Literatura de specialitate defineşte sindromul impostorului ca acel sentiment intens şi secret de fraudă în faţa reuşitei, exprimat prin incapacitatea de a-ţi atribui reuşita, impresia de a fi supraestimat şi frica de a fi demascat. Foto - Profimedia Images

„„Dințoasa” sau „Vampiroasa” mi se mai zicea. Tot în gimnaziu. Aveam caninii deasupra dinților din față. Am purtat aparat, a fost ok. Acum aveam dinții drepți. Dar erau prea mari… Acum eram „Dinți de Cal”. Și mai am… coloana strâmbă, buricul ieșit în afară, deviație de sept, gușă, dublă gușă. Ochii hiper-bulbucați… Și sunt ok…”

Dacă stai să te gândești bine, nu există om care să nu cunoască pe cineva cu depresie și cu toate astea nu suntem în stare să scăpăm de stigmă. Îmi amintesc cu strângere de inimă că am avut cândva o prietenă care pur și simplu nu putea lua în considerare că un om poate avea depresie. I-am ascuns mereu stările proaste de rușine și teama de a nu fi judecată. (Foto: Sheila Terry / Sciencephoto / Profimedia)

„Depresia se asociază o vină extraordinară, oamenii care se confruntă cu depresia simt o vină uriașă că trăiesc așa ceva, că devin o povară pentru cei din din jur.. Se confruntă cu un amestec de sentimente atât de dureroase, încât îi prăbușește și, uneori, din păcate, pot recurge la un act final”, spune Cătălina Dumitrescu. (Credit foto: Dorothea Schulz)

„Undeva în mintea mea demult am decis să nu îmi mai fie rușine cu tulburarea mea de atenție, să nu îmi mai fie rușine cu tulburarea mea obsesiv-compulsivă, să nu îmi mai fie rușine cu tulburarea de personalitate narcisică, oricât de ciudat ar părea chestia asta”, a spus dr Gabriel Diaconu la emisiunea „În fața ta” de la Digi24. (Foto: captură Digi24)

Nu aș fi scris niciodată despre asta, dacă nu explodau în spațiul public dilemele și drama morții Iuliei Marin.  Depresia e o boală. O boală cumplită. Netratată, duce la boli mult mai grave. (Foto: Profimedia Images)

„Pe mine m-au hărțuit colegii ani în șir încă din școala generală. Pentru că eram prea slabă…” (Foto: Profimedia Images)

Acțiunile care eșuează au în spatele lor, de regulă, intenții neclare, neconștientizate, sau sentimente de neajuns, de insuficiență: vreau să arăt mai bine în ochii altora, vreau să câștig fiindcă sunt încă sărac, vreau să dovedesc părinților că pot, vreau să îmi construiesc o imagine mai bună, vreau să primesc iubire sau apreciere de la un altul, vreau să fiu fericit, vreau să fiu sănătos, pentru că îmi e frică de suferință, de viață. (Foto: Profimedia Images)

Într-o intervenție, prietenii m-au dus în vacanță cu cortul undeva la munte, unde nu aveam semnal. Am intrat, literalmente, în sevraj.

Lucrul în coaching este unul mai pragmatic, mai ancorat în prezent și orientat către acțiune și nu caută să acceseze straturile mai profunde ale sinelui. (Foto: Profimedia Images)