„Modelul” fericirii nu e unul universal. Lucrurile care fac un om fericit îl pot speria pe altul sau pot fi plicticoase şi anoste pentru un al treilea. Foto: Frank Van Delft/ ImageSource/ Profimedia

Psihologul Albert Bandura a fost primul care a descris mecanismele prin care are loc dezangajarea morala. Foto: - Wavebreak/ Profimedia

Pentru o persoană care a părăsit etapa de adolescenţă, este extrem de util să înveţe să facă lucruri singură. Să poată merge la o expoziţie sau la teatru fără însoţitor, să poată să iasă în oraş singură, să poată face o vacanţă solo. Nu pentru că asta ar trebui să devină scopul vieţii – nicidecum. Dar a şti că dacă este ceva ce îi place nu e nevoie să îşi refuze pentru că nu are cu cine, este baza pentru selectivitate în relaţiile sociale şi pentru un tip de libertate pe care societatea actuală îl poate permite. A putea face activităţi plăcute de unul singur este o sursă de putere interioară, de siguranţă de sine, de stimă de sine. Foto: Wavebreak/ Profimedia

Cu siguranţă aţi întȃlnit persoane care povestesc, uneori învinse de oboseală, despre cum au făcut tot felul de lucruri pentru cei din jur, cum s-au „sacrificat” şi cum au fost, în final, fie dezamăgite de faptul că nu au primit mulţumiri, fie au ajuns să fie sufocate de cererile celorlalţi. Foto: Profimedia

„Ca societate, funcționăm într-o stare de beligeranță, de hipervigilență, care se traduce uneori într-o atitudine de dispreț față de celălalt”, spune Cătălina Dumitrescu. Foto: Dorothea Schulz

Conflictele sunt importante. Sunt bune, sunt necesare. Cu toate astea, ne speriem de ele, fiindcă ne îndepărtează și ne deconectează. Iar lipsa de conxiune este cel mai dureros llucru din lume. Dacă înțelegem însă pentru ce ne luptăm în conflict, ne va ajuta mult. Foto: Profimedia

Un vecin din blocul în care locuiam atunci avea obiceiul să își bată nevasta. Dar nu oricum. Rău! Femeia cerea îndurare, cerea ajutor, spunea că moare. Era ceva greu de ascultat. Și îl apucau crizele numai noaptea, în jur de ora două, când și îngerii dormeau. În una din nopțile acelea, în care nu mai suportam să aud durerea aia, am urcat la ei și am bătut la ușă, pentru că femeia striga crunt. Urletele s-au oprit și m-am întors la mine în apartament, cumva cu o conștiință împăcată, că am oprit ceva rău din a se petrece. A doua zi, femeia mi-a bătut la ușă și m-a rugat să nu mă mai bag în lucruri care nu mă privesc.

Azi vă propun să înțelegem acest conflict intern al procrastinării. Și vă ofer o structură de întrebări care am văzut că ajută mult clienții și pe apropiații mei la înțelegerea acestui comportament dureros. Foto: Profimedia

Nu ezitați să consultați un specialist în sănătatea mintală, cum ar fi un psiholog sau psihiatru, dacă simțiți nevoia de sprijin suplimentar. Foto: Getty Images

O companie cu angajați în burnout și multiple surse de stres organizațional active este de fapt o companie cu o boală ascunsă, cu o criză nevăzută care stă să izbucnească oricând acei angajați ajung ei înșiși atât de bolnavi încât nu mai pot munci. O criză care costă mult mai mult pe termen lung și care poate costa chiar viitorul acelei companii. Chiar dacă angajații care suferă sunt înlocuiți, un sistem astfel bolnav va crea mereu epuizare. Foto - Andriy Popov/ Panthermedia/ Profimedia