fiind înclinată, că e către deal, să dea prioritate pietonilor și să ne mai și mulțumească pentru că le asigurăm securitatea, pierzând astfel momente prețioase și riscându-și bacșișurile de livrare, s-au executat fără să clipească. Totul a decurs fără probleme.
Bariera a mai fost deschisă în două momente pentru mașini cu permis de handicap, dar a rămas ferm închisă pentru taximetriști. Ultimul a creat un mini incident prin limbaj agresiv. Dar, din păcate pentru el, nici clienții lui (care au ales să coboare înțelegând situația), nici poliția, nici noi nu am cedat, ținându-l practic încercuit până la încheierea marșului. Cât de simplu...
Marșul odată terminat, barierele au fost ridicate, străzile au fost deschise, taximetriștii și-au reluat activitatea, reprezentantul primăriei și poliția ne-au mulțumit că am rămas pe poziții și am mers împreună să asistăm la restul evenimentului în piața centrală, piața Victoria.
Aceleași gesturi pe care le-am văzut în timpul protestelor antiguvernamentale ale românilor organizate de Rezist WMW și Romanian Protest Birmingham s-au întâmplat și acum. Unii dintre noi am adunat gunoiul, nu că era mare lucru, alții au discutat cu trecătorii, poliția a încercuit piața, lăsând intrările libere, fără obstrucționare, zâmbind și discutând sau făcând poze cu participanții. M-am bucurat să revăd câțiva din ofițerii care ne-au asigurat protecția în timpul protestelor. Și în rest, fiecare a spus ce era de spus. În ordinea anunțată. Tihnit.
Cum aș putea să compar oricare din aspectele de zilele trecute din Birmingham cu ce s-a întâmplat pe 10 august în București? Sunt două lumi diferite.
Să nu înțelegem că nu există incidente și aici. Sigur, au fost confruntări verbale destul de agresive între proeuropeni și conservatorii care treceau prin piață pentru a ajunge la clădirea unde era conferința lor. Printre alții, Davis Davies... Sigur, au țipat unii la alții și s-au făcut cu ou și cu oțet, poliția rămânând în fundal, dar cu o prezență din ce în ce mai pregnantă până când certăreții au decis să se ignore reciproc, unii pentru că erau în întârziere, alții în disperare de cauză, pentru că nu aveau pe cine convinge. Sigur că am văzut și incidente unde "troublemakerii" (cei care fac probleme) au fost izolați și extrași chirurgical din mulțime evenimentul continuând netulburat. Poate că tocmai asta e diferența. Abilitatea de a folosi datele de care dispui într-un mod eficace și cu bun simt.
În altă ordine de idei, marșul de acum câteva zile din Birmingham este printre ultimele înainte de momentul aniversar al invocării articolului 50, 29 Martie 2018. Este practic ultima sută de metri în cursa proeuropeană. Momentul va fi marcat printr-un marș în Londra pe 20 octombrie. Dar despre ce se va întâmpla după aceea, vom mai avea timp să mai discutăm…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă omul intră în sistem ca în SISTEM, ăsta e jobul și nu avem politică pe aici...totul perfect.
La noi din moși strămoși sistemele sunt ale nănașului de la butoane.
Asa ca ramane cum s-a stabilit pe placutele suedeze.