E vacanţă!
Şi, cu toate că… locuinţa mea de vară e la ţară, am ales să petrec una dintre săptămânile concediului în garsoniera mea din urbea de pe Crişul Repede, oscilând între lectură şi televizor.
Trecând din Trafalgar 8137, locuinţa pătrăţoasă a lui Hercule Poirot, în căsuţa tipic englezească, înconjurată de flori, din Saint Mary Mead, împreună cu Miss Marple, însoţindu-l pe comisarul Maigret prin Parisului primei jumătăţi a secolului trecut, adulmecându-i mireasma, până la biroul Poliţiei Judiciare pe Quai des Orfevres…
Surprinzător, am trecut destul de des de pe TV Paprika pe posturile TVR (HD, 1, 2 sau 3). Mai devreme, la emisiunea „Rezistenţa prin cultură” am aflat despre sculptorul Ioan Lucian Murnu. Interiorul unei case cu oglinzi peste care s-a aşternut patina timpului, sculpturi, cărţi, tablouri, picturi realizate în cuţit…
Am urmărit cu plăcere Academicienii, Cartea cea de toate zilele, Aventura urbană, Exclusiv România, Garantat 100 %, Profesioniştii, Mic dejun cu un campion. La Mic dejun cu un campion am văzut fragilitatea unei vedete, a unui macho men, sau metrosexual (sau cum s-o mai fi etichetând bărbaţii vedete), obişnuit cu manechinele.
Siguranţa sa de sine a dispărut, s-a făcut bucăţi, la o simplă întrebare a unei femei adevărate: ce articol vestimentar din colecţia invitatului i s-ar potrivi.
Nu a ştiut că moderatoarea se gândise la o pereche de mănuşi…
Unul dintre episoadele Micului dejun cu un campion l-a avut ca invitat pe Neagu Djuvara. Care, la venerabila vârstă de 99 de ani, e de-o tinereţe şi prospeţime surprinzătoare. Spunându-i cu seninătate Danielei Zeca Buzura că nu-i e frică de moarte. Iar printre poveşti şi amintiri, un episod povestit cu un umor fin, legat de popoul unei românce ce se plimba pe străzile Parisului, făcându-le o bucurie alor noştri, care se săturaseră de liniile prea „fine” ale parizienelor. Optând, surprinzător, în ceea ce priveşte femeile pentru naturaleţe, iar nu pentru eleganţă.
Îmi aduc aminte că un alt boier de-al nostru, căruia îmi vine să-i spun, ca şi Andrei Pleşu, conu Alecu Paleologu, spunea, legat de femeile frumoase, că un eveniment a făcut dată în viaţa sa, fără să aibă o relevanţă pentru alţii. Mergea cu troleibuzul, care s-a oprit la stop, la Universitate, moment în care a văzut, traversând strada, o florăreasă care bălăbănea în mână un coş gol. „Era grăsană, dar avea o privire de o tandreţe, de o penetraţie şi o inteligenţă minunate. În fond, frumuseţea omului vine numai din privire. Numai acolo se poate vedea ce se întâmplă cu adevărat valoros şi puternic într-un om, bunătatea, inteligenţa şi dreptatea lui. O dată ce-ai perceput o atare privire, nu mai poţi să treci peste asta”.
Îmi primenesc sufletul, îl curăţ, pentru a-l pregăti pentru anul de muncă care vine. Îmi iau porţia de normalitate. Şi nu mă pot opri să nu deschid cărţile nou apărute de procedură penală ale judecătorului Mihail Udroiu. Lucrări de specialitate care reuşesc o rară performanţă: citeşti drept cu plăcere.
Mai naşte şi justiţia oameni.
Dar ce vine, vine, vine, calcă totul în picioare…
Ce greşeală zapatul. Ce dacă a dispărut OTV-ul? Slavă Domnului, sunt destule posturi TV care, cu onoare, îi ţin locul. DD, nici nu ştii ce pierzi.
Am aflat că preşedintele nostru e prins într-un triunghi amoros. Sau că e dispus să renunţe la fotoliu de la palat, iar prima doamnă e în lacrimi…Am aflat că a dispărut dintr-un dosar penal un sac cu bani. Că ieri sau alaltăieri a fost potop de-a dreptul. Erau peste 50 de grade, pe care, e drept, doar le-am resimţit.
Că un „personaj” a fost reţinut. Pe principiul curat neconstituţional, dar umflă-l. Astea sunt televiziunile de ştiri. Din fericire, un lucru nu a putut fi dus în derizoriu. Zâmbetul curajos al Majestăţii Sale, Regina noastră Ana. Un zâmbet care a vegheat şi va continua să vegheze România.
Sunt stăpâna telecomenzii.
Aşa că, las la o parte ştirile catastrofale, ca şi războaiele virtuale dintre bugetari şi corporatişti. Corporatişti care sunt tineri, dinamici, educaţi, frumoşi, născuţi şi crescuţi în altă lume şi care, normal, nu pot înţelege mentalitatea noastră de bugetari înapoiaţi, născuţi şi crescuţi în comunism, care au văzut primul calculator după vârsta de 25 de ani şi care credeau că vor rămâne toată viaţa în acelaşi loc de muncă, de unde vor şi ieşi la pensie.
N-au cum să-nţeleagă imobilitatea noastră. Ei, ale tinereţii valuri. O mai mare adaptabilitate… Până la urmă, e vacanţă. Poţi privi totul cu un zâmbet. Iar recluziunea face bine, dar cu măsură…
Condiţii în care, ca un bun chiriaş al vieţii, voi face precum Topîrceanu:
„…simt că m-apasă păreţii, -/Eu sunt chiriaş trecător:/În scurtul popas al vieţii/Vreau multe schimbări de decor…
C-aşa mi-e viaţa – o goană,/Şi astfel durerile trec…/Rămâi sănătoasă cucoană,/Că-mi iau geamantanul şi plec!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Doamna, invatati-ne si pe noi sa traim asa cult si placut literar, ca noi n-avem poezia la noi.