Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Un an de la incendiul de la turnul Grenfell și trei ani de la Colectiv. Ce au făcut autoritățile britanice și câteva întrebări pentru autoritățile române

Comemorare Colectiv

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Nu știu ce vârstă aveam, eram undeva în școala primară. Am ajuns acasă cu strada plină de oameni și cuprinsă de frică, neînțelegând ce se întâmplă, îmi amintesc cu greu detaliile dar mi-au rămas mirosul și zgomotele. Cineva plângea, se auzeau strigăte parcă.

Mirosea a ars, umed, acru, de ți se întorcea stomacul pe dos. Un miros pe care îl puteai gusta, gros, greu de mestecat. La ușa blocului de lângă al nostru o grămadă de oameni printre care și vecinii de la etajul 2 parcă, o mamă și unul sau doi copii, nu mai știu. Era vară, erau îmbrăcați în ceva subțire, blocul avea urme negre unde limbile de foc se întinseseră ca iedera pe fațadă. Nu mai știu cât de puternic a fost incendiul. Totul a plecat de la un scurt circuit. Parcă printre picături îmi aduc aminte că urmele au rămas cu lunile până când au văruit din nou interiorul blocului și, că aveam obiceiul să ocolesc zona de parcă ar fi fost contagioasă. Și acum îmi este teamă de scurt circuit și m-am certat cu ai mei până când au înlocuit toate ștecherele vechi din casă.

Nu îmi aduc aminte dacă atunci oamenii s-au ajutat sau nu dar știu că mama îmi spunea că cei afectați rămăseseră fără nimic și uitându-mă în camera mea, mi s-a strâns inima gândindu-mă cum ar fi dacă mi s-ar fi întâmplat mie așa ceva. Dar asta se întâmpla undeva în România comunistă, prin anii 80, în plină perioadă de întreruperi imprevizibile de curent. Mă mir chiar că nu au fost mai multe incendii atunci ținând cont că uneori strada arăta mai ceva decât un brad de Crăciun cu instalații de lumini intermitente…

Uitasem de acest incident dar ce s-a întâmplat ieri mi-a adus gustul, mirosul în gură și în nări și uite așa mi-a apărut în fața ochilor portretul mamei cu copilul strâns la piept pe strada mea…

Poate pentru că nu îmi aduc aminte, poate pentru că pot sau poate pentru că nu accept absurditatea care s-a produs, m-am apucat să mă uit la ce pot să fac pentru a ajuta. Și făcând asta, am ajuns să mă gândesc la ce se întâmplă cu cei care au trecut prin situația asta.

Un bloc întreg a ars mai repede decât un snop de fân, în plină Londra anului 2017, într-una din zonele cele mai bogate ale acestei capitale a lumii. Dincolo de statistici, cei 17 morți (dar se așteaptă să crească numărul), rămân portretele acelora care, ca și pe strada mea, au rămas cu nimic și… cu nimeni… sau cu speranța că își vor regăsi pe cineva, pe undeva, deși au străbătut deja toate spitalele și au chemat pe la toți prietenii și încă, fără lacrimi și aer, cauta ca umbrele prin orașul acesta mare, o urma, un indiciu, doar, doar... Pe măsură ce timpul trece, statisticile cresc. Învățăm să numărăm, ca și la Colectiv și fiecare număr, crescând, ne rănește, ca și când cineva ar ține un deget pe masă și din când în când, o ghilotină imaginară mai taie o falangă…și încă una…

Pentru cei care au reușit să scape din infern, începe o călătorie plină de incertitudine și de birocrație în stil englezesc. Rece, metodic, calm. Tragedia lor este a lor și nu poate pune presiune pe cei care încearcă să urmeze procedurile și să îi ajute. Empatia este minimă și e important ca emoțiile să fie îngrădite și fiecare să se concentreze pe țintă, cât se poate de politicos. Informațiile abundă. Spiritul comunitar există și oamenii încearcă să se ajute și să se sprijine poate tocmai pentru a face față sistemului implacabil, poate pentru că umanitatea din fiecare are nevoie și de o

cană de ceai, un umăr pe care sa plângă, o privire înțelegătoare și nu doar de formulare și numere de telefoane sau lucruri și mâncare. În paralel, investigația se declanșează în trombă, se vorbește de “tragedie națională” și se așteaptă în luni sau ani o concluzie despre ce s-a întâmplat, ce se poate face pentru a evita asemenea tragedii, cine sunt, dacă sunt, vinovații sau mai degrabă, ce lecții pot fi învățate din ce s-a întâmplat.

Rămân întrebările, speranța și strada.

Și un sentiment absurd dar sigur că totul ar fi putut fi evitat… La final… 

Am scris articolul de mai sus, anul trecut, la o zi de la incendiul blocului turn Grenfell.

Ne apropiem de comemorarea Colectiv… pe 30 octombrie se împlinesc 3 ani de la acest tragic eveniment. Și nu pot să nu mă întreb: Ce s-a întâmplat în acești 3 ani?

Fără a fi un expert, mă concentrez în special pe 3 puncte:

Siguranța populației - de la tot ce înseamnă infrastructură, la siguranța personală a cetățeanului, a omului de rând. Nu numai că au avut loc verificări pe tot teritoriul Marii Britanii, dar au fost făcute schimbări la anumite blocuri (fie le-au fost schimbate fațadele, fie au fost instalate sisteme de stropire, fie s-au verificat și ameliorat ieșirile de incendiu). Raportul în legătură cu cauzele incendiului și problemele identificate a servit pe plan internațional la modificarea infrastructurii în Australia și în Olanda.

Ce s-a întâmplat în cazul Colectiv? Exista un raport cu investigațiile făcute la fața locului, problemele identificate și soluțiile propuse sau aplicate?

Sănătatea persoanelor implicate în incendiu - de la tratamentul primit de către răniți dar și de către forțele de ordine implicate în incendiu și în investigațiile care au urmat (pompieri, poliție, asistenți sociali etc.) și încadrarea pe termen lung în ceea ce privește șoc post traumatic și alte posibile sechele psihologice. În Marea Britanie, toți cei implicați au primit suport psihologic. Serviciul de sănătate a preluat și a tratat răniții în standardele normale. 

Ce s-a întâmplat în cazul Colectiv?

Răspunsul din partea reprezentanților locali (primărie) și guvernamentali (prim ministru). În Marea Britanie, s-a ajuns la concluzia că primăria a oferit un răspuns inadecvat și, după consultările cu publicul și procedurile standard, blocul a fost scos din perimetrul de responsabilitate al primăriei inițiale și gestionat în alt mod, cu ajutorul primăriilor periferice locației. Primul ministru a fost aspru criticat și s-a scuzat public recunoscând “vina totală a statului (la nivel local și național) și lipsa de ajutor acordat oamenilor în momentul în care aveau cel mai mult nevoie de ajutor”. S-a instituit o perioadă de amnistie pentru a se asigura că cei care erau imigranți ilegal și locuiau în acel bloc, puteau să iasă în față și să spună dacă membri din familiile lor sau prieteni, cunoscuți lipsesc și ar fi putut fi printre victime, fără să se teamă de o posibilă deportare. Contractul cu compania care gestiona blocul a fost încheiat.

Care a fost răspunsul guvernului român, la nivel local și național?

În încheiere. Recunosc că nu am avut curajul să citesc nici mărturiile celor de la Grenfell nici majoritatea mărturiilor celor de la Colectiv. Cu o excepție. Anul trecut, am dat peste mărturia Alexandrei Furnea. Din ce am citit, i-a luat cam doi ani să scrie prin ce a trecut. Și am decis că nu e posibil ca mărturia ei să rămână necunoscută. Așa că am început, împreună cu prieteni și cunoscuți, să traducem acest pasaj.

Aș vrea pe această cale, să mulțumesc celor care au ajutat și vă las cu traducerea și cu acest pasaj: nimeni și nimic nu este perfect pe acest pământ. Oriunde ne vom afla, ne vom întâlni cu probleme și greșeli. Felul în care răspundem în momentele de criză însă, ne definește comunitatea și modul în care această comunitate este percepută de celelalte comunități.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Probabil pentru astfel de cazuri nefericite, unele catastrofale, este greu de dat imediat un verdict de tipul (deși nu-i frumos) punctat cu degetul spre un „întâi„ vinovat. Când victimile sunt...victime unei neglijențe unei persoane de tip vecin de etaj sau de bloc, atunci situația devine și mai grea pentru că vina trebuie transferată (artificial sau pe bune) ori constructorului, ori a unui producător de un material folosit la construcție, ori a celor care au furnizat și montat detectoarele de fum și instalația de stingere a incendiului. Ce nu-mi place în astfel de situații, este că urmașii rămași în viață profită la maximum devenind „tăcuți și cuminți„ dacă sunt mituiți cu sume mari de bani. Oricum dacă e vinovată o țigară aprinsă (de exemplu) și manevrată necorespunzător, victimile sunt colaterale pentru că s-au găsit la locul nepotrivit și la timpul nepotrivit.
    • Like 0
  • Alex Mag check icon
    Deși soarta m-a hărăzit a fi la a 2-a generație de pompieri, nu sunt sigur daca mi-as mai dorit același lucru daca ar trebui sa pot alege încă o data bazat pe cea ce știu acum despre cum este văzuta si aplicată această vocație nobila de către unii dintre cei care ar trebui să o păstreze imaculată.
    Referitor la securitatea populației in România pot afirma cu exemplele următoare ca normele tehnice de evacuare sunt așa de depășite încât suntem condamnați din momentul in care au pus piciorul intr-o incinta așa zis autorizata. Ca exemplu cel mai concludent poate fi Catedrala Mântuirii Neamului, care ca locaș de cult deși ca scop se adresează preponderent persoanelor in vârsta, copiilor si altor categorii de persoane cu deficiente locomotorii, prin normativ utilizatorii trebuie sa aibă aptitudini fizice echivalente de a se evacua (0,4 m/s) cu a studenților! Deși este un lăcaș de utilitate publica planurile sunt foarte sumare dar din cea ce este comunicat si declarațiile publice privind numărul de persoane este evidenta o subevaluare a numărului de utilizatori ca fiind de 5.000 persoane raportat la suprafața de 3.700 mp. numai la parter in condițiile in care așa cum se poate viziona la televizor înghesuiala poate depăși frecvent numărul de 7.200 persoane (0,70x0,70 m. = 0,5 mp./persoana) care sunt obligați a se evacua pe 16 uși , adică 450 persoane pe o ușa de 2,10 m. lățime in condiția ideala de a se îndrepta ordonat spre cea mai apropiata ușa. Ce se întâmpla când este cutremur, incendiu si de ce sa nu acceptam idea unui atac terorist, in caz de întrerupere a luminii, cu vizibilitatea scăzuta din cauza fumului, panica, cu țipete…? Eu unul nu doresc nici sa-mi imaginez acei enoriași credincioși, bolnavi, bătrâni cu nepoții de mana, toți plini de credința si speranța… Exemplele pot continua, săli de spectacole, scoli, spitale, cămine de bătrâni, etc. Nu se pune întrebarea unde, ci când? Deși am furnizat dovezi, documente scrise, Procuratura Militara București tace de un an, Justiția nu vede de 2 ani iar Ministerul Dezvoltării continua aceiași practica a mușamalizării in domeniul securității la incendiu. Eu cel puțin voi continua rugându-mă la Dumnezeu sa nu fiu obligat a adăuga alte suflete de tineri pe lista # COLECTIV: 65 de ființe umane arse de vii sau agonizând pe un pat de spital: Mihai Alexandru 34 ani, arhitect; Vlad Țelea 37 de ani, arhitect: Cătălina Ioniță 34 ani, arhitect, Laurențiu Vârlan 30 ani; Adrian Rugină 38 ani, producător muzical; Marius Ștefan Rușitoru 27 ani, editor de imagine; Monica Tănăsoiu 35 ani; Claudiu Petre 35 ani, fotograf; Maria Ion 38 ani, văduvă, a lăsat în urmă 5 copii; Hamed-Andrei Ștefan 15 ani, elev olimpic; Simion Alexandru Cătălin 40 ani; Anda Ioana Epure 31 ani; Petre Andrei Bucă 29 ani, arhitect; Mihaela Vieru 31 ani, inginer; Maria Vulcu 29 ani; Valentina Florea 27 ani; Carmen Irina (Karina) Oprița 24 ani, informatician; Matei Gabriel 42 ani, inginer; Radu Palada 35 ani; Nelu Tilie 47 ani, jurnalist; Diana Enache 25 ani, studentă; Nicoleta Baldovin 25 ani, jurist și istoric; Ioan Tripa 45 ani, arhitect; Alexandru-Paul Georgescu 23 ani, student; Constantin Ignat 40 ani, cercetător; Valentin Fieraru 25 ani; Simona Livia Stan 27 ani; Liliana Gheorghe 25 ani, studentă; Mimi Voicu 31 ani, designer; Alexandra Matache 26 ani, jurnalist; Costel Cârlicean 44 ani; Andreea Chiriac 28 ani; Ionuț Cosmin Popescu 32 ani; Daniel Ciobanu 40 ani, cameraman; Ionuț Maior 27 ani, inginer; Tullia Ciotola 20 ani, studentă; Florin Cristian Popescu 35 ani, bodygard, orfan; Adrian Popa 29 ani; Alex Chelba 33 ani, fotograf; Andra Elena Toader 30 ani, fotograf; Serian Mavi 25 ani, lingvist; Alexandra Rădulescu 26 ani; Ayberk Manci 20 ani, student; Dan Matei Alexandru 26 de ani; Bogdan Enache 41 ani; Teodora Maftei 36 ani, jurnalistă şi fotograf; Liviu Zaharescu 25 ani, fotograf; Tudor Golu 28 ani; Elena Nițu 18 ani, elevă; Vlăduț Roberto Andy, a murit în ziua când împlinea 19 ani; Alexandru Pascu 33 ani; Mădălina Strugaru 29 ani; Alex Aliman 28 de ani; Claudiu Bogdan Istrate 22 ani; Loredana Dărescu 29 ani; Ioana Victoria Geambaș 18 ani; Ana Albu 37 ani; Andreea Ștefan 28 ani; Alexandru Mihai Iancu 22 ani, economist; Alexandru Hogea 19 ani, student; Ioana Raluca Pănculescu 36 ani, psiholog; Roxana Boghian 26 ani; Cristian Mitroi 30 ani, artist; Radu Sienerth 22 ani, student; Răzvan.
    • Like 3
  • Multumim pentru comparatie. E sanatoasa pentru a face cateva diferente.

    Si totusi cand ajungem sa stabilim vina, se pare ca nici la noi, nici la marile imperii superdezvoltate si aclamate, nu exista diferente. Autoritatile / STATUL ingroapa si pe urma se scuza pentru incompetenta.

    Defapt suntem irelevanti atata timp cat nu suntem prea multi pentru a insemna genocid sau chestii d-alea rele.

    De la alegerea acestui presedinte (Dl Iohannis) imi tot rasuna in cap motto-ul campaniei sale: "vrem o tara ca afara". OARE ?
    • Like 0
    • @ Bogdan Storm
      Am ales cele trei domenii tocmai pentru a ilustra diferentele (enorme, dupa mine) dintre "afara" si Romania. Este important sa intelegem ca nicaieri nimic si nimeni nu e perfect. Totusi. Exista mai bine. Tine de noi daca dorim sa ne concentram pe faptul ca am putea face sau fi mai bine sau... sa ne concentram pe faptul ca si altii fac greseli.
      • Like 1
    • @ Sorina Stallard
      Personal gasesc trist cum multi devin nostalgici dupa cativa ani, cand s-au "realizat" si se gandesc sa se intoarca acasa.
      Si tot personal cred ca 2 din 3 s-ar intoarce acasa daca ar fi mai bine platiti.
      Pare ca generarizez, dar acei 2 din 3 care au plecat, au plecat pentru a fi material mai bine plasati, nu de dragul Britaniei, Franciei sau Spaniei :)
      Ii fericesc pe aceia care au plecat sa nu se mai intoarca. Ei au fost constienti de ce-si doresc, fara sa considere Romania tara careia sa-i datoreze ceva.

      La acest moment singurul lucru pentru care putem fi datori Romaniei este contextul international pasnic. Adica unei maini de oameni patrioti si atat. In rest, din pacate, tara/statul nu mai ofera nimic pentru care sa-i raspunzi cu recunostinta.

      Romania demonstreaza lumii intregi ca poti sa controlezi 20 de milioane de oameni si fara sa le dai ceva. Suntem un experiment fascinant.
      • Like 0
    • @ Bogdan Storm
      Interesant raspunsul. Poate si pentru ca nu fac neaparat parte dintre cei care "dupa cativa ani se gandesc sa se intoarca acasa". Plecat de tot, plecat cu gandul sa ne intoarcem, ramas acasa, identitatea initiala este romaneasca. Ramane chiar si incazul romanilor plecati in tari unde cetatenia este unica si, ca atare, cetatenia romaneasca dispare. Cred ca exista un fir rosu, un fir conductor, din momentul in care ne nastem pana in momentul in care murim. Faptul ca unii dintre noi suntem mai mult sau mai putin constienti de aceasta si, ca atare, mai mult sau mai putin implicati, depinde de context si alegeri personale. Romania nu este nici mai mult nici mai putin un experiment. Dar poate deveni unul pozitiv daca ne unim fortele si ne hotaram sa invatam din greselile noastre si ale altora.
      • Like 1
    • @ Sorina Stallard
      scuze pentru ortografie - calculatorul meu a decis sa autocorecteze anumite parti... mno! echipamente straine ;)
      • Like 0
    • @ Sorina Stallard
      Mai bine de atat nu putea s-o apuna altcineva, data fiind situatia de fata.
      Eu inca n-am plecat. Sunt fericit in Romania, dar nu pot sa fiu letargic si sa nu penalizez mizeriile.

      Fortele nu ni le putem uni pana nu renuntam la individualism. Cand "fiecare pentru el" si "viata e o jungla" vor pali in fata "ajuta-ma sa te ajut" si "iarta-ma frate", atunci vom trece intr-o alta epoca. (oricat de copilaresc ar suna).

      Legat de comentariu urmator: bine ca nu a corectat Google Android, ca are uneori niste sugestii amuzante. AI-ul lui nu prea digera limba romana si gramatica ei :)))

      Multumesc pentru articol si comentarii. La cat mai multe si mai bune.
      • Like 1


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult