Foto: Andrew Aitchison / Alamy / Profimedia
Din pricina pandemiei, dar și a indiferenței guvernului spaniol, se vorbește prea puțin despre condițiile inumane în care trăiesc imigranții africani care au ajuns pe insulele Canare. Infrastructura locală a cedat demult în fața unei astfel de situații de urgență. De 25 de ani se înregistrează debarcări în arhipelag, însă în 2020, din pricina circumstanțelor alarmante din nord-vestul Africii, fluxul migratoriu a fost de 10 ori mai mare decât în 2019.
În 2020, 23.000 de persoane s-au îndreptat spre această destinație, țările de origine fiind Maroc, Senegal, Mauritania, Sahara de Vest, Gambia, Coastă de Fildeș, dar și Mali, grav afectată de terorismul islamist.
Guvernul de la Madrid nu ia însă nicio măsură pentru a susține adminstrația insulară și a ajuta aceste persoane, care și-au riscat viața pe mare pentru a ajunge în Europa. Doar organizația Salvamento Maritimo a salvat de la naufragiu peste 650 de bărci, însă au fost și victime, numărul lor fiind estimat la 600-1000 de persoane.
Ruta atlantică este una dintre cele mai periculoase, dar este preferată în acest moment ca urmare a politicilor și respingerilor Frontex, practicate în Marea Mediterană.
Cei ce traversează Atlanticul spre Spania folosesc ambarcațiuni pescărești, extrem de riscante: cele marocane ori vest-sahariene se numesc „pateras", iar cele ce provin din Mauritania, Senegal sau zona sub-sahariană, „cayucos". „Cayuco" a fost și numele dat crizei din 2006, momentul în care 32.000 de imigranți au ajuns pe țărmurile Canare.
Și totuși, deși autoritățile ar fi trebuit să fie în stare să găsească soluții viabile, și de această dată au fost copleșite de situație: mai ales orășelul Arguineguín, în care mii de imigranți au dormit pe docuri zile în șir.
Din cele peste 20.000 de persoane, cel puțin 10.000 se află încă pe insula Gran Canaria, mulți fiind cazați în hoteluri: o afacere profitabilă pentru proprietari, ce primesc 45 euro pe zi pe imigrant. Restul a părăsit insula în mod independent, îndreptându-se spre Spania continentală. Partidele de opoziție (Partidul Popular și cel de dreapta, Vox) au acuzat în numeroase rânduri guvernul lui Sanchez de a fi plătit zborul imigranților spre continent, fapt dezmințit de guvern, ce ignoră în continuare cererea administrației din Canare și refuză transferul miilor de oameni de pe insule.
Ideea este că autoritățile nu pot reține o persoană pentru mai mult de 72 de ore, iar pentru cei mai mulți imigranți, Spania este doar o țară de tranzit. În condiții normale, înainte de pandemia Covid, celor ce intră în mod ilegal pe teritoriul Spaniei (și nu se califică pentru protecție internațională ca refugiat) li se emite un ordin de deportare. Această procedură trebuie realizată în primele 72 de ore, după care detenția este ilegală. În așteaptarea deportării are loc un transfer în tabere temporare.
Pentru a se deplasa, cei ce nu au documente de identitate au nevoie de un permis de la poliție, ce autorizează deplasarea în cadrul programului de asistență umanitară a Secretarului de Stat pentru Migrație. Deținătorii de pașapoarte sunt lăsați să circule în mod autonom.
Așadar, după aceste 72 de ore, libertatea de mișcare nu le este restricționată în niciun fel, iar cei ce au contacte în Europa părăsesc insulele în mod autonom. Uneori, chiar autoritățile din Canare i-au îndreptat spre feriboturi, știind că infrastructura locală nu putea face față și nu li se putea garanta un acoperiș deasupra capului.
În luna noiembrie 2020, după dezafectarea unei tabere în care condițiile erau deplorabile, autoritățile locale s-au angajat să construiască 6 tabere cu o capacitate de 7.000 de persoane, unde cei ce fuseseră cazați la hotelurile goale din pricina pandemiei (5.500 de oameni) urmau să fie transferați începând cu 1 ianuarie 2021.
Guvernul a reușit să se ocupe doar de cei 2.500 de minori neînsoțiți.
Autoritățile spaniole evită în continuare să discute această problemă spinoasă: în momentul, dar și după debarcarea în Arguineguín nu se puteau face fotografii, nu se dorea promovarea unei imagini, care, din punctul de vedere al locuitorilor și al operatorilor din turism, dăunează prestigiului Spaniei. Chiar cazarea imigranților la hotelurile de pe insula a declanșat proteste din partea comunității locale.
De menționat este faptul că Spania nu a informat imigranții de posibilitatea de a solicita azil, îngreunând chiar accesul la aceste proceduri.
De asemenea, Europa face serioase presiuni asupra legislativului spaniol pentru a opri un eventual flux migratoriu ce ar putea traversa Munții Pirinei.
Astfel, în loc să creeze coridoare umanitare legale, guvernul spaniol urmează tendința autorităților europene de a respinge fluxurile migratorii: „Nu putem permite stabilirea de noi rute migratorii ilegale spre Europa. Politica migratorie afectează întreaga Uniune Europeană, nu doar Spania", afirma cu vehemență ministrul de Interne spaniol, Fernando Grande-Marlaska, ce a preferat să apeleze la sprijinul guvernului marocan (finanțat deja de UE în 2019 pentru a stopa fluxurile din Mediterana) în loc să găsească soluții reale pentru imigranții din Canare. Același ministru de Interne a anunțat o donație de 1,5 milioane de euro în echipament de monitorizare a frontierelor a 6 state vest-sahariene.
Se pare că, în ciuda protestelor și denunțurilor organizațiilor umanitare internaționale, drepturile omului au un preț bine stabilit...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ex personal. Ceceni ilegali primit acte urgent si job in fr dar din ro daca vrei ai o procedura pt acte si job care te descurajeaja imediat. Esti in ue nu ai dr la fel cu imigrantul ilegal.
Ori puneti reguli corecte ori nu va mai plangeti de euroscepticism.